Există numeroase filme dedicate adolescenţilor. Bineînţeles că o mare parte din ele preferă să nu aprofundeze foarte mult trăirile personajelor sale, limitându-se la ( încercări de) pierdere a virginităţii şi la poveşti de dragoste cu aceleaşi replici neconvingătoare. John Hughes, premiat pentru întreaga carieră la ceremonia din 2010 de decernare a premiilor Academiei Americane de Film, şi-a dedicat întreaga carieră acestor specimene misterioase. Şi poate că niciodată nu a ajuns niciodată mai aproape de răspunsul la întrebarea „Cine e acest specimen?” ca în clasicul cult ‚The Breakfast Club’.Chiar dacă nu este primul film care găseşte într-o încăpere un număr de persoane obligate de împrejurări să îşi petreacă următoarea perioadă împreună, nimeni nu s-a gândit înainte de John Hughes cât de mult potenţial ar avea povestea dacă acele persoane ar fi nişte adolescenţi de liceu. Pedepsiţi pentru nişte fapte necunoscute, cinci elevi din tipologii diferite trebuie să îşi petreacă sâmbăta împreună într-o clasă şi să scrie un eseu de 1000 de cuvinte despre cine sunt ei.
Pe piesa celor de la Simple Minds ‚Don’t you’, încă de la începutul filmului ni se oferă oportunitatea de a afla puţin din cuvintele celor cinci. Completarea va veni în final, pe aceeaşi piesă definitorie pentru film. Atunci cei cinci, după ce în orele petrecute împreună au reuşit să depăşească barierele tipologice, împărtăşindu-le celorlalţi propiile presiuni şi gânduri, revin la a fi prinţesa, sportivul, tocilarul, delicventul şi antisociala. Relaţiile viitoare contează prea puţin. Piesa de pe fundal ne arată forţa experienţei lor.
‚The Breakfast Club’ este susţinut de staruri în vogă din acea perioadă, precum Emilio Estevez, Anthony Michael Hall sau Molly Ringwald, probabil nume necunoscute de adolescenţii de astăzi. Rămâne însă incontestabilă puterea acestui film dincolo de diferite perioade. Ceea ce a creat John Hughes atunci, rămâne valabil şi astăzi. Acesta este filmul pe care toţi adolescenţii ar trebui să îl vadă.
Recenzii recomandate
Recenzie Grease (1978) - Adolescenţii din era disco
Recenzie film : American Teen (2008) - Adolescenţii renunţă la ficţiune
Recenzie film : Cea mai fericită fată din lume (2009) - Un basm minimalist supus manipulării
8 comentarii on "Recenzie The Breakfast Club (1985) - Filmul unei generaţii ce întotdeauna revine"
acum mai urmeaza sa vezi si Say anything cu John Cusack? :D
posibil. ;) mă tot gândesc la Porky. :))
suna...promitator :))
fara legatura cu adolescentii un film a carui actiune se petrece doar intr-o camera si e destul de interesant e Exam(2009)
am mai auzit de el. voi mai arunca o privire. ;)
daca tu scrii "Acesta este filmul pe care toţii adolescenţii ar trebui să îl vadă" - toţii cu doi i ma gandesc daca tu chiar ai ceva creier incat sa cred in recomandarile tale, sau poate ai apsat tasta i de 2 ori din greseala.
http://diacritica.wordpress.com/2009/01/03/daca-voi-nu-stiti/
"ai apsat"?. Hm, când scrii "ai apsat" şi îmi faci mie observaţii pe un ton superior mă întreb cam ceea ce te-ai întrebat şi tu.
eu am mancat a de la apasat din viteza , dar tu persisti in prostie si zici ca eu nu stiu sa scriu apasat, preferam sa nici nu publici mesajul meu si sa-ti indrepti greseala dar vad ca tu consideri ca asa este bine cu doi i.
poate şi eu tot din viteză am mai pus un "i". nu te-ai gândit când ai scris acel comentariu pe tonul acela superior. altfel nu aş fi avut nicio problemă să accept că e o greşeală în textul meu.
Trimiteți un comentariu