
Edward Dalton ( Ethan Hawke) este un vampir care nu gustă cu plăcere din sângele cu care trebuie să se hrănească. El lucrează la un substitut pentru sângele uman pe cale de dispariţie, pentru compania care asigură o parte din necesarul pentru populaţie, asta până când într-o seară întâlneşte nişte oameni speriaţi de el, dar pe care acesta îi ajută. Astfel, el află o soluţie pentru întoarcerea la umanitate a vampirilor. Numai că fratele său îi devine inamic, într-o lume în care oamenii nu sunt lipsiţi de inamici.
Ideea de început nu este singura care asigură un film surprinzător. Pe măsură ce povestea evoluează, ideile noi sunt rezolvarea perfectă pentru situaţii comune din filme de categoria B. Faptul că ele există atenuează din lipsa complexităţii poveştii. Lipsesc de asemenea tensiunea, precum şi personajele emblematice ale altor filme din gen de mai de mult.
Stilul său vizual e bine construit, iar actorii sunt buni, cu toate că personajele lor nu le permit să strălucească la capacităţilor lor. Sam Neill are cu siguranţă cel mai interesant personaj şi asta se vede şi în interpretarea sa. Ethan Hawke şi Claudia Karvan mai reuşesc câteva ieşiri din comun, în timp ce Willem Dafoe nu reuseşte să destingă atmosfera, deşi este foarte clar că acesta s-a dorit a fi scopul său în acest film până la urmă mediu. Ceea ce e important e că primul pas spre revenirea vampirilor la „umanitate” a fost făcut. Aşteptăm să vedem că nu a fost doar o simplă scăpare hollywoodiană.
Articole recomandate
Recenzie film : Kick Ass (2010)
Recenzie film : Iron Man 2 (2010)
Recenzie film : The men who stare at goats (2009)
0 comentarii on "Recenzie film : Daybreakers (2009) - Revenirea vampirilor la umanitate"
Trimiteți un comentariu