Recenzie film : Agora ( 2009) - De la începutul creştinismului

Cu toate că ‚Agora’ nu este un film capodoperă, cu siguranţă este un film extraordinar de curajos, fără ca asta să însemne şi şocant. După ce am descoperit în foarte numeroase filme încercările întâilor creştini împotriva unei lumi „păcătoase”, dacă nu brutale, pline de violenţă, cu romani fără suflet gata întotdeauna să îşi folosească săbiile, Alejandro Amenabar ( The Others, Mar adentro) ne propune o variantă diferită a poveştii, care cu siguranţă nu va fi pe placul bisericii.

Regizorul prezintă în cel mai recent film al său ‚Agora’ persecutările la care au fost supuşi necreştinii de către creştinii ( în frunte cu liderii săi numiţi mai târziu sfinţi), încă de la începutul creştinismului, după ce acesta a devenit legal.

Hypatia ( Rachel Weisz , într-un rol scris special pentru ea) este una din femeile care în anii 300 nu se mulţumea cu libertatea restrânsă a celorlalte femei, explorând cu har ştiinţa, într-o lume neprietenoasă femeilor inteligente.

Exact în acest loc, Hypatia este martora incendierii poate celui mai important loc al civilizaţiei din acel moment : Biblioteca din Alexandria, pentru ca apoi să îşi continue studiile într-o lume şi mai neprietenoasă.

Un triunghi amoros completează această povestea nu neapărat nouă. Vizual impresionantă, imaginile nu au fost create pe calculator, jucat excelent de actorii din distribuţie, în frunte cu Rachel Weisz, filmul e mai actual decât pare.

Urmăriţi filmul Get Him to the Greek (2010) – primele 5 minute

Cu 24 de ore înainte de premiera mondială a comediei ‚Get Him to the greek’, în regia lui Nicholas Stoller ( regizorul lui Forgetting Sarah Marshall şi scenaristul lui Yes Man), Universal Pictures a dat la liber în online primele 5 minute din film.

Filmul are pe lângă vedetele sale şi multe multe alte nume faimoase pe post de apariţii episodice. Printre acestea Christina Aguilera şi P. Diddy.

Premiera în România a filmului se va întâmpla pe 23 iulie.

Primele 5 minute le puteţi urmări mai jos ( unde veţi găsi şi lista de filme ce ajunge în cinematografe în această săptămână).

Recenzie film : The Lumiere Brothers’ First Films (1996) - De la începutul cinematografiei, primele capodopere

La aniversarea unui secol de la inventarea cinematografului de către fraţii Auguste şi Louis Lumiere, filmul ‚The Lumiere Brothers’ First Films’ din 1996 ne propune (re)întâlnirea cu aceste uimitoare prime filme. Iar această întâlnire nu are cum să fie altfel decât o experienţă cinematografică necesară.

E poate ciudat, că într-o lume în care cinematografia a evoluat atât de mult, nişte filme foarte foarte scurte, multe realizate dintr-un singur cadru, fără mişcarea poziţiei camerei, majoritatea alb negru şi toate fără sunet mai pot impresiona la 100 de ani distanţă de la momentul creării lor. Dar asta se întâmplă şi asta are legătură cu puterea cinematografiei.

Fraţii Lumiere nu numai că surprind primele mişcări, dar o fac cu o viziune care astăzi fac încă publicul să fie uimit de ele. Ele sunt scene din capodoperele viitoare ale lui Akiro Kurosawa sau a altor regizori de marcă. Ele sunt pagini din istoria lumii. Ele însuşi sunt capodopere.

Printre ele găsim primul film horror, prima comedie, primul film de fotbal, prima demolare ( astăzi ne plac foarte mult demolările nu-i aşa?). Sunt imagini extraordinare ce trebuiesc descoperite istoric şi cinematografic.

‚The Lumiere Brothers’ First Films’, narat cu pasiune cinematografică de regizorul Bertrand Tavenier ( In the electric mist), ne oferă această oportunitate de nerufuzat.

Filmele acestora însă se găsesc oriunde pe Internet. TVR Cultural ne oferă de asemenea în fiecare zi „Minutul Lumiere”.

Iar cu siguranţă, începând cu săptămâna viitoare când club de film va deschide o nouă rubrică dedicată momentelor importante ale cinematografiei, filmele fraţilor Lumiere se vor găsi printre acestea.

Veţi fi uimiţi de ce se pot întâmpla în 50 de secunde, dacă nu aţi fost deja.

Zilele Filmului Japonez 24-30 iunie la Cinemateca Euforie

În perioada 24-30 iunie, pasionaţii de film japonez au un loc de întâlnire la Cinemateca Euforie, unde se vor desfăşura Zilele Filmului Japonez.

Programul poate fi vizitat mai jos.

Recenzie film : Prince of Persia : The Sands of Time ( 2010) - Dacă aş fi jucat acest film, ar fi fost grozav

Şi aş putea să o fac, dacă aş vrea, fiindcă filmul ‚Prince of Persia : The Sands of Time’ este bazat pe unul din cele mai populare video gamer-umuri din toate timpurile. Fără ca în vreun fel să introduc jocurile într-o categorie mai puţin capabilă de profunzime decât filmul, diferenţele trebuie să existe.

Poate tocmai din acest motiv este foarte dificil, dacă nu imposibil, să faci filme bune după jocuri excelente, cu personaje uluitoare ( din foarte multe puncte de vedere). ‚Prince of Persia’ a avut o şansă. În fond, dacă este posibil să faci un film după o maşinărie dintr-un parc de distracţii, cum a făcut regizorul Jerry Bruckheimer, producător aici, cu ‚Piraţii din Caraibe’, de ce ar fi asta mai imposibil?

Dar asta nu înseamnă nici că e uşor. Jake Gylenhaal nu e Johnny Deep, Geema Arterton nu este Keira Knightley şi aşa mai departe, nu că ei sunt mai puţini buni în ceea ce fac. Cu siguranţă mai au însă lucruri de stăpânit.

Luptele, săriturile, imaginile grandioase şi efectele speciale nu lipsesc. Aventura regizată de Mike Newell, un nume cel puţin straniu pentru un astfel de film, este lipsită însă de tensiune, şarm şi personaje, mai ales în a doua parte. Asta ca să nu aducem discuţia de complexitate şi detalii.

Dar revenind la şarm şi personaje, filmul nu câştigă la acest capitol decât datorită lui Jake Gylenhaal, al cărui prim rol de erou de acţiune i se potriveşte ca pe mână cu mici excepţii când mai şi falsează. În schimb Geema Arterton, partenera sa de ecran, nu vine cu şarm. Adăugând la asta o poveste de dragoste ce sare într-una, fără niciun moment memorabil, combinaţia devine monotonă în a doua parte.

Nici Ben Kingsley nu îmbunătăţeşte situaţia. Personajul său nu are profunzimea unui antierou sclipitor.

De aceea, nu va fi o surpriză prea mare dacă ‚Prince of Persia : The Sands of Time’ va trece pe lângă toate categoriile de public. Poveste de dragoste melodramatică nu, antierou de acţiune nu, lupte şi efecte excelente, dar până la urmă nimic deosebit în termeni hollywoodieni. Să sperăm că asta se va traduce în necontinuarea poveştii în infinite alte tiluri. Ar fi ideal. Filmul şi-a câştigat destui bani, publicul nu a fost supărat neapărat, actorii nu vor trebui să bage capetele în pământ de ruşine. ‚Prince of Persia : The Sands of Time’ este de aceea un film decent.

Despre joc însă cu totul altă poveste ( din auzite).