joi, 5 august 2010

Prietenul vampirului – Let the right one in

Publicat de FLORIN la 13:29
Recenzie

Cu cuţitul în mână, Oskar (Kåre Hedebrant) repetă nimănui „Guiţă. Guiţă ca un porc”. El se antrenează pentru răzbunare, devenind ceea ce societatea l-a antrenat să fie. Asta credem în primul minut din ,Lat den ratte komma in’ ( în engleză ‚Let the right one in’), iar ăsta rămâne şi adevăratul subiect al filmului.

Acesta este şi momentul în care neoficial o întâlneşte şi pe Eli (Lina Leandersson), noua sa vecină de „12 ani, mai mult sau mai puţin”, care soseşte pentru prima oară în cartierul său. El îşi continuă însă mai departe antrenamentul, pentru ca mult mai târziu în film Eli să îi spună că acelea au fost primele cuvinte pe care le-a auzit de la el.

Ceea ce nu ne duce nicidecum spre Eli ( sau poate doar indirect), ci ne reîntoarce la Oskar, acest tânăr blond aparent inocent, dar supus unei presiuni mult prea mari din partea societăţii. Batjocorit de colegi, fără prieteni, cu un tată alcoolic, autodidact în mânuirea cuţitului şi colecţionar de articole despre crime, el este făcut să devină un criminal?

Apariţia lui Eli într-un fel îl obligă să ajungă acolo, dar este această rece creatură ce înspăimântă pisicile elementul necesar sau e doar un element ajutător?

Acestea sunt doar câteva întrebări cu care filmul din 2008 a lui Tomas Alfredson te lasă. De la lansarea sa ( nu au trecut decât doi ani), filmul suedez a reuşit să inpresioneze puternic atât criticii, cât şi fanii genului horror, iar alţi regizori şi producători de la Hollywood s-au mişcat mai repede decât era cazul.

E stilul său misterios şi rece care te capturează instantaneu, dar e complexitatea sa cea care nu îţi dă drumul o secundă, hrănindu-ţi curiozitatea şi permanent adăugând o nouă întrebare.

Va fi Oskar peste ani exact acelaşi bătrân, „tatăl” lui Eli care răspunde atât de puternic la o scurtă mângâiere înainte de a se sacrifica pentru aceasta? Şi revin, vrea Oskar să meargă atât de departe?

Vedem cum apariţia sângelui îl eliberează, dar vedem şi cum scapă cuţitul când ar trebui să acţioneze. În Eli vede în primul rând prietena ce nu a avut-o niciodată. Gustă sângele, dar le gustă de pe buzele sale. El vrea să îi devină prieten ei, nu neapărat vampirului.

Iată un puzzle emoţional care merită descoperit şi redescoperit în original. Apreciem rapiditatea cu care Hollywood-ul se mişcă, dar am aprecia mult mai mult dacă filmul acesta ar rămâne neatins cel puţin pentru o perioadă, pentru a ajunge la cinefili în original, pentru că ‚Let the right one in’ este chiar un film important, poate cel mai bun film cu vampiri de vreo 10 ani. Forţa sa nu se vede doar prin poveste ( foarte bună), ci prin întreg, prin aceste personaje atât de complexe, aceşti actori foarte talentaţi, stilul său, recele Suediei. E un film care chiar reuşeşte să arate cât de import este limbajul cinematografic. Vom vedea însă cât de multă lume va mai fi curioasă să îl descopere după ce apare remake-ul său în engleză.

Trailer Let the right one in



Recenzii recomandate
Recenzie Twilight Saga : Eclipse / Saga Amurg : Eclipsa (2010) - Alegerile Bellei
Recenzie film : Daybreakers (2009) - Revenirea vampirilor la umanitate
Antichrist (2009) – Lars Von Trier

0 comentarii on "Prietenul vampirului – Let the right one in"

 

Club de film Copyright 2009 Reflection Designed by Ipiet Templates Image by Tadpole's Notez