vineri, 23 iulie 2010

Recenzie Predators (2010) - Alt episod dintr-o franciză inexistentă

Publicat de FLORIN la 11:24
Atunci când în începutul filmului, personajele acestui nou ‚Predators’ cad liber din cer într-o junglă necunoscută încărcaţi cu muniţie cât pentru o armată, entuziaştii vor vrea un rezumat la Lost sau un joc plin de adrenalină. Clişeele şi lipsurile se acceptă întocmai ca la un ‚Twilight’.

În scurt timp însă, necesar personajelor pentru a înceta să tragă unii în alţii şi pentru a îşi consuma gloanţele pe vânătorii lor, aşteptările încep să coboare. Am spus un rezumat din Lost? Se poate accepta şi un episod prost din Lost, cel mai slab din toată seria. Degeaba, aşteptările sunt mult prea mari pentru ce filmul ‚Predators’ are de oferit.

Aparent, acest film este al cincilea dintr-o franciză. Adevărul este că ‚Predator’ niciodată nu pare a fi ajuns la statutul de franciză, dar producătorii au tot încercat să creeze acel nume care să le aducă un succes relativ uşor, repetând aceeaşi reţetă, acelaşi plot. Dar ce mai înseamnă astăzi „a încerca” să faci un film?

Dacă totul se rezumă la a avea bani pentru a plăti un regizor ( Nimrod Antal) şi nişte actori ( deloc slabi, numai că nu au ce juca – printre ei Adrien Brody), ,Predators’ a tot încercat. Dar nu, e imposibil să vezi în intenţiile echipei altceva decât a scoate bani dintr-un film atât de lipsit de orice, realizat pe principiul „dacă aşteptările publicului de azi sunt atât de mici, de ce să ne chinuim”.

Cu replici de „eliberare” precum „Când voi scăpa de aici, voi viola nişte c*rve.”, ,Predators’ atinge un nivel de jos neaşteptat. „S-a făcut 5? E timpul să mai violez nişte c*rve şi să mai iau nişte cocaină” continuă acelaşi personaj. Nu lipsesc expresii „Ai un fund mişto”, „p*ponar cumva” şi bineînţeles „f*ck”.

Folosirea lui „f*ck” exprimă cele mai puternice sentimente în ‚Predators’. Personajele îşi exprimă furia astfel, le spun celorlalţi cine sunt şi ce se întâmplă, îşi prezintă bănuielile, cuvântul e absolut necesar pentru acest film care te face să te gândeşti la alte filme pe care nu ai vrut să le vezi. Poate nu ar fi fost o idee pe atât de rea.

Experienţa este pe atât de lipsită de orice, încât nici să râzi de el nu poţi. Tot ceea ce poţi spera este ca la un moment dat să adormi, iar un zgomot puternic făcut de un monstru ( bine realizat) să te sperie trezindu-te. Dar prea puţin vei putea face asta. Sonorul nu te va lăsa.

Rating : 1,5/5


Recenzii recomandate
Recenzie Carlos The Jackall (2010) - Poate un revoluţionar, poate un terorist, poate un star rock
Recenzie Knight and Day / Întâlnire explozivă (2010)
Recenzie Hot Tub Time Machine / Teleportaţi în adolescenţă (2010)

0 comentarii on "Recenzie Predators (2010) - Alt episod dintr-o franciză inexistentă"

 

Club de film Copyright 2009 Reflection Designed by Ipiet Templates Image by Tadpole's Notez