Recenta criză economică mondială i-a oferit lui Gordon Gekko scuza perfectă pentru a-şi face revenirea în ‚Wall Street : Money Never Sleeps / Wall Street 2 : Banii sunt făcuţi să circule’. Celebra sa replică de susţinere „Lăcomia este bună” continuă să îşi arate efectele. Sigur, poate / mai degrabă ( că) ea nu este decât cel mai bun şi cel mai scurt rezumat pentru efectele acumulate de pe Wall Street, locul în care banii sunt făcuţi să circule.
„Lăcomia nu este doar bună, acum este şi legală” adaugă în această continuare Gordon Gekko, acum doar un scriitor de succes şi un alt comentator de la televiziunile specializate. Chiar dacă în afara terenului de joc, acesta pare mai „nedormit” ca niciodată când vine vorba de a-i da sfaturi viitorului său ginere Jake ( Shia LaBeouf), care prin apropierea de acesta, încalcă dorinţele iubitei Winnie ( Carey Mulligan), certată cu tatăl.
Astfel, revenirea lui Gordon Gekko se transformă dintr-un film despre economie într-o dramă de familie, în care interacţiunile mai niciodată nu ajung să captiveze. Dar nici nimic deranjant, prea emoţional, prea prost creat nu se întâmplă, motiv pentru care cele două ore vor trece fără mari dificultăţi.
Cu surprize bune, uneori foarte folositoare, alteori predictibile, acest film regizat de mereu politicul Oliver Stone eşuează în a oferi o imagine mai clară crizei în care ne aflăm, dar personajul lui Gordon Gekko întotdeauna are ceva de spus cu convingere prin Michael Douglas, iar uneori doar de această convingere avem nevoie pentru a nu avea probleme cu dormitul în sala de cinema, de aceea acest film funcţionează foarte bine ca divertisment. Pentru mai multe, se pot încerca nişte cărţi de economie sau despre lăcomie.
duminică, 3 octombrie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii on "Recenzie Wall Street 2 (2010)"
Trimiteți un comentariu