vineri, 11 iunie 2010

Recenzie Killers / Un cuplu mortal (2010)

Publicat de FLORIN la 16:17 0 comentarii
Asasinii comediilor romantice

Se ia o actriţă în plină ascensiune care însă nu a învăţat să îşi facă o selecţie bună a rolurilor, motiv pentru care întotdeauna sfârseşte în a fi protagonista unor filme slabe în persoana lui Katherine Heigl. I se găseşte acesteia un partener al cărui şarm mai niciodată nu depăseşte posterul filmului, uneori nici chiar acolo nu se găseşte, în persoana lui Ashton Kutcher. Se ia un regizor cu un film bun pe la debut ( Legally Blonde), urmat de filme ce arată o gravă lipsă de inspiraţie în persoana lui Robert Luketic. Se mai găsesc vreo doi actori care să le ţină companie : Tom Seleck şi Catherine O’Hara. Se mai adaugă o poveste trasă la indiggo după un succes de acum câţiva ani, filmul Doamna şi domnul Smith. Se mai găsesc şi 75 de milioane de dolari. Şi iese ... o altă aşa-zisă comedie romantică din cele care apar săptămânal.

E dificil să vezi unde au ajuns comediile romantice. De decenii acestea au adus pe marele ecran o magie aparte, scene memorabile inegalabile. Comediile romantice ale zilelor noastre sunt însă pline de poante expirate, accidente amuzante pentru cineva care nu a mai văzut un film de foarte mult timp şi lipsite de orice fel de magie. ‚Killers / Un cuplu mortal’ din păcate face parte din această categorie de film de consum care împiedică pasionaţii de film (inclusiv publicul general) să mai găsească acea magie de ‚Pretty Woman’.

Lipsa de originalitate devine o problemă majoră pentru industria cinematografică, precum actorii lipsiţi de talent ce continuă să fie distribuiţi în filme cu bugete colosale care nu au nimic deosebit.

‚Killers’ e un alt exemplu de film creat pe bandă rulantă de o maşinărie mecanică a cărei metodă e verificată tot mecanic. El nu e nici mai rău, nici mai bun decât alte titluri de gen. Dar publicul trebuie să înveţe să renunţe la umorul acesta repetativ şi slab. Genul trebuie asasinat, altfel arta riscă să nu îşi mai poată facă loc în această industrie.

Trailer

Trailer Twilight 3 : Eclipse

Publicat de FLORIN la 15:27 0 comentarii
Premiera mondială Twilight 3 Eclipse : 2 iulie

În cel de-al trailea film Twilight : Eclipse, Bella încă o dată se găseşte înconjurată de pericol. Crime misterioase, vampiri care îşi cer răzbunarea şi problemele în dragoste abia începute în New Moon. Ştiind că decizia sa va influenţa relaţiile dintre vampire şi vârcolaci, Bella trebuie să aleagă între dragostea pentru Adward şi prietenia pentru Jacob

joi, 10 iunie 2010

Recenzie film : I love you Phillip Morris (2009) - Un film pierdut în politică

Publicat de FLORIN la 15:50 0 comentarii
I love you Phillip Morris’ este un film despre care s-a vorbit chiar mult, fără ca asta să fie în avantajul lui şi fără ca atenţia acordată să fie foarte dortă de cei implicaţi în realizarea / distribuirea filmului.

În pofida unei distribuţii atrăgătoare pentru publicul larg ( Jim Carrey şi Ewan McGregor) şi unor promiţătoare reacţii la premiera din ianuarie 2009 de la festivalul Sundance, filmul a fost respins de marile studiori, pe motiv că povestea este mult prea gay.

Hollywood-ul ( America), acest tărâm care din depărtare pare atât de gay-friendly, se dovedeşte a avea încă numeroase prejudecăţi faţă de „prietenii” lor, resping poveştile acestora.

Astfel, filmul a fost „vândut” unei companii mai mici, care s-a dovedit a nu fi mai puţin lipsită de prejudecăţi, apelând la anularea lansării filmului la infinit. Ceea ce ne-a adus unde suntem. La un an jumătate de la premieră, ‚I love you Phillip Morris’ încă nu a ajuns în cinematografele americane. Între timp, acesta a fost lansat în alte ţări europene, înregistrând un succes mediu de box office.

Motivul nu are întocmai legătură cu calitatea sa, fiindcă dacă măsurăm discrepanţele dintre calitate şi încasări la alte titluri, cu siguranţă ‚I love you Phillip Morris’ ar fi meritat mai mult. Şi ar fi reuşit asta dacă ar fi avut un bun plan de marketing mondial. Dar dacă proporţionalitatea dintre calitate şi încasări ar exista, producătorii ar trebui să fie mulţumiţi.

Fără să fie ‚Bruno’ ( adică josnic, prost, lipsit de valoare), fără să fie vreun alt film cu Jim Carrey, producţia regizată de Glem Ficarra şi John Regue ( debut în regie, scenarişi la ‚Bad Santa’ sau ‚Cats and dogs’) ne propune o variantă şi grafică, uneori amuzantă, alteori nu, uneori romantică, alteori nicidecum a poveştii unei persoane care dacă ar fi meritat o comedie, atunci aceea ar fi trebuit să fie comparabilă cu ‚Ed Wood’.

Povestea lui Steven Russell este atât de uimitoare în realitate, încât viziunea filmului este total nedreaptă. Ceea ce ne întoarce din nou la aspecte politice.

De ce o poveste atât de impresionantă precum cea a lui Steven Russell nu a fost încă niciodată prezentată într-un film mai serios? Poate pentru că în viaţa reală acesta a fost homosexual. Sau poate că nu. Dar eu tind spre „da”.

Iar punându-ţi întrebarea asta şi răspunzându-ţi astfel, nu e întocmai o bucurie să vezi ‚I love you Phillip Morris’, care deşi are momentele sale, e prea uşurel pentru complexitatea personajelor.

Trailer

Un cuplu mortal versus Felicia înainte de toate. Ghici cine va câştiga.

Publicat de FLORIN la 13:23 0 comentarii
Cu toate că ‚Eu când vreau să fluier, fluier’ a reuşit încasări surprinzător de mari pentru un film românesc, nu este foarte dificil de ghicit care va fi câştigătorul de box office între cea mai nouă comedie romantică venită de la Hollywood şi cel mai recent film minimalist românesc.

Atât ‚Killers / Un cuplu mortal’, cât şi debutul în regie a scenaristului Răzvan Rădulescu ‚Felicia înainte de toate’ ajung în cinematografele din România de vineri, 11 iunie.

Killers – este cea mai recentă comedie romantică primită cu critici dezastruoase de presa de specialitate. Cu un plot similar ‚Domnului şi doamnei Smith’, diferenţa e că ea nu e asasină, cu Katherine Heigl şi Ashton Kutcher în rolurile principale, ‚Killers’ se anunţă marele câştigător al acestei săptămâni la box office-ul românesc.

Felicia înainte de toate – Debutul în regie a lui Răzvan Rădulescu ( scenarist la Moartea domnului Lăzărescu printre altele) şi a Melissei de Raaf, recent câştigător la TIFF al premiului de interpretare pentru Ozana Oancea şi a premiului pentru cel mai bun scenariu este varianta mai serioasă a săptămânii.

Nanny McPhee and the Big Bang – cinema-ul e în criză de inspiraţie. Cel mai bine arată asta un film nu neapărat rău, dar nespecial, care nu a fost un fenomen la box office. Şi totuşi iată continuarea.

Soul Kitchen – 2 premii la Veneţia pentru această comedie germană.

La ei se lansează :

The A-Team – remake după un serial popular de acum vreo 25 de ani, filmul îi are în distribuţie pe Liam Neeson, Bradley Cooper şi Jessica Biel.

Karate Kid – un alt remake după clasicul din 1984, filmul îi are în rolurile principale pe Jaden Smith, fiul lui Will Smith, Jackie Chan şi Taraji P. Henson.

Winter’s Bone – câştigătorul din acest an de la Sundance.

miercuri, 9 iunie 2010

Un nou cinema City în Bucureşti : la Sun Plaza în Berceni

Publicat de FLORIN la 15:45 0 comentarii
Cinema City va mai deschide încă 15 săli de cinema în noul mall Sun Plaza din Berceni.

Acestea se adaugă celor 21 de săli de la mall-ul din Cotroceni, printre care şi primul cinematograf IMAX din România. La nivel naţional numărul de săli deschise de Cinema City sunt 57, toate în oraşe mari precum Iaşi, Timişoara, Cluj, Bacău şi Piteşti.

Cu un total de 57 de ecrane in sase localitati din Romania (Bucuresti, Iasi, Timisoara, Cluj, Bacau si Pitesti), Cinema City este cel mai mare operator de cinematografe din Romania.

Aşadar, contrar proastei aparenţe că nimeni nu se mai duce la film, afacerile funcţionează foarte bine. Poate că altele sunt probleme : distribuţia fiind una majoră.

Vestea bună pentru oraşe precum Sibiu, Deva, Oradea, Focşani, Constanţa, Botoşani, Ploieşti, Arad, Brăila, Baia Mare, Craiova, Târgu Mureş, Braşov şi Satu Mare, e că Cinema City vrea să ajungă şi în oraşele lor în următorii 3-5 ani.

28 aprilie este data cea mai probabilă de lansare a noului cinematograf din Bucureşti.

Via CineFan.
 

Club de film Copyright 2009 Reflection Designed by Ipiet Templates Image by Tadpole's Notez