‚Stormy Weather’ nu este un film foarte diferit de celelalte titluri din acea perioadă. Singura diferenţă dintre acest muzical şi alte filme mult mai cunoscute este că distribuţia este formată exclusiv din persoane de culoare.
Cum am ajuns să urmăresc acest film? Din păcate datorită unui eveniment nefericit : moartea actriţei Lena Horne. În totală necunoştinţă de cauză am aflat această veste acum trei zile. Tot atunci am aflat prin intermediul unor articole elogioase despre povestea acestei actriţe şi cântăreţe, despre neşansele pe care le-a avut născându-se într-o perioadă în care Hollywood-ul nu era interesat să facă filme despre persoane de culoare şi în care actorii de culoare erau exclusiv distribuiţi în roluri de servitori, dar şi despre statutul său iconic în comunitatea de culoarea, precum şi de implicaţia acesteia ca şi activistă în problemele sociale întâlnite de populaţia afro-americană.
Toată povestea ei m-a făcut curios de cine a fost această Lena Horne, iar din puţinele roluri primite în filme am ales acest ‚Stormy Weather’, unde actriţa interpretează rolul principal. Ceea ce am descoperit a fost un muzical cu nimic mai prejos decât alte muzicaluri din acea perioadă. Mai mult, filmul mi-a oferit oportunitatea de a mă întâlni cu o altă generaţie de actori.
‚Stormy Weather’ este un dans continuu. De la primul cadru până la ultimul, actorii rareori se opresc din cântat şi din dansat. Din multe puncte de vedere, filmele muzical de atunci pot fi comparate cu filmele de dans de astăzi. În ‚Stormy Weather’ numerele de muzical sunt şi numere de dans foarte bin realizate, unele chiar impresionante.
Lena Horne interpretează o cântăreaţă celebră pe care Bill ( Bill Robinson) o întâlneşte la finalul primului război mondial, moment în care talentul său de dansator şi performer nu este foarte căutat şi/ sau observat, motiv pentru care se angajează ca ospătar. De aceea pentru o perioadă nici nu o mai întâlneşte pe acea cântăreaţă care l-a fermecat pe ringul de dans. Bineînţeles că la un moment dat întâlnirea se întâmplă, acţiunile următoare fiind un muzical ce cu greu te va păstra jos.
Plotul de altfel este doar un artificiu pentru muzica filmului. Lena Horne, cu toate că nu m-a cucerit la această primă întâlnire, are carismă. Scena de dans ‚Stormy Weather’ este fără îndoială iconică. Pentru persoanele de culoare, Lena Horne este Rita Hayworth a lor. Iar carismaticul Bill Robinson este Fred Astaire al lor. Lucrurile se întâmplă la fel, dar parcă se simte că faci cunoştinţă cu altceva.
Filmul în sine nu se distinge de gen, dar pentru Lena Horne, pentru această cultură necunoscută, ,Stormy Weather’ poate că merită descoperit. Pentru fanii de muzicaluri, filmul e de neratat.
Articole recomandate
All Quiet on The Western Front / Nimic nou pe frontul de vest (1930)
Recenzie film : Vincere (2009)
Jesus of Nazareth / Iisus din Nazaret (1977)
joi, 13 mai 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii on "Clasic : Stormy Weather (1943) - despre Lena Horne şi cultura afro-americană din 1940"
Trimiteți un comentariu