duminică, 3 octombrie 2010

Comedii româneşti : filme la care se râde româneşte. Un top 10

Publicat de FLORIN la 10:52
Filmul de comedie românesc pare astăzi pe cale de dispariţie, dar nu este. 3 filme româneşti de comedie au fost lansate în 2010. Din păcate, nu s-a prea râs la ele. Avem însă numeroase rezerve în cinematografia românească de dinainte de 1989, dar şi de după. Iată 10 filme româneşti la care românii pot râde.

O noapte furtunoasă (1943)

Filmul lui Jean Georgescu a fost nedreptăţit mulţi ani după lansare, din pricina unor jocuri de culise, dar comedia inspirată de piesa lui Ion Luca Caragiale a răzbit în timp, ceea ce nu se poate spune despre multe filme româneşti din acea perioadă. Lumea de dinainte de primul război mondial niciodată nu a fost surprinsă mai bine decât în această adaptare pe peliculă.
Din păcate filmul stă foarte slab pe partea tehnică. Se vede asta şi, mai ales, se aude, dar neajunsurile tehnice pot fi trecute cu vederea în favoarea noutăţilor pe care pare că le aduce de atunci. Filmul rămâne cea mai bună adaptare a unei piese de teatru a autorului român.

Seria Brigada Diverse

Când ‚Brigada Diverse intră în acţiune’, căpitan Panait ( Toma Caragiu), plutonierul Căpşună ( Sebastian Papaiani), sergentul Cristoloveanu ( Dumitru Furdui), Gogu ( Dem Rădulescu), Trandafir ( Puiu Călinescu), Patraulea ( Jean Constantin) şi câinele Costel asigură comedia. Trilogia românească a făcut publicul român să râdă cel mai tare şi cel mai mult ( sunt 3 filme), dar mai important a lăsat acestuia nişte personaje emblematice. Filmele au o problemă : structura. Fiecare din cele 3 părţi sunt împărţite în alte două părţi, la jumătate renunţându-se la un caz, moment în care începe rezolvarea altuia, fără ca între cele două să existe altă legătură decât personajele. Prin această formulă, fiecare film îşi pierde din tensiune, mai ales în cele două continuări.

Astă seară dansăm în familie (1972)

Filmul în regia lui Geo Saizescu despre escrocii sentimentali Temistocle T Temistocle ( Dem Rădulescu) şi Alecu A Alecu ( Sebastian Papaiani) ce fac declaraţii foarte convingătoare, inclusiv muzicale, a fost relansat anul acesta în cinematografele din România, dispărând destul de repede dacă nu aţi fost foarte atenţi. Este una din comediile de aur ale cinematografiei româneşti, nu degeaba se află în această listă. Dem Rădulescu şi Sebastian Papaiani sunt pur şi simplu uimitori.

Nea Mărin Miliardar (1979)

Amza Pelea este Nea Mărin, un om de la ţară ajuns la mare pentru a fi confundat cu un miliardar a cărui fată a fost răpită. Prima comedie a lui Sergiu Nicolaescu nu se compară nicicum cu mediocrul ‚Poker’. Încurcăturile prin care personajele trec, vor crea multe, multe râsete.

O scrisoare pierdută (1982)

Prima dintre capodoperele teatrului românesc distribuită alături de Dilema Veche, această piesă de teatru filmată s-ar putea să nu ofere atât de multe râsete şi să îţi prezinte altfel personajele citite, dar vizionarea sa nu poate fi decât un mare câştig datorită numelor din distribuţie. Iar similitudinile între subiect şi viaţa reală reprezintă cel mai bun exemplu al genialităţii autorului.

Asfalt Tango (1995)

Chiar dacă regizorul Nae Caranfil a declarat că se simte cel mai distant de acest film, ,Asfalt Tango’ e foarte posibil să fi creat primele râsete din sălile de cinema româneşti de după 1989. Povestea unui soţ ( Mircea Diaconu) părăsit de soţie în favoarea unui loc de muncă în străinătate nu va fi doar dramatică atunci când acesta va fura o maşină şi va porni la drum după autobuzul ce se îndreaptă către graniţă, în care se află aceasta, împreună cu alte 10 fete şi ele dornice de a munci în străinătate. Soţul câştigă mult mai rapid însă admiraţia acestor fete şi a viitoarei lor şefe din Franţa ( Charlotte Rampling) decât a soţiei. Toţi actorii sunt extraordinari, iar declaraţia de undeva ( nu mai ştiu de unde) a lui Charlotte Rampling că „Nae Caranfil este Woody Allen din Europa de Est” nu pare o exagerare.

Filantropica (2002)

Cu acelaşi Mircea Diaconu în regia aceluiaşi Nae Caranfil, unul din cele mai de succes filme post decembriste româneşti, „Filantropica” e cea mai bună comedie de după 1989. Povestea este a unui Ovidiu, profesor de limba şi literatura română, scriitor ocazional, necăsătorit, încă locuind cu părinţii, un bărbat care intră în lumea cerşetoriei pentru a da de banii pe care şi-i dorea de mult şi pe care îi cheltuie cu presupusa soră a unui elev cu probleme. Gheorghe Dinică face unul din rolurile carierei sale într-un film la care s-ar putea ca alţii decât românii să nu poată râde. Noi s-ar putea să nu ne mai oprim.

Amintiri din Epoca de Aur 1 : Tovarăţi, frumoasă este viaţa (2009)

Alcătuit din mai multe scurtmetraje având la bază legende de dinainte de 1989, prima parte din ‚Amintiri din Epoca de Aur’ e cea amuzantă, a doua fiind mai dramatică. Filmul a câştigat premiul Gopo anul acesta pentru cele mai bune încasări ale unui film românesc în 2009.

Un top 10 :
1. Astă seară dansăm în familie
2. Filantropica
3. Brigada Diverse intră în acţiune
4. Asfalt Tango
5. Nea Mărin miliardar
6. O noapte furtunoasă
7. Amintiri din Epoca de Aur 1 : Tovarăşi, frumoasă este viaţa
8. B D în alertă
9. O scrisoare pierdută
10. B D la munte şi la mare





3 comentarii on "Comedii româneşti : filme la care se râde româneşte. Un top 10"

Iris spunea...

eu cred ca am ajuns la saturatie cu seria BD , de cate ori am vazut-o ;
este un moment in Buletin de Bucuresti care ma amuza de fiecare data , cand le aduce Draga O. Matei tabloul cu ei doi :)), asta e teribil de romanesc chiar daca nu mai este de actualitate.

Florin on 4 octombrie 2010, 14:13 spunea...

Buletin de Bucureşti este un film de (re)văzut. ştiu că l-am văzut cândva, inconştient, nu prea atent şi cred că nici foarte încântat pentru că era un film de dinainte de 1989 :)) , dar nu mai reţin detalii din el.

în schimb, cu Draga Olteanu Matei am văzut recent Gaiţele. şi am râs cum nu mă aşteptam. ;)

Comedie on 13 februarie 2013, 12:05 spunea...

Legat de ceea ce a zis Iris despre BD, pot spune că și eu am văzut de multe ori această serie. Adevărul e că nu prea te saturi de ea, în sensul că nu e un film pe care îl vezi de 3-4 ori și zici că e suficient, că nu ai ce să mai descoperi la el, că îl știi foarte bine. E genul de film care te bine dispune și dacă-l vezi astăzi îl poți revedea după 3-4 luni cu aceeași pofta. E și de înțeles având în vedere cât de mari sunt acorii, cât de memorabile sun replicile.

 

Club de film Copyright 2009 Reflection Designed by Ipiet Templates Image by Tadpole's Notez