Insuccesul lui ‚New Moon / Lună nouă’ se datorează şi insuccesului unui regizor. Chris Weitz nu a avut calităţile unei Catherine Hardwicke de a lega elementele unei cărţi care pare departe de a fi vreo capodoperă. Dacă ‚Twilight’ a fost stilat, romantic, depresiv ( cum trebuie), ,New Moon’ este nestilat, prea puţin romantic şi depresiv ( plictisitor).
Inspiraţia de la ‚Romeo şi Julieta’ e cum nu se mai poate mai fatală, fiindcă e foarte clar că nici regizorul nu se pricepe să pună în scenă o operă de asemenea calibru şi nici Robert Pattinson, mult mai scurt ca apariţie, nu are calităţile necesare pentru a rosti versuri de William Shakespeare. Şi totuşi o face, într-o clasă plină de elevi care par impresionaţi emoţional de poveste urmărită prin intermediul unui film. Ce metodă excelentă de a-l descoperi pe Shakespeare, nu-i aşa? Cu siguranţă însă e mai bine decât cu ajutorul lui ‚Twilight’.
În ‚New Moon’ aceeaşi Bella uşor alternativă se vede uşor îngrozită, clar neliniştită, de ipostaza în care relaţia sa cu Edward intră după aniversarea a 18 ani, adică cu un an mai mare decât vârsta la care ajunsese corpul partenerului său înainte ca folositorul să devină vampir. Presiunea simţită se traduce prin coşmaruri în care se vede bunică, prin seriozitatea cu care ia o glumă despre culoarea albă a părului făcută de tatăl său şi cam atât.
Până ca Edward să se hotărască de faptul că e mai bine să se îndepărteze de ea, în urma unui accident în care aceasta risca să devină hrana unui Cullen, acesta îi mai spune câte ceva despre Shakespeare, sinucidere, un clan celebru de vampiri şi despre sentimentele sale, bineînţeles pe un ton necredibil.
Apoi pleacă. Şi apoi Bella rămâne şi nu ascultă muzică. Muzica filmului, ca şi în primul pare aleasă foarte bine. Dar până şi muzica bună devine enervantă în insistenţa acesteia de a apărea în fiecare scenă din multele ce se doresc metafore ale suferinţei Bellei. Din păcate metaforele sunt eşuate.
Curând cadrul devine şi mai kitchos prin glume despre bicepşii foarte la vedere. Taylor Lautner e cel care se arată insistent la bustul gol spre plăcere Bellei, care aşa are pe ce umăr să plângă. Dacă umărul lui Edward era prea rece, cel al lui Jacob este prea cald. Şi iată cum după căutări de adrenalină în situaţii plictisitoare, Jacob se transformă în lup în faţa Bellei, ceea ce rămâne cel mai plăcut moment al filmului.
Căutarea de adrenalină nu se opreşte şi curând ajungem la momentul Shakespeare, pus foarte prost în scenă, cu o Bella care ne spune că are 18 ani şi poate face ce vrea şi cu ezitări din partea unor capete nu uşor influenţabile.
Finalul bineînţeles că nu e nici Shakesperian, mai ales că mai existau cărţi în lucru, acum şi filme.
Pentru un film ce vorbeşte despre autorul britanic, ,New Moon’ nu redă nicio rămăşiţă a sentimentelor despre care William Shakespeare a vorbit în ‚Romeo şi Julieta’. Pentru un film cu personaje principale vampiri, vârcolaci, oameni, filmul pare lipsit de inteligenţa unui adolescent mediu, departe de a exprima ceva ce cineva poate câştiga în 109 ani. Ca şi urmare a lui ‚Twilight’, ‚New Moon’ simte lipsa lui Catherine Hardwicke. Nu ştiu cum se vede din perspectiva unui fan ‚Twilight’, dar din perspectiva unui cinefil ‚New Moon’ e un film greu de urmărit, departe de a reprezenta o plăcere de consum din afara artei.
Articole recomandate
Recenzie Twilight / Amurg (2008) - Adolescenţă pentru totdeauna
Trailer Twilight 3 : Eclipse
Cum ni-l vom aminti pe Robert Pattinson?
0 comentarii on "Recenzie Twilight Saga New Moon / Lună nouă (2009) - Shakespeare nu poate fi reinventat şi aici nici interpretat"
Trimiteți un comentariu