The Gatekeepers la Cinepolitica 2013

The Gatekeepers este atât de bun pentru că regizorul nu reușește să își atingă intențiile. ( Rating 3 / 4)

The Croods

The Croods are defecte, care se simt în funcție de memoria cinefilă a fiecăruia. ( Rating 2 / 4)

Trailer : Only God forgives

Primul trailer de la Only God forgives știe cu siguranță să atragă atenția fanilor lui Drive. 

Comparații - Poziția copilului

Poziția copilului are mare noroc cu Luminița Gheorghiu.

Recenzie Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu (2010)

Dacă întrebi lumea pe stradă „Cine a fost Nicolae Ceauşescu?”, răspunsurile pot cauza pe de-o parte amuzament, pe de alta o îngrijorare acută, cu toate că necunoştinţa multora nu e chiar surprinzătoare. În fond, în ultimii 20 de ani imaginea lui Nicolae Ceauşescu a fost asimilată doar printr-o serie de imagini mereu reluate pe micile ecrane, cele ale ultimului său discurs public ( Alo. Alo.) şi ale procesului regizat ( urmat de execuţia ce mai mult ca niciodată stârneşte numeroase teorii ale conspiraţiei). În rest, istoria rareori se vede interesantă de pe băncile şcolilor, iar interesul pentru adevăruri universale revine unui număr de minţi restrâns. Dar un documentar ar putea ajuta.

Acum, referitor la aclamatul film al lui Andrei Ujică ‚Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu’ apare întrebarea : „Este un documentar?”. Oficial este, neoficial într-un mod oficial ( inclusiv prin intermediul regizorului Cristian Mungiu) aflăm că de fapt lucrurile sunt mai complicate decât se arată. Imaginile alese după îndelungi selecţii sunt reale, dar construcţia rezultată e pe atât de originală în structură încât e dificil să îi găseşti un nume. Lipsit de un narator, de explicaţii privind evenimentele de pe ecran, nicidecum aşezat cronologic, filmul rămâne însă un document care nu numai că va spune mai multe decât am auzit în ultimile 20 de ani despre dictatorul român, dar va atinge până şi cele mai mici detalii ale vieţii acestuia, cel puţin politică.

În mod contradictoriu imaginile din film însă nu reuşesc să creeze un răspuns obiectiv la întrebarea cu răspunsuri amuzante, inocente, trăznite. Dar pot reprezenta baza pentru serioase semne de întrebare. Sunt atâtea ipostazele în care îl vedem pe cel despre care ni s-a spus că a dus ţara în fundătură de unul singur, încât va fi dificil ca părerea faţă de o istorie incompletă să nu fie cel puţin uşor adaptată. Văzându-l pe personajul nostru alături de regine ale Angliei, preşedinţi americani şi alţi lideri occidentali, dreptatea poate nu va fi pe atât de uşor de văzut în alb şi negru.

Ascultând un discurs anti-Ceauşescu primit cu împotrivire de o Sală a Palatului dornică să îl aplaude pe Nicolae Ceauşescu, văzând cum cel care dădea toate ordinile este manipulat de subalternii săi, descoperind un tată fericit alături de fiica sa cu dificultate un om obişnuit ( poate imaginile nu vor aduce noutăţi pentru un istoric) nu îşi va mai deschide la culoare părerea de un negru absolut.

Nu că acest film ar vrea în vreun fel să facă asta. Nicolae Ceauşescu este şi cel care are păreri despre poezie, care vânează regulat, ţine discursuri bune, dar şi dezastruoase, are o agendă imposibilă pentru România. Iar astea se văd şi ele. Iar asta e cheia acestui film. Culorile în care este portretizat Nicolae Ceauşescu nu sunt doar dintr-o anume gamă precisă. Culorile vin dinspre acesta, dar mai ales culorile vin dinspre noi.

Lipsa de cunoştinţe istorice nu de puţine ori ar putea crea probleme pentru un total necunoscător al vieţii politice din acea perioadă, în timp ce pentru altul nişte întâlniri ar putea să îi completeze cunoştinţele. Experienţele vor fi categoric diferite, iar asta se datorează tot acestei libertăţi venite dinspre regizor, ce prin renunţarea la elementele obligatorii ale documentarului ia orice tip de presiune de pe umerii spectatorului.

De aceea acest film are o importanţă de nivel naţional mai degrabă decât internaţional, cu toate că e revoluţionar prin structură la nivel mondial. ‚Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu’ nu doar că reuşeşte să creeze un portret complex, mereu surprinzător al dictatorului român, dar recreează şi istoria unei naţiuni. Mai există goluri acolo, dar golul cel mai esenţial dintre toate se va găsi la finalul filmului. Viziunea politică a spectatorului se va desluşi, iar indirect Nicolae Ceauşescu ar putea influenţa viitorul României. Pentru ca asta să se întâmple, mai întâi filmul trebuie să devină un fenomen naţional. De meritat merită, dar nu va fi surprinzător dacă românii vor prefera mai degrabă telenovela.

Lolita, filmul

Când ‚Lolita’ lui Stanley Kubrick a fost lansat pentru prima oară, promovarea sa a avut la bază o întrebare care dincolo de strategii de marketing bine puse la punct, chiar are sens, mai ales datorită anului în care a fost realizat : „Cum de au reuşit să facă un film despre Lolita?”. Imposibilul îi reuşeşte lui Stanley Kubrick.

Cititorii ‚Lolitei’ lui Vladimir Nabokov, care semnează şi scenariul, au avut întotdeauna dificultatea de a vedea personajele acestui roman controversat drept simple victime sau monştrii. Iar într-un film care putea să se transforme în altceva, cea mai importantă calitate a filmului din 1962 este că cele două personaje principale, profesorul Humbert Humbert ( James Mason) şi fiica sa minoră vitregă Lolita ( Sue Lyon) nu reprezintă doar un monstru şi victima sa. Rolurile lor se schimbă, iar filmul refuză să devină moralizator. Se chiar joacă cu genurile pentru asta, transformă situaţii periculoase în unele comice, lăsând muzica să îţi lase impresia unui film romantic, înzestrând personajele cu un şarm specific eroilor din acelaşi gen de filme, evitând cenzura creând misterul. Într-o oarecare măsură, e aceeaşi reţetă folosită de William Wyler în ‚The Children’s Hour’ cu doar un an înainte. Acolo a funcţionat, la fel se întâmplă şi aici. Durata e puţin prea mare, dar ‚Lolita’, oricât de dificilă a fost aducerea sa pe marele ecran, îşi păstrează controversa cu graţie şi pe peliculă.

Un al doilea film 'Lolita' a apărut în 1997, în regia lui Adrian Lyne.

Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu are 3 (4) noi trailere

După trailerul ideal lansat în perioada când ‚Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu’ şi-a făcut lansarea mondială la Cannes, acum, înainte de lansarea din cinematografele din România, filmul lui Andrei Ujică vine cu mult aşteptatele continuări. 4 trailere regizate de 3 regizori români. Marian Crişan, Adrian Sitaru şi Radu Jude sunt aceştia, iar trailere diferite ca idee pot fi văzute mai jos.

Premiera de gală a filmului se va face joi, 28 octombrie la Sala Palatului. Intrarea este deschisă publicului, preţul unui bilet fiind de 5 lei. Din 29 octombrie, filmul va putea fi văzut în cinematografele selectate.

Trailer 1 de Adrian Sitaru



Traier 2 de Marian Crişan



Trailerele 3 şi 4 de Radu Jude





Articole despre Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu
Trailer Cannes 2010 : Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu ( Andrei Ujica, 2010)
Interviu Andrei Ujică pentru New York Times
Documentarul lui Nicolae Ceauşescu ajunge în cinematografe

Greu de pensionat şi Demon vin în cinematografe într-un weekend mai uşurel

Premierele acestei săptămâni sunt cea mai recentă adaptare după benzi desenate ‚Red / Greu de pensionat’, horror-ul aşa-zis claustrofobic ‚Devil’ şi animaţia ‚Alpha and Omega’.



‚Red’, tradus în română ‚Greu de pensionat’, este bazat pe benzile desenate cu acelaşi nume. Filmul spune povestea lui Frank Mosses ( Bruce Willis), un fost agent CIA pensionat, pe care un asasin încearcă să îl ucidă. Încercând să afle cine îi doreşte moartea, acesta se întoarce spre fosta sa echipă. Din aceasta face parte şi oscarizata Helen Mirren, aici pe post de ucigaşă.



‚Devil / Demon’ este scris de M Night Shyamalan, dar regizat de John Erick şi Danny Dowdle, care au semnat şi horror-ul ‚Quarantine’. În film, un grup de persoane sunt prinşi într-un lift în care îşi va face apariţia şi diavolul. Sună a film claustrofobic cu ceva minim potenţial, dar criticii nu au fost foarte zguduiţi de el.



‚Alpha and Omega’ este o nouă animaţie în 3D, ce nu a reuşit exact să câştige criticii şi nici publicul. Lupii arată însă bine, la fel cam ca toate personajele animate.



Tot în cinematografe mai puteţi vedea Piranha 3D, Wall Street 2 şi Nuntă în Basarabia.

Documentarul lui Nicolae Ceauşescu ajunge în cinematografe

Deja a doua oară în acest an, cu toate că în documentarul ‚Kapitalism, reţeta noastră secretă’ fostul dictator român era doar un personaj secundar, dar care mai că stârnea mai multă popularitate decât afaceriştii capitalişti ai României, Nicolae Ceauşescu ajunge în cinematografele din România. În documentarul ficţional ‚Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu’ acesta nu mai lasă pe nimeni ( nici pe Elena Ceauşescu?) să îi ia titlul de personaj principal.

Prezentat în premieră mondială în cadrul festivalului de la Cannes în luna mai a acestui an, filmul lui Andrei Ujică a primit cronici răsunătoare din partea criticilor străini cu foarte multe ocazii, iar micul trailer lansat chiar în aceeaşi perioadă e atât de funcţionabil încât e posibil ca aici să avem filmul românesc al anului. Vom vedea asta din 29 octombrie, atunci când ‚Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu’ îşi face în sfârşit intrarea, de foarte mult timp aşteptată, în cinematografele din România.

Articole recomandate
Trailer Cannes 2010 : Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu ( Andrei Ujica, 2010)
Interviu Andrei Ujică pentru New York Times
Filme româneşti în 2011

Filme româneşti în 2011

Anul 2010 a fost un an foarte bun pentru cinematografia românească şi spun asta chiar înainte ca alte 3 ( poate chiar 5) filme româneşti să ajungă pe marile ecrane româneşti, de la festivalurile din lumea întreagă. ‚Medalia de onoare’, ,Aurora’, ,Europolis’ şi opţional ‚Portretul luptătorului la tinereţe’ şi ‚Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu’ vor mai ajunge în cinematografele româneşti în următoarele 3 luni. Apoi vine 2011, un an în care criza economică s-ar putea să îşi arate şi efectele cinematografice. Poate însă e prea devreme pentru asta.



Iată ce filme româneşti ar putea apărea în 2011.

Pentru că 2010 a fost un an atât de aglomerat nu e de mirare că unii distribuitori au preferat să aştepte pentru a lansa filme cu succes în diferite festivaluri.

‚Periferic’şi ,Bună, ce faci?’, filme ce au primit aprobarea criticilor de la Locarno şi de la Tiff ar putea fi exemplele cele mai clare.



‚Mănuşile roşii’, în regia lui Radu Gabrea, nu pare nici el să se grăbească să ajungă în cinematografe, deşi a fost prezentat în avanpremieră în cadrul evenimentului ‚Noaptea albă a filmului românesc’.

,Copilăria lui Icar’ în regia lui Alexandru Iordănescu, un film cu Guillaume Depardieu, ‚Tatăl fantomă’, primul film dintr-o trilogie semnată de Lucian Georgescu, documentarul ‚Dacia, dragostea mea’, al doilea film al lui Dan Chişu ‚Ursul’ şi ‚Tanti’ a lui Şerban Marinescu sunt filme finalizate, care aşteaptă ocazia de a se arăta ( rapid?) publicului.

‚Burta Balenei’ în regia Anei Lungu şi Anei Szel a fost selectat anul acesta la Locarno, iar ‚Despre alte mame’ a avut succes festivalier în Rusia.

‚Un Balon în formă de inimă este’ a devenit ‚Loverboy’. Al doilea film de lung metraj pentru Cătălin Mitulescu, care a debutat cu promiţătorul ‚Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii’ şi care a produs cel mai important succes de box office autohton anul acesta ‚Eu când vreau să fluier fluier’, filmul prezintă povestea unui orfan care se îndrăgosteşte de o fată pe care o bănuieşte de uciderea unui bătrân. Acelaşi Cătălin Mitulescu lucrează şi la ‚El Rumano’, povestea unui român singuratic de 47 de ani ce se întoarce în România după 25 de ani în Spania.

‚Alice în ţara tovarăşilor’ al lui Nae Caranfil ar putea apărea şi el în 2010. Povestea vă va fi familiară dacă aţi văzut documentarul lui Alexandru Solomon ‚Marele jaf comunist’. Acum ea se întâlneşte cu ficţiunea.

Chiar dacă ‚Portretul luptătorului la tinereţe’ are o dată incertă de lansare ( ceea ce l-ar putea trece pe lista de 2011), ,Principii de viaţă’, următorul film al regizorului Constantin Popescu Junior este deja gata şi a început turul festivalurilor cu San Sebastian. Vlad Ivanov va fi actorul din rolul principal, un bărbat de 40 de ani cu o viaţă de studiat într-un film minimalist.

Proiect finanţat de CNC, ,Toată lumea din familia noastră’, al doilea lungmetraj al lui Radu Jude după amuzantul ‚Cea mai fericită fată din lume’ spune povestea unui bărbat care după ce pierde custodia fiicei sale de 5 ani, o răpeşte pentru a pleca în vacanţă.

A treia comedie a lui Sergiu Nicolaescu ‚Ultimul corupt al României’ continuă să satirizeze viaţa politică din România, satirizare începută cu ‚Poker’. Cum nu ne aşteptăm ca filmul să treacă prin festivaluri, nu e imposibil ca proiectul finanţat de CNC să ajungă în cinematografe chiar în 2011.

Celelalte proiecte finanţate de CNC probabil vor aştepta până în 2012 pentru a ajunge în cinematografe, trăgând speranţe pentru un premiu la festivalurile importante.

2011 rămâne astfel incert, cu toate că va fi anul în care vom vedea dacă această evoluţie din ultimii ani va continua sau se va diminua.

Articole recomandate
Filmele româneşti ale anului 2010
Comedii româneşti : filme la care se râde româneşte. Un top 10
Primul film românesc de lung metraj Independenţa României

Recenzie Contesa însângerată (2009)

Negreşit, prima impresie pe care ţi-o lasă orice mică ştire, mic trailer despre ‚The Countess / Contesa însângerată’ e cea a unui film puternic feminist. Şi asta e şi prima impresie pe care personajul interpretat de drăguţa Julie Delphy, contesa Erzebet Bathory ne-o lasă şi în primele minute din film, când după moartea soţului său se dovedeşte mai mult decât capabilă să negocieze cu regi, să dea replica unor bărbaţi frustaţi de averea de care dispune şi bineînţeles să îşi organizeze financiar viaţa.

Dar femeia aceasta puternică şi stilată se dovedeşte incapabilă de a suferi o decepţie în dragoste şi pune pe seama vârstei sale presupusa fugă a amantului cu mult mai tânăr. Iar, prin calitatea sa de stăpână nervoasă într-o zi îşi varsă nervii pe una dintre servitoare. Şi atunci ţâşneşte sângele pe chipul său, iar în oglindă ea vede efectul în obrajii săi. Iar încet totul devine o dependenţă, care trebuie să se sfârşească tragic. Ea însă rosteşte în faţa celui iubit cuvinte de nevinovăţie, lăsând să se înţeleagă un complot cauzat de invidie din partea unui bărbat.

Lucru cât se poate de posibil în realitate, presupusele fapte îngrozitoare ale contesei fiind foarte controversate din punct de vedere istoric. Dar într-un film în care acţiunile ei sunt vizibile şi repetate, faptul că în final bărbatul care teoretic a cauzat această reacţie puternică nu e lăsat să vadă, să se convingă şi să ne spună, dă dovadă de neinspiraţie.

Iar multe alte lucruri sunt neinspirate în acest film, care devine neinteresant la un moment dat, fără să mai revină. Actriţa româncă Ana Maria Marinca apare într-un rol secundar, dar singura interpretare care spune ceva e cea a eroinei Julie Delphy, care semnează şi regia acestei poveşti mai degrabă anti feministe şi uşor plictisitoare.

Pe Ana Maria Marinca aţi mai putut-o vedea şi în Storm.

Contesa însângerată are competiţie feminină mare în cinematografe

Premierele acestei săptămâni includ drama de epocă ‚The Countess / Contesa însângerată’, a doua parte din seria Millenium ,Fata care s-a jucat cu focul’ şi revenirea Juliei Roberts cu ‚Eat Pray Love’.



‚The Countess’ în regia lui Julie Delphy, care interpretează şi rolul principal, prezintă povestea adevărată a unei contese a cărui istorie o putea uşor transforma în partenera lui Dracula. Dar nu aşa a fost să fie, iar acest film nu pare a apela la publicul pasionat de filme horror, ci de filme feministe. Contesa Bathory a intrat în istorie drept o fiinţă de o cruditate malefică, datorită presupunerilor că aceasta se hrănea cu sânge de virgine, crezând astfel că nu va îmbătrâni. Actriţa româncă Ana Maria Marinca are un rol secundar.



‚Eat Pray Love’, adaptarea pentru marele ecran a best seller-ului lui Elizabeth Gilbert, ne-o readuce în atenţie pe regina neîncoronotă a filmelor romantice Julia Roberts. Filmul, despre o femeie care porneşte într-o călătorie în care se redescoperă, a fost primit în general cu cronici negative spre mixte, atacând eroina principală mai ales cu însuşirea de „narcisistă”.



Tot din 15 octombrie intră în cinematografe şi ‚The Girl who played with fire / Fata care s-a jucat cu focul’. Pasionaţii de animaţie se pot bucura, fiindcă Anim’est 2010 continuă până pe 17 octombrie la Bucureşti, urmând ca între 22 şi 24 octombrie festivalul să se mute la Cluj.

Pasionaţii de IMAX pot vedea şi ei un nou film la dimensiuni mari. Acesta este ‚Galapagos’ un film documentar din 1999. Cei care aşteaptă titluri mai recente mai au de aşteptat până pe 17 decembrie când ‚Tron Legacy’ va putea fi vizionat şi el în IMAX 3D.

Tot în cinematografe mai puteţi urmări şi Wall Street 2, Nuntă în Basarabia sau Inception.

Filme de la Cannes la Bucureşti la cinema Studio

Extras din comunicatul de presă

Filmele premiate cu cele mai importante distincţii la ediţia din acest an a prestigiosului festival vor putea fi vizionate în premieră absolută în Bucureşti
Întâlniri cu regizori străini premiaţi la Cannes şi proiecţii în premieră ale unor filme care au rulat anul acesta la festivalul de pe Coasta de Azur - acestea sunt câteva dintre surprizele primei ediţii a evenimentului Les Films de Cannes à Bucarest.
Între 15 şi 21 octombrie, la cinema Studio din Capitală vor fi proiectate, în premieră în România, mai multe pelicule selecţionate în competiţia prestigiosului festival.
Selecţia a fost realizată chiar de Thierry Frémaux, delegatul general al festivalului de la Cannes, care va fi prezent la eveniment şi va introduce filmele din program. Thierry Frémaux va susţine şi un masterclass pentru studenţii facultăţilor de film din Bucureşti.
Despre filmele lor vor vorbi şi invitaţii speciali ai festivalului, regizorii Gaspar Noé (Enter the Void), Kornél Mundruczó (Tender Son. The Frankenstein Project), Sergei Loznitsa (My Joy). La sfârşitul proiecţiilor, publicul le va putea pune întrebări regizorilor, în sesiuni de întrebări şi răspunsuri.
Kornél Mundruczó şi Sergei Loznitsa au filmat în ţara noastră sau au colaborat deja cu cineaşti români. În 2008, Mundruczó a concurat la Cannes cu Delta, o peliculă filmată în Delta Dunării, iar Loznitsa a lucrat la filmul My Joy cu directorul de imagine Oleg Mutu şi actorul Vlad Ivanov.
Manifestarea se va deschide vineri, 15 octombrie, cu o proiecţie-eveniment: premiera naţională a peliculei care a câştigat Palme d’Or anul acesta, Uncle Boonmee Who Can Recall His Past Lives, în regia thailandezului Apichatpong Weerasethakul, unul dintre cei mai apreciaţi cineaşti asiatici ai momentului. Filmul preferat al lui Tim Burton, preşedintele juriului din acest an, este povestea unui om care, în apropierea morţii, îşi revede vieţile anterioare, ghidat de fantoma soţiei sale.
Les Films de Cannes à Bucarest aduce pe ecranele româneşti şi drama care şi-a adjudecat Marele Premiu la Cannes, Des Hommes et des Dieux, în regia lui Xavier Beauvois. Propunerea Franţei la Oscarul pentru cel mai bun film străin, pelicula inspirată dintr-un fapt real – asasinarea a opt călugări francezi în Algeria – va avea parte de o proiecţie de gală la Opera Naţională din Bucureşti luni, 18 octombrie.
Programul evenimentului este completat de filmul care a luat premiul pentru regie la Cannes, Tournée, regizat de actorul Mathieu Amalric.
Pe lângă titlurile străine, Les Films de Cannes à Bucarest pregăteşte un program-supriză cu filme româneşti care au ajuns, de-a lungul timpului, pe ecranele celebrului festival.
Evenimentul este organizat de casa de distribuţie Voodoo Films, în parteneriat cu Ambasada Franţei la Bucureşti şi Institutul Francez din Bucureşti, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, al Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional şi al Editurii Video - şi în colaborare cu distribuitorul Independenţa Film.
Programul complet al proiecţiilor va putea fi consultat începând cu 11 octombrie pe site-ul manifestării, www.filmedefestival.ro.

Comedii româneşti : filme la care se râde româneşte. Un top 10

Filmul de comedie românesc pare astăzi pe cale de dispariţie, dar nu este. 3 filme româneşti de comedie au fost lansate în 2010. Din păcate, nu s-a prea râs la ele. Avem însă numeroase rezerve în cinematografia românească de dinainte de 1989, dar şi de după. Iată 10 filme româneşti la care românii pot râde.

O noapte furtunoasă (1943)

Filmul lui Jean Georgescu a fost nedreptăţit mulţi ani după lansare, din pricina unor jocuri de culise, dar comedia inspirată de piesa lui Ion Luca Caragiale a răzbit în timp, ceea ce nu se poate spune despre multe filme româneşti din acea perioadă. Lumea de dinainte de primul război mondial niciodată nu a fost surprinsă mai bine decât în această adaptare pe peliculă.
Din păcate filmul stă foarte slab pe partea tehnică. Se vede asta şi, mai ales, se aude, dar neajunsurile tehnice pot fi trecute cu vederea în favoarea noutăţilor pe care pare că le aduce de atunci. Filmul rămâne cea mai bună adaptare a unei piese de teatru a autorului român.

Seria Brigada Diverse

Când ‚Brigada Diverse intră în acţiune’, căpitan Panait ( Toma Caragiu), plutonierul Căpşună ( Sebastian Papaiani), sergentul Cristoloveanu ( Dumitru Furdui), Gogu ( Dem Rădulescu), Trandafir ( Puiu Călinescu), Patraulea ( Jean Constantin) şi câinele Costel asigură comedia. Trilogia românească a făcut publicul român să râdă cel mai tare şi cel mai mult ( sunt 3 filme), dar mai important a lăsat acestuia nişte personaje emblematice. Filmele au o problemă : structura. Fiecare din cele 3 părţi sunt împărţite în alte două părţi, la jumătate renunţându-se la un caz, moment în care începe rezolvarea altuia, fără ca între cele două să existe altă legătură decât personajele. Prin această formulă, fiecare film îşi pierde din tensiune, mai ales în cele două continuări.

Astă seară dansăm în familie (1972)

Filmul în regia lui Geo Saizescu despre escrocii sentimentali Temistocle T Temistocle ( Dem Rădulescu) şi Alecu A Alecu ( Sebastian Papaiani) ce fac declaraţii foarte convingătoare, inclusiv muzicale, a fost relansat anul acesta în cinematografele din România, dispărând destul de repede dacă nu aţi fost foarte atenţi. Este una din comediile de aur ale cinematografiei româneşti, nu degeaba se află în această listă. Dem Rădulescu şi Sebastian Papaiani sunt pur şi simplu uimitori.

Nea Mărin Miliardar (1979)

Amza Pelea este Nea Mărin, un om de la ţară ajuns la mare pentru a fi confundat cu un miliardar a cărui fată a fost răpită. Prima comedie a lui Sergiu Nicolaescu nu se compară nicicum cu mediocrul ‚Poker’. Încurcăturile prin care personajele trec, vor crea multe, multe râsete.

O scrisoare pierdută (1982)

Prima dintre capodoperele teatrului românesc distribuită alături de Dilema Veche, această piesă de teatru filmată s-ar putea să nu ofere atât de multe râsete şi să îţi prezinte altfel personajele citite, dar vizionarea sa nu poate fi decât un mare câştig datorită numelor din distribuţie. Iar similitudinile între subiect şi viaţa reală reprezintă cel mai bun exemplu al genialităţii autorului.

Asfalt Tango (1995)

Chiar dacă regizorul Nae Caranfil a declarat că se simte cel mai distant de acest film, ,Asfalt Tango’ e foarte posibil să fi creat primele râsete din sălile de cinema româneşti de după 1989. Povestea unui soţ ( Mircea Diaconu) părăsit de soţie în favoarea unui loc de muncă în străinătate nu va fi doar dramatică atunci când acesta va fura o maşină şi va porni la drum după autobuzul ce se îndreaptă către graniţă, în care se află aceasta, împreună cu alte 10 fete şi ele dornice de a munci în străinătate. Soţul câştigă mult mai rapid însă admiraţia acestor fete şi a viitoarei lor şefe din Franţa ( Charlotte Rampling) decât a soţiei. Toţi actorii sunt extraordinari, iar declaraţia de undeva ( nu mai ştiu de unde) a lui Charlotte Rampling că „Nae Caranfil este Woody Allen din Europa de Est” nu pare o exagerare.

Filantropica (2002)

Cu acelaşi Mircea Diaconu în regia aceluiaşi Nae Caranfil, unul din cele mai de succes filme post decembriste româneşti, „Filantropica” e cea mai bună comedie de după 1989. Povestea este a unui Ovidiu, profesor de limba şi literatura română, scriitor ocazional, necăsătorit, încă locuind cu părinţii, un bărbat care intră în lumea cerşetoriei pentru a da de banii pe care şi-i dorea de mult şi pe care îi cheltuie cu presupusa soră a unui elev cu probleme. Gheorghe Dinică face unul din rolurile carierei sale într-un film la care s-ar putea ca alţii decât românii să nu poată râde. Noi s-ar putea să nu ne mai oprim.

Amintiri din Epoca de Aur 1 : Tovarăţi, frumoasă este viaţa (2009)

Alcătuit din mai multe scurtmetraje având la bază legende de dinainte de 1989, prima parte din ‚Amintiri din Epoca de Aur’ e cea amuzantă, a doua fiind mai dramatică. Filmul a câştigat premiul Gopo anul acesta pentru cele mai bune încasări ale unui film românesc în 2009.

Un top 10 :
1. Astă seară dansăm în familie
2. Filantropica
3. Brigada Diverse intră în acţiune
4. Asfalt Tango
5. Nea Mărin miliardar
6. O noapte furtunoasă
7. Amintiri din Epoca de Aur 1 : Tovarăşi, frumoasă este viaţa
8. B D în alertă
9. O scrisoare pierdută
10. B D la munte şi la mare

Recenzie Wall Street 2 (2010)

Recenta criză economică mondială i-a oferit lui Gordon Gekko scuza perfectă pentru a-şi face revenirea în ‚Wall Street : Money Never Sleeps / Wall Street 2 : Banii sunt făcuţi să circule’. Celebra sa replică de susţinere „Lăcomia este bună” continuă să îşi arate efectele. Sigur, poate / mai degrabă ( că) ea nu este decât cel mai bun şi cel mai scurt rezumat pentru efectele acumulate de pe Wall Street, locul în care banii sunt făcuţi să circule.

„Lăcomia nu este doar bună, acum este şi legală” adaugă în această continuare Gordon Gekko, acum doar un scriitor de succes şi un alt comentator de la televiziunile specializate. Chiar dacă în afara terenului de joc, acesta pare mai „nedormit” ca niciodată când vine vorba de a-i da sfaturi viitorului său ginere Jake ( Shia LaBeouf), care prin apropierea de acesta, încalcă dorinţele iubitei Winnie ( Carey Mulligan), certată cu tatăl.

Astfel, revenirea lui Gordon Gekko se transformă dintr-un film despre economie într-o dramă de familie, în care interacţiunile mai niciodată nu ajung să captiveze. Dar nici nimic deranjant, prea emoţional, prea prost creat nu se întâmplă, motiv pentru care cele două ore vor trece fără mari dificultăţi.

Cu surprize bune, uneori foarte folositoare, alteori predictibile, acest film regizat de mereu politicul Oliver Stone eşuează în a oferi o imagine mai clară crizei în care ne aflăm, dar personajul lui Gordon Gekko întotdeauna are ceva de spus cu convingere prin Michael Douglas, iar uneori doar de această convingere avem nevoie pentru a nu avea probleme cu dormitul în sala de cinema, de aceea acest film funcţionează foarte bine ca divertisment. Pentru mai multe, se pot încerca nişte cărţi de economie sau despre lăcomie.

Stanley Kubrick anti război, anti armată

Doar cu aproximativ două minute înainte de final pentru prima oară pe ecran în filmul de o oră şi jumătate îşi face apariţia o femeie, care fredonează un mic cântecel. Femeia e de origine germană, cântecelul fredonat de asemenea, auditoriu e format însă exclusiv din soldaţi francezi, care poate ca şi mine nu înţeleg nimic din cuvintele rostite. Reacţia însă există şi vine pentru prima oară, dincolo de cuvinte, emoţional.

‚Paths of Glory’ la o privire îndepărtată nu arată altfel decât alte filme anti-război, iar percepţia nu se schimbă nici de la o privire mai apropiată. Mesajul e foarte puţin diferit, adăugând apelului anti-război şi unul anti- armată, prin portretizările negative ale celor aflaţi în grade superiore. Aceştia vorbesc în procente despre vieţile celorlalţi soldaţi, negociază poziţii ierarhice prin atacuri periculoase, vorbesc despre curaj şi patriotism din ultima linie a frontului şi condamnă soldaţi din prima linie la moarte.

E un ton diferit a cărui reacţie bineînţeles e una negativă din partea autorităţilor. Astfel, statul francez încearcă împiedicarea lansării filmului, iar cel german se aliază în semn de solidaritate.

De cealaltă parte, ,Paths of Glory’ este primul mare succes de critică a lui Stanley Kubrick. Şi mai mult, Kirk Douglas face unul din cele mai importante roluri din carieră prin portretizarea unui colonel ce îşi asumă rolul de avocat al apărării pentru trei soldaţi ce riscă condamnarea de Curtea Marţială.

Ca şi ‚Nimic nou pe frontul de vest’, ,Paths of Glory’ este bazat pe o operă literară, semnată de Humphrey Cobb, cu succes moderat la lansare. Stanley Kubrick a citit cartea în tinereţe şi a revenit asupra ei, realizând unul din cele mai importante filme anti-război, posibil unic în tonul său.

Rezerve, bufniţe şi o nouă Eva ajung în cinematografe

Premierele acestei săptămâni includ comedia de acţiunea ‚The Other Guys / Agenţi de rezervă’, cel mai recent film de animaţie hollywoodian ‚Legende din regatul bufniţelor’ şi ‚Eva’. Mult mai bune decât toate pare a fi Anim’est.


‚The Other Guys’ este noua comedie de acţiune cu Mark Walhberg şi Will Ferrell, primită cu destul de bune cronici din partea criticilor americani şi aleasă şi de publicul american la lansarea sa din vară. Cei doi actori din rolurile principale interpretează doi detectivi contabili, ce în sfârşit au ocazia să îşi arate talentele de eroi.



‚Legende din regatul bufniţelor’, în original ‚Legends of the guardians’ intră în regim de avanpremieră din 6 octombrie, urmând ca două zile mai târziu să poate fi vizionat la preţurile normale. Filmul prezintă povestea unei bufniţe ce are parte de o mulţime de aventuri după ce fratele său alege să păstreze cuibul doar pentru el.



‚Eva’ sau ‚Povestea unui secol’ este regizat de românul Adrian Popovici, care e inclus şi în lista de scenarişti. Producţie românească în limba engleză, filmul prezintă povestea unei Eva de 16 ani care se îndrăgosteşte de un tânăr mereu plecat. De aceea, când acesta se întoarce, Eva este căsătorită şi mult mai matură.



Pe lângă Anime’Fest, continuă şi festivalul RO IFF 2010, la ale cărui proiecţii intrarea este gratuită.

Alte 3 filme pe care le poţi vedea în cinematografe sunt Marţi după Crăciun, Americanul şi Morgen.

Primul film făcut

Dacă v-aţi întrebat vreodată care este primul film făcut, răspunsurile sunt :

1878 – The Horse in Motion de Eadweard Muybridge



1888 – Roundhay Garden Scene de Louis Le Prince



Astăzi cu dificultate mai putem numi filme producţii de 2 secunde, dar de acolo a pornit arta cinematografică, iar asta e important.

Dracula în film. 5 filme de referinţă despre contele sugător de sânge

În toată istoria cinematografiei este dificil de găsit un personaj care să fi avut în permanenţă un rol atât de important în a defini un gen mai mult decât contele din Transilvania, creat iniţial pentru lumea literaturii de Bram Stoker în romanul său cult ‚Dracula’. Personajul său a pornit de la a fi un alt ciudat din epoca expresionistă germană, dar ciudatul şi-a arătat puterile, iar căutând să evolueze, a stabilit elementele definitorii ale filmelor cu vampiri.

Puterea sa s-a găsit în personajul creat iniţial de Bram Stoker, dar a fost necesară şi mâna unor adevăraţi profesionişti, care au căutat să exploreze lumea nemuritorului în moduri diferite pentru a impresiona vizual. În cele 5 titluri prezentate în acest articol, Dracula este un ciudat, un clasic, un personaj secundar, un muribund şi un romantic.

Nosferatu, eine Symphonie des Grauens (1922)

Atunci când legendarul regizor F W Murnau a vrut să regizeze un film inspirat de opera definitorie a lui Bram Stoker, ambiţiile artistului aproape nu au putut trece de cerinţele văduvei scriitorului, care din cauze neclare ( poate financiare, poate de altă natură) a refuzat să îi acorde acestuia drepturile de ecranizare ale aventurilor vampirului din Transilvania. Dar F W Murnau nu s-a lăsat descurajat şi a găsit o soluţie de compromis. A schimbat numele contelui şi a modificat foarte puţin povestea. Astfel contele Dracula a devenit contele Orlok / Nosferatu.

Din păcate pentru el şi pentru studioul care a produs filmul, acoperirea nu a fost îndeajuns de convingătoare. De aceea, după lansarea filmului, producătorii au pierdut un proces, aspect care ar fi trebuit să ducă la distrugerea tuturor copiilor acestuia. Asta nu s-a mai întâmplat din fericire, iar azi această primă variantă cinematografică a poveștii lui Dracula este punct de referinţă pentru lumea cinematografică.

Departe de vampirii zilelor noastre, Nosferatu îşi defineşte singur personalitatea, devenind o creatură a mişcării expresioniste. În interpretarea lui Max Schrek, contele este ciudat, deformat, inuman, prea puţin stilatul intelectual prezentat astăzi. Pe coridoarele castelui umbrele sale se vor juca cu personajele, iar ridicarea din coştiug va influenţa genul, dar multe elemente lipsesc, întocmai ca şi groaza.

Dracula (1931)

Nici în prima variantă oficială a lui ‚Dracula’ groaza nu va fi foarte convingătoare, ba posibil va lipsi şi aici. Dar privirea hipnotizatoare a lui Bela Lugosi răzbate în timp şi mai lasă încă un sentiment ciudat asupra publicului. Cu siguranţă mulţi actori extraordinari au putut să îl interpreteze pe contele sugător de sânge şi au făcut-o excelent ( nu toţi, dar unii fără îndoială). Bela Lugosi însă nu a avut niciodată adversar. În regia lui Tod Browing, în această variantă cinematografică contele Dracula ni se arată precum „un animal sălbatic”, rece, îngheţat, dar totuşi cuceritor, stilat, dincolo de privirea sa insistentă, sau poate tocmai datorită privirii sale. Finalul este grăbit. Dar, repetându-mă, nimeni nu e ca Bela Lugosi.

Horror of Dracula (1958)

În cea mai apreciată variantă britanică, prima dintr-o serie propusă de Hammer Film Productions, povestea îşi ia libertăţi care nu se fructifică. Dracula devine doar un personaj secundar, un anti erou ce trebuie învins de bine, adică de doctorul Van Helsing ( Peter Cushing). Christopher Lee, actorul care poartă mantia contelui, are de spus mai puţine replici decât un Arnold Schwarzenegger în ‚Terminator’. Magia lipseşte aproape integral într-un film în care vampirismul este o boală comparabilă cu dependenţa de droguri. Muzica convingătoare şi stilistica interesantă acompaniaza culoare roşie a sângelui lăsată pe gâturile victimelor ca părţi importante ale acestei adaptări nereuşite.

Filmul este însă în general foarte bine primit de critică.

Blood for Dracvla / Dracula în căutare de sânge de virgină (1974)

Dacă mai mult sau mai puţin, fiecare din cele 3 variante prezentate până acum adaptează pentru marele ecran povestea scrisă de Bram Stoker, în versiunea din 1974 regizată de Paul Morrisey şi produsă de Andy Warhol, doar numele personajului principal se mai păstrează. De altfel, dacă am zis Paul Morrisey şi Andy Warhol este clar că nu putem să avem cerinţe clasice faţă de personaj. Pentru ei conservatorismul cinematografic înseamnă banalitate, impunere non-artistică, ceea ce ar putea pune filmul în conflict cu fanii personajului clasic.

Filmul este însă departe de a fi singurul care aduce personajul în afara poveştii lui Bram Stoker, iar asta decât a ajutat istoria acestui personaj, aici interpretat de actorul cult Udo Kier. Cu accent, bătrân, bolnav şi însetat de sânge de virgină, contele Dracvla pare mai degrabă neajutorat, decât înfricoşător. Preferă ca loc de odihnă clasicul coştiug, dar nu se poate transforma în lilieci sau lupi. Se poate plimba şi pe timpul zilei, dar asta nu e activitatea favorită a acestuia. Nemuritorului i s-au luat toate elementele care au stârnit pasiunea multor cititori / cinefili, fiind lăsat la mâna celorlalte personaje.

Fanii independentului, experimentalului, avangardistului vor fi cuceriţi de la prima scenă. Filmul cult ne aduce un alt Dracula, unul care nu caută să îngrozească, ci să amuze şi reuşeşte foarte bine să facă asta.

Bram Stoker’s Dracula (1992)

Cel mai cunoscut Dracula de publicul de azi e cel creat de Francis Ford Copolla în filmul din 1992, care l-a salvat pe regizor de la faliment. Posibil cel mai complex film în jurul personajului, sigur din lista de 5, Dracula se întoarce la Bram Stoker şi găseşte în carte elementele necesare pentru a fi şi un ciudat, şi un monstru, şi un romantic.

În interpretarea lui Gary Oldman, Dracula îşi prezintă originile, istoric neadevărate. E Vlad Ţepeş al României care îşi învinge duşmanii, dar îşi pierde soţia iubită, eveniment ce îl face să renunţe la Dumnezeu. Este apoi un conte care vrea să se mute în Anglia fără să îi cunoaştem motivul, pentru a o redescoperi într-o fotografie a avocatului Jonathan Harkan ( Keanu Reeves) pe Mina ( Winona Ryder), fosta sa soţie. E un prinţ din Carpaţi, ce îşi recucereşte iubita, merge la filmele fraţilor Lumiere, dar şi un monstru care se hrăneşte cu sânge.

Câştigător a 3 premii Oscar, filmul din 1992 e complet. Roşu există, monstru există, omul există, erotismul există. E cea mai romantică versiune a poveştii, dar şi cea mai înfricoşătoare.

Iar dacă tot şi-a găsit nişte origini în România, e plăcut să îl auzi pe acesta vorbind şi limba sa, româna.

Alte filme cu Dracula
Dracula’s Daughter (1936)
Son of Dracula (1943)
House of Dracula (1945)
Abbot and Costello meet Frankestein (1948) – Bela Lugosi în rolul contelui Dracula
The Brides of Dracula (1960)
Dracula : Prince of Darkness (1966)
Dracula Has Rissen from the grave (1968)
Taste the blood of Dracula (1969)
Scars of Dracula (1970)
Dracula AD 1972 ( 1972)
The Satanic Rites of Dracula (1973)
Nosferatu: Phantom der Nacht (1979)
Dracula (1979)
Dracula : Dead and loving it (1995)
Dracula 2000 (2000)

Un personaj complet, Dracula ghidează de ceva vreme vampirii. În ultima perioadă aceştia s-au mai răzvrătit, uneori cu folos, alteori făcându-ne să ne dorim un nou Dracula, care să amintească tuturor cine e creatorul lor. Până vine, lista de filme cu contele sugător de sânge e destul de mare.

Top 5 filme cu Dracula
1. Blood for Dracla (1974)
2. Dracula (1992)
3. Dracula (1931)
4. Nosferatu (1922)
5. Horror of Dracula (1958)

Capodoperele teatrului românesc pe DVD cu Dilema Veche

Începând de joi, 23 septembrie, în fiecare săptămână, împreună cu revista Dilema Veche, puteţi cumpăra colecţia intitulată „Capodoperele teatrului românesc". Colecţia este deschisă de ‚O scrisoare pierdută’, varianta din 1982.

Programul apariţiilor DVD-urilor din colecţie este următoarul :

O scrisoare pierdută pe 23 septembrie
Gaiţele pe 30 septembrie
Conu Leonida faţă cu reacţiunea pe 7 octombrie
Titanic Vals pe 14 octombrie
Take, Ianke şi Cadar pe 21 octombrie
O noapte furtunoasă pe 28 octombrie
Visul unei nopţi de iarnă pe 4 decembrie
Doctor fără voie pe 11 noiembrie

Preţul ziarului împreună cu un DVD este de 10,99 lei.