Recenzie Mary Poppins (1964) - Cea mai bună dădacă din lume

În toată lumea cinematografică, nimeni nu a reuşit să ne ofere o dădacă mai de basm decât filmul din 1964 semnat Robert Stevenson, după personajul lui P.L. Travers. Venită de pe un nor, ea îşi deschide umbrela şi poate zbura.

Mary Poppins este tot ceea ce un copil şi-ar putea dori, inclusiv copiii familiei Banks obişnuiţi să îşi alunge dădacele foarte rapid. Este tot timpul energică, are obrajii întotdeauna îmbujoraţi şi este mereu plină de jocuri. Inventează cuvinte imposibil de pronunţat, face ordine bătând din palme, intră în desene tot la fel de uşor. Şi cântă atât de frumos.

‚Mary Poppins’ este unul din primele reuşite Disney din lumea ficţiunii. Încărcat cu numere de muzical superbe pe o muzică la fel de superbă, filmul are un spirit de bună dispoziţie imposibil de nesimţit de spectator. Magia sa e clară pe măsură ce Mary Poppins continuă să te prezinte acestei lumi de basm, în care a intra într-un tablou chiar se poate. Şi animalele acolo vorbesc şi sunt prietenoase, exact ca într-un film Disney de animaţie. De altfel, plimbarea personajelor în lumea animată e un moment plin de substanţă, fiind un film Disney.

Pentru Julie Andrews, Mary Poppins înseamnă unul din primele roluri în film, cu siguranţă cel care a introdus-o publicului larg. Chiar dacă anul următor aceasta îşi va interpreta partitura pentru care a rămas cea mai cunoscută, cea din ‚Sunetul muzicii’, acesta e filmul care i-a adus celebritatea, cât şi singurul Oscar din carieră.

‚Mary Poppins’ a mai câştigat alte patru premii Oscar, din multe alte nominalizări, inclusiv pentru cel mai bun film. Chiar dacă nu a câştigat la cea mai importantă categorie, filmul rămâne cu siguranţă unul din cele mai importante momente din cinematografie, unul din cele mai bune muzicaluri. Pe scurt, filmul e capodoperă.

Bătălia remake-urilor. Karate Kid învinge The A Team

Susţinut de nişte critici mai bune, remake-ul filmul ‚Karate Kid’ cu Jaden Smith în rolul principal a reuşit fără probleme să îşi depăşească competitorul din box office-ul american. Acesta a încasat mai mult decât dublu decât remake-ul după serialul american ‚The A Team’, adică 56 milioane faţă de 26 milioane de dolari, conform primelor estimări.

Clasamentul este completat de ‚Shrek forever after’ pe 3, ‚Get him to the greek’ pe 4 şi ‚Killers / Un cuplu mortal’ pe 5.

Pe următoarele 5 poziţii se găsesc : Prince of Persia : The Sands of Time, Marmaduke, Sex and the city 2, Iron Man 2 şi Splice.

Recenzie Felicia înainte de toate (2010) - Când doi oameni vorbesc, dar nu comunică

Iată un alt film în care nu se întâmplă nimic, riscăm din nou să auzim despre cel mai recent film românesc ajuns în cinematografe ‚Felicia înainte de toate’, lucru cum nu se poate mai greşit. Din inima valului minimalist, de la scenaristul Răzvan Rădulescu ( Marfa şi banii, Hârtia va fi albastră şi Moartea domnului Lăzărescu) şi Melissa de Raaf, ambii la debut în regie, ‚Felicia înainte de toate’ e un film în care dialogul, prezentat de două actriţe spectaculoase, deţine toată esenţa personajelor.

Fără să se întâmple nimic, adică aşteptând ( să se facă ora de plecare, să vină sora, să se deschidă casa de bilete), cele două personaje mamă ( Ileana Cernat) şi fiică ( Ozana Oancea) sunt obligate să rămână împreună şi să vorbească. Dialogul dintre cele două, neclar, contradictoriu, e toată acţiunea. El surprinde frustările, incompatibilitatea dintre cele două personaje, greutatea cu care acestea încearcă să comunice, fără să reuşească.

Filmul însă reuseşte. Schimbul de replici şi acţiunile făcute în ciuda schimbului de replici clar creează amuzament şi dau filmului farmec în timp ce curiozitatea răcelii dintre cele două personaje creşte. Unde va duce? Va duce spre nicăieri? Din fericire nu. Momentul în care frutările nu se mai opresc la câteva vorbe spuse pe un ton ridicat nu e în totalitate neaşteptat. Şi totuşi, după 110 minute în care e clar că dialogul purtat nu funcţionează, modul cum apropierea se transformă în depărtarea totală reuseşte încă să ia spectatorul prin surprindere.

Monologul Ozanei Oancea la un chip neclar al Ileanei Cernat deşi poate nu mai e necesar pentru a ne convinge că filmul e excelent sau de a ne convinge că ambele actriţe sunt magnifice, ne aşează personajele poate într-o altă lumină. Merita explozia de reproşuri de 3 minute această femeie care îşi stresează fiica pentru două ore? Frustările Feliciei sunt create doar de cele două săptămâni petrecute la părinţi? Poate că da, poate că nu.

Asta nu mai ştim. Ştim doar că explozia nu ar fi avut loc fără pierderea avionului spre Olanda a Feliciei. Altfel, vorbe goale cele două şi-ar fi spus în orice altă ocazie.

Un debut convingător şi puternic în regia de film, ,Felicia înainte de toate’ e inteligent, amuzant, dramatic, uluitor, de înaltă clasă, de neratat.

3 premii la TIFF.

Recenzie The Runaways (2010)

Fetele încearcă să cucerească rock n roll-ul

The Runaways a fost o formaţie promiţătoare, dornică de a rupe barierele, capabilă să facă asta, dar care a rămas cu un succes în Japonia. Filmul ce poartă numele formaţiei, cu Kristen Stewart şi Dakota Fanning în rolurile principale, aduce un omagiu acestei formaţii care ar fi putut fi mult mai mult. Alege să nu fie foarte dramatic, ceea ce se dovedeşte a fi mult mai bine pentru muzica acestora.

Filmul regizat de Floria Sigismondi, aflată la debut, este o incursiune muzicală excelentă într-o istorie cu probleme, dar şi plină de ambiţii. Dacă The Runaways ar fi reuşit, fetele ar fi dărâmat un zid ce chiar şi astăzi pare parte din industria rock. O formaţie de fete rareori reuşeste să ajungă în centrul atenţiei, iar atunci când o face succesul acesteia pare a fi mai degrabă trecător. În anii ’70, când rock-ul guverna restul genurilor şi când imaginea nu putea fi nicidecum substitut pentru muzică, a fost cu siguranţă chiar mai greu,

Joan Jett ( Kristen Stewart) însă întotdeauna a crezut că poate dărâma acest zid. The Runaways a fost prima sa încercare, alături de binecunoscutul producător Kim Fowley ( Michael Shannon). Cherie Currie ( Dakota Fanning) a fost vocalista principală a primei versiuni, până când la un moment dat a renunţat.

Filmul nu ocoleşte, în acelaşi timp nu insistă pe motivele din spatele acestei decizii. Poate una din greşelile filmului este că despărţirea de trupă a lui Cherie Currie tinde să pară un simplu moft. În acelaşi timp, e de apreciat că se preferă o variantă mai soft a poveştii dramatice a acesteia/ a trupei. Poate pentru prima dată după mult, prin acest film, The Runaways îşi vor găsi nişte fani care să le transforme într-o atracţie cult, fiindcă aici muzica e cea care leagă toată povestea. Ea nu e un aspect secundar precum în ‚Nowhere boy’, ci chiar principala atracţie.

Kristen Stewart, departe de Bella din Twilight, e convingătoare şi foarte interesantă în variantă rock. Alegerea de roluri diferite este ceea ce o actriţă talentată care este capul de afiş al unui film superficial trebuie să facă pentru a ne aminti de calităţile sale. Spre deosebire de partenerul său din ‚Twilight’, ea face foarte bine stând departe de rolurile romantice.

Dakota Fanning, într-o ipostază mai matură, prin acest rol ne spune „Sunt aici pentru a sta”. Ea este steaua acestui film.

Simplu, dar nu simplist, ‚The Runaways’ este un film ce va reprezenta o bucurie pentru fanii rock n roll-ului, pentru feministe, fanii Twilight şi pentru mulţi, mulţi alţii. Da, este un film bun.

Filmele româneşti ale anului 2010

2010, după cum se arată, va fi un an foarte bun pentru cinematografia românească, dacă ne luăm după numărul filmelor ce au fost lansate sau urmează a fi lansate în acest an. Cum 2011 nu se anunţă aşa de divers, criza se vede ( sau mai corect nu se vede) în timp în industria cinematografică românească, să ne bucurăm.

Au fost lansate

Casanova, identitate feminină – Maria Dinulescu, Mimi Brănescu, Mirela Oprişor într-un film regizat de Marius Th. Barna primit cu răceală atât de public, cât şi de critică.

Eu când vreau să fluier, fluier – debutul regizoral al lui Florin Şerban, venit de la festivalul de la Berlin cu două premii importante, a fost un succes de critică, dar şi un surprinzător succes de casă. Până acum filmul românesc al anului

Poker – Sergiu Nicolaescu nu vrea să se oprească, iar publicul îl susţine. Critica continuă să îl taxeze. Un film promovat pe ideea că Jojo apare goală, nu e întocmai un eşec datorită actorilor.

Luna verde – Un road movie româneasc lansat în fugă, care a trecut prin fugă în cinematografe, unde nu a reuşit să capteze atenţia mai nimănui. Critica de film îl notează drept slab.

Kapitalism, reţeta noastră secretă – Filmul a primit atenţia criticii, mass mediei, dar mai puţin a publicului român, care întocmai precum publicul de pe întreg mapamondul, deconsideră documentarul. Rămâne al doilea cel mai important film românesc lansat până acum.

Caravana cinematografică – este, după cum spun eu, un eşec neaşteptat. Publicul l-a primit cu răceală, critica cu mixte opinii.

WebsiteStory – debutul în regie a lui Dan Chişu, deşi a fost promovat ca şi film comercial, nu s-a bucurat de un mare succes de public.

Felicia înainte de toate – debutul în regie a posibil cel mai bun scenarist român, Răzvan Popescu, împreună cu Melissa de Raaf, filmul a primit două premii la TIFF 2010.

De pe la festivaluri, aşteptăm în cinematografe

Portretul luptătorului la tinereţe – prezentat în cadrul secţiunii ‚Forum’ a Festivalului de la Berlin, filmul lui Constantin Popescu Junior a fost criticat politic. Ceea ce nu l-a împiedicat să fie apreciat de critică şi să primească premiul publicului în cadrul Festivalului B-EST. Se aşteaptă să apară în cinematografie în luna octombrie a acestui an.

Medalia de onoare – 5 premii la festivalul de la Salonic, două premii la TIFF, printre altele. În regia lui Peter Călin Netzer, cu Victor Rebengiuc, ajunge în cinematografele din România pe 30 septembrie.

Aurora – prezentat în cadrul secţiunii Un Certain Regard de la Cannes, filmul lui Cristi Puiu a primit ovaţii din partea presei de specialitate internaţionale, cât şi româneşti. În acelaşi timp, durata de 3 ore i-a adus şi critici. Rămâne poate cel mai aşteptat film românesc al anului.

Marţi, după Crăciun – prezentat în cadrul aceleiaşi secţiuni Un Certain Regard de la Cannes, filmul lui Radu Muntean a primit de asemenea aprecieri din partea presei internaţionale, cât şi româneşti. Mimi Brănescu, Mirela Oprişor şi Maria Popistaşu apar în rolurile principale. Lansarea e anunţată pentru luna octombrie.

Autobiografia lui Nicolae Ceaşescu – 3 ore de imagini din arhivă alcătuiesc o ficţiune în jurul persoanei dictatorului Nicolae Ceauşescu. Andrei Ujică şi-a prezentat filmul în afara competiţiei la Cannes. Data lansării în cinematografe rămâne necunoscută.

Bună, ce faci? – deşi nu a primit niciun premiu în cadrul TIFF 2010, după ce s-a vorbit despre câştigătorii din acest an a festivalului, despre un alt film a început să se vorbească. Filmul lui Alexandru Maftei se pare că e acea comedie care ar putea cuceri publicul românesc nepasionat de minimalism.

Dacia, dragostea mea – un alt documentar care ar putea ajunge în cinematografe în acest an are personaj principal o maşină.

Mănuşile roşii – un film în regia lui Radu Gabrea, are ca subiect abuzurile regimului comunist asupra populatiei sase în 1957, la un an după revoluţia anti-comunistă din Ungaria.

The Shukar Collective Project – prezentat în cadrul TIFF 2010, este o nouă producţie HBO România.

Se aşteaptă de asemenea apariţia în cinematografe

Ursul – al doilea film Dan Chişu de anul acesta după WebsiteStory. Se schimbă eroii. Se schimbă anul, acum 1990. Dar posibil nu stilul, fiind prezentat ca un road movie.

Un balon în formă de inimă – în regia lui Cătălin Mitulescu, cu Dorotheea Petre în rolul principal.

Alice în ţara tovarăşilor – este noul proiect al regizorului Nae Caranfil.

Copilăria lui Icar – co-producţie România Elveţia, filmul regizat de Alexandru Iordănescu îl are în rolul principal pe fiul lui Gerard Depardiueu Giullaume Depardieu.

Tanti – regizorul Şerban Marinescu, cel care a semnat Cel mai iubit dintre pământeni şi Ticăloşii, revine cu un film în care joacă şi Cosmina Păsărin.

Tatăl fantomă – debutul în regie al lui Lucian Georgescu, filmul îl are în rolul principal pe Marcel Iureş.

Bineînţeles, alte titluri amânate din anii precedenţi ar putea ajunge în cinematografele româneşti, în timp ce unele din acestea ar putea fi amânate pentru anii următori. Din ultima listă stadiul anumitor proiecte este momentan necunoscut. Le vom mai cerceta pe blog.