În pofida unei distribuţii atrăgătoare pentru publicul larg ( Jim Carrey şi Ewan McGregor) şi unor promiţătoare reacţii la premiera din ianuarie 2009 de la festivalul Sundance, filmul a fost respins de marile studiori, pe motiv că povestea este mult prea gay.Hollywood-ul ( America), acest tărâm care din depărtare pare atât de gay-friendly, se dovedeşte a avea încă numeroase prejudecăţi faţă de „prietenii” lor, resping poveştile acestora.
Astfel, filmul a fost „vândut” unei companii mai mici, care s-a dovedit a nu fi mai puţin lipsită de prejudecăţi, apelând la anularea lansării filmului la infinit. Ceea ce ne-a adus unde suntem. La un an jumătate de la premieră, ‚I love you Phillip Morris’ încă nu a ajuns în cinematografele americane. Între timp, acesta a fost lansat în alte ţări europene, înregistrând un succes mediu de box office.
Motivul nu are întocmai legătură cu calitatea sa, fiindcă dacă măsurăm discrepanţele dintre calitate şi încasări la alte titluri, cu siguranţă ‚I love you Phillip Morris’ ar fi meritat mai mult. Şi ar fi reuşit asta dacă ar fi avut un bun plan de marketing mondial. Dar dacă proporţionalitatea dintre calitate şi încasări ar exista, producătorii ar trebui să fie mulţumiţi.
Fără să fie ‚Bruno’ ( adică josnic, prost, lipsit de valoare), fără să fie vreun alt film cu Jim Carrey, producţia regizată de Glem Ficarra şi John Regue ( debut în regie, scenarişi la ‚Bad Santa’ sau ‚Cats and dogs’) ne propune o variantă şi grafică, uneori amuzantă, alteori nu, uneori romantică, alteori nicidecum a poveştii unei persoane care dacă ar fi meritat o comedie, atunci aceea ar fi trebuit să fie comparabilă cu ‚Ed Wood’.
Povestea lui Steven Russell este atât de uimitoare în realitate, încât viziunea filmului este total nedreaptă. Ceea ce ne întoarce din nou la aspecte politice.
De ce o poveste atât de impresionantă precum cea a lui Steven Russell nu a fost încă niciodată prezentată într-un film mai serios? Poate pentru că în viaţa reală acesta a fost homosexual. Sau poate că nu. Dar eu tind spre „da”.
Iar punându-ţi întrebarea asta şi răspunzându-ţi astfel, nu e întocmai o bucurie să vezi ‚I love you Phillip Morris’, care deşi are momentele sale, e prea uşurel pentru complexitatea personajelor.
Trailer
Recenzii recomandate
Recenzie film : Youth in revolt (2009) - Răzvrătirea adolescentului virgin
Recenzie film : Sex and the city 2 (2010) - Mai puţin sex, mai puţin New York City, încă fermecător
Recenzie film : Poker (2010, Sergiu Nicolaescu)
0 comentarii on "Recenzie film : I love you Phillip Morris (2009) - Un film pierdut în politică"
Trimiteți un comentariu