sâmbătă, 25 septembrie 2010

Dracula în film. 5 filme de referinţă despre contele sugător de sânge

Publicat de FLORIN la 19:37 0 comentarii
În toată istoria cinematografiei este dificil de găsit un personaj care să fi avut în permanenţă un rol atât de important în a defini un gen mai mult decât contele din Transilvania, creat iniţial pentru lumea literaturii de Bram Stoker în romanul său cult ‚Dracula’. Personajul său a pornit de la a fi un alt ciudat din epoca expresionistă germană, dar ciudatul şi-a arătat puterile, iar căutând să evolueze, a stabilit elementele definitorii ale filmelor cu vampiri.

Puterea sa s-a găsit în personajul creat iniţial de Bram Stoker, dar a fost necesară şi mâna unor adevăraţi profesionişti, care au căutat să exploreze lumea nemuritorului în moduri diferite pentru a impresiona vizual. În cele 5 titluri prezentate în acest articol, Dracula este un ciudat, un clasic, un personaj secundar, un muribund şi un romantic.

Nosferatu, eine Symphonie des Grauens (1922)


Atunci când legendarul regizor F W Murnau a vrut să regizeze un film inspirat de opera definitorie a lui Bram Stoker, ambiţiile artistului aproape nu au putut trece de cerinţele văduvei scriitorului, care din cauze neclare ( poate financiare, poate de altă natură) a refuzat să îi acorde acestuia drepturile de ecranizare ale aventurilor vampirului din Transilvania. Dar F W Murnau nu s-a lăsat descurajat şi a găsit o soluţie de compromis. A schimbat numele contelui şi a modificat foarte puţin povestea. Astfel contele Dracula a devenit contele Orlok / Nosferatu.

Din păcate pentru el şi pentru studioul care a produs filmul, acoperirea nu a fost îndeajuns de convingătoare. De aceea, după lansarea filmului, producătorii au pierdut un proces, aspect care ar fi trebuit să ducă la distrugerea tuturor copiilor acestuia. Asta nu s-a mai întâmplat din fericire, iar azi această primă variantă cinematografică a poveștii lui Dracula este punct de referinţă pentru lumea cinematografică.

Departe de vampirii zilelor noastre, Nosferatu îşi defineşte singur personalitatea, devenind o creatură a mişcării expresioniste. În interpretarea lui Max Schrek, contele este ciudat, deformat, inuman, prea puţin stilatul intelectual prezentat astăzi. Pe coridoarele castelui umbrele sale se vor juca cu personajele, iar ridicarea din coştiug va influenţa genul, dar multe elemente lipsesc, întocmai ca şi groaza.

Dracula (1931)

Nici în prima variantă oficială a lui ‚Dracula’ groaza nu va fi foarte convingătoare, ba posibil va lipsi şi aici. Dar privirea hipnotizatoare a lui Bela Lugosi răzbate în timp şi mai lasă încă un sentiment ciudat asupra publicului. Cu siguranţă mulţi actori extraordinari au putut să îl interpreteze pe contele sugător de sânge şi au făcut-o excelent ( nu toţi, dar unii fără îndoială). Bela Lugosi însă nu a avut niciodată adversar. În regia lui Tod Browing, în această variantă cinematografică contele Dracula ni se arată precum „un animal sălbatic”, rece, îngheţat, dar totuşi cuceritor, stilat, dincolo de privirea sa insistentă, sau poate tocmai datorită privirii sale. Finalul este grăbit. Dar, repetându-mă, nimeni nu e ca Bela Lugosi.

Horror of Dracula (1958)

În cea mai apreciată variantă britanică, prima dintr-o serie propusă de Hammer Film Productions, povestea îşi ia libertăţi care nu se fructifică. Dracula devine doar un personaj secundar, un anti erou ce trebuie învins de bine, adică de doctorul Van Helsing ( Peter Cushing). Christopher Lee, actorul care poartă mantia contelui, are de spus mai puţine replici decât un Arnold Schwarzenegger în ‚Terminator’. Magia lipseşte aproape integral într-un film în care vampirismul este o boală comparabilă cu dependenţa de droguri. Muzica convingătoare şi stilistica interesantă acompaniaza culoare roşie a sângelui lăsată pe gâturile victimelor ca părţi importante ale acestei adaptări nereuşite.

Filmul este însă în general foarte bine primit de critică.

Blood for Dracvla / Dracula în căutare de sânge de virgină (1974)

Dacă mai mult sau mai puţin, fiecare din cele 3 variante prezentate până acum adaptează pentru marele ecran povestea scrisă de Bram Stoker, în versiunea din 1974 regizată de Paul Morrisey şi produsă de Andy Warhol, doar numele personajului principal se mai păstrează. De altfel, dacă am zis Paul Morrisey şi Andy Warhol este clar că nu putem să avem cerinţe clasice faţă de personaj. Pentru ei conservatorismul cinematografic înseamnă banalitate, impunere non-artistică, ceea ce ar putea pune filmul în conflict cu fanii personajului clasic.

Filmul este însă departe de a fi singurul care aduce personajul în afara poveştii lui Bram Stoker, iar asta decât a ajutat istoria acestui personaj, aici interpretat de actorul cult Udo Kier. Cu accent, bătrân, bolnav şi însetat de sânge de virgină, contele Dracvla pare mai degrabă neajutorat, decât înfricoşător. Preferă ca loc de odihnă clasicul coştiug, dar nu se poate transforma în lilieci sau lupi. Se poate plimba şi pe timpul zilei, dar asta nu e activitatea favorită a acestuia. Nemuritorului i s-au luat toate elementele care au stârnit pasiunea multor cititori / cinefili, fiind lăsat la mâna celorlalte personaje.

Fanii independentului, experimentalului, avangardistului vor fi cuceriţi de la prima scenă. Filmul cult ne aduce un alt Dracula, unul care nu caută să îngrozească, ci să amuze şi reuşeşte foarte bine să facă asta.

Bram Stoker’s Dracula (1992)

Cel mai cunoscut Dracula de publicul de azi e cel creat de Francis Ford Copolla în filmul din 1992, care l-a salvat pe regizor de la faliment. Posibil cel mai complex film în jurul personajului, sigur din lista de 5, Dracula se întoarce la Bram Stoker şi găseşte în carte elementele necesare pentru a fi şi un ciudat, şi un monstru, şi un romantic.

În interpretarea lui Gary Oldman, Dracula îşi prezintă originile, istoric neadevărate. E Vlad Ţepeş al României care îşi învinge duşmanii, dar îşi pierde soţia iubită, eveniment ce îl face să renunţe la Dumnezeu. Este apoi un conte care vrea să se mute în Anglia fără să îi cunoaştem motivul, pentru a o redescoperi într-o fotografie a avocatului Jonathan Harkan ( Keanu Reeves) pe Mina ( Winona Ryder), fosta sa soţie. E un prinţ din Carpaţi, ce îşi recucereşte iubita, merge la filmele fraţilor Lumiere, dar şi un monstru care se hrăneşte cu sânge.

Câştigător a 3 premii Oscar, filmul din 1992 e complet. Roşu există, monstru există, omul există, erotismul există. E cea mai romantică versiune a poveştii, dar şi cea mai înfricoşătoare.

Iar dacă tot şi-a găsit nişte origini în România, e plăcut să îl auzi pe acesta vorbind şi limba sa, româna.

Alte filme cu Dracula
Dracula’s Daughter (1936)
Son of Dracula (1943)
House of Dracula (1945)
Abbot and Costello meet Frankestein (1948) – Bela Lugosi în rolul contelui Dracula
The Brides of Dracula (1960)
Dracula : Prince of Darkness (1966)
Dracula Has Rissen from the grave (1968)
Taste the blood of Dracula (1969)
Scars of Dracula (1970)
Dracula AD 1972 ( 1972)
The Satanic Rites of Dracula (1973)
Nosferatu: Phantom der Nacht (1979)
Dracula (1979)
Dracula : Dead and loving it (1995)
Dracula 2000 (2000)

Un personaj complet, Dracula ghidează de ceva vreme vampirii. În ultima perioadă aceştia s-au mai răzvrătit, uneori cu folos, alteori făcându-ne să ne dorim un nou Dracula, care să amintească tuturor cine e creatorul lor. Până vine, lista de filme cu contele sugător de sânge e destul de mare.

Top 5 filme cu Dracula
1. Blood for Dracla (1974)
2. Dracula (1992)
3. Dracula (1931)
4. Nosferatu (1922)
5. Horror of Dracula (1958)








Capodoperele teatrului românesc pe DVD cu Dilema Veche

Publicat de FLORIN la 18:45 0 comentarii
Începând de joi, 23 septembrie, în fiecare săptămână, împreună cu revista Dilema Veche, puteţi cumpăra colecţia intitulată „Capodoperele teatrului românesc". Colecţia este deschisă de ‚O scrisoare pierdută’, varianta din 1982.

Programul apariţiilor DVD-urilor din colecţie este următoarul :

O scrisoare pierdută pe 23 septembrie
Gaiţele pe 30 septembrie
Conu Leonida faţă cu reacţiunea pe 7 octombrie
Titanic Vals pe 14 octombrie
Take, Ianke şi Cadar pe 21 octombrie
O noapte furtunoasă pe 28 octombrie
Visul unei nopţi de iarnă pe 4 decembrie
Doctor fără voie pe 11 noiembrie


Preţul ziarului împreună cu un DVD este de 10,99 lei.

duminică, 19 septembrie 2010

Recenzie The Girl who kicked the hornet’s nest / Castelul din nori s-a sfărâmat (2009) - Finalul trilogiei Millenium

Publicat de FLORIN la 13:29 0 comentarii
Cel mai lung film din seria suedeză Millenium îşi face simţită „bătrâneţea” în prima oră. Cât de multe răsturnări de situaţie programate mai putem lua pentru a afla într-un final cine e Lisbeth Salander şi pentru a o vedea încă o dată pe Noomi Rapace într-un rol care ar trebui să reprezinte startul unei cariere fulminante? Aproximativ 148 de minute.

The Girl who kicked the hornet’s nest / Castelul din nori s-a sfărâmat’ funcţionează într-o primă fază mai greu decât primele două părţi ale trilogiei, fiindcă de această dată eroina se află într-un spital, unde îşi vindecă rănile căpătate în partea a doua, pentru ca apoi să fie transferată la închisoare. Nu este exact spaţiul în care Lisbeth Salandar să nu poate face nimic, mai ales dacă un doctor cumsecade uşor cucerit de fata cu dragonul tatuat pe spate căreia îi cam salvase viaţa, îi lasă la îndemână un aparat electronic foarte familiar.

Dar totuşi nu face prea mult. Cea mai mare parte din timp Mikael Blomkvist ( Michael Nygvist) încearcă să adune problele necesare pentru a ajuta apărarea lui Lisbeth, dar şi pentru a lansa un număr incendiar al revistei Millenium. Dar nu va fi atât de uşor, mai ales că probele trebuiesc căutate printre grupări secrete formate din spioni cu planuri conspiraţionale mai mult decât obscure.

Ameninţări destinate acestuia şi echipei sale nu îl opresc în a continua cercetarea sa, dar pericolul cu care acesta se confuntă nu e atât de interesant precum pericolele cu care s-a confuntat Lisbeth Salander în primele două părţi, în care nu ştiam cine e.

La nivel direct, răspunsul la întrebarea „cine e Lisbeth Salander” ne-a fost confirmat în a doua parte şi nu mai rămâne nimic nou de adăugat. La nivel indirect, emoţional, personajul al cărui machiaj a devenit pasiunea multora, cu toate că nu e rezultatul unei noi mode, are ceva de arătat în timp ce se plimbă prin mâinile societăţii, justiţiei. E un mediu familiar de la care s-a obişnuit să primească numai nedreptate şi pe care îl tratează cu răceală şi cu măşti. Dar dacă de data asta va fi diferit? Dacă vorbele sale ar fi luate drept adevărul care ştim că este? Coşmarul poate s-ar încheia.

Nu pe atât de energic precum partea a doua, a treia şi ultima parte a ecranizărilor după seria Millenium începe neconvingător, dar are şansa de a experimenta emoţiile cele mai puternice ale lui Lisbeth Salander. Obligată să primească ajutor, ea este nevoită să se deschidă. Dar deschiderea nu e uşoară, ceea ce o face şi mai interesant de urmărit. Pentru o serie care nu a reuşit să se desprindă de sintagma „plăcere vinovată”, filmul aduce final chiar potrivit.

sâmbătă, 18 septembrie 2010

Fata care s-a jucat cu focul : filmul

Publicat de FLORIN la 14:36 0 comentarii
Primul film suedez inspirat de seria Millenium a lui Stieg Larsson, devenită un adevărat fenomen mondial, nu a reuşit să ne surprindă foarte mult cu misterul pe care l-a propus, dar totuşi a făcut ceea ce trebuia. Personajul principal Lisbeth Salander, interpretată convingător de senzaţia Noomi Rapace, a apărut nu doar pentru a ajuta la rezolvarea unui caz, dar şi pentru a stârni curiozitate asupra ei.

Aşa că al doilea film din seria de ecranizări suedeză ,The Girl who played with fire / Fata care s-a jucat cu focul’ trebuie doar să reuşească să ne menţină interesul asupra acestui personaj. Şi asta face. La un an de la evenimentele din ‚Bărbaţi care urăsc femeile’, Lisbeth se întoarce în Suedia, încă răzbunătoare, încă retrasă, dar puţin confuză.

Tocmai din pricina acestei tatonări, filmul începe puţin neconvingător, suferă ca tot unitar de pe urma coincidenţelor mult prea precise şi de pe recapitularea prea puţin necesară a unor evenimente cheie din prima parte, dar creşte pe măsură ce aceasta şi Mikael Blomkvist ( Michael Nyqvist), separat, încearcă să îi găsească pe adevăraţii vinovaţi ai crimelor pentru care Lisbeth este acuzată.

E un conflict hrănit superficial, mult prea calculat, deloc surprinzător. Dar exact ca şi în primul film, în tot acest timp în care nevinovaţi ( şi vinovaţi) mor, bărbaţi sunt pedepsiţi, canalele media informează, avem la ce să ne uităm. Noomi Rapace, împreună cu echipa de machiaj, continuă să hrănească acest personaj şi să ne stârnească curiozitatea. Iar în timp ce ei caută să afle cine este Zola, noi sperăm că această uşor banală căutare să ne spună ceva de fata care s-a jucat cu focul.

Şi ni se spune. Noutatea însă nu ne va duce mai departe de la a da versiunii multora dreptate. Iar dacă misterul s-a dovedit a fi destul de uşor de citit, atunci detaliile formează încă un puzzle emoţional interesant.

Relaţia de la distanţă dintre Lisbeth şi Mickael e interesantă. Lisbeth nu e o persoană care să ceară prea des ajutorul, dar o face. Mickael o cunoaşte îndeajuns pe Lisbeth pentru a nu crede în niciun moment că ar putea fi criminală, îi întinde acesteia capcane în care să cadă, pentru a lua legătura cu el, vrea să o ajute pe ea, nu doar să rezolve un mister jurnalistic, vrea să o vadă pe ea din nou, vrea să fie salvatorul ei. Lisbeth e însă mai rapidă şi chiar dacă îi deschide o uşă lui Mickael, întotdeauna e pregătită să fugă pe geam. Dar uneori asta e esenţa. Uneori e important ca să existe cineva în spatele tău care să te prindă.

Acest nou nivel de intimitate face din ‚Flickan som lekte med elden’ ( titlul original din suedeză) un film mai interesant. E departe de a deţine vreo urmă de noutate, dar filmul este hrănit îndeajuns de convingător în modul acesta programat, încât să nu regreţi că te-ai ghidat după un titlu, după o copertă. Iar Noomi Rapace e perfectă pentru rol.

Finalul ne face chiar şi mai curioşi de deznodământ.

vineri, 17 septembrie 2010

Marţi, după Crăciun (2010) - Oameni normali din capitala României

Publicat de FLORIN la 16:03 0 comentarii
Din scena de început a filmului, în care Paul ( Mimi Brănescu) şi Raluca ( Maria Popistaşu) stau goi întinşi în pat, ciugulindu-se, tachinându-se, sărutându-se, mângâindu-se, împingându-se, căzând, ,Marţi, după Crăciun’ lasă o impresie de simplitate, de normalitate. Sigur, poate „normalitate” nu e tocmai corect spus, ţinând cont că Paul în curând va trebui să plece acasă la soţia sa Adriana ( Mirela Oprişor), dar în acelaşi timp e necesară folosirea termenului ca urmare a multor critici aduse filmului românesc în general şi acestuia în particular şi înainte de vizionare. Pentru asta, „natural” nu ar fi fost de ajuns, deşi rămâne corect şi definitoriu.

Personajele din cel de-al patrulea film din cariera lui Radu Muntean trăiesc într-un Bucureşti pe care mulţi îl prea cunoaştem. E exact acel Bucureşti care atunci când deschizi geamul termopan pentru a fuma o ţigare îţi intră zgomotos şi rapid în casă. Aceştia sunt nişte bucureşteni realizaţi, din pătura de mijloc a societăţii. El lucrează la o bancă şi dă sfaturi amicilor privind creditele. Soţia este o judecătoare decentă, ce nu s-a gândit niciodată să dea 3000 de euro pentru un cadou de Crăciun, ceea ce înseamnă că stă departe de corupţia ce suntem învăţaţi că există până în cel mai strâmt colţ din sistemul judiciar. Amândoi însă îşi permit un aparat dentar de 2700 de lei nu neapărat necesar, dar care îşi va arăta rezultatele, pentru fiica lor. Iar amanta e exact doamna doctor stomatolog ce primeşte aceşti bani pentru munca sa. Mai „normal” de atât nu cred că a mai existat în filmul românesc recent. Natural, real, s-a mai văzut, dar pentru unii povestea unui delicvent juvenil înseamnă reclamă negativă făcută României. Ei bine, acesta nu mai e filmul pe „faţa” căruia să stea lipită această critică nefondată.

Dar acesta nu va fi nici filmul activ, plin de „tăieturi”, grăbit şi de cele mai multe ori lipsit de sentiment, însă nu va fi nici un film aparent repetativ, cu un personaj aflat în căutarea necunoscutului. Cele câteva zile din viaţa acestor personaje îşi păstrează până la un moment dat tonul zilnic, nespecial, repetativ, dar asta va fi mult mai greu de simţit când ştim că un personaj îl înşeală pe altul cu cineva care la rândul său poate fi afectat de această relaţie de adulter. Rezultă că trebuie să se întâmple ceva. Poate un cadou rezolva asta? De ce nu? Dar nu ar fi de ajuns.

De aceea, Paul face la un moment dat, cu aproximativ 10-15 minute înainte de final ceea ce ne aşteptam toţi. Ia o hotărâre chiar înaintea Crăciunului, care poate se va simţi mai dificilă abia marţi, după Crăciun.

În toată înşiruirea de evenimente care se întâmplă într-un program de lucru normal ( de aceea nimeni nu observă), scena „hotărârii” este cu siguranţă cea care nu oferă ceea ce ar trebui. Nu sunt reacţii greşite în gesturile celor doi soţi, blocarea unuia dintre personaje pare normală, naturală, dar nu e exact turul de forţă la care toţi ne-am aşteptat pe toată durata liniştită a filmului.

Prezentat în cadrul secţiunii Un Certain Regard la festivalul de la Cannes de anul acesta, ,Marţi, după Crăciun’, filmul care deschide o toamnă plină de lansări cinematografice româneşti, îşi aduce protagoniştii la nivelul social european. Mimi Brănescu, Maria Popistaşu, Mirela Oprişor interpretează cu simplitate personaje care nu mai riscă să stârnească generalizări. Despre decizii, normalitate şi alţi termeni dintre cei mai neclari se poate vorbi, scrie multe. Nouă ne este uşor şi să scriem şi să vorbim. Paul a vorbit, dar poate nu va semna.

joi, 16 septembrie 2010

Recenzie Tokyo monogatari / Poveste din Tokyo (1953) - Când părinţii ne devin străini

Publicat de FLORIN la 14:43 0 comentarii
Când spui „cinema japonez” instictul este pregătit să audă Akiro Kurosawa. Nu că asta e ceva rău, dar se cer auzite şi alte nume, Yazujiro Ozu fiind unul dintre ele.

Chiar dacă nu atât de cunoscut publicului larg precum compatriotul său, Yazujiro Ozu este un favorit al criticii, ce ne îndeamnă cu fiecare ocazie să facem cunoştinţă cu filmele acestuia. „Tokyo Monogatari”, în română ‚Poveste din Tokyo’, este considerată capodopera sa.

Cu camera de cele mai mult ori „privind din podea” personaje care la rândul lor stau în genunchi, intenţia filmului e de a face din spectator un personaj. Privind spre cameră, actorii îşi spun replicile indirect privind şi spre tine. E o idee bună, neconvingător pusă în practică, nu de puţine ori gesturile actorilor nepărând naturale. Dar asta nu înseamnă nicidecum că filmul nu e bun. Doar că mai degrabă povestea e cea care emoţionează, tehnica regizorului stârnind rareori curiozitatea.

Doi părinţi vin în vizită la copiii lor stabiliţi în Tokyo pentru a fi întâmpinaţi călduros, dar trataţi cu răceală de către gazdele preocupate cu propia viaţă şi cu propia nouă familie. Vizitatorii nu sunt trataţi rău, dar lipseşte familiaritatea pe care o găsesc doar la o fostă noră. Când ceva tragic se întâmplă, chiar dacă un personaj încearcă să explice reacţiile copiilor, acesta nu mai reuşeşte. Cu imaginile surprinse „din pământ”, de ruşine sau furie, spectatorul tinde să îşi lase şi el privirea în jos, ceea ce până la urmă arată funcţionalitatea formei.

miercuri, 15 septembrie 2010

De ce trag clopotele, Mitică (1981) - Lumea lui Caragiale mai a la Lucian Pintilie

Publicat de FLORIN la 17:00 0 comentarii
Reconstituirea’ l-a costat mult pe regizorul Lucian Pintilie. Nu numai că regimul l-a invitat pe acesta să părăsească ţara, dar a cauzat o pauză de mai bine de 10 ani până la următorul film românesc : ‚De ce trag clopotele, Mitică?’ din 1981. Departe de a fi foarte clar în mesaj, poate chiar mai puţin „periculos” decât ‚Reconstituirea”, filmul nu a ajuns la publicul român decât după 1989, datorită acestui subiect mister.

Cu siguranţă că şi celelalte filme ale lui Lucian Pintilie nu sunt dintre cele mai obişnuite, dar dacă există un titlu al cărui stil e de-a dreptul nebunesc, nu doar nonconformist, adică mai că te face să spui „nu”, atunci cu siguranţă acela este ‚De ce trag clopotele, Mitică?”.

Într-un univers de Caragiale, scrisori ajunse la cine nu trebuie, amanţi înşelaţi de amante, amante înşelaţi de amanţi, greşeli de identitate, personajele vorbesc pe o limbă ce cu greu pare româna în nişte cadre ce greu par de doar acum 29 de ani.

De la frustarea că nu înţelegi ce spun personajele se ajunge rapid la enervare pe regizor. Dar cum e vorba de Lucian Pintilie, răbdarea se găseşte. Dar roadele se găsesc abia atunci când bat clopotele, când de undeva se aude ‚Deşteaptă-te române’, apoi urmează întrebarea din titlu. Un moment controlat cu atâta abilitate te face să înţelegi tot filmul.

Apoi, indiferent de ceea ce acel moment a vrut să spună, că a reuşit sau nu, universul ce până atunci părea lipsit de amuzament, funcţionează ideal.

Victor Rebengiuc, Gheorghe Dinică, Mariana Mihuţ, Tora Vasilescu, Mircea Diaconu, Ştefan Bănică sunt doar o parte din actorii din distribuţa poate celei mai bune comedii negre româneşti de dinainte de 1989.

Aş spune că e mai puternic decât ‚Balanţa’, următorul film pe care Lucian Pintilie îl va regiza după o pauză de alţi 10 ani, poate datorită curajului artistic.

Sigur că nu cantitatea contează, ci calitatea, dar se cereau mai multe filme semnate Lucian Pintilie. Din nefericire, nu s-a putut datorită situaţiei politice, ceea ce face vizionarea acestora şi mai necesară.

Primii favoriţi la Oscar 2011

Publicat de FLORIN la 14:12 0 comentarii
Am ajuns la jumătatea drumului. Au trecut aproximativ 6 luni de când Kathryn Bigelow a devenit prima femeie regizor recompensată cu statueta Oscar, pentru ‚The Hurt Locker’, care a câştigat şi premiul pentru cel mai bun film într-un val de controverse şi dezbateri de tot felul. Au trecut şi aproape toate festivalurile importante : Sundance, Berlin, Cannes, Veneţia, iar la Toronto crema studiourilor dă o luptă puternică pentru a deveni favoriţi de pe acum la Oscarurile din 2011. Iată ce titluri s-ar putea găsi în lista nominalizaţilor pentru cel puţin un premiu Oscar în 2011.

Au fost lansate în cinematografele din România

Shutter Island – cel mai recent film al lui Martin Scorsese nu a cucerit critica şi nici publicul unanim, dar o nominalizare, două nu par imposibile, deşi filmul a fost lansat mult în afara sezonului.

Alice in Wonderland – în regia lui Tim Burton, filmul după cartea lui Lewis Carroll a fost unul din cele mai de succes filme ale anului. Nu exact şi unul din cele mai bune, dar machiajul va fi greu de neobservat.

Eu când vreau să fluier, fluier – propunerea României la categoria cel mai bun film străin, debutul lui Florin Şerban este cel mai mare succes de box office românesc, dar chiar şi cu un premiu important la Berlin, filmul porneşte cu mici şanse la mult râvnita nominalizare.

Toy Story 3 – după ce Up a reuşit în 2010 să primească nominalizarea pentru cel mai bun film, Pixar pare că va aduce din nou animaţia în lista selectă de 10.

The Ghost Writer / Marioneta – la fel ca şi Shutter Island, filmul are şanse mici să fie nominalizat, dar cine ştie.

Inception – nu un favorit al meu, filmul lui Christopher Nolan are atât de mulţi fani cu credibilitate ( nu ca Twilight) încât şansele sale arată foarte bine cu 6 luni înainte. Nominalizarea pentru regie pare imposibil de nerealizat.

Despicable me – categoria film de animaţie a devenit foarte importantă în ultimii ani, iar acesta pare un film care va prinde nominalizarea.

Clash of The Titans şi Iron Man 2 mai mult ca sigur vor primi nominalizări pentru efecte.

Sundance

Restrepo, Joan Rivers : a piece of work, The Tillman Story sunt doar câteva din documentarele prezentate aici cu şanse reale la categoria cel mai bun documentar.

Animal Kingdom – filmul lui David Michod a fost deja lansat în cinematografele americane, iar critica îl susţine puternic.

Winter’s Bone – câştigătorul de anul acesta de la Sundance a fost deja prezentat în cinematografele americane, primit bine de critici, dar şi de public ( pentru un film independent, distribuit în cinematografe limitate). Filmul prezintă povestea unei adolescente care trebuie să îşi găsească tatăl înainte ca familia să fie evacuată.

Howl – James Franco este Allen Ginsberg, în acest film biografic despre controversatul proces intentat pentru publicarea poemului cu acelaşi nume.

A Film Unfinished – un documentar despre un film neterminat despre viaţa în lagărele Varşoviei din timpul celui de-al doilea război mondial.

Berlin

Honey – câştigătorul din anul precedent al Ursului de Aur ‚The Milk of sorrow’ a primit nominalizarea la Oscar pentru cel mai bun film străin. Posibil la fel şi cu câştigătorul din 2010 într-un festival cu titluri mai puţin hollywoodiene.

The Kids are all right – atât Annette Bening, cât şi Julianne Moore sunt în cursa pentru Oscar într-un film ce ar mai putea lua şi un premiu pentru scenariu.

Cannes

Uncle Boonmee Who Can Recall His Past Lives – câştigătoul din acest an al Palme D’Or-ului are un spirit foarte oriental. Să vedem ce spun occidentalii despre asta.

Des hommes et des dieux – un grup de călugări nu renunţă la convingerile lor în faţa fundamentaliştilor algerieni.

Biutiful – noul film al lui Alenjandro Gonzalez Innaritu ar putea să îi aducă lui Javier Bardem al doilea Oscar din carieră.

Veneţia

Black Swan – Natalie Porman e o nouă favorită a Oscarului din 2011.

Somewhere – chiar dacă Leul de Aur câştigat în acest an a stârnit controverse, asta s-ar putea să ajute filmul.

Toronto

127 Hours – noul film Danny Boyle se anunţă cel mai greu de îndurat experienţă cinematografică de anul acesta datorită unei scene despre care critica nu se opreşte să vorbească pe lângă laudele continue pe care le primeşte.

Another Year – filmul lui Mike Leigh a făcut turul festivalurilor.

The King’s Speech - Colin Firth ar putea câştiga acel Oscar pentru care a fost nominalizat anul precedent, într-un film în care mai joacă şi Helena Bonham Carter şi Geoffrey Rush.

Lista e bineînţeles încă deschisă, dar deşi mai sunt 6 luni, locurile sunt limitate.

Program Noaptea alba a filmului românesc, vineri 15 septembrie

Publicat de FLORIN la 12:50 0 comentarii
Deja ştiţi că vineri, 15 septembrie, 9 cinematografe din Bucureşti organizează Noaptea albă a filmului românesc, eveniment unde puteţi vedea 30 de filme, totul gratuit. Acum mai trebuie doar să alegeţi care va fi locaţia unde vă veţi petrece această noapte albă.

Iată programul complet al evenimentului :

Cinema EFORIE

19:00 Pescuit sportiv (2009)
20:45 Occident (2002)
22:45 Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii (2006)

Cinema PATRIA

20:00 Marti, dupa Craciun (2010) – se plăteşte bilet
22:00 A fost sau n-a fost? (2006)
00:00 Marfa si banii (2001)

Cinema STUDIO

19:00 Mar Nero (2009)
21:00 Francesca (2009)
23:00 Legaturi bolnavicioase (2006)

Club FABRICA

Un program de scurtmetraje ce începe la 21:00.

Colivia (2010)
Lampa cu caciula (2006)
Nunta lui Oli (2009)
O zi buna de plaja (2007)
Trenul Foamei (2010)
Derby (2010)
Mousse au chocolat (2009)
Captivi de Craciun (2010)
Oxygen (2010)


ELVIRA POPESCU

18:00 Drumul Pasarilor (2009) şi Australia (2009)
20:15 Marele Jaf Comunist (2004) şi Decreteii (2005)
23:00 Testimonial (2008) şi Cautare (2010)
01:15 The Shukar Collective Project (2010)

NOUL CINEMATOGRAF AL REGIZORULUI ROMAN

Înăuntru
18:00 Nunta de piatra (1973)
20:30 Secvente (1982)
22:45 O vara de neuitat (1994)
00:45 Valurile Dunarii (1960)

Afară
21:00 Marti, dupa Craciun (2010)
23:00 Nunta in Basarabia (2010)

PIATA GEORGE ENESCU

20:30 Manusi Rosii (2010)
23:00 Filantropica ( 2002)

URANUS 144

21:00 Operatiunea Monstrul (1976)
23:00 Nunta muta (2008)

luni, 13 septembrie 2010

Recenzie 2001 : A Space Odyssey / 2001 : Odiseea spaţială (1968) - Mişcarea în spaţiu

Publicat de FLORIN la 16:08 0 comentarii
Nu m-am gândit niciodată ce înseamnă construirea unei nave spaţiale, cât de complexă tehnologia trebuie să fie şi mai ales cât de multă imaginaţie trebuie să ai pentru a crea forma care să se integreze precum o capodoperă în spaţiu. Asta până am văzut capodopera din 1968 a lui Stanley Kubrick petrecută mai mult în spaţiu, despre viitorul omenirii, inteligenţă artificială, viaţă extraterestră.

Fiecare cadru petrecut în spaţiu din filmul ‚2001 : A Space Odyssey’ este mai uimitor decât orice a avut să îmi ofere orice film lansat „ieri”, la mai bine de 40 de ani distanţă de ‚Odiseea Spaţială’. Pentru a impresiona cinematografic ai nevoie de un ochi fin creat pentru a vedea cinematografic, iar ochii lui Stanley Kubrick, după cum se poate observa în acest film, sunt dintre cei care văd cel mai detaliat.

Nave spaţiale de forme din cele mai diverse împreună cu planete văzute mai de aproape, mai din depărtare, asteroizi în mişcare şi oamenii aflaţi înăuntrul navelor nu reprezintă doar fundalul muzicii lui Strauss. Parcă o şi creează.

Maşinăriile din spaţiu nu folosesc doar pentru transportul oamenilor. Ele parcă trăiesc, respiră. În schimb, respiraţia umană mai că nu se aude în timp ce un astronaut aleargă de pe un perete pe altul.

Tot ceea ce vedem pe ecran, fără nevoia multor discuţii, impresionează instantaneu. Şi nu se opreşte aici. Misterul apare, misiunea începe, neprevăzutul aruncă omul în spaţiu.

‚2001 : A Space Odyssey’ este o capodoperă, unul din cele mai bune filme făcute vreodată. Nu mă credeţi pe cuvânt. Urmăriţi-l acum.

duminică, 12 septembrie 2010

Trailer Somewhere, filmul câştigător al Leului de Aur la Veneţia

Publicat de FLORIN la 11:01 0 comentarii
De la Sofia Coppola, câştigătoarea premiului Oscar pentru scenariul filmului ‚Lost in Translation’, ,Somewhere’ prezintă relaţia dificilă dintre un tată celebru şi fiica sa. Filmul ce a câştigat trofeul principal în cadrul festivalului de la Veneţia îl are în rolul principal pe Stephen Dorff. Trailerul promite un film emoţionant.

sâmbătă, 11 septembrie 2010

Recenzie The American (2010) - Un asasin îşi încarcă arma

Publicat de FLORIN la 16:50 0 comentarii
George Clooney cu arma lui James Bond în mână pe posterul filmului, ,The American’ a lăsat foarte multă lume ( iar neinformaţii vor continua în acelaşi stil) să se aştepte la un nou film Bond în care personajul principal, un asasin în prag de retragere, împuşcă în toate părţile, face cascadorii din cele mai imposibile şi salvează fata. Dar aşteptările sunt cum nu se poate mai greşite. Jack sau Edward nu e un asasin de acest tip, lui îi i-a mai mult timp să îşi creeze arma, decât să o folosească.

De aceea pe unde trece el, liniştea e mai prezentă ca în ‚Poliţist, adjectiv’ sau alt film minimalist românesc. Nu exact ca în ‚Le samourai’, filmul cu care a fost comparat de mulţi critici internaţionali, dar uşor de sesizat de toţi spectatorii obişnuiţi să le fie invadate urechile de sunete din cele mai puternice. În micul orăşel ( poate chiar un sat) din Italia, unde personajul principal misterios îşi îndeplineşte ceea ce vrea să fie o ultimă misiune, el trebuie să treacă neobservat. Fiind american, asta e mai greu, dar aparenţa unei meserii de fotograf e necesară pentru ca bănuielile să fie cât mai reduse.

Sarcina sa îi cere să stea cât mai departe de lume, pentru că de la distanţă bănuielile apar mai greu. Preotul Benedetto ( Paolo Bonacelli) are o tehnică mai aparte de a îşi face idei despre oameni, mâinile acestora. Mâinile lui Jack / Edward nu sunt cele ale artistului care pretinde a fi. Iar preotul Benedetto nu e singurul de care asasinul singuratic se va apropia. Prostituata Clara ( Violante Placido) vede dincolo de ceea ce clientul său nu spune, iar asasinul vede dincolo de imaginea sa de prostituată, cel puţin în anumite momente. Modul în care e construit nu îi permite să aibă încredere în oameni, în permanenţă chipul lui George Clooney arătând un personaj care vede pericolul din toate părţile, inclusiv ( sau mai ales) noaptea când se declanşează un cod roşu la cel mai mic zgomot, produs poate involuntar de personajul din greşeală adormit.

E un personaj care împinge sarcina lui George Clooney dincolo de cuvinte, un loc în care mai niciodată nu l-am văzut pe acest actor obişnuit să se folosească de dialog pentru a manipula spectatorul. E un teritoriu nou, ciudat chiar pentru spectator, dar pe care actorul păseşte din ce în ce mai convingător în timp ce personajul refuză să fac un pas diferit, în afara perimetrului impus de lupta pentru supravieţuire.

E un film neaşteptat, venit de la Hollywood, dar cu spirit europeano-oriental, în care personajele nu fug de noi, ci ni se arată direct. Prin această formă de prezentare, ele nu devin nemisteriose, ba curiozităţile se repetă insistent şi pentru spectator. Avem un personaj în faţă care ni se arată, dar care rămâne neînţeles, iar asta e provocator. Tot provocatoare sunt şi scenele de sex între George Clooney şi superba Violante Placido, şi ele diferite de cele standard.

Bazat pe cartea ‚A very private gentleman’ de Martin Booth, filmul regizat de Anton Corbjin, care a colaborat la multe videoclipuri ale unor formaţii ca Depeche Mode sau U2 şi care şi-a făcut debutul în cinematografie cu biopicul ‚Control’, ,The American' e superb, tăcut, dar provocator. Dacă vizionarea se face cu mintea deschisă, veţi descoperi un film bun.

vineri, 10 septembrie 2010

Recenzie Fight Club (1999) - O minte periculoasă se eliberează

Publicat de FLORIN la 14:50 0 comentarii
Face asta iniţial apelând la mila / simpatia unor oameni pe care îi lasă să creadă lucruri dureroase despre el. Apoi, după întâlnirea cu Tyler Durren ( Brad Pitt), personajul principal fără nume ( Edward Norton) îşi eliberează durerea ( care pentru unii va fi doar plictiseala) lovind şi fiind lovit.

Fight Club’ al lui David Fincher este un cult a cărui imagine pentru necunoscători e construită pe partea mai puţin interesantă a filmului, adică luptele voluntare eliberatoare ( de ce vrea să îşi imagineze fiecare) dintre proscrişii societăţii. Ei sunt nişte paria pentru că au cunoscut dezamăgirea, care indubitabil pentru unii va fi luată drept simplă şi deranjatoare prostie. Dar dacă e dezamăgire, atunci aceasta se luptă cu ei, cu lumea în alt fel, mai ingenios, mai curios, mai inteligent în primele 20 de minute ale filmului. Violenţa adevărului se transformă apoi în violenţă fizică, a cărui popularitatea creează o mişcare extremistă destul de întins răspândită pentru ca nimeni să nu oprească acest vis eliberator.

Dar chiar dacă nu este structurat ca un film misterios ( structura e o combinaţie isteaţă şi originală ce apelează la destul de multe genuri), ,Fight Club’ are un mister de dezvăluit, pe care pare că vrea ca spectatorul să îl descopere înainte ca povestea să vină cu explicaţia, nu neapărat cerută. Şi asta pentru că după desluşirea misterului apărut de nicăieri şi totuşi mereu hrănit, filmul face ceea ce puţine altele mai fac, şi anume merge mai departe. Dificultatea sa în a atinge măreţia care atât de multă lume crede că o deţine este că deşi spectatorul acceptă fără mari insistenţe să descopere toate acţiunile personajelor, niciodată după cele 20 de minute de la început, spectatorul şi filmul nu mai sunt captivaţi de psihicul problematic al personajelor. Edward Norton şi Helena Bonham Carter strălucesc, în timp ce Brad Pitt e pe acolo, deloc rău. Mai mult decât calităţilor personale, impresia despre actori este legată de complexitatea personajelor.

Destinaţia nebuniei e periculoasă şi nesigură, mintea caută salvarea şi îşi întinde capcane, ,Fight Club’ nu şochează, nu rezolvă dilemele minţii, dar le creează convingător şi interesant.

Noaptea albă a filmului românesc pe 17 septembrie în cinematografele din Bucureşti

Publicat de FLORIN la 14:36 0 comentarii
Luând drept exemple alte nopţi albe propuse de muzee sau galerii, 9 cinematografe din Bucureşti îşi deschis uşile gratuit în cadrul 'Nopţii albe a filmului românesc' pe date de 17 septembrie, între orele 18:00 şi 02:00 publicului doritor de a urmări filme româneşti, producţii mai recente, precum ‚Marţi, după Crăciun’ ( care intră şi oficial în cinematografe pe aceeaşi dată) sau producţii de referinţă precum ‚Secvenţe’ de Alexandru Tatos sau ‚Nunta de piatră’.

Cele 9 cinematografe ( locaţii) sunt Piaţa George Enescu, Uranus 144, Terasa Clubului Fabrica, Noul Cinematograf al regizorului român, MTR Open Air, Sala Elvira Popescu, Cinema Patria, Cinema Studio şi Cinemateca Eforie.

Un program oficial încă nu a fost făcut public, dar se cunosc mici detalii.

Astfel, printre cele 30 de producţii care vor putea fi vizionate în cele 9 locaţii, Marţi, după Crăciun va fi difuzat atât la Cinema Patria, cât şi la Muzeul Ţăranului Român.

O serie de scurtmetraje româneşti vor putea fi vizionate la Club Fabrica, iar printre cele 30 de titluri se numără şi ‚Mănuşile roşii’, cel mai recent film al lui Radu Gabrea şi Nuntă în Basarabia, ambele încă nelansate în cinematografe.

joi, 9 septembrie 2010

Recenzie După amiaza unui torţionar (2001) - Confesiuni macabre amuzante

Publicat de FLORIN la 11:20 1 comentarii
Scriu cu un oarecare regret despre filmul ‚După amiaza unui torţionar’ al lui Lucian Pintilie şi nu pentru că ar fi un film slab, ci pentru că este incomparabil cu ceea ce regizorul român a realizat în perioada de dinainte de 1989. După 1989, regizorul a realizat 6 filme româneşti, a colaborat la un proiect internaţional şi a turnat şi un film francez.

Din 1965, de la debutul său cu ‚Duminică la ora 6’, într-o perioadă mai mult decât dublă, regizorul care a dat ‚Reconstituirea’ nu a fost lăsat decât cu 3 filme. Ceauşescu nu le-a plăcut. Să mai spun că nu se merită prea multe comparaţii între cele două perioade?

După cum spuneam, ‚După amiaza unui torţionar’ nu e un film deloc rău, ba chiar dimpotrivă. Lucian Pintilie îşi păstrează momentele acelea care aparent întrerup filmul, povestea, dar care creează tensiune, curiozitate şi amuzament, cu toate că aici se rezumă în principiu la ultima.

În începutul filmului, Franţ Ţandără ( Gheorghe Dinică, splendid) este întrerupt de la a-şi spune poveştile macabre petrecute în perioada comunistă ce îi creează coşmaruri, ba de jurnalista nemulţumită de tonul discuţiei, ba de telefon, ba din nou de telefon, ba din nou de telefon şi apoi regizorul renunţă, imaginea se întunecă. Apoi revine şi povestea continuă, iar ceea ce fostul călău are de spus e îngrozitor şi cu toate astea noi râdem.

Dar întreruperile revin şi sunt de tot soiul. Uneori vocea lui Gheorghe Dinică nu mai e a lui, deşi personajul e acelaşi. În permanenţă personaje văzute doar de povestitor ascultă cu atenţie declaraţiile acestuia.

Povestea însă continuă mereu cu o rapiditate ce rezumă filmul la puţin peste 80 de minute. De la început până la final, cele 80 de minute sunt un adevărat tur de forţă pentru Gheorghe Dinică, de la care nu ne puteam aştepta la mai puţin.

Un al treilea personaj al filmului este interpretat de Radu Beligan. Ne-am fi dorit mai mult de la personaj.

Şi ne-am fi dorit mai mult de la film. Se râde la el, se joacă bine, are o construcţie interesantă, dar îţi lasă impresia unei comedii uşurele, ce şi-a pierdut mesajul pe drum. Ca să nu mai vorbim de un final nepotrivit. Ar fi putut fi altceva.

miercuri, 8 septembrie 2010

Recenzie 12 Angry Men (1957) - Vinovat sau nevinovat

Publicat de FLORIN la 14:57 0 comentarii
Cei 12 bărbaţi nervoşi din ‚12 Angry Men’ au o misiune care în niciun moment nu o considerăm uşoară, aceea de a hotărî vinovăţia sau nevinovăţia unui inculpat care riscă şi pedeapsa cu moartea. Surpriza vine când în sala de dezbatere cei 12 juraţi intră calmi, destinşi, cu planuri precise pentru următoarele ore. Dar, din umbră iese un bărbat ( Henry Fonda) ce spune „nevinovat”, iar brusc calmul ajunge să fie puternic testat.

Brusc vinovăţia sau nevinovăţia necunoscutului se vede pe plan secundar în acest câmp de bătălie. Deliberarea ia accente personale, dovezile devin neimportante. Detaliile nu se potrivesc, dar nu mulţi sunt dispuşi să asculte detalii. Sunt grăbiţi sau încuiaţi. Iar cei care le ascultă, nu sunt neapărat convinşi de ele. Filmul de debut al lui Sydney Lumet poate fi numit filmul perfect. Cu acţiunea plasată într-o singură încăpere, ,12 Angry Men’ e mai misterios decât un film cu detectivi, dar mai spectaculos decât o luptă de box. Are inteligenţă, cuvinte precise, interpretare şi control. E un film ce stâneşte pasiunea privindu-l, dar care dispune de un subiect ce poate ţine pasiune şi după final. Este categoric un film necesar.

marți, 7 septembrie 2010

Recenzie Lethal Weapon / Armă mortală (1987) - Un scenariu exploziv, dar bun

Publicat de FLORIN la 16:17 0 comentarii
Cu toate că subiectul în jurul căruia gravitează personajele din clasicul de acţiunea ‚Lethal Weapon / Armă mortală’ nu este exact deosebit, alăturarea dintre cei doi eroi complex creaţi şi evoluţia surprinzătoare a scenariului produc amuzament şi tensiune, care „explodează” bine.

Martin Riggs, interpretat de Mel Gibson, este încurcat de noul său partener Roger Murtaugh, jucat de Danny Glover, cu un delicvent în scena de întâlnire. Cei doi nu formează din primul moment acel cuplu de poliţişti prieteni, dar încă de la prima misiune cei doi par că se pricep să rezolve cazurile, chiar dacă în moduri mai nonconformiste. Încet, fiecare începe să descopere în celălalt prietenul de care are nevoie, moment în care un simplu caz de sinucidere se transformă într-un caz imposibil.

Faptul că cei doi reuşesc să rezolve situaţia nu este o noutate. Ceea ce însă deosebeşte ‚Lethal Weapon’ de celelalte filme de acţiune este complexitatea celor două personaje. Înainte de a se întâlni suntem martori la aniversarea de 50 de ani a lui Roger, dar şi la o tentativă de suicid a lui Martin. Atunci când se întâlnesc, prin stilurile lor diferite ajung să se cunoască pe ei mai bine. Bineînţeles, printre multe explozii, dar mai important prin situaţii comice.

Chiar înainte de final filmul greşeşte, dar ceea ce se întâmplă până acolo e captivant şi puternic. Iar asta contează la fel de mult.

luni, 6 septembrie 2010

Recenzie Basic Instinct / Instinct primar (1992) - Erotism periculos pentru Hollywood

Publicat de FLORIN la 15:16 0 comentarii
Niciodată un favorit al criticii, la aproape 20 de ani de la lansare ‚Basic Instinct / Instinct primar’ rămâne un moment important din cultura populară.

În 1992, când filmul a fost lansat, Sharon Stone nu era nici pe departe un nume foarte cunoscut la Hollywood. Riscul ei de a accepta un rol refuzat de aproape orice actriţă cu minime pretenţii de atunci s-a transformat în succes, ‚Instinct primar’ transformând-o în chiar mai mult decât un superstar, chiar într-o legendă. Personajul ei, Catherine Tramell, o scriitoare bisexuală de romane „criminale” cu un efect „fatal” asupra apropiaţiilor, a şocat şi a captivat milioane de cinefili doar printr-o mişcare de picioare din timpul unui interogatoriu eşuat. Şi nu doar pentru asta. Forţa ei dată de combinaţia de răceală, încredere şi sexualitate e atât de vizibilă, încât întocmai precum personajelor, e mai degrabă imposibil să îi rezişti. Acest personaj e atât de puternic, încât a fost capabil să hrănească cultura populară timp de ( cel puţin) două decenii, perioadă de secetă pentru thrillerul erotic, un gen evitat de Hollywood ca niciun altul.

Sexxy, pasionant, periculos, încărcat de tensiune ( nu numai sexuală), filmul nu e o capodoperă, dar probabil nu foarte multă lume se aşteaptă la asta. Este însă echivalentul cinematografic al celui mai bun roman de buzunar ( oricare ar fi el), unde personajele şi scenariul standard întâlnesc ceva necunoscut care îl transformă într-un simbol. Fie că necunoscutul este Sharon Stone, câteva scene, un regizor deloc amator, se reuşeşte. Finalul poate reprezenta pentru unii greşeala, pentru alţii punctul de vârf al unui film care prin gen este nevoit să apeleze la clişee, dar care ştie să se joace cu acestea spre plăcerea spectatorului.

Trailer I’m still here (2010) – De la actor respectat la hip hopper parodiat

Publicat de FLORIN la 15:06 0 comentarii
Nu sunt multe vedetele de cinema care reuşesc să treacă testul timpului şi să se adapteze unei industrii a căror intenţii se pot schimba radical. Dar nu asta e problema actorilor serioşi. Iar Joaquin Phoenix era considerat pentru toată lumea un actor serios. Dar când s-a schimbat asta? Când a dat-o în bară acest actor? În ce film? Nu există un asemenea film, există un film despre Joaquin Phoenix, actorul talentat şi respectat transformat în hip hopper de ocazie ridiculizat, care nu ştim ce ne va spune, dar care suntem siguri că vrem să îl vedem.

sâmbătă, 4 septembrie 2010

Top 5 cele mai bune filme ale verii 2010

Publicat de FLORIN la 11:26 0 comentarii
Vara lui 2010 a fost cam sărăcăcioasă în filme bune, cu toate că la începutul ei lista de titluri părea că va avea ceva pentru toată lumea. A şi existat. Disproporţia a fost însă mai ridicată decât trebuia. De aceea topul de azi are doar 5 titluri. Niciun alt film lansat în cinematografele din România în perioada 1 iunie – 31 august nu cred că merită o recomandare completă, chiar dacă s-a văzut o îmbunătăţirea ( Twilight Saga Eclipse), chiar dacă a avut ambiţie ( Inception). Iată clasamentul.

1. The Ghost Writer / Marioneta – Regizotul Roman Polanski se întoarce la mister cu acest film aparent obişnuit, dar care are stil.
2. Felicia înainte de toate – un debut convingător pentru Răzvan Rădulescu şi Melissa de Raaf în regia de film. Un singur film românesc pentru toată vara cerea mai multă atenţie.
3. Toy Story 3 / Povestea jucăriilor 3 – acum povestea e completă.
4. Splice / Hibrid – sf, thriller, horror, genurile sunt prea multe, creatura e uimitoare.
5. Salt – Angelina Jolie dă pumni şi picioare mai bine ca James Bond.

• Nu am văzut toate filmele lansate în această perioadă. Cu toate astea, doar ‚Despicable me’ cred că ar mai putea schimba clasamentul.

Aveţi şi voi un clasament?

Recenzie The Karate Kid (2010) - Kung Fu Kid

Publicat de FLORIN la 11:01 0 comentarii
Remake al originalului din 1984, ,The Karate Kid’ din 2010 ar trebui numit ‚The Kung Fu Kid’. Dar dacă pentru mulţi această eroare va fi luată drept un detaliu neînsemnat, alte aspecte negative ale filmului cu Jackie Chan şi Jayden Smith chiar nu pot fi luate drept detalii.

Jayden Smith nu este exact un actor netalentat. El îşi face bine treaba în ‚The Karate Kid’, interpretându-l pe Dre, un puşti ce se mută în China alături de mama sa ( Taraji P Henson – fie personajul, fie actriţa, fie amândouă sunt îngrozitoare) pentru a întâlni, cel puţin iniţial, persoane prea puţin prietenoase. Distribuirea lui Jayden Smith în rolul principal este însă principala problemă a acestui remake. Dacă în originalul din 1984 eroul se afla la vârsta la care putea conduce o maşină, în această variantă el are 12 ani. Diferenţa e clară, dar totuşi el trebuie să treacă prin aceleaşi întâmplări, să spună aceleaşi replici în scene doar reimaginate neimaginativ. Nu are sens.

Iar erorile nu se opresc aici. Bătăile pe care le primeşte sunt prea dure, scuzele prosteşti. De fapt, întregul punct de plecare, mutarea în China, nu are sens. Tot ce în original se întâmpla calm, liniştit, natural, aici trebuie să fie pompos, vrea să fie grandios, dar este doar greşit. Cel puţin în prima parte. Iar după mai bine de o oră de erori „grandioase”, nu ştiu cât de mult mai pot face peisajele Chinei. Se preferă revederea sau descoperirea originalului. Incomparabil cu sursa de inspiraţie, filmul în regia lui Harald Swartz este lipsit de imaginaţie şi substanţă şi abundă de absurditate şi violenţă.

Trailer Buried (2010) – Un om îngropat de viu

Publicat de FLORIN la 10:54 0 comentarii
Mai claustrofobic decât în ‚Buried’ probabil nu se poate. Rămâne să descoperim dacă e aşa când unul din cele mai interesante filme ale anului va fi lansat ( în cinematografele americane este distribuit limitat din 24 septembrie). Un prim trailer care ne arată cum ar putea arăta filmul, şi nu doar cum sună, a apărut.

vineri, 3 septembrie 2010

Recenzie The Girl with the dragon tattoo / Bărbaţi care urăsc femeile (2009)

Publicat de FLORIN la 15:00 2 comentarii
Există foarte mult potenţial în prima adaptare cinematografică a trilogiei Millennium a lui Stieg Larsson, care nu a avut deloc nevoie de filme pentru a deveni un succes mondial de anvengură. Filmele americane în lucru cu siguranţă vor ajuta seria să câştige şi mai multă popularitate. Seria suedeză însă mai degrabă şi-a câştigat popularitatea ( internaţional cel puţin) datorită cărţilor.

Astfel, în prima jumătate a lui 2010, pe teritoriile americane filmul a avut cele mai mari încasări ale unei producţii străine, depăşind cu uşurinţă argentinianul premiat cu Oscar ‚El Secreto de sus ojos’ sau francezul comparat ( excesiv) cu ‚Godfather’ ‚Un prophet’ şi asta deşi ‚The Girl with the dragon tattoo’ este clar inferior celor două. În original ‚Man som hatar kvinnor’, în română ‚Bărbaţi care urăsc femeile’ poate fi însă un promiţător început pentru dărâmarea barierei limbii, care curios se manifestă foarte puternic în cinematografie, dovedind că pentru publicul larg limbajul cinematografic rămâne doar secundar.

Noomi Rapace, într-un rol care ar trebui să se manifeste puternic în cariera sa, este în film Lisbeth Salander, eroina trilogiei începute cu ’The Girl with the dragon tattoo’. Hackeriţă profesionistă şi un fel de detectiv, cu un aspect neconvenţional, ea îşi face treaba profesionist, însă nu e genul de persoană foarte comunicativă. Se simte mai confortabil să facă dosare detaliate, pe care să le înmâneze celor interesaţi. Misiunea sa este momentan jurnalistul Mikael Blomkvist, ce recent a pierdut un proces important împotriva unui om corupt. Condamnat la trei luni de închisoare, acesta este angajat de un anume Henrik Vanger pentru a investiga dispariţia nepoatei sale petrecută acum 40 de ani înainte de ispăşire.

Tot ceea ce mulţi alţii nu au reuşit să facă, până la urmă acest Mikael va reuşi, cu ajutorul lui Lisbeth. Dar ceea ce ni se oferă rămâne doar un început, fiindcă acela rămâne doar un mister secundar pentru o carte, pentru un film. Lisbeth este adevăratul mister al acestei serii. La cei 24 de ani ai săi, fără să ni se explice de ce, Lisbeth încă are nevoie de un tutore, care se dovedeşte a nu fi deloc ocrotitor. Ba chiar dimpotrivă. El o ameninţă pe eroina noastră cu reinternarea într-un spital de boli mintale dacă nu se supune lui.

Lisbeth pare pierdută, dar nu este. Are puterea de a îndura, dar îşi plănuieşte rapid şi inteligent scăparea şi răzbunarea. Inteligenţa este cea care îi controlează furia, ce numai într-un mod calculat se manifestă în acţiunile sale violente împotriva bărbaţilor. Poartă o ură puternică acestora, o ură ce devine barieră în relaţia sa cu Mikael.

Este un personaj foarte bine construit, care într-un mod curios nu ajunge să îşi atingă potenţialul, cel puţin în această primă parte într-adevăr misterioasă, dar într-un final departe de un impact pe atât de puternic pe cât titlul reuşeşte. Dezvăluirea misterelor, reapariţia naziştilor, brutalitatea crimelor, formarea echipei rămân familiare şi nesurprinzătoare. Fără să se greşească nimic, filmul păseşte pe un drum prestabilit, lipsit de emoţie. Rămâne să vedem cum se va manifesta potenţialul în celelalte două părţi, precum şi în viitoarea trilogie americană, ce va fi începută de David Fincher. Potenţialul cu siguranţă există. La fel şi curiozitatea unui număr foarte mare de spectatori.

Trailer Morgen ( 2010, Marian Crişan) – 4 premii la Festivalul de la Locarno

Publicat de FLORIN la 14:50 0 comentarii
Filmul de debut al regizorului Marian Crişan, câştigător al premiului pentru scurt-metraj pentru ‚Megatron’ la Cannes în 2008, şi răspunzător pentru câteva din videoclipurile româneşti ce rulează pe posturile tv muzicale, ,Morgen’ a câştigat 4 premii anul acesta la festivalul de la Locarno, inclusiv premiul special al juriului. Filmul spune povestea lui Nelu şi a emigrantului ilegal pe care acesta îl descoperă într-o aparentă zi obişnuită. Acţiunea se petrece în oraşul Salonta. ‚Morgen’ se va lansa în această toamnă în cinematografele româneşti.

joi, 2 septembrie 2010

Recenzie The Karate Kid (1984) - Metode alternative de învăţare

Publicat de FLORIN la 15:21 0 comentarii
Datorită unor continuări nereuşite imaginea titlului ‚The Karate Kid’ a avut puternic de suferit. Chiar dacă filmul din 1984 nu este capodoperă ( nici nu se vrea una), întâlneşte excelenţa. E amuzant, inocent şi loveşte unde trebuie.

Filmele cu karate ( sau oricare alt tip de lupte) sunt adulate de publicul adolescentin, care vede în învingători exemple bune de urmat. Explicaţia nu e deloc greu de căutat. La vârste fragede ( şi nu numai) ne dorim să învingem. La vârste mai înaintate mai cunoaştem şi cum să pierdem. Şi în acelaşi timp se pare că ne place violenţa. ‚The Karate Kid’ din 1984 face un lucru extraordinar din acest punct de vedere. Există lupte în film, dar cum eroul este exact la vârsta adolescenţei, ele nu reuşesc să fie pe atât de uimitoare ca în alte filme de gen. Faptul că ele par mai reale nu ştiu dacă va fi neapărat un punct important pentru mulţi, deşi ar trebui să fie un punct chiar solid. Dar chiar şi dincolo de aceste lupte şi cine iese învingător în final, personajul principal învaţă karate prin metode alternative, ce nu sunt strict fizice. Astfel, Daniel se dezvoltă spiritual, mai degrabă decât fizic.

Filmul ajunge şi la lupte, dar ele reprezintă poate a zecea parte din film. Mai important e că ştim de unde vine Daniel ( înainte de a lupta în turneul din final se îndrăgosteşte, întâlneşte dezamăgirea, frica, umilinţa). Şi apoi, pentru că filmul nu se grăbeşte. Şi nu în ultimul rând pentru energia trimisă de Pat Morita, într-un rol care i se potriveşte perfect. Astfel, ,The Karate Kid’ ajunge să strălucească. El este poate cel mai bun motiv cinematografic pentru care cineva se apucă de karate.

Trailer My Dog Tulip – Un alt fel de film despre un câine

Publicat de FLORIN la 15:15 0 comentarii
Filmele despre animale, inclusiv câini, ne-am obişnuit să fie uşurele, pentru toată familia, mai degrabă pentru copii. Animaţia ,My Dog Tulip’ pare să fie altceva. Adaptat după cartea lui J.R. Ackerley, filmul vorbeşte despre o prietenie cum „numai de la un câine poţi avea” ( aproximativ). Desenat de mână, filmul arată cel puţin interesant în trailerul de mai jos. Christopher Plummer, Lynn Redgrave şi Isabella Rossellini dau voce personajelor animate.

Machete, Marmaduke şi Step Up 3D în cinematografele din România

Publicat de FLORIN la 14:59 0 comentarii
3 lansări diferite pentru data de 3 septembrie. Noul film Robert Rodriguez se duelează cu un film în care personajul principal este un căţel şi cu încă o continuare la filmul de dans ‚Step Up’, acum în 3D.

Ce aş alege eu : Machete
Ce va alege probabil publicul : Step Up 3D


Trailer Mar Nero / Marea Neagră (2008) – De ce merg românii în Italia?

Publicat de FLORIN la 14:44 0 comentarii
Câştigător al premiului pentru cea mai bună actriţă la festivalul de la Locarno în 2008 pentru interpretarea Ilariei Occhini, filmul în care mai joacă şi Dorotheea Petre, Maia Morgenstern şi Vlad Ivanov încearcă să răspundă la o întrebare destul de importantă „De ce pleacă românii în Italia?” şi poate „De ce se mai întorc?”. Dacă mersul la film ar fi mai popular, cu siguranţă ‚Mar Nero / Marea Neagră’ ar avea cărui public să se adreseze. Dar cum asta nu se întâmplă, va fi interesant cum se va descurca în competiţie cu ‚Marţi, după Crăciun’, lansat în cinematografe tot pe 17 septembrie.

miercuri, 1 septembrie 2010

Recenzie Die Hard / Greu de ucis (1988) - Mai mult decât un film de acţiune

Publicat de FLORIN la 13:58 0 comentarii
Cu un titlu ca ‚Die Hard / Greu de ucis’, filmul care l-a consacrat pe Bruce Willis merge mai departe de genul acţiune.

Pentru poliţistul John McClane, o vizită de Crăciun „acasă” se tranformă într-o vânătoare pe viaţă şi pe moarte cu nişte „terorişti” hoţi, în care gloanţele vin din toate părţile, iar exploziile sunt făcute pentru a ajunge la ştiri. Dar nu asta face filmul special, ci lucrurile mici care se întâmplă înainte, în timpul sau după explozii. Astfel, o mică schimbare de nume se transformă într-o ceartă între soţi gata să ne arate cât de dificilă şi tensionată poate fi evoluţia unei femei pentru un cuplu. Intervenţia poliţiei / FBI-ului în această „afacere” e tratată cu ironie. Relatările posturilor de televiziune se transformă într-o critică adusă mass mediei. Filmul atinge cu ironia inclusiv războiul din Vietnam, dar mai important, războiul împotriva terorismului cu ani înainte de a ajunge la scala de azi. Între timp personajul lui Bruce Willis salvează situaţia, scapă de inamici şi îşi face ieşirea ca un erou din flăcări pentru a merge cu soţia acasă. Ar fi uşor de spus că ‚Die Hard’ e unul din cele mai bune filme de acţiune, dar calităţile sale merg dincolo de un gen anume.

Trailer & primele recenzii : Black Swan / Lebăda neagră (2010)

Publicat de FLORIN la 13:32 0 comentarii
Acum două săptămâni când trailerul filmului cu Natalie PortmanBlack Swan / Lebăda neagră’ a apărut în online, a avut o puternică reacţie în rândul cinefililor. Noul film al regizorului Darren Aronovsky ( Requiem for a dream, The Wrestler) despre relaţia dintre o balerină veterană şi rivala sa a avut premiera în deschiderea Festivalului de la Veneţia. Primele reacţii sunt împărţite.

Recenzie The Expendables / Eroi de sacrificiu (2010) - Un alt film de acţiune banal

Publicat de FLORIN la 09:34 0 comentarii
Sylvester Stallone, Jason Statham, Mickey Rourke, Arnold Schwarzenegger, Bruce Willis, Jet Li, Dolph Lundgren chiar şi împreună pe afişul aceluiaşi film nu promit altceva decât acţiune, explozii, bătăi din cele mai impresionante. Iar ele există, dar până şi acestea au uitat să fie impresionante.

Dintre scenariştii leneşi cu doze foarte mici de inteligenţă sau imaginaţie, tehnicienii care se ocupă de explozii şi actorii vedetă care atrag involuntar privirea spre afişul filmului, surprinzător actorii sunt cei care îşi fac cel mai puţin bine treaba. Aceştia nu reuşesc unanim sau permanent să îşi arate calităţile pentru care au devenit faimoşi. Unii au mersul dificil, la alţii se prea văd operaţiile estetice. Posibil conştienţi de incapacităţile lor, unii se retrag imediat ce intră în scenă. Ei apar pentru a spune replici scurte, neimportante pentru desfăşurarea filmului, dar care probabil vor amuza spectatorii. Apoi, cu mersul pe tot atât de dificil, ei ies din scenă mult mai rapid decât ne-am fi aşteptat ( ţinând cont de programul lor), lăsând doar pe câţiva din întreaga elită să salveze fata ( unui general dictator dintr-o ţară din America Latină). Salvarea se întâmplă bineînţeles, totul după câteva lupte şi explozii ca în mai toate filmele de gen. De altfel, oricât de mult speri, banalitatea nu vrea să lase ‚The Expendables / Eroi de sacrificiu’ să fie omagiul unui gen, care doar s-a digitalizat, fiind mai în vogă ca niciodată.

Trailer The American (2010) – Ultima misiune a lui George Clooney

Publicat de FLORIN la 09:26 0 comentarii
George Clooney este un asasin american aflat la ultima misiune într-o Italie periculoasă, dar şi senzuală. De la aclamatul regizor Anton Corbjin ( Control), filmul pare că este legat de interpretarea lui George Clooney, care din teaser se arată promiţătoare. El este un actor american într-un film cu foarte mulţi actori internaţionali.

Back in business

Publicat de FLORIN la 09:08 0 comentarii
După aproape o lună de pauză, Clubul de film se redeschide de astăzi. Are câteva filme de ajuns din urmă, dar nu foarte multe ( luna august la cinema ştiam că nu va fi foarte ofertantă). Vine şi cu câteva modificări. Adoptă un stil mai minimalist. Aşadar postări mai scurte, mai diferite, rubrici noi, săptămâni tematice. Dar astea le vom descoperi pe parcurs. Bine v-am regăsit.
 

Club de film Copyright 2009 Reflection Designed by Ipiet Templates Image by Tadpole's Notez