Propagandă, dar mai ales artă – Greva

Sergei M Eisenstein poate fi denumit datorită activităţii sale din perioada 1925-1928 cel mai entuziast propagandist al regimului lui Stalin. Rezultatele sale sunt atât de importante, pe plan local, cât şi internaţional, încât comparaţiile nici nu merită căutate. Mesajul lui Stalin s-a auzit, dar mai ales a fost văzut de mulţi, inclusiv de oameni politici nazişti, care vor folosi şi filmul ca mijloc foarte convingător de propagandă.

Timpul a trecut, regimurile politice au trecut şi ele, filmul s-a schimbat din multe puncte de vedere, filmele regizorului rus continuă să uimească mulţi cinefili şi să inspire numeroşi alţi regizori. Nu neapărat cu ‚Stachka’, ‚Greva’ în română, primul său film de lung metraj, care totuşi rămâne impresionant, ba chiar poate fi considerat mai accesibil.

Lansat în acelaşi an cu ‚Battleship Potemkin’, în ‚Greva’ se va putea observa mai uşor amprenta cinematografică a lui Eisenstein : montajul. Chiar dacă scena de la Odessa din filmul carierei sale incintă la discuţii şi primeşte cele mai multe aprecieri, inclusiv refaceri în alte filme, montajul metaforic e cel mai uşor de sesizat aici, în câteva scene importante din film.

Într-una dintre ele, „agenţii secreţi” ai capitaliştilor, înzestraţi cu nume de cod nealese întâmplător, precum Maimuţa, Tăcutul, Patriarhul, Bulldogul, Vulpea sau Bufniţa, au parte de câte o portretizare ironică prin intermediul celebrului montaj metaforă. În gesturile ( sau doar chipurile) acestora, regizorul găseşte asemănare cu anumite animale ( poate chiar numele de cod pe care fiecare îl poartă), pentru a le suprapune.

Mesajul nefavorabil despre ei este foarte clar, într-un film în care răul este absolut, iar binele rareori altfel. Iar bineînţeles, răul este reprezentat de capitalişti şi toţi cei care îi servesc pe aceştia : de la poliţişti la spionii despre care vorbeam. Ei sunt îmbrăcaţi foarte bine, consumă băuturi fine şi îşi tratează angajaţii foarte prost. Angajaţii, clasa muncitoare, prezentaţi în antiteză, apelează la grevă doar când găsesc un motiv mai mare decât nedreptatea cu care sunt trataţi : sinuciderea unui coleg.

La invocarea acestui motiv lucrurile au luat deja o întorsătură mult prea radicală, iar filmul nu se va opri aici. Răul absolut nu se va opri în niciun moment, iar moartea va ajunge pe ecran pentru a şoca. Teoria lui Eisenstein îşi demonstrează însă capacitatea, dincolo de propagandă, în scena de final. O mulţime de oameni mor, binele de data asta e învins, dar nu asta şochează, nu asta afectează spectatorul. Tăierea gâturilor unor vaci simbolizează masacrul al cărui rezultat îl vedem în final, iar asta e mult mai îngrozitor.

Alcătuit din 6 capitole ‚Greva’ înseamnă o nouă viziune de film, diferită de cea hollywoodiană, în care evenimentele sunt mai importante decât personajele. Aici nu există personaj principal, iar intriga, conflictul dintre aceste două categorii sociale ia uneori chipul unui personaj, dar în mare ele sunt reflectate de mulţime ( numeroase scene de acest tip). Această tehnică diferită şi inovatoare reprezintă motivul pentru care filmul merită descoperit. Cândva, ceea ce se petrece pe ecran a fost luat drept propagandă. Aceste imagini astăzi sunt puse acolo unde trebuie, la artă.

Recenzii recomandate
Recenzie Duminică la ora 6 (1965) - Şi un film comunist poate fi capodoperă
Recenzie film : Caravana cinematografică ( 2010) - Un eşec neaşteptat
Recenzie Independenţa României (1912) - Primul film românesc de lung metraj