Lolita, filmul

Când ‚Lolita’ lui Stanley Kubrick a fost lansat pentru prima oară, promovarea sa a avut la bază o întrebare care dincolo de strategii de marketing bine puse la punct, chiar are sens, mai ales datorită anului în care a fost realizat : „Cum de au reuşit să facă un film despre Lolita?”. Imposibilul îi reuşeşte lui Stanley Kubrick.

Cititorii ‚Lolitei’ lui Vladimir Nabokov, care semnează şi scenariul, au avut întotdeauna dificultatea de a vedea personajele acestui roman controversat drept simple victime sau monştrii. Iar într-un film care putea să se transforme în altceva, cea mai importantă calitate a filmului din 1962 este că cele două personaje principale, profesorul Humbert Humbert ( James Mason) şi fiica sa minoră vitregă Lolita ( Sue Lyon) nu reprezintă doar un monstru şi victima sa. Rolurile lor se schimbă, iar filmul refuză să devină moralizator. Se chiar joacă cu genurile pentru asta, transformă situaţii periculoase în unele comice, lăsând muzica să îţi lase impresia unui film romantic, înzestrând personajele cu un şarm specific eroilor din acelaşi gen de filme, evitând cenzura creând misterul. Într-o oarecare măsură, e aceeaşi reţetă folosită de William Wyler în ‚The Children’s Hour’ cu doar un an înainte. Acolo a funcţionat, la fel se întâmplă şi aici. Durata e puţin prea mare, dar ‚Lolita’, oricât de dificilă a fost aducerea sa pe marele ecran, îşi păstrează controversa cu graţie şi pe peliculă.

Un al doilea film 'Lolita' a apărut în 1997, în regia lui Adrian Lyne.