Marţi, după Crăciun (2010) - Oameni normali din capitala României

Din scena de început a filmului, în care Paul ( Mimi Brănescu) şi Raluca ( Maria Popistaşu) stau goi întinşi în pat, ciugulindu-se, tachinându-se, sărutându-se, mângâindu-se, împingându-se, căzând, ,Marţi, după Crăciun’ lasă o impresie de simplitate, de normalitate. Sigur, poate „normalitate” nu e tocmai corect spus, ţinând cont că Paul în curând va trebui să plece acasă la soţia sa Adriana ( Mirela Oprişor), dar în acelaşi timp e necesară folosirea termenului ca urmare a multor critici aduse filmului românesc în general şi acestuia în particular şi înainte de vizionare. Pentru asta, „natural” nu ar fi fost de ajuns, deşi rămâne corect şi definitoriu.

Personajele din cel de-al patrulea film din cariera lui Radu Muntean trăiesc într-un Bucureşti pe care mulţi îl prea cunoaştem. E exact acel Bucureşti care atunci când deschizi geamul termopan pentru a fuma o ţigare îţi intră zgomotos şi rapid în casă. Aceştia sunt nişte bucureşteni realizaţi, din pătura de mijloc a societăţii. El lucrează la o bancă şi dă sfaturi amicilor privind creditele. Soţia este o judecătoare decentă, ce nu s-a gândit niciodată să dea 3000 de euro pentru un cadou de Crăciun, ceea ce înseamnă că stă departe de corupţia ce suntem învăţaţi că există până în cel mai strâmt colţ din sistemul judiciar. Amândoi însă îşi permit un aparat dentar de 2700 de lei nu neapărat necesar, dar care îşi va arăta rezultatele, pentru fiica lor. Iar amanta e exact doamna doctor stomatolog ce primeşte aceşti bani pentru munca sa. Mai „normal” de atât nu cred că a mai existat în filmul românesc recent. Natural, real, s-a mai văzut, dar pentru unii povestea unui delicvent juvenil înseamnă reclamă negativă făcută României. Ei bine, acesta nu mai e filmul pe „faţa” căruia să stea lipită această critică nefondată.

Dar acesta nu va fi nici filmul activ, plin de „tăieturi”, grăbit şi de cele mai multe ori lipsit de sentiment, însă nu va fi nici un film aparent repetativ, cu un personaj aflat în căutarea necunoscutului. Cele câteva zile din viaţa acestor personaje îşi păstrează până la un moment dat tonul zilnic, nespecial, repetativ, dar asta va fi mult mai greu de simţit când ştim că un personaj îl înşeală pe altul cu cineva care la rândul său poate fi afectat de această relaţie de adulter. Rezultă că trebuie să se întâmple ceva. Poate un cadou rezolva asta? De ce nu? Dar nu ar fi de ajuns.

De aceea, Paul face la un moment dat, cu aproximativ 10-15 minute înainte de final ceea ce ne aşteptam toţi. Ia o hotărâre chiar înaintea Crăciunului, care poate se va simţi mai dificilă abia marţi, după Crăciun.

În toată înşiruirea de evenimente care se întâmplă într-un program de lucru normal ( de aceea nimeni nu observă), scena „hotărârii” este cu siguranţă cea care nu oferă ceea ce ar trebui. Nu sunt reacţii greşite în gesturile celor doi soţi, blocarea unuia dintre personaje pare normală, naturală, dar nu e exact turul de forţă la care toţi ne-am aşteptat pe toată durata liniştită a filmului.

Prezentat în cadrul secţiunii Un Certain Regard la festivalul de la Cannes de anul acesta, ,Marţi, după Crăciun’, filmul care deschide o toamnă plină de lansări cinematografice româneşti, îşi aduce protagoniştii la nivelul social european. Mimi Brănescu, Maria Popistaşu, Mirela Oprişor interpretează cu simplitate personaje care nu mai riscă să stârnească generalizări. Despre decizii, normalitate şi alţi termeni dintre cei mai neclari se poate vorbi, scrie multe. Nouă ne este uşor şi să scriem şi să vorbim. Paul a vorbit, dar poate nu va semna.

Articole recomandate
Trailer Cannes 2010 : Marţi, după Crăciun (2010)
Program Noaptea alba a filmului românesc, vineri 15 septembrie
Recenzie Independenţa României (1912) - Primul film românesc de lung metraj