Recenzie Solyaris / Solaris (1972)

De obicei, atunci când în spaţiu ajung oameni, aceştia sfârşesc drept victime ale unor creaturi monstruoase, care la rândul lor ajung victimile unor arme foarte mari. În ‚Solyaris / Solaris’, unul din clasicele lui Andrei Tarkovsky bineînţeles că nu se întâmplă asta. Aici oamenii ajung în spaţiu dezumanizaţi şi revin pe Pământ din nou oameni.

Nicidecum un film de acţiune, cel mai cunoscut titlu al maestrului rus este o dramă psihologică plină de mister, apropiată de culorile lui ‚Stalker’, cu aceeaşi muzică misterioasă şi cu aceleaşi discuţii filozofice, de data asta mai puţin codate.

Un om de ştiinţă ce pare incapabil de a trece peste o dramă personală necunoscută ajunge în spaţiu pentru a investiga întâmplările misterioase de pe staţia spaţială Solaris, ce cercetează o planetă cu puteri necunoscute asupra psihicului uman. Ajuns pe staţie, cei doi membrii ai echipajului îl informează de moartea celui de-al treilea, rămânând iniţial distant faţă de acesta. Nu îi ia însă foarte mult să îşi dea seama că aici se petrec lucruri neobişnuite.

Mai întâi descoperă că un copil se află la bordul navetei. Apoi, o veche cunoştinţă apare pentru ca acesta să îşi regăsească umanitatea, speranţa. Fiinţa e doar o copie. Asta îi spun ceilalţi doi oameni aflaţi la bord. Pentru o simplă copie, creatura inumană suferă omeneşte, gândeşte omeneşte. Drama lui curând devine drama ei, pentru ca drama ei să determine retrăirea momentelor ce îl urmează permanent.

Între iluzie şi speranţă uneori este o foarte mică diferenţă. Ce aduce această creatură lui Kris? Ce va alege el : o viaţă pe Solaris alături de o copie sau o viaţă pe Pământ alături de momentan nimeni? Un ultim experiment ce dezlănţuie toate trăirile lui Kris va alege.

Între ‚Solaris’ şi ‚Stalker’ aleg al doilea film ca favorit, dar asta nu înseamnă că primul nu este altfel decât extraordinar, o operă de artă a unui adevărat artist ce impresionează vizual şi stârneşte intelectual. Andrei Tarkovsky filozofează la altitudini mari, cum foarte puţini alţii pot face cinematografic.

Un remake al filmului cu George Clooney în rolul principal a fost lansat în 2002. Din cele citite, filmul nu a dezamăgit decât pe cei care au văzut originalul lui Andrei Tarkovsky, ceea ce e normal, ţinând cont de unicitatea regizorului.


Recenzii recomandate
Recenzie The Good, the Bad and the Ugly (1966) - Din epoca de aur a westernului
Recenzie Les herbes folles / Ierburi sălbatice (2009) - Obsesii romantice
Clasic : Stormy Weather (1943) - despre Lena Horne şi cultura afro-americană din 1940