De acum aproape un secol, în 1912, când cinematografia deja începea să se definească, într-o ţară din estul Europei numită România un grup de oameni hotărâţi încercau să ţină pasul cu noua artă. Astfel, la 1 septembrie 1912, într-o cinematografie aproape inexistentă formată în mare din documentare de câteva minute, azi pierdute, fără oameni formaţi ca şi cineaşti, apare ‚Indepenţa României’, primul lung metraj românesc, film ce poate fi vizionat şi astăzi, fiind unul din rarele producţii româneşti din acea perioadă ce au supravieţuit ( cu aproximativ 20 de minute lipsă).
Cunoscut şi ca ‚Răsboiul Româno-Ruso-Turc 1877’, filmul co-finanţat de Casă Regală şi realizat cu ajutorul Ministerului Războiului, poate fi cu siguranţă considerat o bijuterie a cinematografiei româneşti datorită vechimii sale. Iar cel puţin în intenţii, filmul din 1912 este lăudabil şi astăzi.
Ca şi primă lucrare de asemenea avengură / durată, filmul îşi ia anumite repere pe care în mare le urmează, din păcate la un nivel prea direct. Scena de deschidere, o horă rămânească repetată şi pe câmpul de bătălie, arată dorinţa de a surprinde un spirit românesc tradiţional.
Scene precum aceasta aşează filmul la valoarea sa artistică : intenţii bune, dar sincronizare greşită şi o oarecare lipsă de viziune artistică.
Faţă de acestea, cele care urmează, ce au în centru aproape exclusiv soldaţi ce duc bătălii cu duşmanul, dau dovadă de o oarecare intuiţie : scenele de mulţime dau bine. Aşezându-le în peisaje frumoase, reuşesc să impresioneze. Mai ales atunci, când probabil filmul a fost tot pe atât de impresionant precum un ‚Avatar’ al zilelor noastre. Azi, cel puţin istoric, bazându-se mult şi pe curiozitate, aceste scene funcţionează.
Însă pentru un film de o aşa lungă durată, senzaţia de repetabilitate e una accentuată. Timp de o oră, în mare, acelaşi lucru se întâmplă, bătălii, îmbarcări, debarcări, o adevărată poveste lipseşte cu desăvârşire.
Se încearcă introducerea unei poveşti de dragoste, dar ea îşi face locul cu dificultate în film, fiind insesizabilă pe perioada războiului.
Cel mai important personaj al filmului rămâne indiscutabil Carol I, interpretat de Aristide Demetriade. Ceilalţi actori sunt în mare parte ai Teatrului Naţional Bucureşti. Distingerea lor este mai degrabă imposibilă. În plus, perechea de îndrăgostiţi ce încearcă să se distingă în scenariu e formată din doi actori vizibil necreaţi pentru ecran.
Până de curând, regia acestui prim film românesc a fost atribuită lui Grigorie Brezeanu. Descoperiri recente arată că actorul Aristide Demetriade este cel care s-a ocupat de regie.
În varianta originală, filmul este lipsit de muzică. TVR Media a lansat însă filmul pe DVD cu coloană sonoră.
Regizorul Nae Caranfil a realizat ,Restul e tăcere’, având ca subiect turnarea ‚Independenţei României’. Lansat în 2009 acesta a câştigat 9 premii Gopo.
Urmăreşte filmul Independenţa României online
Recenzii recomandate
Recenzie film : Poker (2010, Sergiu Nicolaescu)
Recenzie film : The Lumiere Brothers’ First Films (1996) - De la începutul cinematografiei, primele capodopere
Recenzie film : Agora ( 2009) - De la începutul creştinismului
miercuri, 7 iulie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii on "Recenzie Independenţa României (1912) - Primul film românesc de lung metraj"
Trimiteți un comentariu