Recenzie film : Daybreakers (2009) - Revenirea vampirilor la umanitate

Deşi ‚Daybreakers’ este departe de a fi un film extraordinar, e mai mult decât îmbucurător să descoperi inteligenţă într-un film hollywoodian cu vampiri. Aproape găseam asta imposibil în era unor ‚Twilight’-uri lipsite de orice tip de substanţă a subiectului, dar iată că Michael Spierig şi Peter Spierig au reuşit să aducă puţină speranţă într-un viitor mai promiţător pentru gen.

Inteligenţa filmului se găseşte în ideile cu care vine, nu neapărat unice, dar nu îndeajuns exploatate de oameni talentaţi. În 2019, lumea din ‚Daybreakers’ este diferită şi totuşi este la fel. Diferenţa este că oamenii au devenit vampiri, ziua a devenit inactivă, în timp ce noaptea găsim aceeaşi aglomeraţie pe străzile metropolelor lumii, lumea nu mai stă la coadă la fast food, în schimb aşteaptă cu aceeaşi răbdare pentru sânge diluat. Politica există şi ea, companiile care profită de populaţia flămândă de asemenea, dezamăgirile nu puteau lipsi. În fond, eternitatea asigură doar zile şi nopţi pentru totdeauna, dar nu fericirea.

Edward Dalton ( Ethan Hawke) este un vampir care nu gustă cu plăcere din sângele cu care trebuie să se hrănească. El lucrează la un substitut pentru sângele uman pe cale de dispariţie, pentru compania care asigură o parte din necesarul pentru populaţie, asta până când într-o seară întâlneşte nişte oameni speriaţi de el, dar pe care acesta îi ajută. Astfel, el află o soluţie pentru întoarcerea la umanitate a vampirilor. Numai că fratele său îi devine inamic, într-o lume în care oamenii nu sunt lipsiţi de inamici.

Ideea de început nu este singura care asigură un film surprinzător. Pe măsură ce povestea evoluează, ideile noi sunt rezolvarea perfectă pentru situaţii comune din filme de categoria B. Faptul că ele există atenuează din lipsa complexităţii poveştii. Lipsesc de asemenea tensiunea, precum şi personajele emblematice ale altor filme din gen de mai de mult.

Stilul său vizual e bine construit, iar actorii sunt buni, cu toate că personajele lor nu le permit să strălucească la capacităţilor lor. Sam Neill are cu siguranţă cel mai interesant personaj şi asta se vede şi în interpretarea sa. Ethan Hawke şi Claudia Karvan mai reuşesc câteva ieşiri din comun, în timp ce Willem Dafoe nu reuseşte să destingă atmosfera, deşi este foarte clar că acesta s-a dorit a fi scopul său în acest film până la urmă mediu. Ceea ce e important e că primul pas spre revenirea vampirilor la „umanitate” a fost făcut. Aşteptăm să vedem că nu a fost doar o simplă scăpare hollywoodiană.

Articole recomandate
Recenzie film : Kick Ass (2010)
Recenzie film : Iron Man 2 (2010)
Recenzie film : The men who stare at goats (2009)