Recenzie La moara cu noroc (1957) - Filmul după nuvela lui Ioan Slavici

Ecranizare a binecunoscutei nuvele a scriitorului Ioan Slavici, ‚La moara cu noroc’ este unul din primele filme româneşti ce a participat la festivalul de la Cannes, fără să câştige nici un premiu. Deşi nelipsit de defecte, filmul regizorului Victor Iliu, penultimul din cariera sa, este atât de uimitor din anumite perspective, încât vizionarea sa trebuie să se întâmple.

Cu puternice interpretări din partea actorilor din distribuţie, pe o cinematografie uimitoare chiar şi la o vizionare la calitate mai scăzută, ,La moara cu noroc’ suferă din cauza unui montaj slab şi al unui scenariu incapabil să facă trecerea cinematografică a personajelor nuvelei.

Constantin Codrescu este cel care îl interpretează pe Ghiţă, cizmarul devenit crâşmaş, venit la ‚Moara cu noroc’ pentru a scăpa de sărăcie. Odată cu sărăcia însă el, fără să conştientizeze, renunţă la tot ceea ce reprezintă bun în viaţa sa. Geo Barton este cel care face trecerea de la literatură la film a lui Lică Sămădăul, ce îl „ajută” pe Ghiţă să îşi descopere lăcomia.

În film, Lică pare venit din westernul american. Cu pălărie pe cap, coborând de pe cal, cu mustaţa proeminentă şi întotdeauna cu pistolul alături ( deşi pe ecran el este folosit rar), personajul e posibil singura întâlnire românească cu genul.

Dar ‚La moara cu noroc’ se doreşte o dramă psihologică, poate chiar un thriller psihologic, însă este aproape imposibil să sesizezi evoluţia personajelor. Totul merge până acolo încât nu îmi dau seama cât de mult aş fi înţeles acţiunea filmului dacă nu aş fi cunoscut-o din carte. Este un defect major al unui film ce dincolo de această incapacitate de a reda povestea din carte cu toate evoluţiile psihologice ale personajelor şi dintre personaje este uimitor, o punere în scenă impresionantă a unui regizor care ştie cum să folosească camera ( a se vedea scena dansului dintre Ana şi Lică Sămădăul, în care personajele se învârt doar pentru a-şi arăta aceleaşi chipuri, pentru ca la final unul să îşi schimbe expresia foarte uşor).

Lăsând defectele deoparte, cu cartea citită înainte, în ,La moara cu noroc’ calităţile sunt prea importante pentru ca filmul să fie ratat de un cinefil român. Într-un top al criticilor români al celor mai bune filme româneşti, acesta se află pe poziţia 7.


Recenzii recomandate
Recenzie Independenţa României (1912) - Primul film românesc de lung metraj
Recenzie film : Examen (2003)
Recenzie film : Fish Tank (2009)