Recenzie film : Giallo (2009) - Un alt criminal în serie necodat

‚Giallo / Cod galben de crimă’ e un film care într-un final pare că ajunge undeva. Din nefericire, deşi ajunge să creeze interesul, tensiune la un moment dat în poveste, iar Adrien Brody, prezent şi în calitate de producător, este un actor incapabil să falseze, filmul ‚Giallo’ nu reuseşte niciodată să recupereze dezavantajul cauzat de un casting greşit, în fruntea căruie se găseşte o actriţă care se chinuie atât să spună replicile încât pare că le citeşte de undeva, în persoana Emmanuelei Seigner, scenariului lipsit de original, montajului prost.

Filmul porneşte atât de greşit, încât atinge banalitatea în momentele care ar fi trebuit să depăşească tărâmul comunului, nespecialului, plictisului. Scenariul în afara acestor două momente ce îl fac suportabil, este lipsit de inspiraţie şi originalitate. Ca şi la ‚Tony’, criminalul în serie propus de film nu aduce nimic nou. E destul de inteligent încât să scape neprins până la acest film, dar nu e cu nimic inovator faţă de alţii.

La fel ca şi alţii, îşi alege victimile din femei în general turiste din Italia, pe care le chinuie până la moarte, tăindu-le, lovindu-le şi cam atât. Partea proastă e că deseori chinuitele ne chinuie cu ţipete ce par smiorcăieli după ciocolată. Iar întâlnirile cu agresorul, ne creează impresia unui zombie.

Zombie-ul însă se vrea complex mai târziu, povestea introducându-ne situaţiile ce l-au făcut pe acesta să fie un zombie. În fapt, sunt nişte prelungiri ale poveştii ce par mai degrabă telenovelistice, decât capabile să explice psihologia criminalului. Ceea ce ne oferă filmul e incomplet pentru a însemna dezvoltarea plotului, motiv pentru care îl face să arate şi mai amator.

Relaţiile dintre personajele principale, investigatorul şi sora unei răpite, sunt şi ele create ca pentru o telenovelă. Singura relaţie care ar fi putut fi cauza interes, cea dintre investigator şi alt investigator rămâne neexploatată.

‚Giallo’ ar vrea să aibă un stil vizual al său, dar, din nou, două scene în 90 de minute nu reuşesc decât să îl aducă la stadiu de film banal, de masă, ceea ce este pentru cineva care nu cunoaşte filmele lui Dario Argento.

Pentru cei care cunosc filmele acestui cineast, probabil ‚Giallo’ va fi un chin insuportabil

Recenzii recomandate
Recenzie javascript:void(0)film : Sex and the city 2 (2010) - Mai puţin sex, mai puţin New York City, încă fermecător
Recenzie film : Candyman (1992) - Candyman, Candyman, Candyman, nu voi spune de cinci ori
Recenzie film : Storm (2009)