Răspunsul va veni mai repede decât te aştepţi ( e o combinaţie între cele două), iar misterul va fi desluşit în mare la jumătate. Dar ăsta nu e un defect, pentru că dacă ar fi avut câteva aspiraţii mai mari decât materialul din care este făcut, cu siguranţă răspunsul ar mai fi putut amânat. Dar altul este scopul lui şi ştim asta de la început. Ceea ce aflăm la sfârşit e că scopul este atins. Acţiunea poate încă crea bună dispoziţie, iar Angelina Jolie se pricepe la arme şi bătăi.

Faptul că ea, şi nu un el ( sau o altă ea), interpretează salvatorul are foarte mare legătură cu relaxarea care reuşeşte să o producă filmul. Femeie sau bărbat, ea este o actriţă bună de acţiune, dar nu numai. Alternarea rolurilor este necesară.
Dar nu e deloc rău să arate că femeia Salt poate fi mai tare decât bărbatul Bond din când în când, dar nu în „Salt 2”. Nu de alta, dar dacă în „Salt” s-a putut găsi un alt nume pentru acelaşi erou de acţiune, sunt sigur că figura se poate repeta. Până atunci, ,Salt” nu e o alegere rea.
Articole recomandate
Visul explodează – Inception / Începutul
De fapt, nu foarte sângeros - Sport sângeros
Recenzie Predators (2010) - Alt episod dintr-o franciză inexistentă
0 comentarii on "Femeia, erou de acţiune – Salt (2010)"
Trimiteți un comentariu