Recenzie film : Fish Tank (2009)

România seamănă ceva cu Marea Britanie din suburbiile lui ‚Fish Tank’, filmul britanic al anului trecut la BAFTA. Blocurile sunt izbitor de asemănătoare, sunetele ce vin dinspre ele au o propagare asemănătoare, chiar dacă muzica e diferită, persoanele dimprejur nu sunt foarte diferite de cele pe care le vedem în filmele româneşti. Totul e izbitor de familiar. Îşi face Marea Britanie reclamă negativă?

Pun întrebarea fiindcă astfel de portretizări apărute în cele mai recente filme din România sunt acuzate datorită subiectelor negative pe care le prezintă publicului internaţional, cu toate că se ştie: captura cinematografică este izbitor de bine creată după realitatea întâlnită. Marea Britanie nu îşi face astfel de probleme, apreciind filmul la valoarea sa.

‚Fish Tank’ este un studiu cinematografic complet şi impredictibil, experimental, dar profesionist despre viaţa Miei, o tânără de 15 ani aflată în permanenţă în stare de conflict cu persoanele cu care intră în contact : mama sa atât de tânără încât te întrebi când a născut-o pe Mia, sora sa care deja consumă băuturile pe care Mia le cunoaşte şi ea, o fostă prietenă care acum o evită, nişte străini care ţin un cal pe care eroina noastră vrea să îl elibereze. Între locaţiile unde se găsesc aceste persoane, găsim întotdeauna o Mia singură, în căutarea a ceva ce nu găseşte. Acesta e motivul pentru care posibil ajunge mai devreme sau mai târziu la un conflict verbal exploziv şi deloc cenzurat.

Singurul mod creativ şi lipsit de violenţă prin care aceasta se exprimă este dansul pe muzica hip-hop, moment trăit tot în singurătate, între patru pereţi. Într-o zi însă Connor, noul iubit al mamei, o observă şi o laudă. Acesta e doar începutul relaţiei ciudate dintre cei doi, aflată la o barieră parcă permanent depăşită între prietenesc şi mai mult. Terenul este total necunoscut, nu doar pentru acest personaj în permanentă descoperire de sine, dar şi pentru spectator, datorită regizoarei Andreea Arnold, care creează un film ce niciodată nu ştii unde te duce, ceea ce este mai mult decât plăcut într-o perioadă în care finalurile rareori mai ne sunt necunoscute.

Probabil nu ar trebui să fie ceva nou pentru cei care îi cunosc filmele Andreei Arnold. Pentru cineva care abia le descoperă, cu siguranţă stârneşte curiozitate, mai ales prin temele abordate. În 2003, regizoarea a câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun scurt-metraj cu ‚Wasp’, care prezintă povestea tot unei femei, de data aceasta o mamă singură cu patru copii, aflată în sărăcie.

Într-un final, poate că e destul de important că povestea acestei adolescente este regizată de o femeie. Ştie despre ce vorbeşte. Cât despre Katie Jarvis, actriţă din rolul principal, este cu siguranţă o tânără pe care aşteptăm să o revedem cât mai curând, după acest rol foarte bine realizat.

A nu se rata.

Articole recomandate
Recenzie film : Storm (2009)
Recenzie film : The Black Balloon (2008)
Cum ni-l vom aminti pe Robert Pattinson?