Recenzie Mary Poppins (1964) - Cea mai bună dădacă din lume

În toată lumea cinematografică, nimeni nu a reuşit să ne ofere o dădacă mai de basm decât filmul din 1964 semnat Robert Stevenson, după personajul lui P.L. Travers. Venită de pe un nor, ea îşi deschide umbrela şi poate zbura.

Mary Poppins este tot ceea ce un copil şi-ar putea dori, inclusiv copiii familiei Banks obişnuiţi să îşi alunge dădacele foarte rapid. Este tot timpul energică, are obrajii întotdeauna îmbujoraţi şi este mereu plină de jocuri. Inventează cuvinte imposibil de pronunţat, face ordine bătând din palme, intră în desene tot la fel de uşor. Şi cântă atât de frumos.

‚Mary Poppins’ este unul din primele reuşite Disney din lumea ficţiunii. Încărcat cu numere de muzical superbe pe o muzică la fel de superbă, filmul are un spirit de bună dispoziţie imposibil de nesimţit de spectator. Magia sa e clară pe măsură ce Mary Poppins continuă să te prezinte acestei lumi de basm, în care a intra într-un tablou chiar se poate. Şi animalele acolo vorbesc şi sunt prietenoase, exact ca într-un film Disney de animaţie. De altfel, plimbarea personajelor în lumea animată e un moment plin de substanţă, fiind un film Disney.

Pentru Julie Andrews, Mary Poppins înseamnă unul din primele roluri în film, cu siguranţă cel care a introdus-o publicului larg. Chiar dacă anul următor aceasta îşi va interpreta partitura pentru care a rămas cea mai cunoscută, cea din ‚Sunetul muzicii’, acesta e filmul care i-a adus celebritatea, cât şi singurul Oscar din carieră.

‚Mary Poppins’ a mai câştigat alte patru premii Oscar, din multe alte nominalizări, inclusiv pentru cel mai bun film. Chiar dacă nu a câştigat la cea mai importantă categorie, filmul rămâne cu siguranţă unul din cele mai importante momente din cinematografie, unul din cele mai bune muzicaluri. Pe scurt, filmul e capodoperă.


Recenzii recomandate
Clasic : Stormy Weather (1943) - despre Lena Horne şi cultura afro-americană din 1940
The Secret of Kells (2009)
Recenzie film : Vincere (2009)