Recenzie film : The Book of Eli / Cartea lui Eli (2010)

Cartea pe care să renască civilizaţia străbate un drum violent

‚The Road’ este un film excelent despre o lume post-apocaliptică horifiantă, bine scris, bine jucat, cu o cinematografie extraordinară, care a putut funcţiona atât ca dramă, cât şi ca thriller, ceea ce ‚The Book of Eli’ nu face.

Păstrează imaginea cenuşie, totuşi inferioară, performanţe bune din partea actorilor, dar neimpresionat, lipsindu-se de emoţionalitatea, suspansul şi complexitatea lui ‚The Road’. Şi atunci, de ce merită văzut? Adevărul este că nu prea merită.

La 30 de ani de la finalul unui război care a adus soarele mult prea aproape de Pământ, astfel încât oamenii trebuie să se protejeze când umblă în lumina acestuia, Eli ( Denzel Washington) este un călător care din când în când se mai întâlneşte cu câţiva oameni, pe care în general ajunge să îi ucidă în simpatice scene de acţiune, văzute în multe alte filme. Ajuns în „orăşelul” lui Carnegie ( Gary Oldman), acesta o întâlneşte pe Solara ( Mila Kunis), pe care o învaţă cuvinte din cartea pe care o citeşte zilnic ( exact acea carte). Cartea pe care o deţine Eli e însă dorită de Carnegie, care ştie puterea sa de manipulare. Eli însă nu doreşte să i-o dea, astfel că mai sunt omorâţi câţiva oameni, după care merge mai departe în drumul său deloc prestabilit. El este îndrumat pe cărările potrivite de credinţa pe care o poartă. În călătoria sa i se alătură Solara. Carnegie nu stă nici el departe, fiindcă vrea cartea.

În traducere, ‚The Book of Eli’ este un film care este mult prea violent pentru subiectul sensibil pe care îl propune. De ce Dumnezeu i-ar scoate în cale oameni pe care să îi omoare acestui Eli însărcinat cu protejarea unui ultim exemplar din Biblie? Scenariştii au avut categoric probleme de orientare. E uşor de observat din naraţiunea stângace, care urmează prea multe direcţii în plot.

Cu toate că finalul putem spune că e surprinzător, el soseşte prea târziu pentru a da o altă notă unui film slab, care ar fi putut fi acceptat ca entertainment pentru adolescenţi, dacă cartea, pe care Eli o duce într-un loc unde să ajute la renaşterea civilizaţiei, ar fi una ştinţifică. Dar cum nu este, uciderile lui Eli nu coincid cu mesajul cărţii, iar filmul e cel puţin confuz, ca să nu spunem un absolut kitsch.

Recenzie film : Giallo (2009) - Un alt criminal în serie necodat

‚Giallo / Cod galben de crimă’ e un film care într-un final pare că ajunge undeva. Din nefericire, deşi ajunge să creeze interesul, tensiune la un moment dat în poveste, iar Adrien Brody, prezent şi în calitate de producător, este un actor incapabil să falseze, filmul ‚Giallo’ nu reuseşte niciodată să recupereze dezavantajul cauzat de un casting greşit, în fruntea căruie se găseşte o actriţă care se chinuie atât să spună replicile încât pare că le citeşte de undeva, în persoana Emmanuelei Seigner, scenariului lipsit de original, montajului prost.

Filmul porneşte atât de greşit, încât atinge banalitatea în momentele care ar fi trebuit să depăşească tărâmul comunului, nespecialului, plictisului. Scenariul în afara acestor două momente ce îl fac suportabil, este lipsit de inspiraţie şi originalitate. Ca şi la ‚Tony’, criminalul în serie propus de film nu aduce nimic nou. E destul de inteligent încât să scape neprins până la acest film, dar nu e cu nimic inovator faţă de alţii.

La fel ca şi alţii, îşi alege victimile din femei în general turiste din Italia, pe care le chinuie până la moarte, tăindu-le, lovindu-le şi cam atât. Partea proastă e că deseori chinuitele ne chinuie cu ţipete ce par smiorcăieli după ciocolată. Iar întâlnirile cu agresorul, ne creează impresia unui zombie.

Zombie-ul însă se vrea complex mai târziu, povestea introducându-ne situaţiile ce l-au făcut pe acesta să fie un zombie. În fapt, sunt nişte prelungiri ale poveştii ce par mai degrabă telenovelistice, decât capabile să explice psihologia criminalului. Ceea ce ne oferă filmul e incomplet pentru a însemna dezvoltarea plotului, motiv pentru care îl face să arate şi mai amator.

Relaţiile dintre personajele principale, investigatorul şi sora unei răpite, sunt şi ele create ca pentru o telenovelă. Singura relaţie care ar fi putut fi cauza interes, cea dintre investigator şi alt investigator rămâne neexploatată.

‚Giallo’ ar vrea să aibă un stil vizual al său, dar, din nou, două scene în 90 de minute nu reuşesc decât să îl aducă la stadiu de film banal, de masă, ceea ce este pentru cineva care nu cunoaşte filmele lui Dario Argento.

Pentru cei care cunosc filmele acestui cineast, probabil ‚Giallo’ va fi un chin insuportabil

Trailer Felicia înainte de toate (2010)

Posibil cel mai scenarist al cinematografiei româneşti, Răzvan Rădulescu ( Boogie, Marfa şi banii, Moartea domnului Lăzărescu) împreună cu Melissa de Raaf semnează regia filmului românesc ‚Felicia înainte de toate’, din 11 iunie în cinematografele din România.

Prezent anul acesta la TIFF şi în alte câteva festivaluri internaţionale, filmul a fost primit promiţător de critici.

Alex Leo Şerban scrie :

Filmul Melissei de Raaf și al lui Răzvan Rădulescu e o explorare amănunțită și clinică a familiei. O chinuitoare și frustrantă călătorie a unei zile către noapte, în timpul căreia răbufnesc resentimente ascunse pentru mult timp. Viziunea lui Rădulescu este precisă până la milimetru: fascicule minuscule de laser luminează umbrele unor gesturi infinitezimale. “Felicia, înainte de toate” inventează – în cinematografia românească – arta micro-intimității, cu un mare efect revoluționar.

Trailer 1

Recenzie film : Sex and the city 2 (2010) - Mai puţin sex, mai puţin New York City, încă fermecător

În 1998, adică în urmă cu 12 ani, HBO făcea ceva minunat. Ni le prezenta pe Carrie, Miranda, Charlotte şi Samantha într-un serial ce în scurt timp avea să devină un fenomen cultural, un moment istoric în cultura populară. Timp de 6 ani cele 4 new yorkeze şi-au ţinut fanii aproape, dându-le întotdeauna un motiv să continue să urmărească serialul : poveşti de dragoste siropoase, lumea de basm din New York, sex, discuţii cum nimeni niciodată nu a mai avut despre sex şi despre orice altceva, modă, încurcături, căderi, lupte şi reveniri triumfătoare.

‚Sex and the city’ a fost un serial complex, care cu inteligenţă a ştiut să vorbească despre dragoste, sex şi prietenie cum nimeni nu a făcut-o, inclusiv filmele care au urmat.

În 2004, serialul se încheia cu un final peste care părea că nu se merită trecut. Carrie lăsa Parisul pentru New York, iar numele lui Big în sfârşit ne era făcut cunoscut. Au urmat 4 ani în care fanii s-au rehrănit cu ceea ce serialul a adus timp de 6 ani. În 2008, după multe negocieri cu una din actriţele serialului, se întâmpla neaşteptatul.

‚Sex and the city’ ajungea pe marile ecrane de dragul de a ajunge acolo, prelungind finalul acela perfect şi dovedindu-se nememorabil. Iar cum Hollywood-ul nu se mai opreşte când vine vorba de moduri uşoare de a face bani ( un fan indiferent de ce spun criticii, tot vor ajunge să vadă filmul), la doi ani distanţă apare şi ‚Sex and the city 2’ şi surprinzător funcţionează.

Sexul e mai puţin, jumătate din acţiune se întâmplă în Abu Dhaby, dar personajele rămân la fel de fermecătoare pentru un fan care a urmărit serialul. Carrie e la fel de plină de întrebări, acum despre ce înseamnă căsnicia. Miranda continuă să dedice foarte mult timp muncii, motiv pentru care petrece puţin timp cu copilul. Charlotte e un pic depăşită de situaţie, chiar şi cu dădaca sa cu sâni mari. Samantha a rămas la fel cum o ştim : energică, aventuroasă şi mereu înaintea ... menopauzei.

Personajele au ajuns în nişte locuri unde a le vedea încetează să mai fie atât de fabulos. Un moment de respiro e oportun pentru puţină relaxare. În Abu Dabhi, fetele vor avea parte de nenumărate surprize, cea mai mare dintre ele va fi pentru Carrie, care în mijlocul deşertului îl va reîntâlni pe Aidan.

Ceea ce urmează nu e neapărat la fel de fabulos precum serialul, dar încă e fabulos, amuzant, fermecător şi interesant. Este chiar foarte interesant să îţi vezi personajele favorite ajungând în impas. Şi e la fel de interesant şi îmbucurător că ies din acel impas la final.

Un film extra-critic pentru un plot slab, cred că 'Sex and the city2' are un plot mult mai bun decât cel din 2008, care a fost ceva de telenovelă, o nereuşită prelungire a unei nunţi care ştiam că se va întâmpla. În schimb, aici personajele întâlnesc problemele pe care multe femei căsătorite le întâlnesc. Unde sunt ele poziţionate în poveste e chiar foarte interesant pentru un fan. Pentru un necunoscător cu siguranţă că nu.

Sigur că filmul are defectele sale. Am descoperit primele 15 minute plictisitoare, cu toate că se anunţau cele mai explozive. Căsătoria dintre Stanford şi Anthony, Liza Minnelli cântând şi dansând Beyonce nu au avut exact efectul crezut, ba chiar dimpotrivă. Dar imediat ce Samantha şi-a început aventura totul s-a schimbat.

Abu Dhabi, din nou, poate că nu a fost cea mai bună alegere pentru vacanţa eroinelor. Vizita lor nu putea să nu însemne întâlnirea cu tradiţiile acestei ţări. Iar ‚Sex and the city’ nu e serialul care să aibă foarte mulţi fani în Orientul Mijlociu, iar unele replici poate că nu sunt foarte corecte politic.

Dar din nou, momentul Carrie, Miranda, Charlotte şi Samantha păşind pe dunele de nisip e cum nu se poate mai perfect.

Şi mai e problematic şi personajul Samanthei, păstrat în acest film departe de complexitate. Dar din nou Samantha creează cele mai multe râsete.

‚Sex and the city 2’ dacă vreţi e un moment de karaoke excelent. Nu e capodoperă, dar are sens mai mult decât primul film şi apoi momentul acela de karaoke. Filmul este o plăcere vinovată asumată pe care cred că majoritatea fanilor o vor întâmpina cu braţele deschise.

Trailer Double Take (2009)

Johan Grimonprez ne propune un documentar ficţional despre unul din cei mai mari regizori, o personalitate care cu siguranţă că te captivează prin filmele sale : Alfred Hitchcock.

Ca şi ‚Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu’, regizorul se foloseşte de imagini de arhivă cu personajul principal pentru a crea o poveste cu totul nouă, care poate are legătură doar cu viziunea sa asupra lui Hitchcock, decât cu grand-ul strict-

Poate nu la fel de captivant trailerul, precum cel de la filmul regizorului român Andrei Ujică, dar cu siguranţă captivant, ‚ poate fi vizionat mai jos.

'Double Take' a fost lansat în această săptămână în New York.