Recenzie The Karate Kid (1984) - Metode alternative de învăţare

Datorită unor continuări nereuşite imaginea titlului ‚The Karate Kid’ a avut puternic de suferit. Chiar dacă filmul din 1984 nu este capodoperă ( nici nu se vrea una), întâlneşte excelenţa. E amuzant, inocent şi loveşte unde trebuie.

Filmele cu karate ( sau oricare alt tip de lupte) sunt adulate de publicul adolescentin, care vede în învingători exemple bune de urmat. Explicaţia nu e deloc greu de căutat. La vârste fragede ( şi nu numai) ne dorim să învingem. La vârste mai înaintate mai cunoaştem şi cum să pierdem. Şi în acelaşi timp se pare că ne place violenţa. ‚The Karate Kid’ din 1984 face un lucru extraordinar din acest punct de vedere. Există lupte în film, dar cum eroul este exact la vârsta adolescenţei, ele nu reuşesc să fie pe atât de uimitoare ca în alte filme de gen. Faptul că ele par mai reale nu ştiu dacă va fi neapărat un punct important pentru mulţi, deşi ar trebui să fie un punct chiar solid. Dar chiar şi dincolo de aceste lupte şi cine iese învingător în final, personajul principal învaţă karate prin metode alternative, ce nu sunt strict fizice. Astfel, Daniel se dezvoltă spiritual, mai degrabă decât fizic.

Filmul ajunge şi la lupte, dar ele reprezintă poate a zecea parte din film. Mai important e că ştim de unde vine Daniel ( înainte de a lupta în turneul din final se îndrăgosteşte, întâlneşte dezamăgirea, frica, umilinţa). Şi apoi, pentru că filmul nu se grăbeşte. Şi nu în ultimul rând pentru energia trimisă de Pat Morita, într-un rol care i se potriveşte perfect. Astfel, ,The Karate Kid’ ajunge să strălucească. El este poate cel mai bun motiv cinematografic pentru care cineva se apucă de karate.

Recenzii recomandate
Recenzie Knight and Day / Întâlnire explozivă (2010)
Recenzie film : Prince of Persia : The Sands of Time ( 2010)
Recenzie film : Iron Man 2 (2010)