Fata care s-a jucat cu focul : filmul

Primul film suedez inspirat de seria Millenium a lui Stieg Larsson, devenită un adevărat fenomen mondial, nu a reuşit să ne surprindă foarte mult cu misterul pe care l-a propus, dar totuşi a făcut ceea ce trebuia. Personajul principal Lisbeth Salander, interpretată convingător de senzaţia Noomi Rapace, a apărut nu doar pentru a ajuta la rezolvarea unui caz, dar şi pentru a stârni curiozitate asupra ei.

Aşa că al doilea film din seria de ecranizări suedeză ,The Girl who played with fire / Fata care s-a jucat cu focul’ trebuie doar să reuşească să ne menţină interesul asupra acestui personaj. Şi asta face. La un an de la evenimentele din ‚Bărbaţi care urăsc femeile’, Lisbeth se întoarce în Suedia, încă răzbunătoare, încă retrasă, dar puţin confuză.

Tocmai din pricina acestei tatonări, filmul începe puţin neconvingător, suferă ca tot unitar de pe urma coincidenţelor mult prea precise şi de pe recapitularea prea puţin necesară a unor evenimente cheie din prima parte, dar creşte pe măsură ce aceasta şi Mikael Blomkvist ( Michael Nyqvist), separat, încearcă să îi găsească pe adevăraţii vinovaţi ai crimelor pentru care Lisbeth este acuzată.

E un conflict hrănit superficial, mult prea calculat, deloc surprinzător. Dar exact ca şi în primul film, în tot acest timp în care nevinovaţi ( şi vinovaţi) mor, bărbaţi sunt pedepsiţi, canalele media informează, avem la ce să ne uităm. Noomi Rapace, împreună cu echipa de machiaj, continuă să hrănească acest personaj şi să ne stârnească curiozitatea. Iar în timp ce ei caută să afle cine este Zola, noi sperăm că această uşor banală căutare să ne spună ceva de fata care s-a jucat cu focul.

Şi ni se spune. Noutatea însă nu ne va duce mai departe de la a da versiunii multora dreptate. Iar dacă misterul s-a dovedit a fi destul de uşor de citit, atunci detaliile formează încă un puzzle emoţional interesant.

Relaţia de la distanţă dintre Lisbeth şi Mickael e interesantă. Lisbeth nu e o persoană care să ceară prea des ajutorul, dar o face. Mickael o cunoaşte îndeajuns pe Lisbeth pentru a nu crede în niciun moment că ar putea fi criminală, îi întinde acesteia capcane în care să cadă, pentru a lua legătura cu el, vrea să o ajute pe ea, nu doar să rezolve un mister jurnalistic, vrea să o vadă pe ea din nou, vrea să fie salvatorul ei. Lisbeth e însă mai rapidă şi chiar dacă îi deschide o uşă lui Mickael, întotdeauna e pregătită să fugă pe geam. Dar uneori asta e esenţa. Uneori e important ca să existe cineva în spatele tău care să te prindă.

Acest nou nivel de intimitate face din ‚Flickan som lekte med elden’ ( titlul original din suedeză) un film mai interesant. E departe de a deţine vreo urmă de noutate, dar filmul este hrănit îndeajuns de convingător în modul acesta programat, încât să nu regreţi că te-ai ghidat după un titlu, după o copertă. Iar Noomi Rapace e perfectă pentru rol.

Finalul ne face chiar şi mai curioşi de deznodământ.

Trailer

Articole recomandate
Primii favoriţi la Oscar 2011
Top 5 cele mai bune filme ale verii 2010
Trailer My Dog Tulip – Un alt fel de film despre un câine