miercuri, 15 septembrie 2010

Primii favoriţi la Oscar 2011

Publicat de FLORIN la 14:12
Am ajuns la jumătatea drumului. Au trecut aproximativ 6 luni de când Kathryn Bigelow a devenit prima femeie regizor recompensată cu statueta Oscar, pentru ‚The Hurt Locker’, care a câştigat şi premiul pentru cel mai bun film într-un val de controverse şi dezbateri de tot felul. Au trecut şi aproape toate festivalurile importante : Sundance, Berlin, Cannes, Veneţia, iar la Toronto crema studiourilor dă o luptă puternică pentru a deveni favoriţi de pe acum la Oscarurile din 2011. Iată ce titluri s-ar putea găsi în lista nominalizaţilor pentru cel puţin un premiu Oscar în 2011.

Au fost lansate în cinematografele din România

Shutter Island – cel mai recent film al lui Martin Scorsese nu a cucerit critica şi nici publicul unanim, dar o nominalizare, două nu par imposibile, deşi filmul a fost lansat mult în afara sezonului.

Alice in Wonderland – în regia lui Tim Burton, filmul după cartea lui Lewis Carroll a fost unul din cele mai de succes filme ale anului. Nu exact şi unul din cele mai bune, dar machiajul va fi greu de neobservat.

Eu când vreau să fluier, fluier – propunerea României la categoria cel mai bun film străin, debutul lui Florin Şerban este cel mai mare succes de box office românesc, dar chiar şi cu un premiu important la Berlin, filmul porneşte cu mici şanse la mult râvnita nominalizare.

Toy Story 3 – după ce Up a reuşit în 2010 să primească nominalizarea pentru cel mai bun film, Pixar pare că va aduce din nou animaţia în lista selectă de 10.

The Ghost Writer / Marioneta – la fel ca şi Shutter Island, filmul are şanse mici să fie nominalizat, dar cine ştie.

Inception – nu un favorit al meu, filmul lui Christopher Nolan are atât de mulţi fani cu credibilitate ( nu ca Twilight) încât şansele sale arată foarte bine cu 6 luni înainte. Nominalizarea pentru regie pare imposibil de nerealizat.

Despicable me – categoria film de animaţie a devenit foarte importantă în ultimii ani, iar acesta pare un film care va prinde nominalizarea.

Clash of The Titans şi Iron Man 2 mai mult ca sigur vor primi nominalizări pentru efecte.

Sundance

Restrepo, Joan Rivers : a piece of work, The Tillman Story sunt doar câteva din documentarele prezentate aici cu şanse reale la categoria cel mai bun documentar.

Animal Kingdom – filmul lui David Michod a fost deja lansat în cinematografele americane, iar critica îl susţine puternic.

Winter’s Bone – câştigătorul de anul acesta de la Sundance a fost deja prezentat în cinematografele americane, primit bine de critici, dar şi de public ( pentru un film independent, distribuit în cinematografe limitate). Filmul prezintă povestea unei adolescente care trebuie să îşi găsească tatăl înainte ca familia să fie evacuată.

Howl – James Franco este Allen Ginsberg, în acest film biografic despre controversatul proces intentat pentru publicarea poemului cu acelaşi nume.

A Film Unfinished – un documentar despre un film neterminat despre viaţa în lagărele Varşoviei din timpul celui de-al doilea război mondial.

Berlin

Honey – câştigătorul din anul precedent al Ursului de Aur ‚The Milk of sorrow’ a primit nominalizarea la Oscar pentru cel mai bun film străin. Posibil la fel şi cu câştigătorul din 2010 într-un festival cu titluri mai puţin hollywoodiene.

The Kids are all right – atât Annette Bening, cât şi Julianne Moore sunt în cursa pentru Oscar într-un film ce ar mai putea lua şi un premiu pentru scenariu.

Cannes

Uncle Boonmee Who Can Recall His Past Lives – câştigătoul din acest an al Palme D’Or-ului are un spirit foarte oriental. Să vedem ce spun occidentalii despre asta.

Des hommes et des dieux – un grup de călugări nu renunţă la convingerile lor în faţa fundamentaliştilor algerieni.

Biutiful – noul film al lui Alenjandro Gonzalez Innaritu ar putea să îi aducă lui Javier Bardem al doilea Oscar din carieră.

Veneţia

Black Swan – Natalie Porman e o nouă favorită a Oscarului din 2011.

Somewhere – chiar dacă Leul de Aur câştigat în acest an a stârnit controverse, asta s-ar putea să ajute filmul.

Toronto

127 Hours – noul film Danny Boyle se anunţă cel mai greu de îndurat experienţă cinematografică de anul acesta datorită unei scene despre care critica nu se opreşte să vorbească pe lângă laudele continue pe care le primeşte.

Another Year – filmul lui Mike Leigh a făcut turul festivalurilor.

The King’s Speech - Colin Firth ar putea câştiga acel Oscar pentru care a fost nominalizat anul precedent, într-un film în care mai joacă şi Helena Bonham Carter şi Geoffrey Rush.

Lista e bineînţeles încă deschisă, dar deşi mai sunt 6 luni, locurile sunt limitate.

Articole recomandate
Top 5 cele mai bune filme ale verii 2010
Program Noaptea alba a filmului românesc, vineri 15 septembrie
Recenzii scurte : Wall Street, The Game, Exam

0 comentarii on "Primii favoriţi la Oscar 2011"

 

Club de film Copyright 2009 Reflection Designed by Ipiet Templates Image by Tadpole's Notez