Şi nu are nicio legătură cu dragostea. Sau are? Cine ştie? Regula filmului lui Luis Bunuel şi al lui Salvador Dali este ca nimic să nu aibă sens din ceea ce se vede pe ecran. Exact asta se şi întâmplă : o serie de întâmplări inexplicabile, care nu îşi găsesc şansa de a duce undeva în niciun moment.'Un chien andalou / Un câine andaluz’ ( pentru o oarecare semnificaţie a titlului se recomandă ‚Little ashes’) e poate cel mai celebru scurt-metraj din câte au existat. Imaginea ochiului ce întâlneşte lama ascuţită, chiar şi fără a urmări filmul, e cunoscută de undeva. E o imagine pe care încă la acest moment când suntem obişnuiţi cu băi de sânge interminabile ai o teamă de a o descoperi. Să ne imaginăm care au fost reacţiile la această scenă la vremea lansării sale?
Sau la imaginea unui bărbat îmbrăcat în haine de călugăriţă? Sau la pipăirea clară a fundului şi sânilor unei femei? Dar capul acela de măgar? Şocant, dezgustător, odios, genial.
‚Un chien andalou’ sunt 16 minute de non-sens pe care ţi le datorezi în calitate de cinefil.
Urmăreşte filmul mai jos.
Recenzii recomandate
Recenzie Solyaris / Solaris (1972)
Recenzie Kynodontas / Dogtooth (2009) - Alegerea izolării
Recenzie The Kid / Piciul (1921) - Prima capodoperă Charlie Chaplin>
0 comentarii on "Recenzie Un chien andalou / Un câine andaluz (1929) - Un ochi şi o lamă se întâlnesc"
Trimiteți un comentariu