Din 1965, de la debutul său cu ‚Duminică la ora 6’, într-o perioadă mai mult decât dublă, regizorul care a dat ‚Reconstituirea’ nu a fost lăsat decât cu 3 filme. Ceauşescu nu le-a plăcut. Să mai spun că nu se merită prea multe comparaţii între cele două perioade?După cum spuneam, ‚După amiaza unui torţionar’ nu e un film deloc rău, ba chiar dimpotrivă. Lucian Pintilie îşi păstrează momentele acelea care aparent întrerup filmul, povestea, dar care creează tensiune, curiozitate şi amuzament, cu toate că aici se rezumă în principiu la ultima.
În începutul filmului, Franţ Ţandără ( Gheorghe Dinică, splendid) este întrerupt de la a-şi spune poveştile macabre petrecute în perioada comunistă ce îi creează coşmaruri, ba de jurnalista nemulţumită de tonul discuţiei, ba de telefon, ba din nou de telefon, ba din nou de telefon şi apoi regizorul renunţă, imaginea se întunecă. Apoi revine şi povestea continuă, iar ceea ce fostul călău are de spus e îngrozitor şi cu toate astea noi râdem.
Dar întreruperile revin şi sunt de tot soiul. Uneori vocea lui Gheorghe Dinică nu mai e a lui, deşi personajul e acelaşi. În permanenţă personaje văzute doar de povestitor ascultă cu atenţie declaraţiile acestuia.
Povestea însă continuă mereu cu o rapiditate ce rezumă filmul la puţin peste 80 de minute. De la început până la final, cele 80 de minute sunt un adevărat tur de forţă pentru Gheorghe Dinică, de la care nu ne puteam aştepta la mai puţin.
Un al treilea personaj al filmului este interpretat de Radu Beligan. Ne-am fi dorit mai mult de la personaj.
Şi ne-am fi dorit mai mult de la film. Se râde la el, se joacă bine, are o construcţie interesantă, dar îţi lasă impresia unei comedii uşurele, ce şi-a pierdut mesajul pe drum. Ca să nu mai vorbim de un final nepotrivit. Ar fi putut fi altceva.
Articole recomandate
Trailer Mar Nero / Marea Neagră (2008) – De ce merg românii în Italia?
Recenzie Felicia înainte de toate (2010) - Când doi oameni vorbesc, dar nu comunică
Recenzie film : Cea mai fericită fată din lume (2009) - Un basm minimalist supus manipulării
1 comentarii on "Recenzie După amiaza unui torţionar (2001) - Confesiuni macabre amuzante"
Multumesc pentru recenzia dv., scurta dar de ajutor.
Si mie mi-a lasat cam aceeasi impresie, ca filmul putea fi mult mai mult. Te lasa cu o anumita dezamagire. Nu pare terminat, iar multe imagini din film sint doar sugerate, pentru specialisti, nu sint suficient clarificate pentru majoritatea spectatorilor.
In plus, limbajul e adesea foarte vulgarcu imagini aproape pornografice. Inteleg si cunosc realitata romaneasca, am trait acolo, am facut armata acolo, am lucrat acolo. Dar asta limiteaza destul de mult impactul filmului, deoarece ii restringe aria potentialilor spectatori.
Cunexceptia cazului in care credem ca e OK ca tineii sa vada sinsa auda obscenitati.
De fapt, ideea filmului, intentiinata sau nu, este ca Romania este un spatiu al absurdului, al obscenului, al nebuniei si ticalosiei aproape generalizate, al unor monsri care incearca sa traiasca vieti aparent normale.
Pentru multi dinre noi reprezinta (inca!) un adevarat soc.
Romania ne apare (prin ochii, de pilda, ai unui crestin protestant, crescut cu o invatura morala biblica solida si care a trait peste 25 de ani in Occident, Romania ne apare ca o tara profund bolnava, un spatiu unde adesea nici cei care incearca sa o descrie critic nu reusesc sa se distanteze suficient de ea.
De parca ne-am obisnuit cu totii intr-o cloaca, unde poate celor mai multi dintre noi mizeria morala ni se pare ceva (aproape) normal.
Nu incerc sa patronez, sa vorbesc de o pozitie de superioritate morala, dar daca nu ne socheaza suficient lucrurile astea, daca nu ne ingrizesc suficient ca sa juram cu toata fiinta ca vom face tot ce putem ca sa ne schimbam, nu vom face decit sa perpetuam si sa normalizam (din nou!) raul in Romania.
Exemplu: Caracal. PSD, trafic de fete, coruptie generalizata, lucrari plagiate, impostori, mafioti nerusinati in pact cu Politia si judecatorii, rusinea rusinilor si, in consecinta, un exod fara precedent, o tara din care orice om normal vrea sa plece.
Asta este Romania anului de gratie 2019, Romania nepocaita, nemarturisita si neindreptata.
Din perspectiva asta filmul si cartea mi se par totusi niste momente ratate. Niste oportunitati insuficient exploatate.
Unde Pacatul hidos este insuficient condamnat si lasat sa dospeasca in continuare.
Sigur, e doar o cretie artistica, nu un rchizitoriu la tribunal, dar eu cred ca aproape tot ce s-a creat sau spus dupa “Rvolutie” sufera de o anumita superficialitate. Cu putine exceptii, insuficient luate in seama.
Numai bine!
Trimiteți un comentariu