Recenzie Stalker / Călăuza (1979) - În căutarea speranţei

Adaptare cu multe libertăţi a romanului ‚Picnic la margine de drum’ de Arkadis şi Boris Strugatki, filmul lui Andrei Tarkovsky nu este altceva decât o capodoperă ce depăseşte genurile în care vrea să fie pus, o operă a unui geniu şi nimic mai puţin.

Misterios şi permanent surprinzător, dar cel mai important uman, ,Stalker/ Călăuza’ urmăreşte încercarea a trei oameni de a intra într-un perimetru interzis şi apoi de a-l explora în scop personal.

Pe acest perimetru interzis, intitulat ‚Zona’, se presupune că la un moment dat a picat ceea ce a părut a fi un asteroid. Când însă oamenii trimişi la faţa locului au încetat să mai se întoarcă, perimetrul a fost delimitat şi pus sub pază.

Trei oameni încearcă să intre aici : Călăuza, Scriitorul şi Omul de Ştiinţă, cu speranţa că locul îşi va arăta puterile magice şi le va îndeplini dorinţele ( de a ajunge genii, laureaţi de Nobel), pentru ca astfel să devină fericiţi.

Sigur că intrarea în Zonă nu se va dovedi foarte uşoară, dar ea se va realiza. Mult mai greu se va ajunge la camera în cauză, cea despre care se presupune că îndeplineşte dorinţele celor ajunşi acolo. Drumul nu e nicidecum uşor de parcurs, mai ales că locul nu acceptă calea directă, ci cere a fi ocolit. El este plin de capcane, întotdeauna noi şi în continuă mişcare, spune aceeaşi Călăuză a cărui credinţă în acest loc nu se manifestă în totalitate şi la cei doi oaspeţi.

Un ratat al vieţii din afara zonei, cu o soţie ce nu mai acceptă plecările sale periculoase în acest loc straniu şi cu o fiică neglijată, Călăuza crede că doar cele mai pure dorinţe sunt îndeplinite, doar al acelor persoane care şi-au pierdut speranţa, pentru a le putea fi redată. Dar sunt oaspeţii săi acele persoane? Dar e adevărat ceea ce se spune despre această misterioasă cameră atât de puternică?

De unde are ea puterea de a reda speranţa, umanitatea? Filozofia discuţiilor celor trei persoane ajung să capteze tema unui film care e departe de a fi un Sf clasic. De altfel, partea lui filozofică e cea care îl duc departe de genul unui Alfred Hitchcock sau al unui David Lynch, şi ei maeştrii ai suspansului.

Ceea ce se întâmplă pe ecran e întotdeauna uluitor. De la poveste la cinematografie la muzică şi interpretare, ,Stalker’ e un film al unui mare cineast, al cărei filmografie nu doar că merită, dar trebuie descoperită. Acest film poate fi un excelent început în filmografia unui cineast cum puţini sunt / au fost / vor fi. Adaug : foarte puţini.


Online despre filmul Stalker
Un fel de trailer
Tema muzicală


Recenzii recomandate
Recenzie The Good, the Bad and the Ugly (1966) - Din epoca de aur a westernului
Recenzie Rosemary’s Baby / Copilul lui Rosemary (1968)
Antichrist (2009) – Lars Von Trier