sâmbătă, 30 octombrie 2010

Recenzie Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu (2010)

Publicat de FLORIN la 11:44 3 comentarii
Dacă întrebi lumea pe stradă „Cine a fost Nicolae Ceauşescu?”, răspunsurile pot cauza pe de-o parte amuzament, pe de alta o îngrijorare acută, cu toate că necunoştinţa multora nu e chiar surprinzătoare. În fond, în ultimii 20 de ani imaginea lui Nicolae Ceauşescu a fost asimilată doar printr-o serie de imagini mereu reluate pe micile ecrane, cele ale ultimului său discurs public ( Alo. Alo.) şi ale procesului regizat ( urmat de execuţia ce mai mult ca niciodată stârneşte numeroase teorii ale conspiraţiei). În rest, istoria rareori se vede interesantă de pe băncile şcolilor, iar interesul pentru adevăruri universale revine unui număr de minţi restrâns. Dar un documentar ar putea ajuta.

Acum, referitor la aclamatul film al lui Andrei UjicăAutobiografia lui Nicolae Ceauşescu’ apare întrebarea : „Este un documentar?”. Oficial este, neoficial într-un mod oficial ( inclusiv prin intermediul regizorului Cristian Mungiu) aflăm că de fapt lucrurile sunt mai complicate decât se arată. Imaginile alese după îndelungi selecţii sunt reale, dar construcţia rezultată e pe atât de originală în structură încât e dificil să îi găseşti un nume. Lipsit de un narator, de explicaţii privind evenimentele de pe ecran, nicidecum aşezat cronologic, filmul rămâne însă un document care nu numai că va spune mai multe decât am auzit în ultimile 20 de ani despre dictatorul român, dar va atinge până şi cele mai mici detalii ale vieţii acestuia, cel puţin politică.

În mod contradictoriu imaginile din film însă nu reuşesc să creeze un răspuns obiectiv la întrebarea cu răspunsuri amuzante, inocente, trăznite. Dar pot reprezenta baza pentru serioase semne de întrebare. Sunt atâtea ipostazele în care îl vedem pe cel despre care ni s-a spus că a dus ţara în fundătură de unul singur, încât va fi dificil ca părerea faţă de o istorie incompletă să nu fie cel puţin uşor adaptată. Văzându-l pe personajul nostru alături de regine ale Angliei, preşedinţi americani şi alţi lideri occidentali, dreptatea poate nu va fi pe atât de uşor de văzut în alb şi negru.

Ascultând un discurs anti-Ceauşescu primit cu împotrivire de o Sală a Palatului dornică să îl aplaude pe Nicolae Ceauşescu, văzând cum cel care dădea toate ordinile este manipulat de subalternii săi, descoperind un tată fericit alături de fiica sa cu dificultate un om obişnuit ( poate imaginile nu vor aduce noutăţi pentru un istoric) nu îşi va mai deschide la culoare părerea de un negru absolut.

Nu că acest film ar vrea în vreun fel să facă asta. Nicolae Ceauşescu este şi cel care are păreri despre poezie, care vânează regulat, ţine discursuri bune, dar şi dezastruoase, are o agendă imposibilă pentru România. Iar astea se văd şi ele. Iar asta e cheia acestui film. Culorile în care este portretizat Nicolae Ceauşescu nu sunt doar dintr-o anume gamă precisă. Culorile vin dinspre acesta, dar mai ales culorile vin dinspre noi.

Lipsa de cunoştinţe istorice nu de puţine ori ar putea crea probleme pentru un total necunoscător al vieţii politice din acea perioadă, în timp ce pentru altul nişte întâlniri ar putea să îi completeze cunoştinţele. Experienţele vor fi categoric diferite, iar asta se datorează tot acestei libertăţi venite dinspre regizor, ce prin renunţarea la elementele obligatorii ale documentarului ia orice tip de presiune de pe umerii spectatorului.

De aceea acest film are o importanţă de nivel naţional mai degrabă decât internaţional, cu toate că e revoluţionar prin structură la nivel mondial. ‚Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu’ nu doar că reuşeşte să creeze un portret complex, mereu surprinzător al dictatorului român, dar recreează şi istoria unei naţiuni. Mai există goluri acolo, dar golul cel mai esenţial dintre toate se va găsi la finalul filmului. Viziunea politică a spectatorului se va desluşi, iar indirect Nicolae Ceauşescu ar putea influenţa viitorul României. Pentru ca asta să se întâmple, mai întâi filmul trebuie să devină un fenomen naţional. De meritat merită, dar nu va fi surprinzător dacă românii vor prefera mai degrabă telenovela.

luni, 25 octombrie 2010

Lolita, filmul

Publicat de FLORIN la 14:55 1 comentarii
Când ‚Lolita’ lui Stanley Kubrick a fost lansat pentru prima oară, promovarea sa a avut la bază o întrebare care dincolo de strategii de marketing bine puse la punct, chiar are sens, mai ales datorită anului în care a fost realizat : „Cum de au reuşit să facă un film despre Lolita?”. Imposibilul îi reuşeşte lui Stanley Kubrick.

Cititorii ‚Lolitei’ lui Vladimir Nabokov, care semnează şi scenariul, au avut întotdeauna dificultatea de a vedea personajele acestui roman controversat drept simple victime sau monştrii. Iar într-un film care putea să se transforme în altceva, cea mai importantă calitate a filmului din 1962 este că cele două personaje principale, profesorul Humbert Humbert ( James Mason) şi fiica sa minoră vitregă Lolita ( Sue Lyon) nu reprezintă doar un monstru şi victima sa. Rolurile lor se schimbă, iar filmul refuză să devină moralizator. Se chiar joacă cu genurile pentru asta, transformă situaţii periculoase în unele comice, lăsând muzica să îţi lase impresia unui film romantic, înzestrând personajele cu un şarm specific eroilor din acelaşi gen de filme, evitând cenzura creând misterul. Într-o oarecare măsură, e aceeaşi reţetă folosită de William Wyler în ‚The Children’s Hour’ cu doar un an înainte. Acolo a funcţionat, la fel se întâmplă şi aici. Durata e puţin prea mare, dar ‚Lolita’, oricât de dificilă a fost aducerea sa pe marele ecran, îşi păstrează controversa cu graţie şi pe peliculă.

Un al doilea film 'Lolita' a apărut în 1997, în regia lui Adrian Lyne.

sâmbătă, 23 octombrie 2010

Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu are 3 (4) noi trailere

Publicat de FLORIN la 12:18 0 comentarii
După trailerul ideal lansat în perioada când ‚Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu’ şi-a făcut lansarea mondială la Cannes, acum, înainte de lansarea din cinematografele din România, filmul lui Andrei Ujică vine cu mult aşteptatele continuări. 4 trailere regizate de 3 regizori români. Marian Crişan, Adrian Sitaru şi Radu Jude sunt aceştia, iar trailere diferite ca idee pot fi văzute mai jos.

Premiera de gală a filmului se va face joi, 28 octombrie la Sala Palatului. Intrarea este deschisă publicului, preţul unui bilet fiind de 5 lei. Din 29 octombrie, filmul va putea fi văzut în cinematografele selectate.

Trailer 1 de Adrian Sitaru



Traier 2 de Marian Crişan



Trailerele 3 şi 4 de Radu Jude





Articole despre Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu
Trailer Cannes 2010 : Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu ( Andrei Ujica, 2010)
Interviu Andrei Ujică pentru New York Times
Documentarul lui Nicolae Ceauşescu ajunge în cinematografe

duminică, 17 octombrie 2010

Greu de pensionat şi Demon vin în cinematografe într-un weekend mai uşurel

Publicat de FLORIN la 12:29 0 comentarii
Premierele acestei săptămâni sunt cea mai recentă adaptare după benzi desenate ‚Red / Greu de pensionat’, horror-ul aşa-zis claustrofobic ‚Devil’ şi animaţia ‚Alpha and Omega’.



Red’, tradus în română ‚Greu de pensionat’, este bazat pe benzile desenate cu acelaşi nume. Filmul spune povestea lui Frank Mosses ( Bruce Willis), un fost agent CIA pensionat, pe care un asasin încearcă să îl ucidă. Încercând să afle cine îi doreşte moartea, acesta se întoarce spre fosta sa echipă. Din aceasta face parte şi oscarizata Helen Mirren, aici pe post de ucigaşă.



Devil / Demon’ este scris de M Night Shyamalan, dar regizat de John Erick şi Danny Dowdle, care au semnat şi horror-ul ‚Quarantine’. În film, un grup de persoane sunt prinşi într-un lift în care îşi va face apariţia şi diavolul. Sună a film claustrofobic cu ceva minim potenţial, dar criticii nu au fost foarte zguduiţi de el.



Alpha and Omega’ este o nouă animaţie în 3D, ce nu a reuşit exact să câştige criticii şi nici publicul. Lupii arată însă bine, la fel cam ca toate personajele animate.



Tot în cinematografe mai puteţi vedea Piranha 3D, Wall Street 2 şi Nuntă în Basarabia.

Documentarul lui Nicolae Ceauşescu ajunge în cinematografe

Publicat de FLORIN la 12:08 0 comentarii

Deja a doua oară în acest an, cu toate că în documentarul ‚Kapitalism, reţeta noastră secretă’ fostul dictator român era doar un personaj secundar, dar care mai că stârnea mai multă popularitate decât afaceriştii capitalişti ai României, Nicolae Ceauşescu ajunge în cinematografele din România. În documentarul ficţional ‚Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu’ acesta nu mai lasă pe nimeni ( nici pe Elena Ceauşescu?) să îi ia titlul de personaj principal.

Prezentat în premieră mondială în cadrul festivalului de la Cannes în luna mai a acestui an, filmul lui Andrei Ujică a primit cronici răsunătoare din partea criticilor străini cu foarte multe ocazii, iar micul trailer lansat chiar în aceeaşi perioadă e atât de funcţionabil încât e posibil ca aici să avem filmul românesc al anului. Vom vedea asta din 29 octombrie, atunci când ‚Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu’ îşi face în sfârşit intrarea, de foarte mult timp aşteptată, în cinematografele din România.

Articole recomandate
Trailer Cannes 2010 : Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu ( Andrei Ujica, 2010)
Interviu Andrei Ujică pentru New York Times
Filme româneşti în 2011

sâmbătă, 9 octombrie 2010

Filme româneşti în 2011

Publicat de FLORIN la 12:00 0 comentarii


Anul 2010 a fost un an foarte bun pentru cinematografia românească şi spun asta chiar înainte ca alte 3 ( poate chiar 5) filme româneşti să ajungă pe marile ecrane româneşti, de la festivalurile din lumea întreagă. ‚Medalia de onoare’, ,Aurora’, ,Europolis’ şi opţional ‚Portretul luptătorului la tinereţe’ şi ‚Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu’ vor mai ajunge în cinematografele româneşti în următoarele 3 luni. Apoi vine 2011, un an în care criza economică s-ar putea să îşi arate şi efectele cinematografice. Poate însă e prea devreme pentru asta.



Iată ce filme româneşti ar putea apărea în 2011.

Pentru că 2010 a fost un an atât de aglomerat nu e de mirare că unii distribuitori au preferat să aştepte pentru a lansa filme cu succes în diferite festivaluri.

Periferic’şi ,Bună, ce faci?’, filme ce au primit aprobarea criticilor de la Locarno şi de la Tiff ar putea fi exemplele cele mai clare.



Mănuşile roşii’, în regia lui Radu Gabrea, nu pare nici el să se grăbească să ajungă în cinematografe, deşi a fost prezentat în avanpremieră în cadrul evenimentului ‚Noaptea albă a filmului românesc’.

,Copilăria lui Icar’ în regia lui Alexandru Iordănescu, un film cu Guillaume Depardieu, ‚Tatăl fantomă’, primul film dintr-o trilogie semnată de Lucian Georgescu, documentarul ‚Dacia, dragostea mea’, al doilea film al lui Dan Chişu ‚Ursul’ şi ‚Tanti’ a lui Şerban Marinescu sunt filme finalizate, care aşteaptă ocazia de a se arăta ( rapid?) publicului.

‚Burta Balenei’ în regia Anei Lungu şi Anei Szel a fost selectat anul acesta la Locarno, iar ‚Despre alte mame’ a avut succes festivalier în Rusia.

‚Un Balon în formă de inimă este’ a devenit ‚Loverboy’. Al doilea film de lung metraj pentru Cătălin Mitulescu, care a debutat cu promiţătorul ‚Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii’ şi care a produs cel mai important succes de box office autohton anul acesta ‚Eu când vreau să fluier fluier’, filmul prezintă povestea unui orfan care se îndrăgosteşte de o fată pe care o bănuieşte de uciderea unui bătrân. Acelaşi Cătălin Mitulescu lucrează şi la ‚El Rumano’, povestea unui român singuratic de 47 de ani ce se întoarce în România după 25 de ani în Spania.

‚Alice în ţara tovarăşilor’ al lui Nae Caranfil ar putea apărea şi el în 2010. Povestea vă va fi familiară dacă aţi văzut documentarul lui Alexandru Solomon ‚Marele jaf comunist’. Acum ea se întâlneşte cu ficţiunea.

Chiar dacă ‚Portretul luptătorului la tinereţe’ are o dată incertă de lansare ( ceea ce l-ar putea trece pe lista de 2011), ,Principii de viaţă’, următorul film al regizorului Constantin Popescu Junior este deja gata şi a început turul festivalurilor cu San Sebastian. Vlad Ivanov va fi actorul din rolul principal, un bărbat de 40 de ani cu o viaţă de studiat într-un film minimalist.

Proiect finanţat de CNC, ,Toată lumea din familia noastră’, al doilea lungmetraj al lui Radu Jude după amuzantul ‚Cea mai fericită fată din lume’ spune povestea unui bărbat care după ce pierde custodia fiicei sale de 5 ani, o răpeşte pentru a pleca în vacanţă.

A treia comedie a lui Sergiu Nicolaescu ‚Ultimul corupt al României’ continuă să satirizeze viaţa politică din România, satirizare începută cu ‚Poker’. Cum nu ne aşteptăm ca filmul să treacă prin festivaluri, nu e imposibil ca proiectul finanţat de CNC să ajungă în cinematografe chiar în 2011.

Celelalte proiecte finanţate de CNC probabil vor aştepta până în 2012 pentru a ajunge în cinematografe, trăgând speranţe pentru un premiu la festivalurile importante.

2011 rămâne astfel incert, cu toate că va fi anul în care vom vedea dacă această evoluţie din ultimii ani va continua sau se va diminua.

Articole recomandate
Filmele româneşti ale anului 2010
Comedii româneşti : filme la care se râde româneşte. Un top 10
Primul film românesc de lung metraj Independenţa României

Recenzie Contesa însângerată (2009)

Publicat de FLORIN la 11:55 0 comentarii
Negreşit, prima impresie pe care ţi-o lasă orice mică ştire, mic trailer despre ‚The Countess / Contesa însângerată’ e cea a unui film puternic feminist. Şi asta e şi prima impresie pe care personajul interpretat de drăguţa Julie Delphy, contesa Erzebet Bathory ne-o lasă şi în primele minute din film, când după moartea soţului său se dovedeşte mai mult decât capabilă să negocieze cu regi, să dea replica unor bărbaţi frustaţi de averea de care dispune şi bineînţeles să îşi organizeze financiar viaţa.

Dar femeia aceasta puternică şi stilată se dovedeşte incapabilă de a suferi o decepţie în dragoste şi pune pe seama vârstei sale presupusa fugă a amantului cu mult mai tânăr. Iar, prin calitatea sa de stăpână nervoasă într-o zi îşi varsă nervii pe una dintre servitoare. Şi atunci ţâşneşte sângele pe chipul său, iar în oglindă ea vede efectul în obrajii săi. Iar încet totul devine o dependenţă, care trebuie să se sfârşească tragic. Ea însă rosteşte în faţa celui iubit cuvinte de nevinovăţie, lăsând să se înţeleagă un complot cauzat de invidie din partea unui bărbat.

Lucru cât se poate de posibil în realitate, presupusele fapte îngrozitoare ale contesei fiind foarte controversate din punct de vedere istoric. Dar într-un film în care acţiunile ei sunt vizibile şi repetate, faptul că în final bărbatul care teoretic a cauzat această reacţie puternică nu e lăsat să vadă, să se convingă şi să ne spună, dă dovadă de neinspiraţie.

Iar multe alte lucruri sunt neinspirate în acest film, care devine neinteresant la un moment dat, fără să mai revină. Actriţa româncă Ana Maria Marinca apare într-un rol secundar, dar singura interpretare care spune ceva e cea a eroinei Julie Delphy, care semnează şi regia acestei poveşti mai degrabă anti feministe şi uşor plictisitoare.

Pe Ana Maria Marinca aţi mai putut-o vedea şi în Storm.

Contesa însângerată are competiţie feminină mare în cinematografe

Publicat de FLORIN la 11:47 0 comentarii
Premierele acestei săptămâni includ drama de epocă ‚The Countess / Contesa însângerată’, a doua parte din seria Millenium ,Fata care s-a jucat cu focul’ şi revenirea Juliei Roberts cu ‚Eat Pray Love’.



The Countess’ în regia lui Julie Delphy, care interpretează şi rolul principal, prezintă povestea adevărată a unei contese a cărui istorie o putea uşor transforma în partenera lui Dracula. Dar nu aşa a fost să fie, iar acest film nu pare a apela la publicul pasionat de filme horror, ci de filme feministe. Contesa Bathory a intrat în istorie drept o fiinţă de o cruditate malefică, datorită presupunerilor că aceasta se hrănea cu sânge de virgine, crezând astfel că nu va îmbătrâni. Actriţa româncă Ana Maria Marinca are un rol secundar.



Eat Pray Love’, adaptarea pentru marele ecran a best seller-ului lui Elizabeth Gilbert, ne-o readuce în atenţie pe regina neîncoronotă a filmelor romantice Julia Roberts. Filmul, despre o femeie care porneşte într-o călătorie în care se redescoperă, a fost primit în general cu cronici negative spre mixte, atacând eroina principală mai ales cu însuşirea de „narcisistă”.



Tot din 15 octombrie intră în cinematografe şi ‚The Girl who played with fire / Fata care s-a jucat cu focul’. Pasionaţii de animaţie se pot bucura, fiindcă Anim’est 2010 continuă până pe 17 octombrie la Bucureşti, urmând ca între 22 şi 24 octombrie festivalul să se mute la Cluj.

Pasionaţii de IMAX pot vedea şi ei un nou film la dimensiuni mari. Acesta este ‚Galapagos’ un film documentar din 1999. Cei care aşteaptă titluri mai recente mai au de aşteptat până pe 17 decembrie când ‚Tron Legacy’ va putea fi vizionat şi el în IMAX 3D.

Tot în cinematografe mai puteţi urmări şi Wall Street 2, Nuntă în Basarabia sau Inception.

Filme de la Cannes la Bucureşti la cinema Studio

Publicat de FLORIN la 10:55 0 comentarii


Extras din comunicatul de presă

Filmele premiate cu cele mai importante distincţii la ediţia din acest an a prestigiosului festival vor putea fi vizionate în premieră absolută în Bucureşti
Întâlniri cu regizori străini premiaţi la Cannes şi proiecţii în premieră ale unor filme care au rulat anul acesta la festivalul de pe Coasta de Azur - acestea sunt câteva dintre surprizele primei ediţii a evenimentului Les Films de Cannes à Bucarest.
Între 15 şi 21 octombrie, la cinema Studio din Capitală vor fi proiectate, în premieră în România, mai multe pelicule selecţionate în competiţia prestigiosului festival.
Selecţia a fost realizată chiar de Thierry Frémaux, delegatul general al festivalului de la Cannes, care va fi prezent la eveniment şi va introduce filmele din program. Thierry Frémaux va susţine şi un masterclass pentru studenţii facultăţilor de film din Bucureşti.
Despre filmele lor vor vorbi şi invitaţii speciali ai festivalului, regizorii Gaspar Noé (Enter the Void), Kornél Mundruczó (Tender Son. The Frankenstein Project), Sergei Loznitsa (My Joy). La sfârşitul proiecţiilor, publicul le va putea pune întrebări regizorilor, în sesiuni de întrebări şi răspunsuri.
Kornél Mundruczó şi Sergei Loznitsa au filmat în ţara noastră sau au colaborat deja cu cineaşti români. În 2008, Mundruczó a concurat la Cannes cu Delta, o peliculă filmată în Delta Dunării, iar Loznitsa a lucrat la filmul My Joy cu directorul de imagine Oleg Mutu şi actorul Vlad Ivanov.
Manifestarea se va deschide vineri, 15 octombrie, cu o proiecţie-eveniment: premiera naţională a peliculei care a câştigat Palme d’Or anul acesta, Uncle Boonmee Who Can Recall His Past Lives, în regia thailandezului Apichatpong Weerasethakul, unul dintre cei mai apreciaţi cineaşti asiatici ai momentului. Filmul preferat al lui Tim Burton, preşedintele juriului din acest an, este povestea unui om care, în apropierea morţii, îşi revede vieţile anterioare, ghidat de fantoma soţiei sale.
Les Films de Cannes à Bucarest aduce pe ecranele româneşti şi drama care şi-a adjudecat Marele Premiu la Cannes, Des Hommes et des Dieux, în regia lui Xavier Beauvois. Propunerea Franţei la Oscarul pentru cel mai bun film străin, pelicula inspirată dintr-un fapt real – asasinarea a opt călugări francezi în Algeria – va avea parte de o proiecţie de gală la Opera Naţională din Bucureşti luni, 18 octombrie.
Programul evenimentului este completat de filmul care a luat premiul pentru regie la Cannes, Tournée, regizat de actorul Mathieu Amalric.
Pe lângă titlurile străine, Les Films de Cannes à Bucarest pregăteşte un program-supriză cu filme româneşti care au ajuns, de-a lungul timpului, pe ecranele celebrului festival.
Evenimentul este organizat de casa de distribuţie Voodoo Films, în parteneriat cu Ambasada Franţei la Bucureşti şi Institutul Francez din Bucureşti, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, al Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional şi al Editurii Video - şi în colaborare cu distribuitorul Independenţa Film.
Programul complet al proiecţiilor va putea fi consultat începând cu 11 octombrie pe site-ul manifestării, www.filmedefestival.ro.


duminică, 3 octombrie 2010

Comedii româneşti : filme la care se râde româneşte. Un top 10

Publicat de FLORIN la 10:52 3 comentarii
Filmul de comedie românesc pare astăzi pe cale de dispariţie, dar nu este. 3 filme româneşti de comedie au fost lansate în 2010. Din păcate, nu s-a prea râs la ele. Avem însă numeroase rezerve în cinematografia românească de dinainte de 1989, dar şi de după. Iată 10 filme româneşti la care românii pot râde.

O noapte furtunoasă (1943)

Filmul lui Jean Georgescu a fost nedreptăţit mulţi ani după lansare, din pricina unor jocuri de culise, dar comedia inspirată de piesa lui Ion Luca Caragiale a răzbit în timp, ceea ce nu se poate spune despre multe filme româneşti din acea perioadă. Lumea de dinainte de primul război mondial niciodată nu a fost surprinsă mai bine decât în această adaptare pe peliculă.
Din păcate filmul stă foarte slab pe partea tehnică. Se vede asta şi, mai ales, se aude, dar neajunsurile tehnice pot fi trecute cu vederea în favoarea noutăţilor pe care pare că le aduce de atunci. Filmul rămâne cea mai bună adaptare a unei piese de teatru a autorului român.

Seria Brigada Diverse

Când ‚Brigada Diverse intră în acţiune’, căpitan Panait ( Toma Caragiu), plutonierul Căpşună ( Sebastian Papaiani), sergentul Cristoloveanu ( Dumitru Furdui), Gogu ( Dem Rădulescu), Trandafir ( Puiu Călinescu), Patraulea ( Jean Constantin) şi câinele Costel asigură comedia. Trilogia românească a făcut publicul român să râdă cel mai tare şi cel mai mult ( sunt 3 filme), dar mai important a lăsat acestuia nişte personaje emblematice. Filmele au o problemă : structura. Fiecare din cele 3 părţi sunt împărţite în alte două părţi, la jumătate renunţându-se la un caz, moment în care începe rezolvarea altuia, fără ca între cele două să existe altă legătură decât personajele. Prin această formulă, fiecare film îşi pierde din tensiune, mai ales în cele două continuări.

Astă seară dansăm în familie (1972)

Filmul în regia lui Geo Saizescu despre escrocii sentimentali Temistocle T Temistocle ( Dem Rădulescu) şi Alecu A Alecu ( Sebastian Papaiani) ce fac declaraţii foarte convingătoare, inclusiv muzicale, a fost relansat anul acesta în cinematografele din România, dispărând destul de repede dacă nu aţi fost foarte atenţi. Este una din comediile de aur ale cinematografiei româneşti, nu degeaba se află în această listă. Dem Rădulescu şi Sebastian Papaiani sunt pur şi simplu uimitori.

Nea Mărin Miliardar (1979)

Amza Pelea este Nea Mărin, un om de la ţară ajuns la mare pentru a fi confundat cu un miliardar a cărui fată a fost răpită. Prima comedie a lui Sergiu Nicolaescu nu se compară nicicum cu mediocrul ‚Poker’. Încurcăturile prin care personajele trec, vor crea multe, multe râsete.

O scrisoare pierdută (1982)

Prima dintre capodoperele teatrului românesc distribuită alături de Dilema Veche, această piesă de teatru filmată s-ar putea să nu ofere atât de multe râsete şi să îţi prezinte altfel personajele citite, dar vizionarea sa nu poate fi decât un mare câştig datorită numelor din distribuţie. Iar similitudinile între subiect şi viaţa reală reprezintă cel mai bun exemplu al genialităţii autorului.

Asfalt Tango (1995)

Chiar dacă regizorul Nae Caranfil a declarat că se simte cel mai distant de acest film, ,Asfalt Tango’ e foarte posibil să fi creat primele râsete din sălile de cinema româneşti de după 1989. Povestea unui soţ ( Mircea Diaconu) părăsit de soţie în favoarea unui loc de muncă în străinătate nu va fi doar dramatică atunci când acesta va fura o maşină şi va porni la drum după autobuzul ce se îndreaptă către graniţă, în care se află aceasta, împreună cu alte 10 fete şi ele dornice de a munci în străinătate. Soţul câştigă mult mai rapid însă admiraţia acestor fete şi a viitoarei lor şefe din Franţa ( Charlotte Rampling) decât a soţiei. Toţi actorii sunt extraordinari, iar declaraţia de undeva ( nu mai ştiu de unde) a lui Charlotte Rampling că „Nae Caranfil este Woody Allen din Europa de Est” nu pare o exagerare.

Filantropica (2002)

Cu acelaşi Mircea Diaconu în regia aceluiaşi Nae Caranfil, unul din cele mai de succes filme post decembriste româneşti, „Filantropica” e cea mai bună comedie de după 1989. Povestea este a unui Ovidiu, profesor de limba şi literatura română, scriitor ocazional, necăsătorit, încă locuind cu părinţii, un bărbat care intră în lumea cerşetoriei pentru a da de banii pe care şi-i dorea de mult şi pe care îi cheltuie cu presupusa soră a unui elev cu probleme. Gheorghe Dinică face unul din rolurile carierei sale într-un film la care s-ar putea ca alţii decât românii să nu poată râde. Noi s-ar putea să nu ne mai oprim.

Amintiri din Epoca de Aur 1 : Tovarăţi, frumoasă este viaţa (2009)

Alcătuit din mai multe scurtmetraje având la bază legende de dinainte de 1989, prima parte din ‚Amintiri din Epoca de Aur’ e cea amuzantă, a doua fiind mai dramatică. Filmul a câştigat premiul Gopo anul acesta pentru cele mai bune încasări ale unui film românesc în 2009.

Un top 10 :
1. Astă seară dansăm în familie
2. Filantropica
3. Brigada Diverse intră în acţiune
4. Asfalt Tango
5. Nea Mărin miliardar
6. O noapte furtunoasă
7. Amintiri din Epoca de Aur 1 : Tovarăşi, frumoasă este viaţa
8. B D în alertă
9. O scrisoare pierdută
10. B D la munte şi la mare





Recenzie Wall Street 2 (2010)

Publicat de FLORIN la 10:41 0 comentarii
Recenta criză economică mondială i-a oferit lui Gordon Gekko scuza perfectă pentru a-şi face revenirea în ‚Wall Street : Money Never Sleeps / Wall Street 2 : Banii sunt făcuţi să circule’. Celebra sa replică de susţinere „Lăcomia este bună” continuă să îşi arate efectele. Sigur, poate / mai degrabă ( că) ea nu este decât cel mai bun şi cel mai scurt rezumat pentru efectele acumulate de pe Wall Street, locul în care banii sunt făcuţi să circule.

Lăcomia nu este doar bună, acum este şi legală” adaugă în această continuare Gordon Gekko, acum doar un scriitor de succes şi un alt comentator de la televiziunile specializate. Chiar dacă în afara terenului de joc, acesta pare mai „nedormit” ca niciodată când vine vorba de a-i da sfaturi viitorului său ginere Jake ( Shia LaBeouf), care prin apropierea de acesta, încalcă dorinţele iubitei Winnie ( Carey Mulligan), certată cu tatăl.

Astfel, revenirea lui Gordon Gekko se transformă dintr-un film despre economie într-o dramă de familie, în care interacţiunile mai niciodată nu ajung să captiveze. Dar nici nimic deranjant, prea emoţional, prea prost creat nu se întâmplă, motiv pentru care cele două ore vor trece fără mari dificultăţi.

Cu surprize bune, uneori foarte folositoare, alteori predictibile, acest film regizat de mereu politicul Oliver Stone eşuează în a oferi o imagine mai clară crizei în care ne aflăm, dar personajul lui Gordon Gekko întotdeauna are ceva de spus cu convingere prin Michael Douglas, iar uneori doar de această convingere avem nevoie pentru a nu avea probleme cu dormitul în sala de cinema, de aceea acest film funcţionează foarte bine ca divertisment. Pentru mai multe, se pot încerca nişte cărţi de economie sau despre lăcomie.

Stanley Kubrick anti război, anti armată

Publicat de FLORIN la 10:38 0 comentarii
Doar cu aproximativ două minute înainte de final pentru prima oară pe ecran în filmul de o oră şi jumătate îşi face apariţia o femeie, care fredonează un mic cântecel. Femeia e de origine germană, cântecelul fredonat de asemenea, auditoriu e format însă exclusiv din soldaţi francezi, care poate ca şi mine nu înţeleg nimic din cuvintele rostite. Reacţia însă există şi vine pentru prima oară, dincolo de cuvinte, emoţional.

Paths of Glory’ la o privire îndepărtată nu arată altfel decât alte filme anti-război, iar percepţia nu se schimbă nici de la o privire mai apropiată. Mesajul e foarte puţin diferit, adăugând apelului anti-război şi unul anti- armată, prin portretizările negative ale celor aflaţi în grade superiore. Aceştia vorbesc în procente despre vieţile celorlalţi soldaţi, negociază poziţii ierarhice prin atacuri periculoase, vorbesc despre curaj şi patriotism din ultima linie a frontului şi condamnă soldaţi din prima linie la moarte.

E un ton diferit a cărui reacţie bineînţeles e una negativă din partea autorităţilor. Astfel, statul francez încearcă împiedicarea lansării filmului, iar cel german se aliază în semn de solidaritate.

De cealaltă parte, ,Paths of Glory’ este primul mare succes de critică a lui Stanley Kubrick. Şi mai mult, Kirk Douglas face unul din cele mai importante roluri din carieră prin portretizarea unui colonel ce îşi asumă rolul de avocat al apărării pentru trei soldaţi ce riscă condamnarea de Curtea Marţială.

Ca şi ‚Nimic nou pe frontul de vest’, ,Paths of Glory’ este bazat pe o operă literară, semnată de Humphrey Cobb, cu succes moderat la lansare. Stanley Kubrick a citit cartea în tinereţe şi a revenit asupra ei, realizând unul din cele mai importante filme anti-război, posibil unic în tonul său.

Rezerve, bufniţe şi o nouă Eva ajung în cinematografe

Publicat de FLORIN la 10:19 2 comentarii
Premierele acestei săptămâni includ comedia de acţiunea ‚The Other Guys / Agenţi de rezervă’, cel mai recent film de animaţie hollywoodian ‚Legende din regatul bufniţelor’ şi ‚Eva’. Mult mai bune decât toate pare a fi Anim’est.


The Other Guys’ este noua comedie de acţiune cu Mark Walhberg şi Will Ferrell, primită cu destul de bune cronici din partea criticilor americani şi aleasă şi de publicul american la lansarea sa din vară. Cei doi actori din rolurile principale interpretează doi detectivi contabili, ce în sfârşit au ocazia să îşi arate talentele de eroi.



Legende din regatul bufniţelor’, în original ‚Legends of the guardians’ intră în regim de avanpremieră din 6 octombrie, urmând ca două zile mai târziu să poate fi vizionat la preţurile normale. Filmul prezintă povestea unei bufniţe ce are parte de o mulţime de aventuri după ce fratele său alege să păstreze cuibul doar pentru el.



Eva’ sau ‚Povestea unui secol’ este regizat de românul Adrian Popovici, care e inclus şi în lista de scenarişti. Producţie românească în limba engleză, filmul prezintă povestea unei Eva de 16 ani care se îndrăgosteşte de un tânăr mereu plecat. De aceea, când acesta se întoarce, Eva este căsătorită şi mult mai matură.



Pe lângă Anime’Fest, continuă şi festivalul RO IFF 2010, la ale cărui proiecţii intrarea este gratuită.

Alte 3 filme pe care le poţi vedea în cinematografe sunt Marţi după Crăciun, Americanul şi Morgen.

Primul film făcut

Publicat de FLORIN la 10:05 2 comentarii

Dacă v-aţi întrebat vreodată care este primul film făcut, răspunsurile sunt :

1878 – The Horse in Motion de Eadweard Muybridge



1888 – Roundhay Garden Scene de Louis Le Prince



Astăzi cu dificultate mai putem numi filme producţii de 2 secunde, dar de acolo a pornit arta cinematografică, iar asta e important.

sâmbătă, 25 septembrie 2010

Dracula în film. 5 filme de referinţă despre contele sugător de sânge

Publicat de FLORIN la 19:37 0 comentarii
În toată istoria cinematografiei este dificil de găsit un personaj care să fi avut în permanenţă un rol atât de important în a defini un gen mai mult decât contele din Transilvania, creat iniţial pentru lumea literaturii de Bram Stoker în romanul său cult ‚Dracula’. Personajul său a pornit de la a fi un alt ciudat din epoca expresionistă germană, dar ciudatul şi-a arătat puterile, iar căutând să evolueze, a stabilit elementele definitorii ale filmelor cu vampiri.

Puterea sa s-a găsit în personajul creat iniţial de Bram Stoker, dar a fost necesară şi mâna unor adevăraţi profesionişti, care au căutat să exploreze lumea nemuritorului în moduri diferite pentru a impresiona vizual. În cele 5 titluri prezentate în acest articol, Dracula este un ciudat, un clasic, un personaj secundar, un muribund şi un romantic.

Nosferatu, eine Symphonie des Grauens (1922)


Atunci când legendarul regizor F W Murnau a vrut să regizeze un film inspirat de opera definitorie a lui Bram Stoker, ambiţiile artistului aproape nu au putut trece de cerinţele văduvei scriitorului, care din cauze neclare ( poate financiare, poate de altă natură) a refuzat să îi acorde acestuia drepturile de ecranizare ale aventurilor vampirului din Transilvania. Dar F W Murnau nu s-a lăsat descurajat şi a găsit o soluţie de compromis. A schimbat numele contelui şi a modificat foarte puţin povestea. Astfel contele Dracula a devenit contele Orlok / Nosferatu.

Din păcate pentru el şi pentru studioul care a produs filmul, acoperirea nu a fost îndeajuns de convingătoare. De aceea, după lansarea filmului, producătorii au pierdut un proces, aspect care ar fi trebuit să ducă la distrugerea tuturor copiilor acestuia. Asta nu s-a mai întâmplat din fericire, iar azi această primă variantă cinematografică a poveștii lui Dracula este punct de referinţă pentru lumea cinematografică.

Departe de vampirii zilelor noastre, Nosferatu îşi defineşte singur personalitatea, devenind o creatură a mişcării expresioniste. În interpretarea lui Max Schrek, contele este ciudat, deformat, inuman, prea puţin stilatul intelectual prezentat astăzi. Pe coridoarele castelui umbrele sale se vor juca cu personajele, iar ridicarea din coştiug va influenţa genul, dar multe elemente lipsesc, întocmai ca şi groaza.

Dracula (1931)

Nici în prima variantă oficială a lui ‚Dracula’ groaza nu va fi foarte convingătoare, ba posibil va lipsi şi aici. Dar privirea hipnotizatoare a lui Bela Lugosi răzbate în timp şi mai lasă încă un sentiment ciudat asupra publicului. Cu siguranţă mulţi actori extraordinari au putut să îl interpreteze pe contele sugător de sânge şi au făcut-o excelent ( nu toţi, dar unii fără îndoială). Bela Lugosi însă nu a avut niciodată adversar. În regia lui Tod Browing, în această variantă cinematografică contele Dracula ni se arată precum „un animal sălbatic”, rece, îngheţat, dar totuşi cuceritor, stilat, dincolo de privirea sa insistentă, sau poate tocmai datorită privirii sale. Finalul este grăbit. Dar, repetându-mă, nimeni nu e ca Bela Lugosi.

Horror of Dracula (1958)

În cea mai apreciată variantă britanică, prima dintr-o serie propusă de Hammer Film Productions, povestea îşi ia libertăţi care nu se fructifică. Dracula devine doar un personaj secundar, un anti erou ce trebuie învins de bine, adică de doctorul Van Helsing ( Peter Cushing). Christopher Lee, actorul care poartă mantia contelui, are de spus mai puţine replici decât un Arnold Schwarzenegger în ‚Terminator’. Magia lipseşte aproape integral într-un film în care vampirismul este o boală comparabilă cu dependenţa de droguri. Muzica convingătoare şi stilistica interesantă acompaniaza culoare roşie a sângelui lăsată pe gâturile victimelor ca părţi importante ale acestei adaptări nereuşite.

Filmul este însă în general foarte bine primit de critică.

Blood for Dracvla / Dracula în căutare de sânge de virgină (1974)

Dacă mai mult sau mai puţin, fiecare din cele 3 variante prezentate până acum adaptează pentru marele ecran povestea scrisă de Bram Stoker, în versiunea din 1974 regizată de Paul Morrisey şi produsă de Andy Warhol, doar numele personajului principal se mai păstrează. De altfel, dacă am zis Paul Morrisey şi Andy Warhol este clar că nu putem să avem cerinţe clasice faţă de personaj. Pentru ei conservatorismul cinematografic înseamnă banalitate, impunere non-artistică, ceea ce ar putea pune filmul în conflict cu fanii personajului clasic.

Filmul este însă departe de a fi singurul care aduce personajul în afara poveştii lui Bram Stoker, iar asta decât a ajutat istoria acestui personaj, aici interpretat de actorul cult Udo Kier. Cu accent, bătrân, bolnav şi însetat de sânge de virgină, contele Dracvla pare mai degrabă neajutorat, decât înfricoşător. Preferă ca loc de odihnă clasicul coştiug, dar nu se poate transforma în lilieci sau lupi. Se poate plimba şi pe timpul zilei, dar asta nu e activitatea favorită a acestuia. Nemuritorului i s-au luat toate elementele care au stârnit pasiunea multor cititori / cinefili, fiind lăsat la mâna celorlalte personaje.

Fanii independentului, experimentalului, avangardistului vor fi cuceriţi de la prima scenă. Filmul cult ne aduce un alt Dracula, unul care nu caută să îngrozească, ci să amuze şi reuşeşte foarte bine să facă asta.

Bram Stoker’s Dracula (1992)

Cel mai cunoscut Dracula de publicul de azi e cel creat de Francis Ford Copolla în filmul din 1992, care l-a salvat pe regizor de la faliment. Posibil cel mai complex film în jurul personajului, sigur din lista de 5, Dracula se întoarce la Bram Stoker şi găseşte în carte elementele necesare pentru a fi şi un ciudat, şi un monstru, şi un romantic.

În interpretarea lui Gary Oldman, Dracula îşi prezintă originile, istoric neadevărate. E Vlad Ţepeş al României care îşi învinge duşmanii, dar îşi pierde soţia iubită, eveniment ce îl face să renunţe la Dumnezeu. Este apoi un conte care vrea să se mute în Anglia fără să îi cunoaştem motivul, pentru a o redescoperi într-o fotografie a avocatului Jonathan Harkan ( Keanu Reeves) pe Mina ( Winona Ryder), fosta sa soţie. E un prinţ din Carpaţi, ce îşi recucereşte iubita, merge la filmele fraţilor Lumiere, dar şi un monstru care se hrăneşte cu sânge.

Câştigător a 3 premii Oscar, filmul din 1992 e complet. Roşu există, monstru există, omul există, erotismul există. E cea mai romantică versiune a poveştii, dar şi cea mai înfricoşătoare.

Iar dacă tot şi-a găsit nişte origini în România, e plăcut să îl auzi pe acesta vorbind şi limba sa, româna.

Alte filme cu Dracula
Dracula’s Daughter (1936)
Son of Dracula (1943)
House of Dracula (1945)
Abbot and Costello meet Frankestein (1948) – Bela Lugosi în rolul contelui Dracula
The Brides of Dracula (1960)
Dracula : Prince of Darkness (1966)
Dracula Has Rissen from the grave (1968)
Taste the blood of Dracula (1969)
Scars of Dracula (1970)
Dracula AD 1972 ( 1972)
The Satanic Rites of Dracula (1973)
Nosferatu: Phantom der Nacht (1979)
Dracula (1979)
Dracula : Dead and loving it (1995)
Dracula 2000 (2000)

Un personaj complet, Dracula ghidează de ceva vreme vampirii. În ultima perioadă aceştia s-au mai răzvrătit, uneori cu folos, alteori făcându-ne să ne dorim un nou Dracula, care să amintească tuturor cine e creatorul lor. Până vine, lista de filme cu contele sugător de sânge e destul de mare.

Top 5 filme cu Dracula
1. Blood for Dracla (1974)
2. Dracula (1992)
3. Dracula (1931)
4. Nosferatu (1922)
5. Horror of Dracula (1958)








Capodoperele teatrului românesc pe DVD cu Dilema Veche

Publicat de FLORIN la 18:45 0 comentarii
Începând de joi, 23 septembrie, în fiecare săptămână, împreună cu revista Dilema Veche, puteţi cumpăra colecţia intitulată „Capodoperele teatrului românesc". Colecţia este deschisă de ‚O scrisoare pierdută’, varianta din 1982.

Programul apariţiilor DVD-urilor din colecţie este următoarul :

O scrisoare pierdută pe 23 septembrie
Gaiţele pe 30 septembrie
Conu Leonida faţă cu reacţiunea pe 7 octombrie
Titanic Vals pe 14 octombrie
Take, Ianke şi Cadar pe 21 octombrie
O noapte furtunoasă pe 28 octombrie
Visul unei nopţi de iarnă pe 4 decembrie
Doctor fără voie pe 11 noiembrie


Preţul ziarului împreună cu un DVD este de 10,99 lei.

duminică, 19 septembrie 2010

Recenzie The Girl who kicked the hornet’s nest / Castelul din nori s-a sfărâmat (2009) - Finalul trilogiei Millenium

Publicat de FLORIN la 13:29 0 comentarii
Cel mai lung film din seria suedeză Millenium îşi face simţită „bătrâneţea” în prima oră. Cât de multe răsturnări de situaţie programate mai putem lua pentru a afla într-un final cine e Lisbeth Salander şi pentru a o vedea încă o dată pe Noomi Rapace într-un rol care ar trebui să reprezinte startul unei cariere fulminante? Aproximativ 148 de minute.

The Girl who kicked the hornet’s nest / Castelul din nori s-a sfărâmat’ funcţionează într-o primă fază mai greu decât primele două părţi ale trilogiei, fiindcă de această dată eroina se află într-un spital, unde îşi vindecă rănile căpătate în partea a doua, pentru ca apoi să fie transferată la închisoare. Nu este exact spaţiul în care Lisbeth Salandar să nu poate face nimic, mai ales dacă un doctor cumsecade uşor cucerit de fata cu dragonul tatuat pe spate căreia îi cam salvase viaţa, îi lasă la îndemână un aparat electronic foarte familiar.

Dar totuşi nu face prea mult. Cea mai mare parte din timp Mikael Blomkvist ( Michael Nygvist) încearcă să adune problele necesare pentru a ajuta apărarea lui Lisbeth, dar şi pentru a lansa un număr incendiar al revistei Millenium. Dar nu va fi atât de uşor, mai ales că probele trebuiesc căutate printre grupări secrete formate din spioni cu planuri conspiraţionale mai mult decât obscure.

Ameninţări destinate acestuia şi echipei sale nu îl opresc în a continua cercetarea sa, dar pericolul cu care acesta se confuntă nu e atât de interesant precum pericolele cu care s-a confuntat Lisbeth Salander în primele două părţi, în care nu ştiam cine e.

La nivel direct, răspunsul la întrebarea „cine e Lisbeth Salander” ne-a fost confirmat în a doua parte şi nu mai rămâne nimic nou de adăugat. La nivel indirect, emoţional, personajul al cărui machiaj a devenit pasiunea multora, cu toate că nu e rezultatul unei noi mode, are ceva de arătat în timp ce se plimbă prin mâinile societăţii, justiţiei. E un mediu familiar de la care s-a obişnuit să primească numai nedreptate şi pe care îl tratează cu răceală şi cu măşti. Dar dacă de data asta va fi diferit? Dacă vorbele sale ar fi luate drept adevărul care ştim că este? Coşmarul poate s-ar încheia.

Nu pe atât de energic precum partea a doua, a treia şi ultima parte a ecranizărilor după seria Millenium începe neconvingător, dar are şansa de a experimenta emoţiile cele mai puternice ale lui Lisbeth Salander. Obligată să primească ajutor, ea este nevoită să se deschidă. Dar deschiderea nu e uşoară, ceea ce o face şi mai interesant de urmărit. Pentru o serie care nu a reuşit să se desprindă de sintagma „plăcere vinovată”, filmul aduce final chiar potrivit.

sâmbătă, 18 septembrie 2010

Fata care s-a jucat cu focul : filmul

Publicat de FLORIN la 14:36 0 comentarii
Primul film suedez inspirat de seria Millenium a lui Stieg Larsson, devenită un adevărat fenomen mondial, nu a reuşit să ne surprindă foarte mult cu misterul pe care l-a propus, dar totuşi a făcut ceea ce trebuia. Personajul principal Lisbeth Salander, interpretată convingător de senzaţia Noomi Rapace, a apărut nu doar pentru a ajuta la rezolvarea unui caz, dar şi pentru a stârni curiozitate asupra ei.

Aşa că al doilea film din seria de ecranizări suedeză ,The Girl who played with fire / Fata care s-a jucat cu focul’ trebuie doar să reuşească să ne menţină interesul asupra acestui personaj. Şi asta face. La un an de la evenimentele din ‚Bărbaţi care urăsc femeile’, Lisbeth se întoarce în Suedia, încă răzbunătoare, încă retrasă, dar puţin confuză.

Tocmai din pricina acestei tatonări, filmul începe puţin neconvingător, suferă ca tot unitar de pe urma coincidenţelor mult prea precise şi de pe recapitularea prea puţin necesară a unor evenimente cheie din prima parte, dar creşte pe măsură ce aceasta şi Mikael Blomkvist ( Michael Nyqvist), separat, încearcă să îi găsească pe adevăraţii vinovaţi ai crimelor pentru care Lisbeth este acuzată.

E un conflict hrănit superficial, mult prea calculat, deloc surprinzător. Dar exact ca şi în primul film, în tot acest timp în care nevinovaţi ( şi vinovaţi) mor, bărbaţi sunt pedepsiţi, canalele media informează, avem la ce să ne uităm. Noomi Rapace, împreună cu echipa de machiaj, continuă să hrănească acest personaj şi să ne stârnească curiozitatea. Iar în timp ce ei caută să afle cine este Zola, noi sperăm că această uşor banală căutare să ne spună ceva de fata care s-a jucat cu focul.

Şi ni se spune. Noutatea însă nu ne va duce mai departe de la a da versiunii multora dreptate. Iar dacă misterul s-a dovedit a fi destul de uşor de citit, atunci detaliile formează încă un puzzle emoţional interesant.

Relaţia de la distanţă dintre Lisbeth şi Mickael e interesantă. Lisbeth nu e o persoană care să ceară prea des ajutorul, dar o face. Mickael o cunoaşte îndeajuns pe Lisbeth pentru a nu crede în niciun moment că ar putea fi criminală, îi întinde acesteia capcane în care să cadă, pentru a lua legătura cu el, vrea să o ajute pe ea, nu doar să rezolve un mister jurnalistic, vrea să o vadă pe ea din nou, vrea să fie salvatorul ei. Lisbeth e însă mai rapidă şi chiar dacă îi deschide o uşă lui Mickael, întotdeauna e pregătită să fugă pe geam. Dar uneori asta e esenţa. Uneori e important ca să existe cineva în spatele tău care să te prindă.

Acest nou nivel de intimitate face din ‚Flickan som lekte med elden’ ( titlul original din suedeză) un film mai interesant. E departe de a deţine vreo urmă de noutate, dar filmul este hrănit îndeajuns de convingător în modul acesta programat, încât să nu regreţi că te-ai ghidat după un titlu, după o copertă. Iar Noomi Rapace e perfectă pentru rol.

Finalul ne face chiar şi mai curioşi de deznodământ.

vineri, 17 septembrie 2010

Marţi, după Crăciun (2010) - Oameni normali din capitala României

Publicat de FLORIN la 16:03 0 comentarii
Din scena de început a filmului, în care Paul ( Mimi Brănescu) şi Raluca ( Maria Popistaşu) stau goi întinşi în pat, ciugulindu-se, tachinându-se, sărutându-se, mângâindu-se, împingându-se, căzând, ,Marţi, după Crăciun’ lasă o impresie de simplitate, de normalitate. Sigur, poate „normalitate” nu e tocmai corect spus, ţinând cont că Paul în curând va trebui să plece acasă la soţia sa Adriana ( Mirela Oprişor), dar în acelaşi timp e necesară folosirea termenului ca urmare a multor critici aduse filmului românesc în general şi acestuia în particular şi înainte de vizionare. Pentru asta, „natural” nu ar fi fost de ajuns, deşi rămâne corect şi definitoriu.

Personajele din cel de-al patrulea film din cariera lui Radu Muntean trăiesc într-un Bucureşti pe care mulţi îl prea cunoaştem. E exact acel Bucureşti care atunci când deschizi geamul termopan pentru a fuma o ţigare îţi intră zgomotos şi rapid în casă. Aceştia sunt nişte bucureşteni realizaţi, din pătura de mijloc a societăţii. El lucrează la o bancă şi dă sfaturi amicilor privind creditele. Soţia este o judecătoare decentă, ce nu s-a gândit niciodată să dea 3000 de euro pentru un cadou de Crăciun, ceea ce înseamnă că stă departe de corupţia ce suntem învăţaţi că există până în cel mai strâmt colţ din sistemul judiciar. Amândoi însă îşi permit un aparat dentar de 2700 de lei nu neapărat necesar, dar care îşi va arăta rezultatele, pentru fiica lor. Iar amanta e exact doamna doctor stomatolog ce primeşte aceşti bani pentru munca sa. Mai „normal” de atât nu cred că a mai existat în filmul românesc recent. Natural, real, s-a mai văzut, dar pentru unii povestea unui delicvent juvenil înseamnă reclamă negativă făcută României. Ei bine, acesta nu mai e filmul pe „faţa” căruia să stea lipită această critică nefondată.

Dar acesta nu va fi nici filmul activ, plin de „tăieturi”, grăbit şi de cele mai multe ori lipsit de sentiment, însă nu va fi nici un film aparent repetativ, cu un personaj aflat în căutarea necunoscutului. Cele câteva zile din viaţa acestor personaje îşi păstrează până la un moment dat tonul zilnic, nespecial, repetativ, dar asta va fi mult mai greu de simţit când ştim că un personaj îl înşeală pe altul cu cineva care la rândul său poate fi afectat de această relaţie de adulter. Rezultă că trebuie să se întâmple ceva. Poate un cadou rezolva asta? De ce nu? Dar nu ar fi de ajuns.

De aceea, Paul face la un moment dat, cu aproximativ 10-15 minute înainte de final ceea ce ne aşteptam toţi. Ia o hotărâre chiar înaintea Crăciunului, care poate se va simţi mai dificilă abia marţi, după Crăciun.

În toată înşiruirea de evenimente care se întâmplă într-un program de lucru normal ( de aceea nimeni nu observă), scena „hotărârii” este cu siguranţă cea care nu oferă ceea ce ar trebui. Nu sunt reacţii greşite în gesturile celor doi soţi, blocarea unuia dintre personaje pare normală, naturală, dar nu e exact turul de forţă la care toţi ne-am aşteptat pe toată durata liniştită a filmului.

Prezentat în cadrul secţiunii Un Certain Regard la festivalul de la Cannes de anul acesta, ,Marţi, după Crăciun’, filmul care deschide o toamnă plină de lansări cinematografice româneşti, îşi aduce protagoniştii la nivelul social european. Mimi Brănescu, Maria Popistaşu, Mirela Oprişor interpretează cu simplitate personaje care nu mai riscă să stârnească generalizări. Despre decizii, normalitate şi alţi termeni dintre cei mai neclari se poate vorbi, scrie multe. Nouă ne este uşor şi să scriem şi să vorbim. Paul a vorbit, dar poate nu va semna.

joi, 16 septembrie 2010

Recenzie Tokyo monogatari / Poveste din Tokyo (1953) - Când părinţii ne devin străini

Publicat de FLORIN la 14:43 0 comentarii
Când spui „cinema japonez” instictul este pregătit să audă Akiro Kurosawa. Nu că asta e ceva rău, dar se cer auzite şi alte nume, Yazujiro Ozu fiind unul dintre ele.

Chiar dacă nu atât de cunoscut publicului larg precum compatriotul său, Yazujiro Ozu este un favorit al criticii, ce ne îndeamnă cu fiecare ocazie să facem cunoştinţă cu filmele acestuia. „Tokyo Monogatari”, în română ‚Poveste din Tokyo’, este considerată capodopera sa.

Cu camera de cele mai mult ori „privind din podea” personaje care la rândul lor stau în genunchi, intenţia filmului e de a face din spectator un personaj. Privind spre cameră, actorii îşi spun replicile indirect privind şi spre tine. E o idee bună, neconvingător pusă în practică, nu de puţine ori gesturile actorilor nepărând naturale. Dar asta nu înseamnă nicidecum că filmul nu e bun. Doar că mai degrabă povestea e cea care emoţionează, tehnica regizorului stârnind rareori curiozitatea.

Doi părinţi vin în vizită la copiii lor stabiliţi în Tokyo pentru a fi întâmpinaţi călduros, dar trataţi cu răceală de către gazdele preocupate cu propia viaţă şi cu propia nouă familie. Vizitatorii nu sunt trataţi rău, dar lipseşte familiaritatea pe care o găsesc doar la o fostă noră. Când ceva tragic se întâmplă, chiar dacă un personaj încearcă să explice reacţiile copiilor, acesta nu mai reuşeşte. Cu imaginile surprinse „din pământ”, de ruşine sau furie, spectatorul tinde să îşi lase şi el privirea în jos, ceea ce până la urmă arată funcţionalitatea formei.

miercuri, 15 septembrie 2010

De ce trag clopotele, Mitică (1981) - Lumea lui Caragiale mai a la Lucian Pintilie

Publicat de FLORIN la 17:00 0 comentarii
Reconstituirea’ l-a costat mult pe regizorul Lucian Pintilie. Nu numai că regimul l-a invitat pe acesta să părăsească ţara, dar a cauzat o pauză de mai bine de 10 ani până la următorul film românesc : ‚De ce trag clopotele, Mitică?’ din 1981. Departe de a fi foarte clar în mesaj, poate chiar mai puţin „periculos” decât ‚Reconstituirea”, filmul nu a ajuns la publicul român decât după 1989, datorită acestui subiect mister.

Cu siguranţă că şi celelalte filme ale lui Lucian Pintilie nu sunt dintre cele mai obişnuite, dar dacă există un titlu al cărui stil e de-a dreptul nebunesc, nu doar nonconformist, adică mai că te face să spui „nu”, atunci cu siguranţă acela este ‚De ce trag clopotele, Mitică?”.

Într-un univers de Caragiale, scrisori ajunse la cine nu trebuie, amanţi înşelaţi de amante, amante înşelaţi de amanţi, greşeli de identitate, personajele vorbesc pe o limbă ce cu greu pare româna în nişte cadre ce greu par de doar acum 29 de ani.

De la frustarea că nu înţelegi ce spun personajele se ajunge rapid la enervare pe regizor. Dar cum e vorba de Lucian Pintilie, răbdarea se găseşte. Dar roadele se găsesc abia atunci când bat clopotele, când de undeva se aude ‚Deşteaptă-te române’, apoi urmează întrebarea din titlu. Un moment controlat cu atâta abilitate te face să înţelegi tot filmul.

Apoi, indiferent de ceea ce acel moment a vrut să spună, că a reuşit sau nu, universul ce până atunci părea lipsit de amuzament, funcţionează ideal.

Victor Rebengiuc, Gheorghe Dinică, Mariana Mihuţ, Tora Vasilescu, Mircea Diaconu, Ştefan Bănică sunt doar o parte din actorii din distribuţa poate celei mai bune comedii negre româneşti de dinainte de 1989.

Aş spune că e mai puternic decât ‚Balanţa’, următorul film pe care Lucian Pintilie îl va regiza după o pauză de alţi 10 ani, poate datorită curajului artistic.

Sigur că nu cantitatea contează, ci calitatea, dar se cereau mai multe filme semnate Lucian Pintilie. Din nefericire, nu s-a putut datorită situaţiei politice, ceea ce face vizionarea acestora şi mai necesară.

Primii favoriţi la Oscar 2011

Publicat de FLORIN la 14:12 0 comentarii
Am ajuns la jumătatea drumului. Au trecut aproximativ 6 luni de când Kathryn Bigelow a devenit prima femeie regizor recompensată cu statueta Oscar, pentru ‚The Hurt Locker’, care a câştigat şi premiul pentru cel mai bun film într-un val de controverse şi dezbateri de tot felul. Au trecut şi aproape toate festivalurile importante : Sundance, Berlin, Cannes, Veneţia, iar la Toronto crema studiourilor dă o luptă puternică pentru a deveni favoriţi de pe acum la Oscarurile din 2011. Iată ce titluri s-ar putea găsi în lista nominalizaţilor pentru cel puţin un premiu Oscar în 2011.

Au fost lansate în cinematografele din România

Shutter Island – cel mai recent film al lui Martin Scorsese nu a cucerit critica şi nici publicul unanim, dar o nominalizare, două nu par imposibile, deşi filmul a fost lansat mult în afara sezonului.

Alice in Wonderland – în regia lui Tim Burton, filmul după cartea lui Lewis Carroll a fost unul din cele mai de succes filme ale anului. Nu exact şi unul din cele mai bune, dar machiajul va fi greu de neobservat.

Eu când vreau să fluier, fluier – propunerea României la categoria cel mai bun film străin, debutul lui Florin Şerban este cel mai mare succes de box office românesc, dar chiar şi cu un premiu important la Berlin, filmul porneşte cu mici şanse la mult râvnita nominalizare.

Toy Story 3 – după ce Up a reuşit în 2010 să primească nominalizarea pentru cel mai bun film, Pixar pare că va aduce din nou animaţia în lista selectă de 10.

The Ghost Writer / Marioneta – la fel ca şi Shutter Island, filmul are şanse mici să fie nominalizat, dar cine ştie.

Inception – nu un favorit al meu, filmul lui Christopher Nolan are atât de mulţi fani cu credibilitate ( nu ca Twilight) încât şansele sale arată foarte bine cu 6 luni înainte. Nominalizarea pentru regie pare imposibil de nerealizat.

Despicable me – categoria film de animaţie a devenit foarte importantă în ultimii ani, iar acesta pare un film care va prinde nominalizarea.

Clash of The Titans şi Iron Man 2 mai mult ca sigur vor primi nominalizări pentru efecte.

Sundance

Restrepo, Joan Rivers : a piece of work, The Tillman Story sunt doar câteva din documentarele prezentate aici cu şanse reale la categoria cel mai bun documentar.

Animal Kingdom – filmul lui David Michod a fost deja lansat în cinematografele americane, iar critica îl susţine puternic.

Winter’s Bone – câştigătorul de anul acesta de la Sundance a fost deja prezentat în cinematografele americane, primit bine de critici, dar şi de public ( pentru un film independent, distribuit în cinematografe limitate). Filmul prezintă povestea unei adolescente care trebuie să îşi găsească tatăl înainte ca familia să fie evacuată.

Howl – James Franco este Allen Ginsberg, în acest film biografic despre controversatul proces intentat pentru publicarea poemului cu acelaşi nume.

A Film Unfinished – un documentar despre un film neterminat despre viaţa în lagărele Varşoviei din timpul celui de-al doilea război mondial.

Berlin

Honey – câştigătorul din anul precedent al Ursului de Aur ‚The Milk of sorrow’ a primit nominalizarea la Oscar pentru cel mai bun film străin. Posibil la fel şi cu câştigătorul din 2010 într-un festival cu titluri mai puţin hollywoodiene.

The Kids are all right – atât Annette Bening, cât şi Julianne Moore sunt în cursa pentru Oscar într-un film ce ar mai putea lua şi un premiu pentru scenariu.

Cannes

Uncle Boonmee Who Can Recall His Past Lives – câştigătoul din acest an al Palme D’Or-ului are un spirit foarte oriental. Să vedem ce spun occidentalii despre asta.

Des hommes et des dieux – un grup de călugări nu renunţă la convingerile lor în faţa fundamentaliştilor algerieni.

Biutiful – noul film al lui Alenjandro Gonzalez Innaritu ar putea să îi aducă lui Javier Bardem al doilea Oscar din carieră.

Veneţia

Black Swan – Natalie Porman e o nouă favorită a Oscarului din 2011.

Somewhere – chiar dacă Leul de Aur câştigat în acest an a stârnit controverse, asta s-ar putea să ajute filmul.

Toronto

127 Hours – noul film Danny Boyle se anunţă cel mai greu de îndurat experienţă cinematografică de anul acesta datorită unei scene despre care critica nu se opreşte să vorbească pe lângă laudele continue pe care le primeşte.

Another Year – filmul lui Mike Leigh a făcut turul festivalurilor.

The King’s Speech - Colin Firth ar putea câştiga acel Oscar pentru care a fost nominalizat anul precedent, într-un film în care mai joacă şi Helena Bonham Carter şi Geoffrey Rush.

Lista e bineînţeles încă deschisă, dar deşi mai sunt 6 luni, locurile sunt limitate.

Program Noaptea alba a filmului românesc, vineri 15 septembrie

Publicat de FLORIN la 12:50 0 comentarii
Deja ştiţi că vineri, 15 septembrie, 9 cinematografe din Bucureşti organizează Noaptea albă a filmului românesc, eveniment unde puteţi vedea 30 de filme, totul gratuit. Acum mai trebuie doar să alegeţi care va fi locaţia unde vă veţi petrece această noapte albă.

Iată programul complet al evenimentului :

Cinema EFORIE

19:00 Pescuit sportiv (2009)
20:45 Occident (2002)
22:45 Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii (2006)

Cinema PATRIA

20:00 Marti, dupa Craciun (2010) – se plăteşte bilet
22:00 A fost sau n-a fost? (2006)
00:00 Marfa si banii (2001)

Cinema STUDIO

19:00 Mar Nero (2009)
21:00 Francesca (2009)
23:00 Legaturi bolnavicioase (2006)

Club FABRICA

Un program de scurtmetraje ce începe la 21:00.

Colivia (2010)
Lampa cu caciula (2006)
Nunta lui Oli (2009)
O zi buna de plaja (2007)
Trenul Foamei (2010)
Derby (2010)
Mousse au chocolat (2009)
Captivi de Craciun (2010)
Oxygen (2010)


ELVIRA POPESCU

18:00 Drumul Pasarilor (2009) şi Australia (2009)
20:15 Marele Jaf Comunist (2004) şi Decreteii (2005)
23:00 Testimonial (2008) şi Cautare (2010)
01:15 The Shukar Collective Project (2010)

NOUL CINEMATOGRAF AL REGIZORULUI ROMAN

Înăuntru
18:00 Nunta de piatra (1973)
20:30 Secvente (1982)
22:45 O vara de neuitat (1994)
00:45 Valurile Dunarii (1960)

Afară
21:00 Marti, dupa Craciun (2010)
23:00 Nunta in Basarabia (2010)

PIATA GEORGE ENESCU

20:30 Manusi Rosii (2010)
23:00 Filantropica ( 2002)

URANUS 144

21:00 Operatiunea Monstrul (1976)
23:00 Nunta muta (2008)

luni, 13 septembrie 2010

Recenzie 2001 : A Space Odyssey / 2001 : Odiseea spaţială (1968) - Mişcarea în spaţiu

Publicat de FLORIN la 16:08 0 comentarii
Nu m-am gândit niciodată ce înseamnă construirea unei nave spaţiale, cât de complexă tehnologia trebuie să fie şi mai ales cât de multă imaginaţie trebuie să ai pentru a crea forma care să se integreze precum o capodoperă în spaţiu. Asta până am văzut capodopera din 1968 a lui Stanley Kubrick petrecută mai mult în spaţiu, despre viitorul omenirii, inteligenţă artificială, viaţă extraterestră.

Fiecare cadru petrecut în spaţiu din filmul ‚2001 : A Space Odyssey’ este mai uimitor decât orice a avut să îmi ofere orice film lansat „ieri”, la mai bine de 40 de ani distanţă de ‚Odiseea Spaţială’. Pentru a impresiona cinematografic ai nevoie de un ochi fin creat pentru a vedea cinematografic, iar ochii lui Stanley Kubrick, după cum se poate observa în acest film, sunt dintre cei care văd cel mai detaliat.

Nave spaţiale de forme din cele mai diverse împreună cu planete văzute mai de aproape, mai din depărtare, asteroizi în mişcare şi oamenii aflaţi înăuntrul navelor nu reprezintă doar fundalul muzicii lui Strauss. Parcă o şi creează.

Maşinăriile din spaţiu nu folosesc doar pentru transportul oamenilor. Ele parcă trăiesc, respiră. În schimb, respiraţia umană mai că nu se aude în timp ce un astronaut aleargă de pe un perete pe altul.

Tot ceea ce vedem pe ecran, fără nevoia multor discuţii, impresionează instantaneu. Şi nu se opreşte aici. Misterul apare, misiunea începe, neprevăzutul aruncă omul în spaţiu.

‚2001 : A Space Odyssey’ este o capodoperă, unul din cele mai bune filme făcute vreodată. Nu mă credeţi pe cuvânt. Urmăriţi-l acum.

 

Club de film Copyright 2009 Reflection Designed by Ipiet Templates Image by Tadpole's Notez