Recenzie Duminică la ora 6 (1965) - Şi un film comunist poate fi capodoperă

Debutul în lungmetraj a posibil celui mai bun regizor român se întâmplă să fie propagandist, ca majoritatea titlurilor din acea perioadă. El şi ea – doi tineri într-un 1940 fascist luptă pe ascuns împotriva regimului, crezând într-o Românie socialistă. Dar în acelaşi timp se îndrăgostesc, se redescoperă, luptă pentru a fi împreună într-o construcţie misterioasă şi uluitoare.

Lucian Pintilie e în drumul său de realizare al celui mai bun film românesc ( conform criticilor români) ‚Reconstituirea’, realizând o construcţie cinematografică de geniu pe nedrept desconsiderată ( de unii) datorită subiectului său, ceea ce e cu atât mai nefericit, ţinând cont de următoarele filme ale acestuia care se găsesc la polul opus, opere încărcate de mesaje subversive, care l-au obligat pe artist să îşi aleagă altă ţară.

‚Duminică la ora 6’ nu ar trebui nicidecum evitat, doar pentru că următorul film al lui Lucian Pintilie se întâmplă să fie tot capodoperă şi mai puţin politic ( asta aparent).

Un băiat cunoaşte o fată. Ea este invitată la dans de un legionar insistent şi îl alege pe el drept scuză pentru refuzul la invitaţie, prezentându-l drept al său partener. Numai că legionarul insistă, iar scandalul are loc, dar deja eroii au mers mai departe, lăsând aspectele politice la îndemâna altora prezenţi la eveniment.

În prima jumătate de oră ei se descoperă, ei se îndrăgostesc. Dar aceasta nu e povestea de dragoste venită din inima valului francez. Imaginea unui lift coborând ne arată prezenţa unor grupuri de oameni aflate la etaje diferite care privesc în jos, spre ceva necunoscut. În acelaşi stil camera parcă s-ar afla într-un labirint, „circulând” pe holurile unui imobil ce pare părăsit.

Apoi, după 30 de minute, el află că ea era persoana de contact pe care trebuie să o întâlnească „duminică la ora 6”. Aşadar, şi ea este o activistă secretă socialistă. Din păcate pentru ei, un astfel de activism se dovedeşte a nu fi în avantajul lor, ea ajungând să fie arestată, moment din care mesajul propagandist începe să fie din ce în ce mai clar.

Dar pentru noi nu el este important. După 30 de minute în care filmul a spus prea puţin politic, dar destul ca întregul să îşi păstreze constanţa, noi suntem mai degrabă interesaţi de ceea ce se întâmplă cu povestea lor de dragoste, cu cele două personaje. Balanţa e realizată cu atâta pricepe încât chiar putem face acest lucru.

Reluarea obsedantă a scenei liftului acompaniată de un zgomot din ce în ce mai puternic ne reaminteşte că există şi un al doilea aspect. Într-un final, când acesta coboară până la parter am prefera să se oprească la alt etaj.

Da, ‚Duminică la ora 6’ e un film propagandist care îşi duce mesajul până la capăt : ne spune cine ar trebui să fie binele şi cine ar trebui să reprezinte răul. Dar în acelaşi timp artisticul nu poate fi evitat. Filmul e o capodoperă, una din primele ale cinematografiei româneşti, uimitoare prin complexitatea sa. De la cadre la muzică, filmul e impecabil realizat şi anunţă cel mai bun film românesc, realizat de acelaşi Lucian Pintilie peste 3 ani, film care probabil nu ar fi putut fi realizat fără acesta.

Rating : 5/5


Recenzii recomandate
Recenzie Gruz 200 / Cargo 200 (2007) - Cândva în Uniunea Sovietică
Recenzie Noz w wodzie / Knife in the water (1962) - El e Roman Polanski
Recenzie La moara cu noroc (1957) - Filmul după nuvela lui Ioan Slavici