Recenzie film : Iron Man 2 (2010)

În 2008, primul Om de Oţel apărea pe ecrane, cucerind atât publicul, cât şi critica, într-un mod aşteptat sau mai neaşteptat. Ideea e că s-a întâmplat. Sigur ‚Iron Man’ nu a fost ‚Batman’, dar spre bucuria multora nu a fost nici ‚Transformers’. A fost un film nelipsit de bun simţ, care a reuşit să facă bani, tratându-se pe sine ( şi astfel şi publicul) cu un minim de respect. Şi asta a fost important.

În 2010, partea a doua a filmului soseşte într-o perioadă în care efectele 3D au pus stăpânire pe cinematografele din toată lumea. Ca şi în 2008, filmul nu şi-a propus să fie nominalizat la 9 premii Oscar precum Avatar, dar şi-a propus, printre altele, să aibă cel mai bun prim week-end de box-office. Şi există foarte foarte multe şanse ca asta să se întâmple, în condiţiile în care lumea umple sălile de cinema cu un hulit Clash of the Titans. Fiindcă ‚Iron Man 2’ nu este un film rău, ba chiar dimpotrivă, dar sigur nu este nici extraordinar.

Omul de Oţel e exact cum l-am lăsat, puţin narcisist, puţin mai mult arogant ( depinde cu cine vorbeşte) şi cam pe moarte, acesta este probabil cel mai popular om de pe planetă, lucru care nu convine unora. Ivan Vanko ( Mickey Rourke – nu extraordinar şi niciodată memorabil), un om de ştiinţă rus, îi devine inamic. După ce este învins de eroul preferat al planetei, ajunge la închisoare, dar bineînţeles e cumva eliberat, perfect pentru a plănui sfârşitul carierei Omului de Oţel. În „sprijinul” său, Omul de Oţel se pierde cu firea în câteva rânduri, dar se regăseşte printr-un subplot simpatic, dar nu destul de dezvoltat.

Şi asta pentru că este foarte clar că ‚Iron Man 2’ a căutat să impresioneze prin efecte. Văzut în 2D, efectele sunt atât de bune, încât promit chiar şi mai multă spectaculozitate la o vizionare în IMAX. Dar dincolo de acestea, filmul în sine nu poate fi altceva decât un film de entertainment reuşit.

Iar asta e un succes, ţinând cont că nu pare că şi-a dorit mai mult. Sigur că filmul nu este scutit de elementele superficiale şi de scene de acelaşi tip, dar atâta timp cât există efecte speciale ochiul este furat de acestea de la acelea.

Actorii joacă în general bine, fără să reuşească să impresioneze, fiindcă genul de lucruri care pot impresiona la un actor nu pot fi nişte costume de ultimă oră sau cine ştie ce mişcări supraelastice. Ceea ce în final e în dezavantajul lor şi în dezavantajul filmului. Poate că aceste lipsuri nu ar trebui luate ca mici detalii, fiindcă ele nu sunt detalii, dar de data asta, poate că pentru că filmul a fost lansat în România înainte altor ţări din Vest, dar nu neapărat, putem să nu îl depunctăm foarte mult pentru ele.

Asta fiindcă faţă de alte producţii hollywoodiene ,Iron Man 2’ reuşeşte să fie relaxant.

Recomandare : Recenzie film : Kick Ass (2010)