Bonnie şi Clyde

La prima privire a unui poster al clasicului ,Bonnie and Clyde’ din 1967 regizat de Arthur Penn, cu Warren Beatty şi Faye Dunaway în rolurile principale, viaţa de bandiţi a acestora pare o aventură pe cinste, comparabilă cu viaţa unui actor. Dar dacă nu e aşa? Dacă această imagine e la fel de eronată precum cea a multor vedete de cinema? Dacă de fapt aceşti Bonnie and Clyde sunt şi ei nişte poeţi care visează că sunt altcineva, scriu pe hârtie şi trimit la presă?

Aşa şi este. Printre câteva jafuri de bancă, crime şi furturi de maşini, Bonnie şi Clyde nu alcătuiesc exact cuplu cel mai aventuros sau cel mai glamorous, ce îşi petrece fiecare seară la o altă petrecere mondenă. Au ceva dificultăţi.

Bonnie, care la începutul filmului îl surprinde pe acest bărbat misterios încercând să fure maşina mamei sale, porneşte cu aşteptări mari în aventura care îi va schimba viaţa, dar nu aşa cum crede ea. De altfel, Clyde o avertizează că nu este exact „cine ştie ce iubăreţ”, pentru ca apoi orice speranţă a lui Bonnie să fie ştearsă de îndatoririle familiale ale şarmantului iubit doar la suprafaţă. Când în sfârşit cei doi îşi fac timp pentru ei, e aproape prea târziu, destul însă pentru a le înţelege relaţia.

Moartea lor devine o legendă. Ei devin nişte legende. Privind la o fotografie a adevăraţilor Bonnie şi Clyde şi apoi la posterul filmului îţi spui că Warren Beatty şi Faye Dunaway sunt reîncarnări ale cuplului ce a trăit povestea. Urmărind povestea de pe ecran, legenda se destramă. Citind declaraţiile apropiaţilor adevăraţilor bandiţi, legenda se destramă din nou. Şi apoi îţi dai seama. Bonnie şi Clyde au jefuit ceva bănci, dar nouă ne plac fiindcă au scris câteva poezii.