luni, 5 aprilie 2010

The Passion of the Christ / Patimile lui Hristos (2004)

Publicat de FLORIN la 16:30


The Passion of the Christ’ este unul din cele mai controversate filme ale ultimilor ani. Dar este un film bun, care să rămână un punct de referinţă pentru arta cinematografică, religioasă sau nu? Cum pare acest film la 6 ani de la lansare şi văzut imediat după un monumental ‚Jesus of Nazareth’? Prost, foarte prost.

Mel Gibson este un actor ale cărui experienţe regizorale au convins lumea cinematografică cu un ‚Braveheart’ câştigător de Oscar. În ‚The Passion of the Christ’ viziunea propie a ultimilor ore din viaţa pământeană a lui Iisus rămâne neconvingătoare, amatoare şi exagerată. Nu neapărat ca regizor, dar mai ales ca scenarist cade capcană superficialităţii, creând personaje excesiv de violente, dintr-o bucată, asemănătoare filmelor de acţiune de duzină.

Viziunea sa e violenţa până la final, sânge turnat precum la un horror de DVD. Ce e mai real în filmul ăsta în portretizarea lui Iisus decât în altele? Faptul că Iisus este bătut sau scuipat de aproape orice persoană apărută în cadru? Pentru că primeşte o biciuire care îi extenuează pe romanii aceia umflaţi şi odioşi, iar Iisus în ciuda faptului că pierde litri de sânge nici măcar nu leşină? Poate că e mai credibil şi mai real atunci când Iisus e singurul din cei trei condamnaţi care trebuie să îşi ducă crucea, în timp ce ceilalţi nu au de dus cruci, pentru că de fapt răstignirea nu se realiza pe cruce? Ba nu. Cel mai real e faptul că Iisus cade în drumul său de vreo 7 ori, după care primind încă câteva biciuri se tot ridică?

Nu, astea sunt doar exagerări venite din partea unui om a cărui viziune religioasă e transformată în grotesc. Spre deosebire de un ‚Iisus din Nazaret’, ‚Patimile lui Hristos’ e doar un film care vrea să arate sânge şi tortură. Altceva nu reuşeşte. Nici măcar Maia Morgenstern nu impresionează, singura sa datorie e aceea de a reda aceeaşi privire de vreo 5 ori. Despre James Caviezel ce e de spus? Vorbele lui Iisus rostite de el sunt necredibile.

Filmul lui Mel Gibson în sine e departe de a fi în vreun fel mai real. Acesta reuşeşte doar să şocheze publicul, nereuşind în niciun moment să exprime vreo valoare pe care Iisus a vrut să o lase lumii conform tradiţiei creştine. Atât din punct de vedere religios, cât şi din punct de vedere cinematografic ‚The Passion of the Christ’ rămâne o operă fără valoare.

Citeşte şi
Filme cu Iisus de ţinut minte
Jesus of Nazareth / Iisus din Nazaret (1977)

0 comentarii on "The Passion of the Christ / Patimile lui Hristos (2004)"

 

Club de film Copyright 2009 Reflection Designed by Ipiet Templates Image by Tadpole's Notez