Recenzie Shrek forever after / Shrek pentru totdeauna (2010)

Se poate să fie pentru totdeauna, se poate să nu fie. Producătorii lui ‚Shrek’ nu s-au putut abţine şi au mai pus de o continuare a aventurilor căpcăunului verde şi a căpcăunei sale, promiţând că va fi ultima. Dar deja cunoaştem mult prea bine că producătorii se ghidează aproape întotdeauna exclusiv după încasări, ceea ce ne-ar putea face să credem că „pentru totdeauna” şi-ar mai putea găsi câteva prelungiri predictibile.

Dar predictibil nu înseamnă neapărat şi lipsit de impact. E uimitor cât de mult putem să ne ataşăm de nişte personaje, chiar şi când credem că nu se întâmplă asta. Astfel apariţia capului mare şi verde produce fără greutate un zâmbet ce stă acolo pentru o oră şi jumătate, cu toate că povestea e departe de a fi nouă sau la fel de în formă precum predecesoarele sale. Da, e o reţetă care uneori funcţionează. Nu întotdeauna avem nevoie de delicatese. Ronţăirea cartofilor prăjiţi e o plăcere la care nu avem de ce să renunţăm.

Aşa că, cel puţin peste acest al patrulea episod al seriei, alegem să nu renunţăm la Shrek, un Shrek până peste cap preocupat cu îndatoririle de părinte, soţ ascultător, localnic cumsecade. Da, dragilor, Shrek suferă de depresie. Fiecare zi a devenit obositoare în continua sa retrăire, motiv pentru care căpcăunul ce altă dată se bucura de sărutul Fionei şi de „pentru totdeauna”, vrea o zi liberă de la viaţa sa de „basm”.

Şi bineînţeles cineva poate să îi ofere această foarte mult dorită zi. Acel cineva este un malefic oarecare, un vrăjitor pe nume Rumpelstiltskin, ce datorită sărutului dintre Shrek şi Fiona, momentan caută prin gunoaie. Nici măcar Pinochio nu mai vrea să devină un băiat adevărat. Toţi trăiesc în basmul potrivit. Toţi mai puţin Shrek, motiv pentru care va semna un contract cu o clauză foarte foarte mică, aproape invizibilă.

Iar când Shrek se va trezi din lumea sa de basm, e vremea pentru horror, viaţa sa nemaiexistând. Bineînţeles, există o clauză. Nu cred că e foarte greu să intuim finalul, doar în titlul se găseşte „pentru totdeauna”.

Dar până la final sunt destule momente în care, în stilul caracteristic, Shrek cucereşte ecranul. Că face asta apelând la reciclare este foarte adevărat. Merge până acolo încât devine foarte clar că reciclatul este cam unul singur : Up. Poate în una din scenele de început această inspiraţie este cea mai evidentă, când Shrek descoperă repetativitatea vieţii sale, exact ca în acea extraordinară scenă care a făcut din filmul Pixar o capodoperă.

Dar ‚Shrek 4’ nu mai e o capodoperă. Nu e capitolul care face povestea completă precum ‚Toy Story 3’. Dacă însă tot este, încercat funcţionează, acum şi cu câteva efecte 3D. Dar ‚Shrek forever after’, cunoscut şi ca ‚Shrek, the final chapter’, e de văzut după un alt meniu, dacă găsiţi, altfel s-ar putea să simţiţi cantitatea mare de sare.


Recenzii recomandate
Recenzie Toy Story 3 / Povestea jucăriilor 3 IMAX 3D (2010)
The Secret of Kells (2009)
Recenzie Mary Poppins (1964) - Cea mai bună dădacă din lume