sâmbătă, 31 iulie 2010

Visul explodează – Inception / Începutul

Publicat de FLORIN la 16:59 4 comentarii
„Wow. Tu ai creat toate astea?” îl întreabă Ariadne ( Ellen Page) impresionată pe Cobb ( Leonardo DiCaprio) atunci când aceştia ajung în ultimul ( sau penultimul) lor vis. Şi nu pot fi decât de acord cu ea. Lumea pe care Christopher Nolan ne-o prezintă în noul său film ‚Inception’ ( tradus neinspirat în română ‚Începutul’) impresionează instantaneu. Blocuri care se dărâmă sub privirile noastre, şosele flexibile, o lume lipsită de gravitaţie formează un întreg care are sens să vină dintr-un vis. Dar ce face Christopher Nolan cu această lume?

Răspunsul va fi probabil foarte îmbucurător pentru pasionaţii de filme de acţiune, care cred că privesc ceva unic : explodează. Iar exploziile în afara unor mici surprinzătoare excepţii sunt la fel precum în toate celelalte filme de acţiune. Aşa că nu înţeleg. Care mai este rostul să îţi arăţi puterile imaginaţiei, dacă rezultatul creaţiei tale e redus la a reprezenta doar un mediu diferit pentru ceva la fel de obişnuit? Nu are niciun sens.

‚Inception’ a fost numit cel mai ambiţios film al verii, cel mai original şi cel mai bun. Adevărul este că dacă a existat vreodată vreo ambiţie, probabil ea s-a evaporat undeva între un vis şi un altul, între dorinţa de a crea un film inteligent, dar şi un film neriscant, de acţiune, la fel ca toate celelalte. Vestea este că nu prea merge astfel şi chiar dacă nu poţi să nu recunoşti unele aspecte bune ale lui ‚Inception’, cred că e mai uşor să te bucuri de un film care nu îţi implementează o altă idee despre sine.

Dintr-un vis în altul, în timp ce personajele noastre încearcă să planteze o idee în subconştientul unui moştenitor potent financiar, te vei putea bucura de efecte speciale pline de imaginaţie, piesa lui Edith Piaff şi Marion Cottilard, dar propiul vis despre ‚Inception’ ( acela că e o capodoperă sau cel mai bun film al verii) va dispărea printre atâtea explozii obişnuite şi datorită pretenţiei că filmul e misterios.

Dar ‚Inception’ nu e un niciun vis misterios sau romantic, e doar unul care se pricepe să explodeze. ‚Memento’, semnat de acelaşi Christopher Nolan, se pricepe mult mai bine să se joace cu mintea spectatorului.

‚Inception’ e atât de predictibil, încât „misteriosul” final te va face să nu îţi pui nicio întrebare, ceea ce aş spune că e fatal pentru un film creat ca un puzzle care să fie explorat la infinit, pentru a găsi un posibil sens. Altfel, repet, sunt destule lucruri de admirat la el, dar nu se poate face asta decât în trecere. Următoarea explozie nu vrea să aştepte.

Articole recomandate
Trailer & Preview : Inception (2010)
Primele recenzii : Inception (2010)
Avanpremiere versus premiere : Get him to the Greek sau The Sorcerer’s Apprentice

Înapoi, dar înainte – Memento

Publicat de FLORIN la 10:15 0 comentarii
Eroul din al doilea film al unuia dintre cei mai promiţători regizori ai perioade actuale, Christopher Nolan, se trezeşte pentru a se întreba unde se află. Îşi răspunde rapid, conştient de starea sa : aceea de om incapabil de a-şi crea noi amintiri. Numai că acestea sunt necesare pentru scopul său în această viaţă ce nu poate rămâne decât pe loc. Găsirea asasinului soţiei sale şi cauzatorul propiei stări trebuie asasinat.

Asasinatul presupusului ucigaş se produce chiar în începutul filmului, când găseşte pe unul din cartonaşele sale ajutătoare „Omoară-l”. Dar cât de sigur poţi fi de un îndemn de pe un cartonaş?

Pentru a ne arăta cum de s-a ajuns aici, regizorul alege o metodă interesantă de a ne oferi răspunsul : merge înapoi. Finalul se transformă astfel în început.

Refuzând formula narativă clasică, regizorul creează totuşi un film nu pe atât de pretenţios pe cât ne-am aştepta. Stilistic, filmul nu se compară cu alţi maeştrii ai suspansului. Dar răsturnările de situaţie şi misterul atinge culmile genului.

Guy Pearce duce a Brad Pitt în tinereţe, Carrie Anne Moss este însă cea care cucereşte ecranul într-o interpretare mai bună decât în ‚Matrix’-ul sosit în 1999, dar şi mai surprinzătoare ca personaj.

Încurcat, dar nu închis, tensionat, sensibil şi captivant, ,Memento’ e un film bun din gen, a cărui legendă a cam scăpat de sub control. Original nu înseamnă capodoperă. Inovator nu înseamnă capodoperă. Foarte bun nu înseamnă capodoperă.

Dar ‚Memento’ e tot ce am spus mai sus şi poate chiar mai mult.

Acum să vedem cum este ‚Inception’.

Articole recomandate
Primele recenzii : Inception (2010)
Recenzie The Ghost Writer / Marioneta (2010)
Splice trailer

vineri, 30 iulie 2010

Doctorul Moarte nedreptăţit - You don't know Jack

Publicat de FLORIN la 15:24 0 comentarii
În faţa unei întregi Americi, Jack Kevorkian a făcut istorie asumându-şi rolul morţii într-un interviu televizat ce l-a adus în faţa unui proces care nu a mers aşa cum a intuit. Crezând că face o faptă bună cauzei sale, acesta a încercat să treacă peste limitile impuse de morală, religie şi lege, administrând injecţia letală unui bolnav ce îşi cerea dreptul la moarte.

Până atunci, aflat la limita legii, el doar a oferit oamenilor în durere instrumentele prin care să îşi cauzeze moartea. Sinuciderile asistate la care a participat l-au făcut vedetă, ajungând, precum foarte multe alte persoane controversate, pe coperta Time sau pe scaunul alăturat Barbarei Walters. Întors în lumea reală s-a văzut transformat într-un simbol al unei cauze nesusţinută vocal de foarte multă lume, motiv pentru care foarte repede după „câştigarea” acestui „statut”, acesta îşi pierde dreptul de a profesa medicina, devine ţinta poliţiei şi a protestatarilor religioşi. În acelaşi timp, el continuă să ofere oamenilor în suferinţă şansa de a se sinucide cu succes.

Tema producţiei biografice realizată de HBOYou don’t know Jack’ cu siguranţă nu este una uşoară, dar într-un mod neaşteptat vizionarea sa nu se face cu greutate, iar asta fără ca subiectul să fie ocolit. El nu e transformat în declaraţie politică. Nu acuză anumite valori care încă duc la interzicerea în majoritatea ţărilor din întreaga lume a eutanasiei. Asta nu înseamnă că nu le notează. Totul însă se petrece prin intermediul acestui om cu părut alb, la fel de inofensiv dacă ar sta să joace cărţi cu prietenii săi pensionari, Jack Kenorkian, interpretat de un Al Pacino aşa cum ne plăcea să îl cunoaştem odată.

Prin experienţele sale din viaţa de zi cu zi, prezentate cu destindere de-a lungul aproximativ întregului film, ne apropiem de problemă mai mult decât am făcut-o până acum.

E într-un fel neobişnuit tonul obişnuit al filmului, de parcă am privi povestea unui simplu instalator, care uneori se mai întâmplă să fie chemat de urgenţă în noapte, pentru ca apoi „instalatorul” să devină omul care aduce moartea. Dar nu e asta doar o faţadă? E Jack Kevorkian omul care aduce moartea sau e omul care eliberează, care alină ceea ce niciun alt om, nici măcar dintre cei apropiaţi, nu este capabil să facă?

Umanitatea şi divinitatea devin una singură în Jack Kevorkian. E moral? E în conformitate cu religia? Ceea ce se va dovedi că contează este : e legal? Şi înainte de a putea să ne întrebăm de ce nu este ilegal, o nedreptate pare că se întâmplă.

Cele 15 nominalizări la premiile Emmy primite sunt meritate de producţia de televiziune ce cu uşurinţă ar fi întâlnit şi alte premii dacă ar fi făcut o scurtă vizită prin cinematografe. Din păcate, cei care aduc filmele în cinematografe sunt ocupaţi cu alte genuri. Prin acelea s-a tot plimbat şi Al Pacino în ultima perioadă. Din fericire, pentru a ne aminti ce mare actor este, se reîntoarce la acelaşi HBO, unde l-am putut vedea în precedentul său ultim mare rol din ‚Îngeri în America’. Aici, puţin cocoşat, îl veţi găsi diferit, într-un rol pe care nu cred că l-a mai interpretat până acum. E de neratat.

Susan Sarandon joacă şi ea rolul unei membre a „echipei” lui Jack. Şi ea poartă ochelari şi are ţinuta pregătită, rolul e prea mic. E însă uşor notabil şi aduce personajul principal la un moment important de sinceritate cu sine.

Fiecare personaj de altfel, susţinut de o intrepretare pe măsură, îl ajută pe Jack Kevorkian , care este dependent de ei, fiindcă acesta are propiile limite. Unele lucruri nu le ştie.

Se ştie însă că HBO e o promisiune şi chiar dacă mai şi ratează, de data asta nu o face. ‚You don’t know Jack’ e un film sensibil, dar puternic, bine construit şi, mai ales, foarte bine interpretat.

Recenzii recomandate
Bandiţii poeţi – Bonnie şi Clyde
Recenzie Carlos The Jackall (2010) - Poate un revoluţionar, poate un terorist, poate un star rock
Recenzie Duminică la ora 6 (1965) - Şi un film comunist poate fi capodoperă

joi, 29 iulie 2010

Bonnie şi Clyde

Publicat de FLORIN la 13:10 0 comentarii
La prima privire a unui poster al clasicului ,Bonnie and Clyde’ din 1967 regizat de Arthur Penn, cu Warren Beatty şi Faye Dunaway în rolurile principale, viaţa de bandiţi a acestora pare o aventură pe cinste, comparabilă cu viaţa unui actor. Dar dacă nu e aşa? Dacă această imagine e la fel de eronată precum cea a multor vedete de cinema? Dacă de fapt aceşti Bonnie and Clyde sunt şi ei nişte poeţi care visează că sunt altcineva, scriu pe hârtie şi trimit la presă?

Aşa şi este. Printre câteva jafuri de bancă, crime şi furturi de maşini, Bonnie şi Clyde nu alcătuiesc exact cuplu cel mai aventuros sau cel mai glamorous, ce îşi petrece fiecare seară la o altă petrecere mondenă. Au ceva dificultăţi.

Bonnie, care la începutul filmului îl surprinde pe acest bărbat misterios încercând să fure maşina mamei sale, porneşte cu aşteptări mari în aventura care îi va schimba viaţa, dar nu aşa cum crede ea. De altfel, Clyde o avertizează că nu este exact „cine ştie ce iubăreţ”, pentru ca apoi orice speranţă a lui Bonnie să fie ştearsă de îndatoririle familiale ale şarmantului iubit doar la suprafaţă. Când în sfârşit cei doi îşi fac timp pentru ei, e aproape prea târziu, destul însă pentru a le înţelege relaţia.

Moartea lor devine o legendă. Ei devin nişte legende. Privind la o fotografie a adevăraţilor Bonnie şi Clyde şi apoi la posterul filmului îţi spui că Warren Beatty şi Faye Dunaway sunt reîncarnări ale cuplului ce a trăit povestea. Urmărind povestea de pe ecran, legenda se destramă. Citind declaraţiile apropiaţilor adevăraţilor bandiţi, legenda se destramă din nou. Şi apoi îţi dai seama. Bonnie şi Clyde au jefuit ceva bănci, dar nouă ne plac fiindcă au scris câteva poezii.

marți, 27 iulie 2010

Recenzie Un chien andalou / Un câine andaluz (1929) - Un ochi şi o lamă se întâlnesc

Publicat de FLORIN la 12:43 0 comentarii
Şi nu are nicio legătură cu dragostea. Sau are? Cine ştie? Regula filmului lui Luis Bunuel şi al lui Salvador Dali este ca nimic să nu aibă sens din ceea ce se vede pe ecran. Exact asta se şi întâmplă : o serie de întâmplări inexplicabile, care nu îşi găsesc şansa de a duce undeva în niciun moment.

'Un chien andalou / Un câine andaluz’ ( pentru o oarecare semnificaţie a titlului se recomandă ‚Little ashes’) e poate cel mai celebru scurt-metraj din câte au existat. Imaginea ochiului ce întâlneşte lama ascuţită, chiar şi fără a urmări filmul, e cunoscută de undeva. E o imagine pe care încă la acest moment când suntem obişnuiţi cu băi de sânge interminabile ai o teamă de a o descoperi. Să ne imaginăm care au fost reacţiile la această scenă la vremea lansării sale?

Sau la imaginea unui bărbat îmbrăcat în haine de călugăriţă? Sau la pipăirea clară a fundului şi sânilor unei femei? Dar capul acela de măgar? Şocant, dezgustător, odios, genial.

‚Un chien andalou’ sunt 16 minute de non-sens pe care ţi le datorezi în calitate de cinefil.

Urmăreşte filmul mai jos.

luni, 26 iulie 2010

Recenzie The Machinist / Maşinistul (2004) - Slab ... mental

Publicat de FLORIN la 15:23 0 comentarii
Filmul ‚The Machinist’ nu e nicidecum slab, dar personajul principal este ... din mai multe puncte de vedere. Întâi fizic, e de-a dreptul dureros să îl vezi pe Christian Bale la bustul gol, cu care ne-am obişnuit muscular, puternic. Pentru filmul lui Brad Anderson, actorul a slăbit mai bine de 30 de kilograme pentru a ajunge la trupul degradat al lui Trevor Reznik, un muncitor obişnuit ce trece printr-o perioadă dificilă.

Dacă ai fi mai slab, nu ai mai exista” îl avertizează cele două femei cu care se vede în îndelungul său timp liber, una prostituată, cealaltă chelneriţă. Îndelungul său timp liber, dacă cauzează un semn de întrebare, se datorează incapacităţii sale de a dormi. Stevie ( Jennifer Jason Leigh) încearcă să îl relaxeze pe clientul său diferit spunându-i că tuturor li se mai întâmplă. Apoi Trevor îi mărturiseşte că insomnia sa durează de un an, moment în care filmul renunţă la continua expunere a oaselor proeminente ale actorului Christian Bale, căutând în psihicul său la fel de firav.

Un accident ce lasă un coleg de muncă fără mână, persoane văzute doar de acesta, puzzle-uri (aparent) complicate, psihicul lui Trevor e un mister transformat în teoria conspiraţiei.

Pe o muzică asemănătoare cu cea a unui horror de la începutul cinematografiei vorbite, Trevor începe să acţioneze, convins că se află într-un mare complot. A spune că noi ştim că nu e aşa sau dimpotrivă că ştim că e aşa e un joc de dat cu banul. În astfel de filme, doar autorul poate hotărî versiunea şi doar dacă vrea ne-o face cunoscută la final.

În acelaşi timp, astfel de filme sunt obligate, prin genul lor, să creeze îndoiala în mintea spectatorului, ceea ce ‚The Machinist’ nu face. Nu e nevoie de timp pentru a lua o poziţie faţă de personaj şi poveste, iar nimic nu se interpune între viziunea propie. Chiar dacă oricând, prin genul său, ,The Machinist’ putea veni cu surpriza (într-un fel vine), spectatorul a fost lipsit de palpitaţii şi nici nu a avut de explorat cu adevărat psihicul acestui personaj, pentru că s-a preferat ca gen thrillerul psihologic, în loc de drama psihologică.

Pentru interpretarea lui Christian Bale era necesară drama psihologică, şi nu thrillerul. Iar cel mai nedrept ar putea fi pentru Christian Bale. Cu toate că începutul permite implicarea sa, transformând fiecare cadru în groază, materialul nu mai permite decât în final întâlnirea cu aspiraţiile actorului.

Sincronizarea este ceea ce lipseşte acestui film impresionant şi poate inspiraţia regiyorului de a se regrupa când a dat peste interpretarea lui Christian Bale. Şi asta e o slăbiciune uşor de înţeles. Ca artist nu vrei să renunţi la propia viziune pentru alt artist. Atunci când se lucrează în echipă uneori este însă necesar.

duminică, 25 iulie 2010

Inception rămâne pe locul 1. Salt ia poziţia a doua

Publicat de FLORIN la 20:34 0 comentarii
E minunat ce se întâmplă săptămâna aceasta cu ‚Inception’ în box office-ul american. Multele discuţii pe care noul film al lui Christopher Nolan cu Leonardo DiCaprio în rolul principal le-a generat par să dea rezultate, filmul reuşind o a doua săptămână în topul de încasări la cinema pe prima poziţie, lăsând lansarea săptămânii, filmul în stil Bond al Angelinei Jolie ‚Salt’ pe locul 2.

Astfel ,Inception’ ajunge la 144 de milioane încasări doar pe teritoriile americane în 10 zile, ceea ce nu e uimitor, dar e îmbucurător pentru un film bazat pe un scenariu original.

‚Salt’ încasează 36,5 milioane, iar ‚Ramona and Beezus’, inspirat de cărţile populare ale lui Beverly Cleary a încasat 8 milioane de dolari, conform primelor estimări.

Începând de miercuri ‚Inception’ va putea fi urmărit în cinematografele din România în regim de avanpremieră, urmând ca de vineri să poată fi văzut în cele mai importante cinematografe din ţară.

sâmbătă, 24 iulie 2010

Recenzie The Sorcerer’s Apprentice / Ucenicul vrăjitor (2010) - Vrăjitorii kitsch

Publicat de FLORIN la 11:47 0 comentarii
În noul film produs de Jerry Bruckheimer, în regia lui Jon Turteltaub ( seria ‚Comoara naţională), Nicolas Cage îl interpretează pe Balthazar, un vrăjitor ucenic al lui Merlin care aşteaptă 1000 de ani întâlnirea cu Dave ( Jay Baruchel), în speranţa că acesta îi va elibera iubita ( Monica Bellucci) captivă într-unul din multele boluri unde îi ţine prizonieri pe colegii săi cei răi, a căror planuri sunt total nefavorabile oamenilor.

Numai că prima lor întâlnire se dovedeşte un eşec total, ce îl aduce şi pe Balthazar într-un alt bol, iar pe sărmanul Dave îl înzestrează cu probleme sociale. 10 ani mai târziu, Balthazar se eliberează, iar Dave în sfârşit începe să adeverească legenda.

Ca să fii un vrăjitor bun se va dovedi că nu necesită foarte multe lecţii, dacă numele tău este Dave. Înainte chiar de sfârşit, bineînţeles că Dave, după vreo două zile de experimente în mare nereuşite, miraculos atinge puterea pe care alţii au prevestit că o deţine.

Să fii însă un magician se va dovedi mai dificil. Într-una din scenele în care magia chiar apare pe ecran, Dave îşi foloseşte cunoştinţele pentru a o impresiona pe Becky ( Teresa Palmer). Cuvintele ar putea fi în plus, momentul este însă uşor simpatic. Din păcate şi cam singular.

Vrăjitorii nu sunt şi magicieni? Cred că e obligatoriu. În ‚The Sorcerer’s Apprentice / Ucenicul vrăjitor’ însă şi-au uitat menirea. Vrăjile lor sunt în mare doar bule de lumină distrugătoare. Imaginaţia lor e inexistentă.

Ei îşi folosesc baghetele pentru a se lupta precum nişte samurai ( slabi pregătiţi). Zborul pe mătură a fost lăsat deoparte pentru o cursă de maşini în care vrăjitorul care câştigă e cel care îşi transformă vehiculul în cel mai rapid sau în cel mai mare.

Tot ceea ce se întâmplă în acest film pare că nu are nicio legătură cu vrăjitorii. Ei sunt mai degrabă nişte eroi de acţiune care aruncă bule de lumină într-o parte şi în alta, bulele reprezentând un substitut pentru arme. Unul din ei mai este şi un tocilar foarte îndrăgostit.

Prins în trafic, el se enervează pe situaţie ( sper că nu pe bătrână), spunând „Bineînţeles, are şi un aparat de mers”. Wow. Asta ar trebui să fie amuzant? Chiar nimeni nu a văzut replica asta?

Se poate ca ‚The Sorcerer’s Apprentice’ să fie văzut de unii ca un film ok. Până la urmă acţiunea trece cu clişee cu tot destul de repede prin atâtea bule de lumină. Dar mai trebuie adăugat ceva. ‚The Sorcerer’s Apprentice’ e un film kitchos. De fapt, ‚The Sorcerer’s Apprentice’ e cel mai kitchos film al verii. Iar regula cu filmele kitsch e că trebuiesc văzute doar cele care sunt conştiente de asta. Acesta nu e unul dintre ele.

vineri, 23 iulie 2010

Recenzie Predators (2010) - Alt episod dintr-o franciză inexistentă

Publicat de FLORIN la 11:24 0 comentarii
Atunci când în începutul filmului, personajele acestui nou ‚Predators’ cad liber din cer într-o junglă necunoscută încărcaţi cu muniţie cât pentru o armată, entuziaştii vor vrea un rezumat la Lost sau un joc plin de adrenalină. Clişeele şi lipsurile se acceptă întocmai ca la un ‚Twilight’.

În scurt timp însă, necesar personajelor pentru a înceta să tragă unii în alţii şi pentru a îşi consuma gloanţele pe vânătorii lor, aşteptările încep să coboare. Am spus un rezumat din Lost? Se poate accepta şi un episod prost din Lost, cel mai slab din toată seria. Degeaba, aşteptările sunt mult prea mari pentru ce filmul ‚Predators’ are de oferit.

Aparent, acest film este al cincilea dintr-o franciză. Adevărul este că ‚Predator’ niciodată nu pare a fi ajuns la statutul de franciză, dar producătorii au tot încercat să creeze acel nume care să le aducă un succes relativ uşor, repetând aceeaşi reţetă, acelaşi plot. Dar ce mai înseamnă astăzi „a încerca” să faci un film?

Dacă totul se rezumă la a avea bani pentru a plăti un regizor ( Nimrod Antal) şi nişte actori ( deloc slabi, numai că nu au ce juca – printre ei Adrien Brody), ,Predators’ a tot încercat. Dar nu, e imposibil să vezi în intenţiile echipei altceva decât a scoate bani dintr-un film atât de lipsit de orice, realizat pe principiul „dacă aşteptările publicului de azi sunt atât de mici, de ce să ne chinuim”.

Cu replici de „eliberare” precum „Când voi scăpa de aici, voi viola nişte c*rve.”, ,Predators’ atinge un nivel de jos neaşteptat. „S-a făcut 5? E timpul să mai violez nişte c*rve şi să mai iau nişte cocaină” continuă acelaşi personaj. Nu lipsesc expresii „Ai un fund mişto”, „p*ponar cumva” şi bineînţeles „f*ck”.

Folosirea lui „f*ck” exprimă cele mai puternice sentimente în ‚Predators’. Personajele îşi exprimă furia astfel, le spun celorlalţi cine sunt şi ce se întâmplă, îşi prezintă bănuielile, cuvântul e absolut necesar pentru acest film care te face să te gândeşti la alte filme pe care nu ai vrut să le vezi. Poate nu ar fi fost o idee pe atât de rea.

Experienţa este pe atât de lipsită de orice, încât nici să râzi de el nu poţi. Tot ceea ce poţi spera este ca la un moment dat să adormi, iar un zgomot puternic făcut de un monstru ( bine realizat) să te sperie trezindu-te. Dar prea puţin vei putea face asta. Sonorul nu te va lăsa.

Rating : 1,5/5

Trailer Saw 7 3D

Publicat de FLORIN la 11:07 0 comentarii
Am trecut prin atât de mult ‚Saw’-uri atât de puţin diferite, încât am ajuns la ‚Saw 7’, ce bineînţeles va fi lansat în 3D. Acesta se anunţă ultimul din serie.

Dar asta nu ar fi pentru prima oară. Să mai credem sau să nu mai credem? De fapt, mai există un mister sau nu ce trebuie desluşit? După atâtea torturi fără sens am cam uitat.

Producătorii în schimb insistă, continuând să creeze ( cam) câte un film pe an până ce va merge. ‚Saw 6’ nu a mai fost exact un succes, dar nici un adevărat eşec nu poate fi considerat. Toată lumea a continuat să iasă în câştig.

Saw 7 3D’, care va fi lansat pe 22 octombrie va avea de înfruntat o altă continuare horror ‚Paranormal Activity 2’, dar adevărul e că ăsta nu e un dezavantaj, ba chiar pare a fi un avantaj pentru ambele filme despre a căror dispută presa va discuta cu siguranţă, asigurându-le astfel publicitate gratuită.

Primul trailer la ‚Saw 7’ vine la câteva săptămâni de la prima privire la ‚Paranormal Activity 2’, însă continuă să nu spună mare lucru despre film.

Toate adevăratele genii păstrează ceea ce au mai bun pentru final” spune trailerul abia lansat. Vom vedea asta din 22 octombrie.

joi, 22 iulie 2010

Avanpremiere versus premiere : Get him to the Greek sau The Sorcerer’s Apprentice

Publicat de FLORIN la 14:20 0 comentarii
În ultima lună în România a avut loc un fenomen ciudat. Premierele săptămânii au încetat să mai fie exact premiere.

Shrek forever after’ a rulat în cinematografe cu două săptămâni înainte de premiera oficială. Premierele acestei săptămâni ‚Knight and day’ şi ‚Get him to the Greek’ rulează şi ele de o săptămână în cinematografe.

La fel şi ‚The Sorcerer’s Apprentice’ va rula în această săptămână în regim de avanpremieră, pentru ca de săptămâna următoare să aibă premiera oficială.

Cele o zi – două de avanpremieră au devenit o săptămână două. Aşa că nu pot să mă întreb. Ce se întâmplă exact? E vreo strategie. Şi care e strategia?

miercuri, 21 iulie 2010

Recenzie Duminică la ora 6 (1965) - Şi un film comunist poate fi capodoperă

Publicat de FLORIN la 13:34 0 comentarii
Debutul în lungmetraj a posibil celui mai bun regizor român se întâmplă să fie propagandist, ca majoritatea titlurilor din acea perioadă. El şi ea – doi tineri într-un 1940 fascist luptă pe ascuns împotriva regimului, crezând într-o Românie socialistă. Dar în acelaşi timp se îndrăgostesc, se redescoperă, luptă pentru a fi împreună într-o construcţie misterioasă şi uluitoare.

Lucian Pintilie e în drumul său de realizare al celui mai bun film românesc ( conform criticilor români) ‚Reconstituirea’, realizând o construcţie cinematografică de geniu pe nedrept desconsiderată ( de unii) datorită subiectului său, ceea ce e cu atât mai nefericit, ţinând cont de următoarele filme ale acestuia care se găsesc la polul opus, opere încărcate de mesaje subversive, care l-au obligat pe artist să îşi aleagă altă ţară.

Duminică la ora 6’ nu ar trebui nicidecum evitat, doar pentru că următorul film al lui Lucian Pintilie se întâmplă să fie tot capodoperă şi mai puţin politic ( asta aparent).

Un băiat cunoaşte o fată. Ea este invitată la dans de un legionar insistent şi îl alege pe el drept scuză pentru refuzul la invitaţie, prezentându-l drept al său partener. Numai că legionarul insistă, iar scandalul are loc, dar deja eroii au mers mai departe, lăsând aspectele politice la îndemâna altora prezenţi la eveniment.

În prima jumătate de oră ei se descoperă, ei se îndrăgostesc. Dar aceasta nu e povestea de dragoste venită din inima valului francez. Imaginea unui lift coborând ne arată prezenţa unor grupuri de oameni aflate la etaje diferite care privesc în jos, spre ceva necunoscut. În acelaşi stil camera parcă s-ar afla într-un labirint, „circulând” pe holurile unui imobil ce pare părăsit.

Apoi, după 30 de minute, el află că ea era persoana de contact pe care trebuie să o întâlnească „duminică la ora 6”. Aşadar, şi ea este o activistă secretă socialistă. Din păcate pentru ei, un astfel de activism se dovedeşte a nu fi în avantajul lor, ea ajungând să fie arestată, moment din care mesajul propagandist începe să fie din ce în ce mai clar.

Dar pentru noi nu el este important. După 30 de minute în care filmul a spus prea puţin politic, dar destul ca întregul să îşi păstreze constanţa, noi suntem mai degrabă interesaţi de ceea ce se întâmplă cu povestea lor de dragoste, cu cele două personaje. Balanţa e realizată cu atâta pricepe încât chiar putem face acest lucru.

Reluarea obsedantă a scenei liftului acompaniată de un zgomot din ce în ce mai puternic ne reaminteşte că există şi un al doilea aspect. Într-un final, când acesta coboară până la parter am prefera să se oprească la alt etaj.

Da, ‚Duminică la ora 6’ e un film propagandist care îşi duce mesajul până la capăt : ne spune cine ar trebui să fie binele şi cine ar trebui să reprezinte răul. Dar în acelaşi timp artisticul nu poate fi evitat. Filmul e o capodoperă, una din primele ale cinematografiei româneşti, uimitoare prin complexitatea sa. De la cadre la muzică, filmul e impecabil realizat şi anunţă cel mai bun film românesc, realizat de acelaşi Lucian Pintilie peste 3 ani, film care probabil nu ar fi putut fi realizat fără acesta.

Rating : 5/5

Primele recenzii : Salt (2010)

Publicat de FLORIN la 12:59 0 comentarii
Angelina Jolie se reîntoarce la statul de singură vedetă feminină de acţiune, după câteva roluri în care actriţa ne-a reamintit şi de calităţile sale de actriţă câştigătoare de Oscar.

Creat iniţial pentru Tom Cruise, care însă a ales ‚Knight and day’, ‚Salt’ se arată ca genul de film nepretenţios, cu aceleaşi efecte speciale de acum câţiva ani şi cu o poveste familiară, gata să reprezintă o mică plăcere vinovată.Ceea ce o parte a criticilor internaţionali spun că şi este în primele recenzii apărute înainte de lansarea oficială în cinematografele americane, începând de vineri, 23 aprilie.

Iată câteva idei cu care să pornim ( dacă credem) în drum spre cinematograf ( din 6 august în România) :

Hollywood Reporter spune

Salt este un film Bond mai bun decât cele mai recente filme Bond, iar creatorii preferă cascadorii reale, limitând efecteele CGI”.

Variety :

Unul din cele mai aşteptate titluri dintr-o vară de mâna a doua, lansarea Sony caută să extindă forţa Angelinei Jolie ca una din puţinele staruri de acţiune ce pot genera profit, bărbaţi sau femei.”

HollywoodNews :

Salt eşuează exact pentru că ne spune că spectatorii trebuie să îşi blocheze creierele pentru a vedea ceva amuzant şi original – mai puţin deştept.”

luni, 19 iulie 2010

Recenzie ET : The Extra-Terrestrial (1982) - Prietenul extraterestru

Publicat de FLORIN la 11:31 4 comentarii
Zâne, animale, piraţi, păpuşi şi personaje din poveste sunt doar câteva dintre prietenii apropiaţi pe care cei mici le-au avut de-a lungul timpului. Fie preluate din vreun desen animat, un film sau o poveste, fie create de imaginaţia bogată a copilăriei, ne-au fost alături în momente de tot felul.

E T, după cum spune legenda, a fost mai întâi un prieten imaginar din copilăria regizorului Steven Spielberg, într-o perioadă dificilă a divorţului dintre părinţii săi. Apoi, a devenit un proiect neîncheiat, amânat în favoarea altora, pentru ca în 1982 să devină unul din cele mai memorabile personaje din istoria cinematografiei, în science fictionul prietenos ‚E.T. – The Extra-Terrestrial’, pentru ca apoi să devină un prieten al copilăriei multora şi poate chiar mai mult.

La 3 milioane de ani lumină de casă, un mic extraterestru creat prin combinarea chipurilor poetului Carl Sandburg, fizicianului Albert Enstein, scriitorului Ernest Hemingway şi al unui buldog, este lăsat în urmă de nava cu care a ajuns pe Pământ, după ce poliţia apare pentru a cerceta locul.

Temător, dar prietenos, el i se arată unui Elliot ( Henry Thomas), a cărui primă reacţie la vederea sa este un ţipăt. La rândul său, extraterestrul îi răspunde cu un alt ţipăt. Astfel Elliot îşi dă seama că creatura cheală, uneori mai mică de înălţime, alteori puţin mai mare decât el, comparată cu o maimuţă sau un spiriduş, nu este nicidecum un extraterestru venit cu porniri războinice. Ba chiar dimpotrivă.

El ajută florile să înflorească rapid, acceptă să devină jucăria surorii sale mai mici ( Drew Barrymore, recunoscibilă chiar şi la o altă vârstă), învaţă cu uşurinţă limbajul uman. Nu înţelege neapărat semnificaţia cuvintelor, cu excepţia câtorva, printre care ET, telefon, acasă. Dar dincolo de cuvinte, un limbaj comun îi uneşte pe eroii noştrii. Amândoi simt la fel.

Tristeţe, bucurie, dor, acţiunile lor devin comune în ceea ce ar putea reprezenta cea mai mare aventură din viaţa amândurora. Până la urmă, nu în fiecare zi ET va rămâne singur pe planete necunoscute, pline de indivizi curioşi să experimenteze pe acesta. La fel, nici Elliott nu va găsi în fiecare zi un extraterestru prietenos.

Şi nici fiecare vară nu ne aduce un film precum cel din 1982. ET nu este doar personajul unui film bun, ci al unui moment foarte important din istoria cinematografiei.

ET este acel personaj cu a cărui întâlnire, indiferent de vârstă, se va transforma într-un basm sensibil, dar încântător. Puţine zâne şi puţini prinţi au mai fost prietenii atâtora. Puţini vor mai fi. ET va rămâne întotdeauna un personaj pe a cărui prietenie cinematografică vei putea să contezi. Călătoria pe bicicletă cu imaginea lunii în spate este una din scenele pentru care mulţi a însemnat startul prieteniei cu cinematografia.

Întotdeauna efectul a fost acelaşi. Şi va continua să fie la fel de puternic. De aceea, cei mari ar trebui să îi ajute pe cei mici să facă cunoştinţă cu aceste personaje.

Inception salvează filmele. Sau nu? Încasări de 60 de milioane în primul weekend

Publicat de FLORIN la 11:09 0 comentarii
Cu toate că ‚Inception’ a beneficiat timpuriu de promovarea continuă a pasionaţilor de film ( din online şi nu numai), pariurile legate de încasările de box office niciodată nu au fost făcute cu o foarte mare convingere şi asta deşi precedentul film al lui Christopher Nolan, ,The Dark Knight’, a avut încasări totale ce au depăşit 1 miliard de dolari.

Diferenţa este că faţă de precedentul film, acesta era bazat pe o idee originală. Nu ecranizare, nu adaptare după vreo bandă desenată, nu remake, nu alt capitol, filmul a reuşit să strângă 200 de milioane de dolari pentru buget, o raritate.

Şi a încasat în prima săptămână, doar pe teritoriile americane, 60 de milioane, situându-se pe locul 1 în topul de box office. Asta înseamnă că a reuşit ( să salveze filmele)?

Până acum am putea spune că da. Fără să fie în 3D, filmul a debutat mai bine decât ‚How to train your dragon’, ,Despicable me’ sau ,Kick ass’, alte proiecte originale. Este foarte adevărat că încasările au fost cu puţin sub ‚Valentine’s Day’. Filmele sunt însă din categorii diferite. Primul a fost un produs al cărui marketing a funcţionat foarte bine cu ziua în cauză.

Poate cea mai bună comparaţie este cu ‚Shutter Island’, care în prima săptămână de lansare a avut încasări cu aproximativ 20 milioane de dolari mai mici. În acelaşi timp tot pe atât de important va fi şi viitorul în box office.

‚Kick ass’, de exemplu, nu a reuşit să impresioneze prin încasări. În plus, atâta timp cât reţetele vor continua să funcţioneze, studiourile vor prefera mai degrabă remake-urile, continările, ecranizările. Este însă foarte adevărat că un exemplu precum ‚Inception’ ar putea impulsiona.

Tot în acest weekend ,The Sorcerer’s Apprentice’ a avut încasări de aproximativ 17 milioane de dolari, clasându-se abia pe poziţia 3.

Atât ‚Inception’, cât şi ‚The Sorcerer’s Apprentice’ vor rula în cinematografele din România începând cu 30 iulie.

sâmbătă, 17 iulie 2010

Recenzie Knight and Day / Întâlnire explozivă (2010)

Publicat de FLORIN la 14:36 0 comentarii
Explozii, împuşcături, cascadorii se găsesc toate şi aproape permanent în comedia romantică de acţiune ‚Knight and day’, tradus neinspirat ( sau poate au vrut să ne avertizeze) în română ‚Întâlnire explozivă’, cu Tom Cruise şi Cameron Diaz în rolurile principale. Ele nu sunt întocmai extraordinare, speciale. Deja le-am mai văzut în atât de multe producţii încât s-au cam banalizat, au devenit neimportante în desfăşurarea filmului.

Ştim că sunt puncte de distragere a atenţiei de la un scenariu lipsit de vlagă, cum de altfel se întâmplă şi aici. Pot fi şi altceva. Folosite cu inspiraţie, ele pot crea destul mister, astfel încât explozia de la final să reprezinte o detaşare de toate problemele filmului. Nu e cazul lui ‚Knight and day’, al cărui singur scop pare a fi acela de a crea explozii de mâna a doua non stop, ceea ce lasă pe umerii actorilor toată treaba.

Dar cât de inspirat este să faci asta când Tom Cruise şi Cameron Diaz interpretează eroii filmului? Mai poate Tom Cruise să impresioneze rămânând la bustul gol, sărind de pe o maşină pe alta, strecurându-se printre explozii cu fata de mână? Ce efect mai are flirtul lui Cameron Diaz cu camera? Cât de simpatică mai e aceasta interpretând o femeie cu multe atacuri de panică? Cât de mult farmec mai are fata cu talente de bărbat? Cât de mult mai contează apariţia celor doi pe ecran?

Surprinzător sau nu, încă mai poate conta, în ‚Knight and day’ cu multe urcuşuri şi cu la fel de multe coborâşuri. Într-o scenă s-ar putea să îl găseşti pe Tom Cruise la cei aproape 50 de ani încă un bun erou de acţiune. În următoarea s-ar putea să îţi zici că actorul nu mai poate cuceri o femeie doar afişându-şi zâmbetul pe ecran. Dar s-ar putea încă să o impresioneze cu talentele sale de motociclist.

Lăsând însă subiectivismele legate de actori la o parte, ‚Knight and day’e atât de lipsit de scenariu, încât pare că exact înainte de filmare actorii au aflat ce trebuie să spună sau, mult mai corect, ce să nu spună. Acţiune, acţiune, chiar şi de mâna a doua poate că acceptăm, dar o singură glumă ( doar simpatică) pentru un întreg film depăseşte limita, transformându-l într-o ‚Întâlnire explozivă’ de mâna a treia.

Peter Saarsgard este şi el invitat să ia parte la acest eveniment dezamăgitor, iar el bineînţeles acceptă pentru un salariu frumuşel, în loc să încerce să îşi fructifice talentul în ceva care să îl pună în linia întâi, acolo unde îi este locul.

Surprinzător, James Mangold, regizorul unui ‚Girl, Interrupted’ sau al unui ‚Walk the line’ este cel care a coordonat şi acest film, care probabil a reprezentat un concediu foarte plăcut pentru toţi cei care au lucrat la el, fiindcă nu par că şi-au bătut capul, privind rezultatul.

Dar chiar şi aşa, între ‚Killers’ şi ‚Knight and day’, se alege al doilea. Nu sunt enorme diferenţele, dar există : explozii, cascadorii mai complexe, mai puţină văicăreală şi categoric şi actori mai simpatici.

Trailer 2 The Social Network (2010) - Creep şi Facebook

Publicat de FLORIN la 14:25 0 comentarii
Deşi poate nimeni nu vedea vreo legătură între balada cult de la Radiohead şi Facebook, cel de-al doilea trailer al celui ce odată cu lansarea lui ‚Inception’ devine cel mai aştept film face o legătură. Pe lângă interpretarea lui Jeese Eisenberg, în acest nou trailer putem să ne apropiem mai mult de Andrew Garfield, care recent a fost anunţat ca viitorul SpiderMan.

În regia lui David Fincher, ,The Social Network’ ajunge în cinematografe în luna octombrie şi pare că se foloseşte bine la rândul de puterea Internetului.

Trailer mai jos.

Recenzie Valhalla Rising (2009)

Publicat de FLORIN la 14:17 6 comentarii
Violenţa este elementul ce caracterizează cel mai bine noul film al regizorului Nicolas Winding Refn ce acum doi ani ne-a adus ‚Bronson’. Şi acolo violenţa era parte importantă din film, dar în ‚Valhalla Rising’ se merge mult mai departe, poate chiar mult prea departe.

Într-o tăcere aproape constantă, întreruptă doar de ameninţări şi temeieri de moarte, violenţa invadează ecranul din nou şi din nou. Scalpuri distruse, înjunghieri repetate, ruperi de capete, în lumea medievală portretizată în film reprezintă normalitate. Supravieţuirea întotdeauna necesită luptă, iar lupta se dă mereu până la ultima suflare.

Mads Mikkelsen îl interpretează pe One Eye, barbarul cu un singur ochi, ce reuşeşte să evadeze prin violenţă din mâinile celor care se foloseau de puterea sa fizică. Nu rosteşte niciun cuvânt de-a lungul întregului film. Cu faţa acoperită de rămăşite de sânge, îl lasă pe copilul ce îl urmăreşte să vorbească pentru el, iar atunci când este nevoie cu rapiditate îşi scoate cuţitul şi îl foloseşte în mod repetat, nelăsând speranţă. Acesta se alătură unui grup de creştini ce pornesc într-o călătorie războinică ce niciodată nu îi va duce la destinaţie.

Ei se folosesc de aceleaşi săbii cu care ( se) ucid ( între ei) pentru a crea semnul crucii. Credinţa lor devine inexplicabilă prin acţiunile lor bazate pe teamă. Se spun prea puţine, se acţionează repede. Într-o oră şi 20 de minute, s-ar putea spune că filmul face la fel. Dar cele 80 de minute sunt lungi şi în mare fără sens, pretenţioase şi foarte plictisitoare. Culorile de pe ecran sunt foarte frumoase în subtilitatea lor. Subtilitatea acestui film este însă mai degrabă imposibil de notat, ceea ce face din ‚Valhalla Rising’ un eşec de o violenţă gratuită pusă în cârca artei.

vineri, 16 iulie 2010

The Expendables cheamă bărbaţii în cinematografe. Proporţia dintre filmele pentru bărbaţi şi filmele pentru femei

Publicat de FLORIN la 18:39 0 comentarii
Într-un nou trailer puţin diferit faţă de cele cu care suntem obişnuiţi, ‚The Expendables’ invită bărbaţii să înceteze această cucerire a cinematografelor de filme destinate femeilor, cum altfel decât venind la acest film.

Hollywood-ul a fost lăsat pe mâna tinerelor” spun incintator în noul trailer, se pare oficial, producătorii filmului, atrăgând atenţia că asta este o ultimă şansă. Arată cu degetul spre competitorul cel mai puternic „Eat, pray, love” cu Julia Roberts în rolul principal, ce se lansează în aceeaşi săptămână.

Dacă filmul ăsta pierde în faţa lui ‚Eat, pray, love’ nu merităm să fim numiţi bărbaţi” încheie noul trailer, lovind acolo unde, nu-i aşa, niciun bărbat nu se lasă lovit.

În regia lui Sylvester Stallone cu Sylvester Stallone, Jason Statham, Jet Li, Arnold Schwarzeneger, Dolph Lundgren, Mickey Rourke şi însuşi fratele Juliei Roberts, Eric Roberts, filmul de altfel e un produs apelant în special către publicul masculin.

Dar dincolo de campania de marketing într-adevăr inspirată, cât de mult adevăr se află în spatele unei declaraţii precum „Hollywood-ul a fost lăsat pe mâna femeilor”. Să fie chiar aşa? Cât de multe din filmele acestei verii sunt create pentru un public masculin, câte pentru un public feminin?

Numind titluri neutre filme precum ‚Robin Hood’, ‚Toy Story 3’ sau ‚Inception’ ( cu toate că dacă ar fi să le introducem forţat într-o categorie, nu ar intra în lista feminină), în perioada mai – septembrie 2010 bărbaţii au avut / vor avea în cinematografe :

1. Iron Man 2 – 200 milioane
2. Prince of Persia : The Sands of Time – 200 de milioane
3. Get him to the greek – 40 milioane
4. The A Team – 100 milioane
5. Jonah Hex – 80 milioane
6. Grown Ups – 70 milioane
7. The Last Airbender – 150 milioane
8. Predators – 40 milioane
9. The Other Guys – 20 milioane
10. The Expandables – 85 milioane
11. Takers – 20 milioane
12. Machete – 20 milioane


Femeile, în schimb :

1. Letters to Juliet – 30 milioane
2. Just Wright – 30 milioane
3. Killers – 75 milioane
4. The Twilight Saga : Eclipse – 70 milioane
5. Salt – 120 milioane
6. Step Up 3D – 30 milioane
7. Eat Pray love – 70 milioane
8. The Switch – 40 milioane
9. Going the distance – 30 milioane


* Poziţiile 6 – 0 sunt estimări propii. Datele ar putea fi diferite, însă probabil doar în avantajul femeilor.

Aşadar 12 la 9 pentru bărbaţi. Rezonabil nu? Dar cum stăm cu bugetele? Atunci se schimbă foaia. În timp ce filmele dedicate bărbaţilor însumează mai mult de 1 miliard de dolari în buget, producţiile dedicate femeilor abia ajung la un total de 500 de milioane de dolari.

Pe lângă aceste bugete, fiecare film are un alt buget propiu de marketing, ceea ce cu siguranţă va pune în avantaj tot producţiile dedicate bărbaţilor. Aşadar, Hollywood-ul până la urmă e departe de a fi cucerit de femei.

Dar desigur, dacă nu pentru actori, cel puţin pentru un astfel de trailer ‚The Expendables’ se merită vizitat în cinematografe sau vizionat în general.

Trailerul poate fi urmărit mai jos.

joi, 15 iulie 2010

Recenzie The Breakfast Club (1985) - Filmul unei generaţii ce întotdeauna revine

Publicat de FLORIN la 14:43 8 comentarii
Există numeroase filme dedicate adolescenţilor. Bineînţeles că o mare parte din ele preferă să nu aprofundeze foarte mult trăirile personajelor sale, limitându-se la ( încercări de) pierdere a virginităţii şi la poveşti de dragoste cu aceleaşi replici neconvingătoare. John Hughes, premiat pentru întreaga carieră la ceremonia din 2010 de decernare a premiilor Academiei Americane de Film, şi-a dedicat întreaga carieră acestor specimene misterioase. Şi poate că niciodată nu a ajuns niciodată mai aproape de răspunsul la întrebarea „Cine e acest specimen?” ca în clasicul cult ‚The Breakfast Club’.

Chiar dacă nu este primul film care găseşte într-o încăpere un număr de persoane obligate de împrejurări să îşi petreacă următoarea perioadă împreună, nimeni nu s-a gândit înainte de John Hughes cât de mult potenţial ar avea povestea dacă acele persoane ar fi nişte adolescenţi de liceu. Pedepsiţi pentru nişte fapte necunoscute, cinci elevi din tipologii diferite trebuie să îşi petreacă sâmbăta împreună într-o clasă şi să scrie un eseu de 1000 de cuvinte despre cine sunt ei.

Pe piesa celor de la Simple Minds ‚Don’t you’, încă de la începutul filmului ni se oferă oportunitatea de a afla puţin din cuvintele celor cinci. Completarea va veni în final, pe aceeaşi piesă definitorie pentru film. Atunci cei cinci, după ce în orele petrecute împreună au reuşit să depăşească barierele tipologice, împărtăşindu-le celorlalţi propiile presiuni şi gânduri, revin la a fi prinţesa, sportivul, tocilarul, delicventul şi antisociala. Relaţiile viitoare contează prea puţin. Piesa de pe fundal ne arată forţa experienţei lor.

‚The Breakfast Club’ este susţinut de staruri în vogă din acea perioadă, precum Emilio Estevez, Anthony Michael Hall sau Molly Ringwald, probabil nume necunoscute de adolescenţii de astăzi. Rămâne însă incontestabilă puterea acestui film dincolo de diferite perioade. Ceea ce a creat John Hughes atunci, rămâne valabil şi astăzi. Acesta este filmul pe care toţi adolescenţii ar trebui să îl vadă.

Concertul lui Radu Mihăileanu se lansează în America

Publicat de FLORIN la 14:29 0 comentarii
Filmul regizorului român Radu Mihăileanu 'Le concert', a cărui premieră românească a avut loc la 20 noiembrie 2009, ajunge şi în câteva cinematografe americane într-o lansare limitată în săptămâna lui ‚Inception’.

Filmul, ce a fost foarte bine primit de criticii europeni, premiat cu două trofee Cesar şi trei Gopo, prezintă povestea dirijorului Andrei Filipov, concediat în timpul erei comuniste, după refuzul său de a îşi concedia membrii orchestrei evrei.

La finalul articolului puteţi urmări trailerul american al filmului.

Premiere în România


Shrek forever after – după două săptămâni în care a patra parte a lui ‚Shrek’ a rulat în regim de avanpremieră în multiplexurile din România, săptămâna aceasta noile aventuri ale căpcăunului verde ajung în mult mai multe cinematografe, la preţuri din cele mai diverse şi nu neapărat în format 3D.

The Lightkeepers – un film necunoscut cu Richard Dreyfuss şi Bruce Dern.

De asemenea în regim de avanpremieră în multiplexuri va rula ‚Knight and day / Întâlnire explozivă’ şi ‚Get him to the greek’.

Alte premiere

Inception – cel mai aşteptat film al verii 2010, semnat de Christopher Nolan, cu Leonardo DiCaprio în rolul principal. Citeşte primele recenzii Inception.

The Sorcerer’s Apprentice – Nicolas Cage într-un nou film produs de Jerry Bruckheimer, primit cu cronici slabe de către criticii internaţioanali.Urmăreşte 5 minute din The Sorcerer’s Apprentice.

Ultimile două filme vor avea premiera în cinematografele din România pe 30 iulie.

Trailer

miercuri, 14 iulie 2010

Recenzie La moara cu noroc (1957) - Filmul după nuvela lui Ioan Slavici

Publicat de FLORIN la 16:48 0 comentarii
Ecranizare a binecunoscutei nuvele a scriitorului Ioan Slavici, ‚La moara cu noroc’ este unul din primele filme româneşti ce a participat la festivalul de la Cannes, fără să câştige nici un premiu. Deşi nelipsit de defecte, filmul regizorului Victor Iliu, penultimul din cariera sa, este atât de uimitor din anumite perspective, încât vizionarea sa trebuie să se întâmple.

Cu puternice interpretări din partea actorilor din distribuţie, pe o cinematografie uimitoare chiar şi la o vizionare la calitate mai scăzută, ,La moara cu noroc’ suferă din cauza unui montaj slab şi al unui scenariu incapabil să facă trecerea cinematografică a personajelor nuvelei.

Constantin Codrescu este cel care îl interpretează pe Ghiţă, cizmarul devenit crâşmaş, venit la ‚Moara cu noroc’ pentru a scăpa de sărăcie. Odată cu sărăcia însă el, fără să conştientizeze, renunţă la tot ceea ce reprezintă bun în viaţa sa. Geo Barton este cel care face trecerea de la literatură la film a lui Lică Sămădăul, ce îl „ajută” pe Ghiţă să îşi descopere lăcomia.

În film, Lică pare venit din westernul american. Cu pălărie pe cap, coborând de pe cal, cu mustaţa proeminentă şi întotdeauna cu pistolul alături ( deşi pe ecran el este folosit rar), personajul e posibil singura întâlnire românească cu genul.

Dar ‚La moara cu noroc’ se doreşte o dramă psihologică, poate chiar un thriller psihologic, însă este aproape imposibil să sesizezi evoluţia personajelor. Totul merge până acolo încât nu îmi dau seama cât de mult aş fi înţeles acţiunea filmului dacă nu aş fi cunoscut-o din carte. Este un defect major al unui film ce dincolo de această incapacitate de a reda povestea din carte cu toate evoluţiile psihologice ale personajelor şi dintre personaje este uimitor, o punere în scenă impresionantă a unui regizor care ştie cum să folosească camera ( a se vedea scena dansului dintre Ana şi Lică Sămădăul, în care personajele se învârt doar pentru a-şi arăta aceleaşi chipuri, pentru ca la final unul să îşi schimbe expresia foarte uşor).

Lăsând defectele deoparte, cu cartea citită înainte, în ,La moara cu noroc’ calităţile sunt prea importante pentru ca filmul să fie ratat de un cinefil român. Într-un top al criticilor români al celor mai bune filme româneşti, acesta se află pe poziţia 7.

Trailer Periferic (Bogdan George Apetri, 2009)

Publicat de FLORIN la 16:22 0 comentarii
La debut în lung-metraj, regizorul român Bogdan George Apetri, şcolit pe plaiuri americane, nominalizat la Oscarurile pentru studenţi pentru scurtmetrajele sale, , a fost selectat cu Periferic' în competiţia ediţiei a 63a a festivalului de la Locarno.

Cu Ana Ularu, Mimi Brănescu, Andi Vasluianu în rolurile principale, filmul prezintă povestea Matildei, o deţinută eliberată pentru 24 de ore din închisoare, care plănuieşte să fugă din ţară pentru un nou început.

Povestea filmului este bazată pe o povestire scrisă de regizorul premiat la Cannes Cristian Mungiu alături de Ioana Uricaru.

Tot la Locarno a mai intrat în competiţie şi primul lung metraj al regizorului Marian Crişan Morgen, iar în secţiunea Filmakers of the Present va fi prezentat şi filmul ‚Burta balenei’.

Un fel de trailer mai jos.

marți, 13 iulie 2010

Recenzie Solyaris / Solaris (1972)

Publicat de FLORIN la 16:25 0 comentarii
De obicei, atunci când în spaţiu ajung oameni, aceştia sfârşesc drept victime ale unor creaturi monstruoase, care la rândul lor ajung victimile unor arme foarte mari. În ‚Solyaris / Solaris’, unul din clasicele lui Andrei Tarkovsky bineînţeles că nu se întâmplă asta. Aici oamenii ajung în spaţiu dezumanizaţi şi revin pe Pământ din nou oameni.

Nicidecum un film de acţiune, cel mai cunoscut titlu al maestrului rus este o dramă psihologică plină de mister, apropiată de culorile lui ‚Stalker’, cu aceeaşi muzică misterioasă şi cu aceleaşi discuţii filozofice, de data asta mai puţin codate.

Un om de ştiinţă ce pare incapabil de a trece peste o dramă personală necunoscută ajunge în spaţiu pentru a investiga întâmplările misterioase de pe staţia spaţială Solaris, ce cercetează o planetă cu puteri necunoscute asupra psihicului uman. Ajuns pe staţie, cei doi membrii ai echipajului îl informează de moartea celui de-al treilea, rămânând iniţial distant faţă de acesta. Nu îi ia însă foarte mult să îşi dea seama că aici se petrec lucruri neobişnuite.

Mai întâi descoperă că un copil se află la bordul navetei. Apoi, o veche cunoştinţă apare pentru ca acesta să îşi regăsească umanitatea, speranţa. Fiinţa e doar o copie. Asta îi spun ceilalţi doi oameni aflaţi la bord. Pentru o simplă copie, creatura inumană suferă omeneşte, gândeşte omeneşte. Drama lui curând devine drama ei, pentru ca drama ei să determine retrăirea momentelor ce îl urmează permanent.

Între iluzie şi speranţă uneori este o foarte mică diferenţă. Ce aduce această creatură lui Kris? Ce va alege el : o viaţă pe Solaris alături de o copie sau o viaţă pe Pământ alături de momentan nimeni? Un ultim experiment ce dezlănţuie toate trăirile lui Kris va alege.

Între ‚Solaris’ şi ‚Stalker’ aleg al doilea film ca favorit, dar asta nu înseamnă că primul nu este altfel decât extraordinar, o operă de artă a unui adevărat artist ce impresionează vizual şi stârneşte intelectual. Andrei Tarkovsky filozofează la altitudini mari, cum foarte puţini alţii pot face cinematografic.

Un remake al filmului cu George Clooney în rolul principal a fost lansat în 2002. Din cele citite, filmul nu a dezamăgit decât pe cei care au văzut originalul lui Andrei Tarkovsky, ceea ce e normal, ţinând cont de unicitatea regizorului.

Primele recenzii : Inception (2010)

Publicat de FLORIN la 16:07 2 comentarii
Au mai rămas doar câteva zile până când pentru unii aşteptarea se va concretiza ( sau nu) în cel mai bun film al verii 2010. Va fi ‚Inception’ asta?

De ceva vreme lumea vorbeşte în avans despre cel mai recent proiect al unuia din cei mai pe val regizori ai momentului Christopher Nolan : trailere, interviuri, acum şi recenzii.

Cronica din Variety începe cu :

Dacă filmele sunt vise împărtăşite, atunci Christopher Nolan este cu siguranţă unul din cei mai inventivi visători ai Hollywood-ului.” şi se încheie cu :

Dacă ‚Inception’ este un puzzle metafizic, este şi unul metaforic. Este dificil să nu vezi conexiunile dintre visul croit de Cobb şi stilul de filmare al lui Nolan – o activitate devotată în construirea unui simulacru al realităţii, creată pentru a te seduce, cuceri şi pentru a lăsa o impresie de durată. Misiune îndeplinită.

Hollywood Reporter punctează originalitatea :

Într-o vară de remake-uri, recreeri şi continuări „Inception” are cu uşurinţă cea mai originală idee de multă vreme.”, dar avertizează

Uneori originalitatea are un cost totuşi. La sfârşit, s-ar putea să te găseşti extenuat.

Bineînţeles, există şi altfel de opinii.

New York Magazine vede în ‚Inception’ un film „stângaci şi confuz”, însă opinia sa este momentan singulară, ceea ce ne face să credem mai degrabă vorbele celorlalţi.

În România, filmul va fi lansat la două săptămâni de la premiera mondială, pe 30 iulie.

luni, 12 iulie 2010

Recenzie Grease (1978) - Adolescenţii din era disco

Publicat de FLORIN la 10:37 2 comentarii
Urmărind ‚Grease’ nu poţi decât să fii de acord că filmul ce acum mai bine de 30 de ani devenea unul din cele mai importante succese de box office e la fel de obişnuit precum multe alte comedii romantice de liceu. Cu personaje astăzi standard ( nu sunt convins unde era genul acum 30 de ani), un plot aproape inexistent , actori celebrii şi astăzi, care nu au ce să joace, ,Grease’ are un atuu : cântece prostuţe încă fredonate.

Dacă unul din posturile tv pe care le vizitezi este VH1, aş spune că e aproape imposibil să nu cunoşti cântecele lui ‚Grease’. Cu versuri din cele mai simpliste şi ritmuri uşurele, cântate de un John Travolta şi o Olivia Newton Jones cu nişte coafuri din cele mai neobişnuite, piesele te prind îndeajuns încât să nu cauţi cu disperare telecomanda.

Filmul se foloseşte de acele momente ( nu toate sunt extraordinare) pentru a scoate o vizionare pentru un spectator conştient că vede un film mediocru. Probabil şi adolescenţii din era disco care au văzut în mod repetat filmul ştiu din ce este făcut acest film şi probabil că nu îi deranjează. Poate într-un fel ‚Grease’ a avut un sens la vremea lansării sale.

Poate pentru fiecare generaţie de adolescenţi e necesară existenţa unei fete bune, unei fete rele, unui băiat de gaşcă, unei curse cu maşini, unui dans memorabil, unei directoare dure, unor glume proaste care pentru totdeauna vor funcţiona.

‚Grease’ a făcut asta în 1978, iar adolescenţii acelei perioade au fost mulţumiţi şi s-au bucurat de neconvenţionalismul său. Mai mult, într-o eră când muzicalul nu atingea culmile popularităţii, ,Grease’ a mai oferit o speranţă ( neconcretizată) pasionaţilor ( filmul este o adaptare după un muzical de pe Broadway). Iar chiar dacă John Travolta a reuşit să se reinventeze ca erou de acţiune, în memoria cinefililor niciodată, nici măcar cu Pulp Fiction, nu va putea să înlocuiască imaginea creată de un Grease sau de un Saturday Night Fever.

Animaţia e la putere. Despicable me pe locul 1

Publicat de FLORIN la 10:27 0 comentarii
După ce acum trei săptămâni animaţia Pixar ‚Toy Story 3’ reuşea să ofere verii primul adevărat hit de box office încasând doar în prima săptămână, pe teritoriile americane mai mult de 100 de milioane de dolari, ,Despicable me’, producţie Universal, reuşeşte să încaseze 60 de milioane şi să se instaleze pe locul 1.

Astfel, filmul de animaţie se instalează pe locul 3 în topul celor mai bune week-enduri de lansare, după ‚Eclipse’ şi ‚Toy Story 3’.

Cealaltă premieră a săptămânii ‚Predators’ se mulţumeşte cu un loc 3 şi cu puţin peste 25 de milioane de dolari.

Între timp, ‚Twilight Eclipse’ cade pe doi cu 33,4 milioane, ajngând la totalul de 237 de milioane doar pe teritoriile americane, iar ‚Toy Story 3’ ajunge pe 4 cu 22 de milioane în ultima săptămână, depăşind astfel ‚The Last Airbender’.

sâmbătă, 10 iulie 2010

Recenzie Gruz 200 / Cargo 200 (2007) - Cândva în Uniunea Sovietică

Publicat de FLORIN la 09:58 0 comentarii
Gruz 200 / Cargo 200’ nu este un film obişnuit. E departe de a se încadra într-un gen, e departe de a avea o naraţiune clasică, e departe de a îi arăta spectatorului cine e bunul, ci e răul, ce, unde e greşit, care e mesajul filmului. E un film confuz, bizar, dar şi o realizare cinematografică de calitatea întâi.

Titlul filmului reprezintă un cod sovietic folosit pentru transporturile de cadrave ce vin din Afganistan într-o Uniune Sovietică, credem noi, pe prăbuşite. În realitate, regizorul şi scenaristul Aleksey Balabanov nu ne oferă până la final niciun detaliu despre perioada exactă în care se găsesc personajele.

Ne face să credem că ne oferă indicii când se vorbeşte deschis despre rock, creştinism, ateism ştinţific, dar nu face nicidecum asta. Nici măcar titlul nu e un indiciu, filmul având foarte puţin în comun cu acest transport de cadavre.

Personajele apar, dispar, poate revin, din nou dispar, deşi cele mai multe trăiesc drame care ar merită puţină insistenţă. Regizorul preferă să realizeze această portretizare a lumii sovietice cu detaşare, ceea ce într-un mod surprinzător, devine mai funcţional şi este mult mai intrigant.

Pentru numărul de personajele pe care filmul le introduce, e chiar extraordinar faptul că acestea pot atinge complexitate în urma unor mici dialoguri / scene bine scrise. Printre ele un profesor universitar de comunism ştinţific, un tânăr ce insistă să meargă la discotecă şi să se îmbete, o tânără care nu are probleme în a flirta cu iubitul prietenei sale, un colonel nedreptăţit de sistem, o mamă incapabilă să vadă sau să audă dincolo de televizor.

Filmul vizitează pe fiecare dintre ele întâlnind evenimente cu adevărat groaznice, precum violul sau pedeapsa cu moartea, pentru a pleca mai departe la o următoare poveste, de parcă întâlnirea lor e obişnuiţă. În ciuda acestui mod, dacă vreţi rece, de a prezenta o lume în deconstrucţie, spectatorul mai mult ca niciodată se apropie de personaje.

Finalul, cu toate că este la fel de „rece”, mulţumeşte spectatorul. Nu se prezintă viitorul personajelor, totul e departe de a fi foarte clar şi exact. Înainte de generic ni se spune anul în care acţiunea filmului s-a desfăşurat. Ce înseamnă acest an? Faptul că încă n ani acest sistem a caracterizat Uniunea Sovietică? Poate că da, poate că nu.

Trailer

Avatar revine în cinematografe

Publicat de FLORIN la 09:46 0 comentarii
Chiar dacă Avatar a apărut de ceva vreme pe rafturile magazinelor ca DVD şi Blu-Ray, începând din 27 august, acesta se reîntoarce şi în cinematografele nord-americane cu un bonus de 8 minute niciodată văzute până acum.

Astfel, filmul care a încasat peste 2.700.000.000 de dolari world-wide şi care a stârnit această curiozitate 3D în valoare de miliarde de dolari, se pregăteşte să îşi mai adauge câteva milioane la încasări.

În România, prima variantă a filmului încă rulează în singurul cinematograf IMAX de la noi. Încă nu se cunoaşte dacă şi noua variantă va rula, dar ţinând cont că ‚Avatar’ reprezintă cel mai mare succes al lor, probabil că fanii români vor avea unde să vadă cele noi 8 minute.

'Titanic 3D' al aceluiaşi regizor James Cameron va fi (re)lansat şi el în 2012.

'Avatar 2' ar putea fi lansat în 2014.

vineri, 9 iulie 2010

Recenzie The Good Guy (2009) - Băiatul bun şi fata care trebuie să aleagă

Publicat de FLORIN la 16:13 0 comentarii
The Good Guy’ e un film cu adevărat surprinzător, deşi din afară nu pare mai mult decât o comedie romantică de consum. Dar încă de cum facem cunoştinţă cu Tommy ( Scott Porter) în primă scenă din film, aşteptând în ploaie o sumă de bani de la fosta prietenă care momentan se află în apartamentul propiu cu altcineva, ne dăm seama că e ceva diferit.

Aparenţele se pot dovedi însă înşelătoare, pe măsură ce suntem introduşi unui film în care romantismul pare real. El, Tommy, un tânăr de succes de pe Wall Street, ni se prezintă drept un băiat bun, cu un trecut nu la fel de statornic precum vrea să fie viitorul alături de Beth ( Alexis Bledel, întotdeauna drăguţă), noua sa iubită împreună cu care ne oferă nişte momente romantice în sfârşit diferite. Pentru nişte gesturi frumoase nu avem nevoie întotdeauna de o călătorie în Toscana, ci de bune intenţii şi puţină implicare.

În acelaşi timp, la locul de muncă, acelaşi Tommy vine în ajutorul unui tehnician plin de speranţe, dar parcă lipsit de noroc, Daniel ( Brian Greenberg), pe care se hotăreşte să îl ajute să ocupe cu succes un loc lăsat liber. Daniel are mai puţin calităţile unui om de pe Wall Street, motiv pentru care integrarea noului coleg necesită ceva atenţie. Nesiguranţa, care îl guvernează pe tânărul coleg şi în aspecte nu exact profesionale, trebuie dărâmată, iar Tommy investeşte în dărâmarea tuturor barierelor.

Cum atenţia se măsoară în timp, Beth rămâne aşteptând câte un telefon, ceea ce nu este exact ceea ce ne-am aştepta de la un băiat bun. Va avea Beth răbdare sau va accepta avansurile stângace ale unui Daniel presat să îşi găsească o parteneră într-o librărie? Va fi învins Tommy tocmai de bunele sale intenţii?

Într-un univers guvernat de minciună, personajele din ‚The Good Guy’ au de oferit mai mult romantism decât multe alte comedii romantice. În acelaşi timp, filmul dispune şi de mult mai multă dramă şi mult mai mult mister. Scenariul se joacă pur şi simplu cu spectatorul prin evoluţia sa înşelătoare în mod voit, ceea ce e chiar interesant.

Julio DePietro, la debut în regie, pare că deja cunoaşte foarte bine genul, reuşind să se joace de-a dreptul cu el. Iar pentru asta este ajutat de tinerii actori plini de talent, pe care sperăm să îi mai revedem.

Nu exact bulversant, dar cu siguranţă funcţionabil, filmul nu e doar o altă comedie romantică. Are putere. În acelaşi timp, finalul e nelucrat, fata nemaiavând exact ce să aleagă. Rămâne cel mai romantic film al lui 2010, dar într-un mod diferit.

Trailer You will meet a tall dark stranger (2010)

Publicat de FLORIN la 15:54 0 comentarii
Prezentat în premieră în cadrul Festivalului de la Cannes, noul film al lui Woody AllenYou will meet a tall dark stranger’ nu a impresionat foarte mult criticii prezenţi acolo.

Şi nici trailerul abia apărut în online nu face asta, în ciuda unei distribuţii cum nu se mai poate mai prietenoasă, din care numim doar pe Antonio Banderas, Naomi Watts, Anthony Hopkins sau Josh Brolin.

Ritmul alert şi răstălmăcit al lui Woody Allen nu pare să dea rezultate în ‚You will meet a tall dark stranger’, ce urmează să fie lansat în cinematografele din America de Nord pe 22 septembrie, iar în România pe 2 decembrie. Dar dacă e nevoie de un motiv pentru a vedea un film de Woody Allen, în acesta găsim cu uşurinţă două : Antonio Banderas şi Josh Brolin.

Primul vine să ne pregătească reîntâlnirea sa cu cel care l-a prezentat cinefililor, regizorul Pedro Almodovar. Al doilea continuă să urce în popularitate, deşi nu pare foarte inspirat la alegerea rolurilor.

Trailer mai jos.

joi, 8 iulie 2010

Recenzie Paranormal Activity / Activitate paranomală (2008)

Publicat de FLORIN la 15:24 2 comentarii
Ştim deja de puterea lui ‚Paranormal Activity’ de prin 1999, când un mic film făcut de o mână de amatori, cu un buget aproape inexistent, au reuşit să creeze proiectul care să îngrozească o lume întreagă. ‚Blair Witch Project’ este fără îndoială unul din cele mai bune filme horror. Conceptul său a fost genial. Iar odată introdus publicului, bineînţeles că toată lumea e liberă să îl preia.

Într-o lume în care totul trebuie să fie filmat ( şi apoi postat pe YouTube) poate că are şi cel mai mult sens activitatea pe care Micah o începe odată cu mutarea în noua locuinţa alături de prietena sa, urmărită de un spirit necunoscut. El devine un al doilea urmăritor, căutând să surprindă fiecare mişcare de uşă din această experienţă terifiantă pe care o trăieşte, cu ajutorul noii sale camere de filmat ultra-performantă.

După 30 de minute foarte lungi de introducere în povestea lui Katie, în sfârşit se întâmplă ceva. Acest ceva e cam nimic. Lumini se aprind, lumini se sting, zgomote se aud. Terifiază? Dacă nu chiar terifiază, sperie. Ca ‚The Blair Witch Project’? Nicidecum. Un astfel de film se încăpăţânează să ne dovedească faptul că ne este teamă de umbrele noastre şi doar atât.

Jocul de umbre, cadre răstălmăcite şi zgomote de nicăieri nu sunt susţinute de o poveste. În plus, pădurea nu se poate compara cu o mică încăpere. Fuga nu poate să existe. Teama personajelor, emoţia nu se văd în ‚Paranormal Activity’. Filmul ăsta e mai obişnuit decât pare. Ceea ce a avut el şi alte titluri necunoscute de noi nu au întâlnit este un studio important capabil să răspândească zvonurile pe internet.

Asta nu ne opreşte să ne bucurăm pentru succesul său. Într-un final, multe alte copii ajung să încaseze mai mulţi bani, fără să aibă ceva special. Dar nu ştim ce să spunem de ‚Activitate paranormală 2’.

Despicable Me, Predators, The Kids are all right în cinematografe

Publicat de FLORIN la 15:11 0 comentarii
Singura premieră din cinematografele româneşti în această săptămână este Predators, încercarea lui 20th Century Fox de a revitaliza franciza ce niciodată nu avut un boom adevărat ( cu excepţia originalului poate).

Astfel în regia lui Nimrod Antal ( Kontroll), cu Adrien Brody în rolul principal ( după Giallo şi Splice), filmul a fost acceptat de majoritatea criticilor ca un film de categorie B.

Iată şi celelalte lansări :

Despicable me – cu mult mai bune recenzii decât ‚Predators’, cu ‚Despicable me’ ( lansat şi în 3D) Universal speră să dea o primă lovitură în animaţie. Pare că va reuşi. În România, filmul va sosi la sfârşitul lui august.

The Kids are all right – prezentat în cadrul Festivalului de la Sundance şi câştigător al premiului Teddy la Festivalul de la Berlin, filmul Lisei Cholodenko a atras încă de la început discuţii despre Oscar. Este încă devreme, dar ambele actriţe din rolurile principale, Annette Bening şi Julianne Moore, merită de ceva vreme mult râvnita statuetă. Aici, ele interpretează un cuplu care trebuie să le facă cunoştinţă copiilor lor adolescenţi cu tatăl. Lansarea în România încă nu a fost anunţată. Luând în considerare subiectul, s-ar putea ca ea să nici să nu existe.

Rec 2 – nu e ultimul din serie. Încă două alte capitole sunt în pregătire.

Grease – un clasic îmbătrâneşte vreodată? Relansarea ‚Grease’ ar putea oferi un răspuns.

miercuri, 7 iulie 2010

Recenzie Independenţa României (1912) - Primul film românesc de lung metraj

Publicat de FLORIN la 16:25 0 comentarii
De acum aproape un secol, în 1912, când cinematografia deja începea să se definească, într-o ţară din estul Europei numită România un grup de oameni hotărâţi încercau să ţină pasul cu noua artă. Astfel, la 1 septembrie 1912, într-o cinematografie aproape inexistentă formată în mare din documentare de câteva minute, azi pierdute, fără oameni formaţi ca şi cineaşti, apare ‚Indepenţa României’, primul lung metraj românesc, film ce poate fi vizionat şi astăzi, fiind unul din rarele producţii româneşti din acea perioadă ce au supravieţuit ( cu aproximativ 20 de minute lipsă).

Cunoscut şi ca ‚Răsboiul Româno-Ruso-Turc 1877’, filmul co-finanţat de Casă Regală şi realizat cu ajutorul Ministerului Războiului, poate fi cu siguranţă considerat o bijuterie a cinematografiei româneşti datorită vechimii sale. Iar cel puţin în intenţii, filmul din 1912 este lăudabil şi astăzi.

Ca şi primă lucrare de asemenea avengură / durată, filmul îşi ia anumite repere pe care în mare le urmează, din păcate la un nivel prea direct. Scena de deschidere, o horă rămânească repetată şi pe câmpul de bătălie, arată dorinţa de a surprinde un spirit românesc tradiţional.

Scene precum aceasta aşează filmul la valoarea sa artistică : intenţii bune, dar sincronizare greşită şi o oarecare lipsă de viziune artistică.

Faţă de acestea, cele care urmează, ce au în centru aproape exclusiv soldaţi ce duc bătălii cu duşmanul, dau dovadă de o oarecare intuiţie : scenele de mulţime dau bine. Aşezându-le în peisaje frumoase, reuşesc să impresioneze. Mai ales atunci, când probabil filmul a fost tot pe atât de impresionant precum un ‚Avatar’ al zilelor noastre. Azi, cel puţin istoric, bazându-se mult şi pe curiozitate, aceste scene funcţionează.

Însă pentru un film de o aşa lungă durată, senzaţia de repetabilitate e una accentuată. Timp de o oră, în mare, acelaşi lucru se întâmplă, bătălii, îmbarcări, debarcări, o adevărată poveste lipseşte cu desăvârşire.

Se încearcă introducerea unei poveşti de dragoste, dar ea îşi face locul cu dificultate în film, fiind insesizabilă pe perioada războiului.

Cel mai important personaj al filmului rămâne indiscutabil Carol I, interpretat de Aristide Demetriade. Ceilalţi actori sunt în mare parte ai Teatrului Naţional Bucureşti. Distingerea lor este mai degrabă imposibilă. În plus, perechea de îndrăgostiţi ce încearcă să se distingă în scenariu e formată din doi actori vizibil necreaţi pentru ecran.

Până de curând, regia acestui prim film românesc a fost atribuită lui Grigorie Brezeanu. Descoperiri recente arată că actorul Aristide Demetriade este cel care s-a ocupat de regie.

În varianta originală, filmul este lipsit de muzică. TVR Media a lansat însă filmul pe DVD cu coloană sonoră.

Regizorul Nae Caranfil a realizat ,Restul e tăcere’, având ca subiect turnarea ‚Independenţei României’. Lansat în 2009 acesta a câştigat 9 premii Gopo.

Urmăreşte filmul Independenţa României online
 

Club de film Copyright 2009 Reflection Designed by Ipiet Templates Image by Tadpole's Notez