The Gatekeepers este atât de bun pentru că regizorul nu
reușește să își atingă intențiile. ( Rating 3 / 4)
duminică, 7 aprilie 2013
sâmbătă, 6 aprilie 2013
The Croods
The
Croods are defecte, care se simt în funcție de memoria cinefilă a fiecăruia. ( Rating 2 / 4)
Trailer : Only God forgives
Primul trailer de la Only God forgives știe cu siguranță să
atragă atenția fanilor lui Drive.
vineri, 5 aprilie 2013
sâmbătă, 30 octombrie 2010
Recenzie Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu (2010)
Dacă întrebi lumea pe stradă „Cine a fost Nicolae Ceauşescu?”, răspunsurile pot cauza pe de-o parte amuzament, pe de alta o îngrijorare acută, cu toate că necunoştinţa multora nu e chiar surprinzătoare. În fond, în ultimii 20 de ani imaginea lui Nicolae Ceauşescu a fost asimilată doar printr-o serie de imagini mereu reluate pe micile ecrane, cele ale ultimului său discurs public ( Alo. Alo.) şi ale procesului regizat ( urmat de execuţia ce mai mult ca niciodată stârneşte numeroase teorii ale conspiraţiei). În rest, istoria rareori se vede interesantă de pe băncile şcolilor, iar interesul pentru adevăruri universale revine unui număr de minţi restrâns. Dar un documentar ar putea ajuta.
Acum, referitor la aclamatul film al lui Andrei Ujică ‚Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu’ apare întrebarea : „Este un documentar?”. Oficial este, neoficial într-un mod oficial ( inclusiv prin intermediul regizorului Cristian Mungiu) aflăm că de fapt lucrurile sunt mai complicate decât se arată. Imaginile alese după îndelungi selecţii sunt reale, dar construcţia rezultată e pe atât de originală în structură încât e dificil să îi găseşti un nume. Lipsit de un narator, de explicaţii privind evenimentele de pe ecran, nicidecum aşezat cronologic, filmul rămâne însă un document care nu numai că va spune mai multe decât am auzit în ultimile 20 de ani despre dictatorul român, dar va atinge până şi cele mai mici detalii ale vieţii acestuia, cel puţin politică.
În mod contradictoriu imaginile din film însă nu reuşesc să creeze un răspuns obiectiv la întrebarea cu răspunsuri amuzante, inocente, trăznite. Dar pot reprezenta baza pentru serioase semne de întrebare. Sunt atâtea ipostazele în care îl vedem pe cel despre care ni s-a spus că a dus ţara în fundătură de unul singur, încât va fi dificil ca părerea faţă de o istorie incompletă să nu fie cel puţin uşor adaptată. Văzându-l pe personajul nostru alături de regine ale Angliei, preşedinţi americani şi alţi lideri occidentali, dreptatea poate nu va fi pe atât de uşor de văzut în alb şi negru.
Ascultând un discurs anti-Ceauşescu primit cu împotrivire de o Sală a Palatului dornică să îl aplaude pe Nicolae Ceauşescu, văzând cum cel care dădea toate ordinile este manipulat de subalternii săi, descoperind un tată fericit alături de fiica sa cu dificultate un om obişnuit ( poate imaginile nu vor aduce noutăţi pentru un istoric) nu îşi va mai deschide la culoare părerea de un negru absolut.
Nu că acest film ar vrea în vreun fel să facă asta. Nicolae Ceauşescu este şi cel care are păreri despre poezie, care vânează regulat, ţine discursuri bune, dar şi dezastruoase, are o agendă imposibilă pentru România. Iar astea se văd şi ele. Iar asta e cheia acestui film. Culorile în care este portretizat Nicolae Ceauşescu nu sunt doar dintr-o anume gamă precisă. Culorile vin dinspre acesta, dar mai ales culorile vin dinspre noi.
Lipsa de cunoştinţe istorice nu de puţine ori ar putea crea probleme pentru un total necunoscător al vieţii politice din acea perioadă, în timp ce pentru altul nişte întâlniri ar putea să îi completeze cunoştinţele. Experienţele vor fi categoric diferite, iar asta se datorează tot acestei libertăţi venite dinspre regizor, ce prin renunţarea la elementele obligatorii ale documentarului ia orice tip de presiune de pe umerii spectatorului.
De aceea acest film are o importanţă de nivel naţional mai degrabă decât internaţional, cu toate că e revoluţionar prin structură la nivel mondial. ‚Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu’ nu doar că reuşeşte să creeze un portret complex, mereu surprinzător al dictatorului român, dar recreează şi istoria unei naţiuni. Mai există goluri acolo, dar golul cel mai esenţial dintre toate se va găsi la finalul filmului. Viziunea politică a spectatorului se va desluşi, iar indirect Nicolae Ceauşescu ar putea influenţa viitorul României. Pentru ca asta să se întâmple, mai întâi filmul trebuie să devină un fenomen naţional. De meritat merită, dar nu va fi surprinzător dacă românii vor prefera mai degrabă telenovela.
Acum, referitor la aclamatul film al lui Andrei Ujică ‚Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu’ apare întrebarea : „Este un documentar?”. Oficial este, neoficial într-un mod oficial ( inclusiv prin intermediul regizorului Cristian Mungiu) aflăm că de fapt lucrurile sunt mai complicate decât se arată. Imaginile alese după îndelungi selecţii sunt reale, dar construcţia rezultată e pe atât de originală în structură încât e dificil să îi găseşti un nume. Lipsit de un narator, de explicaţii privind evenimentele de pe ecran, nicidecum aşezat cronologic, filmul rămâne însă un document care nu numai că va spune mai multe decât am auzit în ultimile 20 de ani despre dictatorul român, dar va atinge până şi cele mai mici detalii ale vieţii acestuia, cel puţin politică.
În mod contradictoriu imaginile din film însă nu reuşesc să creeze un răspuns obiectiv la întrebarea cu răspunsuri amuzante, inocente, trăznite. Dar pot reprezenta baza pentru serioase semne de întrebare. Sunt atâtea ipostazele în care îl vedem pe cel despre care ni s-a spus că a dus ţara în fundătură de unul singur, încât va fi dificil ca părerea faţă de o istorie incompletă să nu fie cel puţin uşor adaptată. Văzându-l pe personajul nostru alături de regine ale Angliei, preşedinţi americani şi alţi lideri occidentali, dreptatea poate nu va fi pe atât de uşor de văzut în alb şi negru.
Ascultând un discurs anti-Ceauşescu primit cu împotrivire de o Sală a Palatului dornică să îl aplaude pe Nicolae Ceauşescu, văzând cum cel care dădea toate ordinile este manipulat de subalternii săi, descoperind un tată fericit alături de fiica sa cu dificultate un om obişnuit ( poate imaginile nu vor aduce noutăţi pentru un istoric) nu îşi va mai deschide la culoare părerea de un negru absolut.
Nu că acest film ar vrea în vreun fel să facă asta. Nicolae Ceauşescu este şi cel care are păreri despre poezie, care vânează regulat, ţine discursuri bune, dar şi dezastruoase, are o agendă imposibilă pentru România. Iar astea se văd şi ele. Iar asta e cheia acestui film. Culorile în care este portretizat Nicolae Ceauşescu nu sunt doar dintr-o anume gamă precisă. Culorile vin dinspre acesta, dar mai ales culorile vin dinspre noi.
Lipsa de cunoştinţe istorice nu de puţine ori ar putea crea probleme pentru un total necunoscător al vieţii politice din acea perioadă, în timp ce pentru altul nişte întâlniri ar putea să îi completeze cunoştinţele. Experienţele vor fi categoric diferite, iar asta se datorează tot acestei libertăţi venite dinspre regizor, ce prin renunţarea la elementele obligatorii ale documentarului ia orice tip de presiune de pe umerii spectatorului.
De aceea acest film are o importanţă de nivel naţional mai degrabă decât internaţional, cu toate că e revoluţionar prin structură la nivel mondial. ‚Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu’ nu doar că reuşeşte să creeze un portret complex, mereu surprinzător al dictatorului român, dar recreează şi istoria unei naţiuni. Mai există goluri acolo, dar golul cel mai esenţial dintre toate se va găsi la finalul filmului. Viziunea politică a spectatorului se va desluşi, iar indirect Nicolae Ceauşescu ar putea influenţa viitorul României. Pentru ca asta să se întâmple, mai întâi filmul trebuie să devină un fenomen naţional. De meritat merită, dar nu va fi surprinzător dacă românii vor prefera mai degrabă telenovela.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
