Film : Iisus din Nazaret

Precum există o tradiţie privind filmele de Crăciun, la fel există şi una cu filmele de Paşte. Redifuzate an după an, atrag în faţa televizoarelor tot atâţia telespectatori gata să le redescopere. ‚Jesus of Nazareth’ este fără îndoială un film întotdeauna difuzat de Paşte la români.

Fără a fi neapărat cel mai bun film cu Iisus, ‚Jesus of Nazareth’ al lui Franco Zeffirelli este cel mai cunoscut dintre acestea. Depăşind 6 ore în întindere, miniseria oferă subiectului timpul necesar desfăşurării poveştii din cea mai citită carte. Iar asta poate că din punct de vedere religios este foarte bine, dar mai important este că strict cinematografic filmul este o operă a cărei complexitate este indubitală.

Robert Powell este actorul care îl interpretează pe Iisus la o perfecţiune aproape înspăimântătoare. Sigur, nu ştim cum a arătat Iisus, dar tot ceea ce ştim despre el în interpretarea lui Robert Powell este fără îndoială regăsit. Nicio imagine a lui Iisus nu este şi probabil nu va fi pentru generaţia de azi mai puternică decât cea creată cu chipul acestui actor.

Filmul se deschide cu povestea Mariei şi a lui Iosif, urmând povestea descrisă de Biblie aproape pas cu pas. Povestea naşterii, copilăria lui Iisus, modul în care devine predicator, minunile sale, intrarea în Ierusalim şi cel mai important : trădarea, condamnarea, moartea şi învierea lui. Ceea ce face din film o operă de şi o mai mare complexitate este că pe lângă descrierea într-un mod cât mai fidel a vieţii lui Iisus, filmul întotdeauna îşi ia timp în a explica unui necunoscut viaţa celor din jurul său, arătând nevoile, temerile, conflictele şi tradiţiile celor care l-au cunoscut pe Iisus sau au trăit în aceeaşi vreme cu el.

Distribuţia filmul e cu adevărat incredibilă. Pe lângă Robert Powell, trei alţi actori impresionează în mod puternic. Anne Bancroft este o Maria Magdalena mai puternică decât Fecioara Maria, Michael York e un Ioan Botezătorul cu adevărat pustnic, iar Christopher Plummer un Irod cu scăpări, cu temeri, dar rege. Distribuţia în general e formată numai din actori unul şi unul. Unde greşeşte e exact în final, când poveştii îi scapă câteva aspecte esenţiale, precum spălatul pe mâini a lui Pilat din Pont. Dar filmul e o operă desăvârşită a cărui importanţă este cinematografică la fel de mult precum religioasă.