De un singur film făcut în ţara sa natală, Polonia, a avut nevoie regizorul Roman Polanski pentru a se pune pe harta cineaştilor căutaţi. Filmul este ‚Noz w wodzie’ sau ‚Knife in the water’, un thriller mai romantic decât titlul ne face să credem.
Cu cea mai mare parte din acţiunea filmului petrecându-se pe o barcă în larg, ‚Knife in the water’ e fidel unui univers hitchcockian în care trei personaje ( mai mult două dintre ele) insistă să fie în faţa camerei de filmat, nevrând să aleagă cadrul din spate.
Cele două personaje sunt doi bărbaţi ce aparent nu au nicio legătură unul cu celălalt. Andrzej îl ridică pe tânărul autostopist din pricina căruia aproape că produce un accident la începutul filmului, după ce face schimb de locuri cu soţia sa fiindcă aceasta părea că nu poate controla traiectoria maşinii. Furios pe străin, acesta face gestul ce porneşte misterioasa poveste dintre cele trei personaje: face invitaţia, iar necunoscutul o acceptă în ciuda naturii aparent violente a conducătorului.
Invitaţia este dublată de o alta. Micul ajutor pe care Andrzej i l-a acordat până la urmă autostopistului se transformă în mai mult : o invitaţie pe micul vas, alături de el şi soţia sa. După mici ezitări, invitaţia e din nou acceptată. Dar de ce a fost făcută? Ce se ascunde în spatele acesteia? Ce vrea Andrzej să facă? Va reuşi să facă?
Un cuţit la un moment dat apare, unul pe care tânărul îl mânuieşte foarte bine. Nimeni nu tresare, dar adaugă un plus de tensiune în relaţia de luptă dintre cei doi. Dar pentru ce se dă lupta asta? Pentru Krystyna?
Roman Polanski creează un film misterios şi psihologic care nu se va termina neapărat cum credeţi. Dacă universul în care cele trei personaje ale filmului ajung este hitchcock-ian, Roman Polanski îşi ia timp să stea departe de factorul principal al filmelor acestuia, creând altfel de relaţii, adăugând ceva mai mult romantism.
Micile replici nu dau indicii despre cine e crimanalul cuiva, ci surprind rafinat stadiul relaţiilor dintre cei trei. În poate cea mai memorabilă scenă a filmului tânărul insistă ca ea să cânte, în timp ce soţul vrea să asculte meciul. După o serie de contraziceri, cântecul se aude şi sună bine. Iar apoi se opreşte la un vers. Versul este dublat de o privire lungă.
Suplu şi romantic, superb filmat, ,Knife in the water’ este un debut ce anunţa un mare cineast, ceea ce s-a şi întâmplat. E un bun start pentru începutul unei prietenii ce săptămâna aceasta ne va aduce în cinematografe ‚The Ghost Writer’.
luni, 21 iunie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii on "Recenzie Noz w wodzie / Knife in the water (1962) - El e Roman Polanski"
Trimiteți un comentariu