vineri, 6 august 2010

Femeia, erou de acţiune – Salt (2010)

Publicat de FLORIN la 19:59 0 comentarii
Există doar o întrebare în ‚Salt’, noul film de acţiune al Angelinei Jolie. Aceea este „Cine e Evelyn Salt?”. Variantele de răspuns sunt două. Fie Evelyn este un super spion rus antrenat din copilărie pentru a-l ucide pe preşedintele rus ( şi de ce nu, şi pe cel american), totul pentru repornirea războiului rece. A doua variantă este că Salt este un agent CIA prins într-un complot uriaş, al cărui rezultat este cam acelaşi.

Răspunsul va veni mai repede decât te aştepţi ( e o combinaţie între cele două), iar misterul va fi desluşit în mare la jumătate. Dar ăsta nu e un defect, pentru că dacă ar fi avut câteva aspiraţii mai mari decât materialul din care este făcut, cu siguranţă răspunsul ar mai fi putut amânat. Dar altul este scopul lui şi ştim asta de la început. Ceea ce aflăm la sfârşit e că scopul este atins. Acţiunea poate încă crea bună dispoziţie, iar Angelina Jolie se pricepe la arme şi bătăi.

Actriţa din ‚Lara Croft’ nu e pentru prima dată în mijlocul unor lupte acrobatice ce implică şi câteva cascadorii uşurele pe un plot Bond. Dar deşi multă lume se pare că şi-a dat seama de ceva timp de calităţile sale de actriţă de acţiune, cam singura momentan, abia la „Salt” şarmul său stă fix pe ecran, neascundându-se în spatele unor scenarii plictisitoare. Este un atuu al ei la care apelează foarte bine aici.

Faptul că ea, şi nu un el ( sau o altă ea), interpretează salvatorul are foarte mare legătură cu relaxarea care reuşeşte să o producă filmul. Femeie sau bărbat, ea este o actriţă bună de acţiune, dar nu numai. Alternarea rolurilor este necesară.

Dar nu e deloc rău să arate că femeia Salt poate fi mai tare decât bărbatul Bond din când în când, dar nu în „Salt 2”. Nu de alta, dar dacă în „Salt” s-a putut găsi un alt nume pentru acelaşi erou de acţiune, sunt sigur că figura se poate repeta. Până atunci, ,Salt” nu e o alegere rea.

joi, 5 august 2010

Prietenul vampirului – Let the right one in

Publicat de FLORIN la 13:29 0 comentarii
Recenzie

Cu cuţitul în mână, Oskar (Kåre Hedebrant) repetă nimănui „Guiţă. Guiţă ca un porc”. El se antrenează pentru răzbunare, devenind ceea ce societatea l-a antrenat să fie. Asta credem în primul minut din ,Lat den ratte komma in’ ( în engleză ‚Let the right one in’), iar ăsta rămâne şi adevăratul subiect al filmului.

Acesta este şi momentul în care neoficial o întâlneşte şi pe Eli (Lina Leandersson), noua sa vecină de „12 ani, mai mult sau mai puţin”, care soseşte pentru prima oară în cartierul său. El îşi continuă însă mai departe antrenamentul, pentru ca mult mai târziu în film Eli să îi spună că acelea au fost primele cuvinte pe care le-a auzit de la el.

Ceea ce nu ne duce nicidecum spre Eli ( sau poate doar indirect), ci ne reîntoarce la Oskar, acest tânăr blond aparent inocent, dar supus unei presiuni mult prea mari din partea societăţii. Batjocorit de colegi, fără prieteni, cu un tată alcoolic, autodidact în mânuirea cuţitului şi colecţionar de articole despre crime, el este făcut să devină un criminal?

Apariţia lui Eli într-un fel îl obligă să ajungă acolo, dar este această rece creatură ce înspăimântă pisicile elementul necesar sau e doar un element ajutător?

Acestea sunt doar câteva întrebări cu care filmul din 2008 a lui Tomas Alfredson te lasă. De la lansarea sa ( nu au trecut decât doi ani), filmul suedez a reuşit să inpresioneze puternic atât criticii, cât şi fanii genului horror, iar alţi regizori şi producători de la Hollywood s-au mişcat mai repede decât era cazul.

E stilul său misterios şi rece care te capturează instantaneu, dar e complexitatea sa cea care nu îţi dă drumul o secundă, hrănindu-ţi curiozitatea şi permanent adăugând o nouă întrebare.

Va fi Oskar peste ani exact acelaşi bătrân, „tatăl” lui Eli care răspunde atât de puternic la o scurtă mângâiere înainte de a se sacrifica pentru aceasta? Şi revin, vrea Oskar să meargă atât de departe?

Vedem cum apariţia sângelui îl eliberează, dar vedem şi cum scapă cuţitul când ar trebui să acţioneze. În Eli vede în primul rând prietena ce nu a avut-o niciodată. Gustă sângele, dar le gustă de pe buzele sale. El vrea să îi devină prieten ei, nu neapărat vampirului.

Iată un puzzle emoţional care merită descoperit şi redescoperit în original. Apreciem rapiditatea cu care Hollywood-ul se mişcă, dar am aprecia mult mai mult dacă filmul acesta ar rămâne neatins cel puţin pentru o perioadă, pentru a ajunge la cinefili în original, pentru că ‚Let the right one in’ este chiar un film important, poate cel mai bun film cu vampiri de vreo 10 ani. Forţa sa nu se vede doar prin poveste ( foarte bună), ci prin întreg, prin aceste personaje atât de complexe, aceşti actori foarte talentaţi, stilul său, recele Suediei. E un film care chiar reuşeşte să arate cât de import este limbajul cinematografic. Vom vedea însă cât de multă lume va mai fi curioasă să îl descopere după ce apare remake-ul său în engleză.

Trailer Let the right one in



Recenzii recomandate
Recenzie Twilight Saga : Eclipse / Saga Amurg : Eclipsa (2010) - Alegerile Bellei
Recenzie film : Daybreakers (2009) - Revenirea vampirilor la umanitate
Antichrist (2009) – Lars Von Trier

miercuri, 4 august 2010

Revoluţia în sfârşit – Oktyabr

Publicat de FLORIN la 14:51 0 comentarii
Dacă în ‚Crucişătorul Pompkin’, citatul de deschidere vine de la Stalin, în ‚Oktyabr / Octombrie’, Sergei M. Eisenstein se întoarce la Lenin. Rezultatul este ultimul mare film mut al regizorului, aici împărţind postura de regizor cu Grigori Alexandrov.

Război şi foame. Aceeaşi poveste” scrie pe ecran, iar noi le dăm dreptate scenariştilor ( cei doi regizori) mai rapid decât ei apucă să aducă şi „dar”-ul. Sunt teme în cariera unor regizori care se manifestă obsesiv, dar temele propagandiste ale filmelor lui Eisenstein au ajuns la ‚Oktybar’ să devină cam insuportabile.

Regizorul de altfel a fost însărcinat, datorită reacţiilor internaţionale foarte bune, cu realizarea acestui film pentru a aniversa 10 ani de la evenimentele prezentate în film : revoluţia din 1917.

Scenele, în acelaşi spaţiu propagandist ca în ‚Greva’ şi ‚Crucişătorul Potemkin’, sunt de data asta foarte bine documentate. Iar în sfârşit şi revoluţia se întâmplă, încheind această temă devenită obositoare.

Diferenţe însă se găsesc. Personajele pentru prima oară sunt chiar destul de bine definite în această luptă de mulţime, pentru că ele sunt istorice. De exemplu, scena de început a filmului prezintă demolarea statuii ţarului. Una din victoriile revoluţionarilor ni-l prezintă şi pe Lenin.

Răul absolut de altfel rămâne portretizat aproape exclusiv în aceste personaje, în timp ce ni se arată cum inamicii acestora acţionau împotriva revoluţionarilor datorită propagandei. Să îl vezi pe ţar denumit „dictator”, cunoscând puţin istoria Rusiei, creează un moment în care mai că nu te poţi abţine din râs.

Din punct de vedere cinematografic, montajul lui Eisenstein continuă să se dezvolte, făcându-l puţin pretenţios. Adăugând şi subiectul repetativ, la fel ca şi pentru publicul rus al acelei perioade, ,Oktyabar’ se luptă să intereseze, deşi e creat de un geniu. Asta e important, indiferent că va câştiga sau va pierde.


Recenzii recomandate
Bandiţii poeţi – Bonnie şi Clyde
Recenzie La moara cu noroc (1957) - Filmul după nuvela lui Ioan Slavici
Recenzie Solyaris / Solaris (1972)

marți, 3 august 2010

Motivul unei revoluţii – Crucişătorul Potemkin

Publicat de FLORIN la 17:10 0 comentarii
Dacă se caută motivul unei revoluţii sau se încearcă o revoltă ( dar mai ales prima) ‚Crucişătorul Potemkin / Batlleship Potemkin’ e un film care arată cum se face propagandă. Sergei M Eisenstein o face atât de bine în cel de-al doilea film de lung metraj din carieră, încât scena scărilor de la Odessa a devenit pentru mulţi un eveniment istoric, deşi lucrurile au stat puţin diferit.

Lansat în acelaşi an cu ‚Greva’, ‚Crucişătorul Potemkin’ reia aceleaşi teme propagandiste din primul său film, îşi dezvoltă montajul şi creează cel mai mare succes cinematografic al regizorului, nu neapărat la publicul larg, cât la cel de specialitate. Astfel, acesta încă continuă să fie considerat unul din cele mai influente filme din istoria cinematografiei. Şi nimănui nu îi pasă că filmul se deschide cu mesajul lui Stalin.

Narativ filmul păstrează ( în mare) elementele ‚Grevei’. Mici schimbări însă apar. Structurat în 5 episoade, în loc de 6, există un personaj în film care se manifestă pentru o perioadă mai lungă de timp decât oricare altul. În interpretarea lui Aleksandr Antonov, Grigory Vakulinchuk este cel care devine liderul marinarilor, care întorşi din război, sunt din nou supuşi unor condiţii inumane de viaţă.

Într-una din scenele de început, marinarii se revoltă cu privire la hrana lor necomestibilă. Unul dintre aceştia arată unui superior de ce este necomestibilă, iar acesta insistă că hrana poate fi consumată, deşi este clar inclusiv pentru el că lucrurile nu stau aşa. Refuzul marinarilor de a consuma respectiva hrană se transformă în condamnare la moarte, când acest Grigory Vakulinchuk îndrăzneşte să spună „fraţilor”.

Revolta, deşi duce la un câştig, încheie viaţa lui Grigory, care este dus la Odessa, unde mai întâi o masă de oameni, mai mare decât în ‚Greva’, se adună pentru a-l comemora şi apoi pentru a se revolta. Plecarea curcişătorului Potemkin păstrează masele de oameni pe scările Odessei, până când gloanţele încep să vină din puştile celor care reprezintă răul absolut.

Restul e istorie cinematografică, una din cele mai importante, cunoscute şi discutate scene din istoria cinematografiei, pe care probabil însă atât de mulţi nu au cunoscut-o.

Este scena care poate deveni uşor motivul unei revoluţii, dovedind puterea cinematografiei asupra tuturor. Pentru un moment din nou răul este absolut, iar binele este învins. Din nou un copil este asasinat ( ba chiar doi).

Dar după această scenă, filmul continuă, iar o parte a răului absolut răspunde la ‚fraţilor’ şi devine bine absolut. Asta e propagandă, dar scena de la Odessa rămâne unul din vârfurile cinematografiei.

Recenzii recomandate
All Quiet on The Western Front / Nimic nou pe frontul de vest (1930)
Recenzie Noz w wodzie / Knife in the water (1962) - El e Roman Polanski
Recenzie The Good, the Bad and the Ugly (1966) - Din epoca de aur a westernului

luni, 2 august 2010

Propagandă, dar mai ales artă – Greva

Publicat de FLORIN la 20:30 0 comentarii
Sergei M Eisenstein poate fi denumit datorită activităţii sale din perioada 1925-1928 cel mai entuziast propagandist al regimului lui Stalin. Rezultatele sale sunt atât de importante, pe plan local, cât şi internaţional, încât comparaţiile nici nu merită căutate. Mesajul lui Stalin s-a auzit, dar mai ales a fost văzut de mulţi, inclusiv de oameni politici nazişti, care vor folosi şi filmul ca mijloc foarte convingător de propagandă.

Timpul a trecut, regimurile politice au trecut şi ele, filmul s-a schimbat din multe puncte de vedere, filmele regizorului rus continuă să uimească mulţi cinefili şi să inspire numeroşi alţi regizori. Nu neapărat cu ‚Stachka’, ‚Greva’ în română, primul său film de lung metraj, care totuşi rămâne impresionant, ba chiar poate fi considerat mai accesibil.

Lansat în acelaşi an cu ‚Battleship Potemkin’, în ‚Greva’ se va putea observa mai uşor amprenta cinematografică a lui Eisenstein : montajul. Chiar dacă scena de la Odessa din filmul carierei sale incintă la discuţii şi primeşte cele mai multe aprecieri, inclusiv refaceri în alte filme, montajul metaforic e cel mai uşor de sesizat aici, în câteva scene importante din film.

Într-una dintre ele, „agenţii secreţi” ai capitaliştilor, înzestraţi cu nume de cod nealese întâmplător, precum Maimuţa, Tăcutul, Patriarhul, Bulldogul, Vulpea sau Bufniţa, au parte de câte o portretizare ironică prin intermediul celebrului montaj metaforă. În gesturile ( sau doar chipurile) acestora, regizorul găseşte asemănare cu anumite animale ( poate chiar numele de cod pe care fiecare îl poartă), pentru a le suprapune.

Mesajul nefavorabil despre ei este foarte clar, într-un film în care răul este absolut, iar binele rareori altfel. Iar bineînţeles, răul este reprezentat de capitalişti şi toţi cei care îi servesc pe aceştia : de la poliţişti la spionii despre care vorbeam. Ei sunt îmbrăcaţi foarte bine, consumă băuturi fine şi îşi tratează angajaţii foarte prost. Angajaţii, clasa muncitoare, prezentaţi în antiteză, apelează la grevă doar când găsesc un motiv mai mare decât nedreptatea cu care sunt trataţi : sinuciderea unui coleg.

La invocarea acestui motiv lucrurile au luat deja o întorsătură mult prea radicală, iar filmul nu se va opri aici. Răul absolut nu se va opri în niciun moment, iar moartea va ajunge pe ecran pentru a şoca. Teoria lui Eisenstein îşi demonstrează însă capacitatea, dincolo de propagandă, în scena de final. O mulţime de oameni mor, binele de data asta e învins, dar nu asta şochează, nu asta afectează spectatorul. Tăierea gâturilor unor vaci simbolizează masacrul al cărui rezultat îl vedem în final, iar asta e mult mai îngrozitor.

Alcătuit din 6 capitole ‚Greva’ înseamnă o nouă viziune de film, diferită de cea hollywoodiană, în care evenimentele sunt mai importante decât personajele. Aici nu există personaj principal, iar intriga, conflictul dintre aceste două categorii sociale ia uneori chipul unui personaj, dar în mare ele sunt reflectate de mulţime ( numeroase scene de acest tip). Această tehnică diferită şi inovatoare reprezintă motivul pentru care filmul merită descoperit. Cândva, ceea ce se petrece pe ecran a fost luat drept propagandă. Aceste imagini astăzi sunt puse acolo unde trebuie, la artă.

Recenzii recomandate
Recenzie Duminică la ora 6 (1965) - Şi un film comunist poate fi capodoperă
Recenzie film : Caravana cinematografică ( 2010) - Un eşec neaşteptat
Recenzie Independenţa României (1912) - Primul film românesc de lung metraj

duminică, 1 august 2010

De fapt, nu foarte sângeros - Sport sângeros

Publicat de FLORIN la 15:24 0 comentarii
A existat o perioadă în care ‚Sport sângeros’ trebuie să fi fost un film de neratat pentru români. De fapt, a existat o perioadă când mulţi români vroiau să fie Jean Claude Van Damme, ceea ce până la urmă nu e deloc rău în comparaţie cu exemplele pe care le găsesc unii astăzi în diferite persoane.

Acea perioadă a apus acum ceva vreme, şi împreună cu ea cariera de actor a lui Jean Claude Van Damme. Urmărind ‚Bloodsport’ mă întreb cum de ea a putut să existe.

În acest moment nu am în faţa mea o figură mai puţin expresivă decât a acestui actor în rolul lui Frank Dux ( ştiaţi că ‚Bloodsport’ este un film biografic?). El nu numai că nu ştie să joace, dar nici nu pare că încearcă în primul său film important. Faţa lui e neschimbată, gesturile care să completeze replicile nu există (în momente ce vor să impresioneze emoţional, personajul îşi păstrează mâna în buzunar), iar puţinele replici scurte abia sunt duse la capăt printre multe pauze.

Interpretarea sa nu e doar neconvingătoare, proastă, e pur şi simplu dezastruoasă, în condiţiile în care ştiam că cea mai bună calitate a sa e aceea de a face şpagatul. Şi nu doar intrepretarea sa e dezastruoasă, ci întreg filmul.

Nu, nu mă aşteptam la un scenariu adevărat (scenariştii nu au mai semnat niciun alt scenariu), la viziuni regizorale (regizorul Newt Arnold nu a mai regizat niciun alt film după acesta), la profunzime emoţională, dar cel puţin credeam că vor exista lupte.

Dar ele nu există. Punerea în scenă e atât de slabă încât luptele par nişte îmbrăţişări de grup, glume între adolescenţi în spatele blocului. Totul merge de la prost la şi mai prost, încât chiar e greu de imaginat cum de un astfel de film a avut succes. A fost de ajuns titlul?

Nu e neinimaginabil ceea ce se întâmplă în afara ringului de luptă (e plin de glume proaste voite sau nu, neinformat cultural şi mai mult decât telenovelistic), dar e cu totul neinimaginabil cât de nesângeros este. Duelul ‚Street Fighter’, pe care personajele ni-l prezintă în film, cu siguranţă creează mai multă înflăcărare decât luptele ce se vor adevărate.

De aceea, revederea unui astfel de film se face doar în spirit de glumă. Şi de ce nu s-ar face? Se va râde mai bine decât la multe comedii ce rulează în cinematografe.


Recenzii recomandate
Visul explodează – Inception / Începutul
Recenzie Predators (2010) - Alt episod dintr-o franciză inexistentă
Recenzie Valhalla Rising (2009)
 

Club de film Copyright 2009 Reflection Designed by Ipiet Templates Image by Tadpole's Notez